POEMUL INVECTIVA - Volum de versuri de Geo Bogza. Aparut in 1933, la Editura Unu din Bucuresti. Pe coperta, sub titlu, se mentioneaza: "Cu amprentele digitale ale autorului" (in interior, in stanga paginii de titlu, acestea sunt chiar reproduse).
Dupa Jurnal de sex (1929), este a doua carte a poetului. Textele au fost scrise in perioada colaborarii la revista de avangarda "unu", unde au si fost tiparite, in majoritatea lor, intre anii 1928-. Primele insemnari legate de universul poetic al cartii apar in Jurnal de copilarie si adolescenta sub data de 1 septembrie 1929, cand poetul noteaza ca se gandeste la "scrierea aceea mai lunga despre petrol', pe care vrea s-o intituleze Petrol la Bustenari. La I octombrie incepe sa scrie Petrol de Bustenari 30 de mii de lei vagonul, "o povestire spusa de cineva gafaind de spaima".
La 9 si 12 octombrie revine asupra ideii, gandindu-se ca ,J°eirol la Bustenari sa fie mai degraba o carte de poeme despre Bustenari" si notand ca se vrea "in aceste poeme nou si convulsiv".
In 6 noiembrie, noteaza "framantari groaznice despre PetroC, iar peste Irei zile isi propune ca "titlu pentru viitorul ciclu si eventual volum" Jurnal de febra sau Flori de febra. Din el ar face parte cicluri precum Terorile olfactive si Febrele. Obsesia cartii e dominanta si in anul urmator (v. la 26 mai: "De-as putea sa scriu tot clocotul corosiv la gandurilor, al sangelui meu"). La 12 iunie ar fi "realizat" un "elogiu invectivei", iar sub data de 25 iulie noteaza: "Gandesc mereu la realizarea Poemului invectiva . La 16 august, transcrie "poemele volumului in spe Poemul invectiva", lucru continuat in zilele urmatoare, cu "cizelari, adaugiri". La sfarsitul lunii august inca nu e decis sa publice poemul in volum, ci in revista "unu", dorind insa sa se "consacre in intregime poemului, poemului corosiv, poemului ultragiant". La data de 21 noiembrie 1931 mai lucra la Poemul invectiva, incantat de "imbunatatirile pe care le izbute(ste)", iar in 4 ianuarie 1932 nota: "Cizelez si transcriu Poemul invectiva, in fine, dupa infinite modificari, aproape definitiv".
Cartea se construieste pe fondul unor framantari sufletesti grave, ce angajeaza o definitie a poeziei sub semnul revoltei, ca "deschidere a unui ochi crud asupra vietii", cerand ca "dezgustul fata de institutiile sterile sa fie manifestat descriind viata aspra, de dedesubtul convenientelor", incat "acestea sa cada subminate autentic, nu numai improscate la suprafata cum erau pana acum" (12 octombrie 1931). Din 1933, poemele n-au mai fost retiparite in tara decat in anexa volumului Eu sunt tinta. Geo Bogza in dialog cu Diana Turconi, tiparit la Editura DU Style din Bucuresti, prin decizia editoarei, poeta Doina Uricariu, care, "asumandu-si intreaga raspundere si in pofida tuturor presiunilor care s-au excrictat asupra ei", o readuce la lumina, notand ca "alaturi de Cartea Oltului, a fost si a ramas cartea cea mai aproape de sufletul lui Gco Bogza din intreaga opera". O editie a cartii, cu o postfata de Aleksandar Petrov, aparuse insa in 1986 in Iugoslavia, la Panciova, in colectia revistei "Lumina", cu ocazia acordarii premiului "Cheia de aur" al orasului Smcderevo.
Subminarea "conventionalitatitor" merge, intr-adevar, mult mai departe decat indraznelile din Jurnal de sex. Poemele devin acum un fel de reportaje ale infernului biologic, ale manifestarii instinctelor devastatoare, intr-o lume brutala, necrutatoare cu fiinta umana, dar si expresii ale afirmarii unei vitalitati necenzuratc de reguli ipocrite. "Obiectul" lor sunt insa mai ales dramele sordide, incestul, amorurile monstruoase, frustrarile sexuale provocand tulburari violente ale sensibilitatii.
O necesitate imperioasa de sfidare a aparentelor unei societati ce-si disimuleaza dupa codurile de maniere patimile ascunse il face pe poet sa dedice versuri "destrabalatelor frumoase", servitoarelor catre care se indreapta instinctele "feciorilor de bani gata", "efebilor" panditi pe plajele insorite de doamnele burgheze, oamenilor de rand care dau frau liber impulsurilor primare, obsesiilor sexuale, pornirilor ucigase. Un Poem ultragiant (si toate textele din volum sunt, in fond, ultragiante) dedicat unei servitoare "cu pantecul mirosind a ceapa si patrunjel" e scris "Pentru a face sa turbeze de ciuda fetele burgheze/ si sa se scandalizeze parintii lor onorabili"; imaginea "feciorilor de bani gata" sarutand "lung destrabalatclc' provoaca un zambet demonic de satisfactie; o Prefata la un poem de dragoste, care deschide volumul, afiseaza masca cinica inrudita cu cea a protagonistului lui Lautreamont din Canturile lui Maldoror. "Privesc trupul tau de fata tanara / si o furtuna de ganduri infernale se dezlantuie in mine". "Viziunea sexuala a intregului univers viu", despre care vorbea intr-un Crez din revista "unu", in 1929, e transpusa in aceste poeme cu o violenta de cosmar expresionist, conturand o viziune apocaliptica, precum in poemul intitulat in anul acela stravechile asezari se zdruncinara, unde tensiunilor provocate de frustrarile instinctului li se adauga cele provocate de tragedia razboiului.
Majoritatea textelor se inscriu in acest registru in care "dragostea (e) amestecata cu moarte" sau cunoaste devieri si pervertiri catre oribil si scabros. Mizeria fizica si morala a lumii apare astfel notata in realitatea ei inavuabila, ca semn alarmant al unui sfarsit iminent si teribil, cu un sentiment exacerbat de revolta si cu un fel de cinism mimat, cu o grimasa in fond dureroasa. Este si "scuza" invocata de poetul acuzat, la aparitia cartii, de imoralitate si pornografie: "Violenta de expresie presupune o violenta de suferinta care exclude, de la inceput, prezenta oricarui element pornografic, pornografia implicand in conditia ei esentiala satisfactia". Aceasta "violenta de expresie" aspira de fapt sa atinga violenta insasi a realitatii, realizand suprapunerea, coincidenta dintre cuvant si faptul de viata brut, acel "plan primar" invocai in articolele sale programatice.
Cum scrie Marin Mincu, "dorinta expresa a lui Geo Bogza este introducerea cu orice pret a realitatii in literatura, fara conventii, fara selectie, mai ales fara 'infrumusetare', din convingerea ca nu
exista nimic in realitate care sa nu fie 'senzational' (). Bogza parcurge drumul invers catre 'suprarealitate' si, foarte salutar in punctul de pornire (), descrie realitatea insasi, care, prin simpla transpunere in cuvant, devine halucinatorie, mediumnica, deliranta, onirica". Daca aceasta descriere de factura reportericeasca isi programeaza prozaismul si recurge frecvent la pura notatie a faptului concret, "evenimentul e totusi selectat pentru insolitul si "senzationalul" sau, chemat sa-l socheze, sa-l violenteze pe cititorul "burghez"; limbajul frust, impins la limita scatologicului, nu neglijeaza insa cu totul "figurile", metafora, artificiul constructiv, "retorica".
Unele poeme isi evidentiaza, in context, natura parodica, tradand un anume gust pentru inscenarea grotesca si inclinatii ironic-ludicc. In Efebul gherdap provoaca moartea batozei psihopate, de exemplu, obsesia erotica e transferata lumii obiectelor, cu efecte hilare, in traditia grotescului urmuzian:
"si muri acea batoza
Puternic suferind
De-o stranie psihoza
si de marsavul jind'.
Balada ucigasuluui Maruth e un soi de versiune kilsch a "snoavei" argheziene Pui de gai; "batranul ucigas Maruth" ravneste la nepoata amantei sale, care o pazea cu strasnicie:
"Acra babornita veghind
Maruth innebunind
O noapte marsava batrana
Dormea ca o scroafa pe rana
Maruth suferea
ca o bufnita, ca o cucuvea".
Alte "balade" sunt una a "tatalui denaturat", alta a "naufragiului incestuos" ori a "domnitei care s-a culcat cu caini",.. Sub un titlu voit antipoetic - Poemul marinarilor venerici si al femeii depravate - e demontata retorica liricii "exotice" si sentimentale, coborata in registru demitizant:
"Cladii pe mlastini, somnorosul port
Visa la sud, putea a mort
si in el una a tamaie
intr-o postura de momaie
intinsa pe araci ca via
isi facea grava meseria
Vindea cantand, sirena, ca-n basm si epopee".
Altul, Prezentarea eroului legendare, are drept personaj pe un vacar ce se iubeste cu "vaci vaduve si vaci fecioare"; un Gheorghita cismarul, care, oftand dupa fata boierului, va face din pantoful ei un obiect erotic si va sfarsi prin a se sinucide, luat in ras de "flacaii satului", e compatimit de mama sa intr-un limbaj mimand oralitatea:
"Gheorghita maica (il caineaza muma-sa)
stiu eu ce te doare pe tine
dar nu-ti pierde firea nu te mai gandi
Ca mi te prapadesti de tot
Gheorghita a continuat totusi sa se gandeasca
si sa se prapadeasca".
Acestei lumi deviate si macinate de frustrari ale simturilor i se opune senzualitatea proaspata si provocatoare din Tam-tamul paparudelor apropiate, cu o fermitale argheziana in trasarea desenului si concentrarea culorii:
"Trec in grupuri, trupuri crude
despuiate paparude,
Negre, parca_ fiertc-n smoala
si cu tata nicovala"
intreg ciclul poate fi situat, de altfel, in descendenta Florilor de mucigai, insa violenta depoetizarii il opune in chip radical asa-numitei "estetici a uratului".
