In Creion (volumul Cuvinte potrivite) poetul isi rezerva placerea de a stabili niste "corespondente" care, la modul grav, implica de fapt cosmicul, dar care nu exclud placerea ludica, transcrisa intr-o tonalitate adecvata. Portretul fiintei iubite este atent "descompus" pentru ca fiecare element component, insotit de atitudinea afectiva a poetului {"dragi"', "drag"), sa devina termenul prim al unei comparatii in care celalalt termen este un element al acvaticului, lucru deloc intamplator din moment ce, inainte de a fi limita dintre celest si terestru in extremitatile lor (azurul si fundul lacului), el asigura in ultima instanta o oglindire a intregului cosmic. Prin aceasta oglindire se realizeaza atat accesibilizarea inaltului, a intangibilului azur, cat si o evidenta spiritualizare a materialului, a vegetalului, in cazul poeziei, copacul: "Obrajii tai mi-s dragi/Cu ochii lor ca lacul/in care se-oglindesc / Azurul si copacul". Procesul amintit este valabil si in sens invers: inconsistenta surasului este "fixata" printr-o comparatie care mizeaza exclusiv pe materialitatea termenului comparat, plasat nu intamplator de poet la nivelul ultim al spatiului terestru:
"Surasul tau mi-i drag
Caci e ca piatra-n fund".
Dominanta este fara indoiala in poezie placerea ludica, fiindca jocul fin al asociatiilor transcende sentimentul propriu-zis. Poemul este in mod indiscutabil atat de arghezian (si) prin miniaturizarea realului, proces care il plaseaza pe poet, mai mult sau mai putin orgolios, intr-o ipostaza de autentic orfevrier ce nu-si tagaduieste insa intentia de a concura, cel putin intr-un anumit registru si intr-un anumit mod, actul demiurgic:
"Si capul lau mi-i drag.
Caci e ca malu-n stuf,
Unde paianjeni dorm.
Pe zori facute puf.
Finalul poeziei pune sub semnul intrebarii sentimentul {"Faptura ta / Nu trebuie sa-mi fie / De ce sa-mi fie draga?"), aspect interpretai ca o "interdictie inhibitorie" (Serban Cioculescu), pentru a pastra fiinta feminina intr-un statut ideal. La fel de convingator ni se pare insa si sensul spre care indreapta atentia coerenta semnelor poetice din text: faptura iubitei, sinteza a contrastelor ("De chin si bucurie"), identificabila pana la un anumit punct cu elementarul, este descoperita ca un univers, ca o realitate obiectiva, care nu impune o receptare in mod obligatoriu afectiva.
Obrajii tai mi-s dragi
Cu ochii lor ca lacul,
In care se-oglindesc
Azurul si copacul.
Surasul tau mi-i drag,
Caci e ca piatra-n fund,
Spre care-noata albi
Pesti lungi cu ochi rotund.
Si capul tau mi-i drag,
Caci e ca malu-n stuf,
Unde paianjeni dorm,
Pe zori facute puf.
Faptura ta intreaga
De chin si bucurie,
Nu trebuie sa-mi fie,
De ce sa-mi fie draga? |
BIBLIOGRAFIE:
Cioculescu, Serban - Argheziana (Studii), Ed. Eminescu, Bucuresti. 1985; Tudor Arghezi interpretat de, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1981.
