Poezia apare in Familia, nr. 33, 19 sept. l oct. 1868, p. 383.
Bogat in date interesante este studiul lui G. Bogdan-Duica, Amorul unei marmure, in Buletinul "Mihai Eminescu", 1931, p. 65 si urm. Titlul este sugerat de o piesa franceza care s-a jucat la noi, la Bucuresti, si la lasi, intre anii 1862 si 1868: Les filles de marbre de Theodore Barriere si Lambert Thiboust. Autorii au pornit de la o fabula antica al carei erou principal este Phidias, dar i-au dat coloratura moderna si modificari adecvate. Iata dupa Bogdan-Duica, subiectul general al piesei si interpretarea acesteia: -"Acum la Paris. Aici Aspasia revine ca Marco, Diogene ca Desgenais, Phidias ca Raphael, tot sculptor; iar Gorgias este un conte bogat. O fosta Thea, acum Maria, reprezinta amorul ideal. Raphael se amorezeaza de-o Marco, femeie ce-alearga numai dupa aur. Marco prapadeste si talentul si aurul lui Raphael, si tortureaza apoi pe amicul sau. Ranit mortal, Raphael se retrage. Marco jubileaza ca el pleaca; insa, auzind ca el a plecat spre Maria cea pura, hotaraste sa se razbune. Bietul artist ajunge acasa, ia dalta si incearca a lucra iarasi, a-si reinvia talentul; in zadar, in inima sa acum e gol, in mintea sa e neant: EI moare in bratele lui Desgenais.
Cuprinsul piesei lui Barriere limpezeste pe deplin si reflexul din poezia Amorul unei marmure: Poetul de talent fusese dispretuit; pentru ca ea sa fie a lui, el ar fi trebuit sa fie un rege (asirian!) bogat putred de aurii avutii, ca Gorgias, ca contele francez; despretuitul isi razbuna durerile, gasindu-i si artistei romane prototipul: Marco - Aspasia, Phrine, Lais. Titlul Amorul unei marmure ne apare astfel ca o ironie, ca o critica a sagetatului Eminescu."
Poezia a fost cunoscuta, inainte de-a aparea in Familia, de I.L. Caragiale, care stia ca era destinata unei actrite. Se crede ca aceasta ar fi Eufrosina Popescu. Sa notam insa ca, desi a aparut in 1868, poezia este, in primele ei forme, de prin 1866 si cu modificari din 1867. (Materialul documentar este publicat de Perpessicius in editia sa, voi. I, p. 268 si urm.) Sa mai notam ca, dupa povestirea Iui Caragiale, poezia n-ar fi impresionat nicidecum pe artista, ceea ce n-a ramas indiferent pentru Eminescu. Sfarsitul poeziei exprima o stare sufleteasca posterioara atitudinii reci a artistei. Si aceasta nu mai este in acord cu relatarea lui Caragiale: "ii trecuse ciuda regelui asirian si acum se bucura in liniste de avutiile si stralucirea lui" (In Nirvana).
G. Bogdan-Duica, in articolul Multe si marunte despre Eminescu. din Viata romaneasca, 1924, p. 383 si urm., da o lamurire temeinica: "Trupa parasise Banatul, cand Familia din 19 sept./l oct. publica inca o poezie, Amorul unei marmure, al carei cuprins trebuie pus in legatura cu al poeziei La o artista. Aceasta este o realitate cantata cu deplina transparenta; acea invaluire a sentimentului in fantasticul atat de caracteristic pentru Eminescu cel tanar. Poeziile, chiar de-ar fi de inspiratie mai veche - in prelucrarea lor din 1868, adica in forma lor din Familia, sunt mici harburi din oglinda sufletului sau in timpul migratiei artistice prin Ardeal si Banat."
Titlul Amorul unei marmure a fost apropiat de acela al unei poezii de Deparateanu, A une fille de marbre, o satira vehementa si vulgara scrisa la Paris in 1857 (vezi Al. Cioranescu, Alexandru Deparateanu, Buc, 1936). Probabil ca Deparateanu a cunoscut la Paris piesa lui Barriere si Thiboust, jucata incepand din 1853.
Numai pentru lamurirea starii psihologice din poezie, si nu pentru a stabili un izvor al acesteia, amintim ca-n romanul lui Balzac, La peau de chagrin. Raphael simte chinurile saraciei care-1 impiedica sa se apropie de bogata si recea Fedora. Si aceasta pare "o statuie de marmora", este ..la femme sans coeur" care surade doar in fata efuziunilor sentimentale ale adoratorului ei: ,Je le regardai pendant un moment cn lui dardant tout ramour auquel je renoncais. Elle etait debout, et me jetait son sourire banal, le detestable sourire d'une statue de marbre, paraissant exprimer l'amour, mais froid."
De o "inima de marmora" Eminescu si-aminteste si dupa 1875, in Visul unei nopti de iarna, in care intra si dale biografice: "Degeaba se inchina la luceafarul diminetii sale, degeaba la luceafarul serilor Luceafarul era o papusa coeur de marbre".
Anghel Demetriescu (art. cit.) a observat asemanarea de expresie intre v. 29 40 din aceasta poezie si O seara la Lido de Alecsandri:
Si tu, o, vis ferice a tineretii mele!
De-ar fi-n a mea putinta sa fac precum doresc.
As punepe-a tafrune un diadem de stele;
As pune sub picioare-ti un tron dumnezeesc.
Caci te iubesc. Elena, cu-o tainica uimire:
Cu focul tineretii, cu dor nemarginit,
Cu lacrimi si credinta, cu dulce fericire,
Cu tot ce este-n mine putere de iubit.'
in tine cred, Elena, precum credeam odata in glasul maicii mele,
in sfantul ei amor;
Precum in soare crede natura-ntunecata.
Precum un geniu falnic in falnic viitor.
indreptatita este si critica lui Anghel Demetriescu: "De vom compara prototipul cu imitatia, vom vedea ca acolo unde Alecsandri este limpede si senin, unde el face sa se oglindeasca cerul intr-o lacrima, Eminescu se zbate in imagini exagerate si in expresii violente. Pe cand Alecsandri pune pe fruntea iubitei sale «un diadem de stele», Eminescu ar pune «un diadem de foc», fara sa cugete la efectele teribile ale acestei podoabe" (ibid.). Ar fi fost totusi cazul ca severul critic sa arate si ca Amorul unei marmure este dintre primele incercari ale unui adolescent,
Si-n versiunea ms. 2262, f. 1, avem: orgie. in unele editii a aparut gresit: urgie.
Deparateanu isi termina poezia A unefille de marbre cu ura si dispret:
Tu marmur-insa nu esti, o! nici granitul tare,
Ceva sa poata face din tine-artistul care
Te-abora, piatra vila, scuipata cand de nori.
Vai! cand de trecatori.
in contrast cu Deparateanu este Creteanu in La o frunza uscata:
Iubesc din suflet o alta fata
Dar ea nu stie sau n-o arata:
A iubi astfel, e vai! un chin!
Alerg in urma-i, sarmana foaie,
Precum mergi insati pe vant si ploaie:
Astfel durerea mi-o mai alin!
