POEME CU INGERI - Volum de poezii de Vasile Voiculescu. A aparut la Bucuresti, Editura Cartea Vremii in . Cuprinde 45 de poezii. Este unul dintre titlurile de referinta pentru lirica poetului si o realizare majora a "traditionalismului" romanesc din perioada interbelica.
Cu o singura exceptie (Pe decindeu Dunarii, 921), poeziile au aparut, totusi, in alte reviste decat "Gandirea". Titluri precum Tudor, Colindul ninsorii, Crampei de balada. Ostrov incins de ape. Cantec sufletului. Sufletul) au fost publicate in "Lamura" (infiintata de Vlahuta in 1919 si condusa, de la nr.3, de I. Al. Bratescu-Voinesti; poetul a iacut parte, incepand cu anul 1921, din comitetul de redactie); altele (printre care Decebal, Ganduri de iarna. Fantezie de seara. L-am lasat de-a trecut, Durerea, In vie. Argonaut) s-au tiparit mai intai in revista lui Tudor Arghezi si Ion Pillat, "Cugetul romanesc" (scoasa la 1 febr. 1922). Pentru acest volum, V. a primit premiul Societatii Scriitorilor Romani.
In Poeme cu ingeri s-a vazut, pe drept cuvant, momentul de varf al poeziei lui V. de pana la aceasta data: o remarcabila unitate tematico-motivica, asigurata de natura reflexiva a discursului axat pe teme morale ("sufletul" si nelinistile sale, problematica credintei, a raporturilor dintre uman si divin, sacru si profan, carnal si spiritual), careia ii corespunde un univers imaginar "sistematizat" intr-o stilizare iconografica de sursa ortodox-bizan-tina. Situabila in categoria "poeziei filosofice" sau "de idei" (Gedankenlyrik), aceasta are mai intotdeauna un punct de plecare abstract-conceptual pentru care se cauta "haina" plastica, procedeul predilect de constructie fiind cel al alegoriei ("adica - scrie Tudor Vianu - sensibilizarea unei realitati morale printr-o imagine concreta").
In ce priveste "concretizarea" Ideii, ca se exprima - cum observase G. Calinescu - ca "o conventie decorativa prin care totul se preface in 'ingerime' si ia aspectele 'ingeretei'". Programul acestei lirici intemeiate pe mestesug, pe cautarea cuvantului celui mai potrivit pentru incarnarea fondului conceptual originar, e schitat inca in prima piesa a cartii, Coboara cuvintele - o ars poetica foarte caracteristica pentru conceptia autorului asupra scrisului: alegoric, discursul apare figurat ca sacrificiu al "tainei" si "tacerii" initiale de catre un suflet - "cioban rau, casap cu maini crunte", care "mana, bate, suduind, la vale" turmele de cuvinte condamnate le .junghiere" prin scris: "File-nnegrite umplu pamantul,/ Caci lumea zilnic tot mai mult cere/ Frageda carne de ganduri, cuvantul".
Crescuta din suferinta ("gandurile pasc in turme nestiute" pe "pajistea de aur a durerii"), poezia se defineste inca o data ca suferinta a dificilei treceri in expresie a Irairii originare, fara ca rezultatul acestei silnice descinderi sa fie satisfacator, deoarece misterul de dinaintea verbului nu se lasa cu adevarat exprimat si concentrat in cuvant, iar starea generatoare isi pierde prospetimea si stralucirea dintai: "Turma de ganduri s-a pierdut in munte, / Si-i vesteda-n creier pajistea de aur".
Sub invelisul alegoric ce uzeaza de elemente traditionale, "pastorale", se ascunde, in fond, o preocupare artizanala, sugerand o poetica de mestesugar care cauta sa conserve in materia verbala pulsul viu al trairii (sentiment, gand, stare de spirit), ramanand insa nesatisfacut de rezultatele efortului sau tensionat. Ca intr-un cunoscut poem arghezian, .jertfa" poetului parc zadarnica sau marcata de constiinta neimplinirii. Sub raportul constructiei, se poate observa deja paralelismul oarecum mecanic si rigid intre "idee" si "imagine", intr-o stricta asociere alegorica a celor doua planuri. El dovedeste ca Vasile Voiculescu ramane consecvent cu opera sa de pana la aceasta data (volumul imediat precedent, Parga, din 1921, care depasise faza mai retorica a debutului, conserva, totusi, alegoria ca figura stilistic dominanta). Ca "poeme cu ingeri", versurile de acum stau sub semnul amintitei "conventii decorative", in masura in care, intr-adevar, aproape totulpoarta marca angelicului. O fata bolnava este "ingerul din odaie' intr-o casa pazita, biblic, de cate un "inger de la poarta", unul de la trepte, altul de la usa; poetul insusi este un "inger amanat", la care vointa inaltarii spirituale se izbeste de "Noaptea ca o fiara" cc-i slabeste orice avanl, silindu-i "alba ingerete" sa ramana in lut si carne, in moarte, departe de inviere; prin fata "ograzii" napadite de cucuta si pelin a poetului trece un arhanghel "trimis inadins de soarta", insa indiferent la ruina sufleteasca a celui care-l asteapta si "abatut" el insusi si "ratacind"; "in padurile de ganduri" scaldate intr-o lumina crepusculara, de tristete metafizica, este cerut "un palc de ingeri in spate cu securi", care sa taie "uscatele paduri"; Durerea apare, si ca, personificata ca "inger incatusat de pamant", careia "Marii ingeri' vin sa-i sarute picioarele: "ca un inger stralucit" e si vacarul satului in lumina amurgului etc.
In interiorul acestei conventii, eul liric se defineste ca o constiinta framantata, cu foarte rare momente de inseninare; regimul dominant este cel al inconfbrtului launtric, al indoielii de sine, al continuei zbateri in cautarea unui orizont spiritual salvator.
In viziunea csentialmente crestina a lui V., omul este un homo religiosus, insa, cum observa T. Vianu in 1927, religiozitatea poetului "nu este facuta dintr-o fericita si calma impacare a omului cu Dumnezeu", ci "este mai degraba ecoul unei lupte cu sine insusi". Alegoriile carc-l aproximeaza vorbesc despre infruntarea limitei si a singuratatii
"Ostrov incins de ape c sufletul din mine,
Mancat mereu de valuri si bantuit de vanturi,
Desi stingher de-a pururi, prin asprele lui vine
Se leaga-n adancime de vastele pamanturi",
despre lupta cu conditia terestra, carnala (inger amanat, Ca-n basmul cu Greul-Pamantului), despre cautarea fara odihna, de "porumbel calator al lumii zvarlii din Arca vietii pe taramul humii", a unui loc de popas (Sufletul), ori despre "tanjirea de-un dor necunoscut" (Margaritarul bolnav) si "uscaciunea" simtirii (in padurile de ganduri). Este teritoriul in care poezia lui V. atesta inrudiri cu viziunea psalmistului arghezian. Alegoreza biblica isi imprima tiparul si in viziunea asupra peisajului, in cateva remarcabile pasteluri precum Apus apocaliptic ("Fug ingeri din infrangeri cu frante lanci de aur/ Si pier din cer arhangheli cu arcuri descordatc") ori Stiubeiul din codri ("in miez de codri, unde un palc de fagi se roaga
Pe apa visatoare cu miros de aiasma') si tot la modul alegoric sunt modelate alte versuri descriptive (v.
In vie, Haitele marii). Uneori, "acele dublete concret-abstract (mmira-morala), care ies pe banda rulanta din atelierul lui V. Voiculescu" (Elena Zaharia-l-ilipas), lasa senzatia de schematism si stereotipie, in ciuda abundentei metaforice care vrea sa ascunda scheletul ideatic:
"Albinele simtirii de foame au murit
Pe fagurii vietii, mancati de ursi greoi,
Iar stupii amintirii, pradati, se surpa goi"
(in pudurile de. ganduri).
Mai libera de constrangerile unei astfel de scheme conceptuale este poezia Ganduri de iarna, cu viziunea francis-cana asupra naturii elementare, notabila indeosebi pentru densitatea plastica a imaginilor si expresivitatea frusta a lexicului regional:
"As sta-ndelung de vorba cu ursii din barloguri,
Sa-mi spuna cum c iama la dansii in bungeturi,
Cand peste zmeurisuri zapada cade-n stoguri
Si zace cat capita pe rugii din muraturi.
Dorm, grasi, in scorburi stupii, ticsiti de miere noua,
Miresmele din lume acolo-s stranse cheaguri"
Printre piesele de rezistenta ale volumului se impun poemele cu caracter iconografie, evocand figuri si scene biblice, la care G. Calinescu remarca "acea naivitate realistica ce constituie idilicul artei lui Giotto si al urmasilor sai".
In Pregatiri de cina, de exemplu, Ierusalimul biblic se ruralizeaza, iar apostolii capata infatisare de gospodari; finalul poemului fixeaza in emblema gestul sacrificiul, prevestitor al marii jertfe a i Crucificatului:
"Chesat si aprig Iuda se targuia la poarta,
Oprind din drum casapii cu mieii de vanzare,
Ioan pleca la apa cu vasele de toarta
Iar Pctre-si da cutitul pe gresii si amnare.
Cu maneci suflecate, voiosi il apucara,
Ii scoasera cordeaua, smulgandu-i clopotelul,
Doar Iuda-ntepenise, holbat, nauc, pe scara,
Privind sarutul tainic ce osandise mielul".
Stilului iconografic, insa in formula lui naiv-taraneasca, ii este indatorata imaginea calatoriei celor trei magi din Pe drumul de aur al Sidonului, unde motivul biblic e tratat cu o anumita libertate a imaginatiei plastice si cu o nota de umor, apropiate de Adrian Maniu: " 'Eu cunosc pruncul. S-a nascut cu semn./ Trei slelc, una-n piept, una-n spate si-alta-n frunte'// 'Adevarat, adevarat, intarea Gaspard,/ Cine-i mag astrolog nu se pierde:/ Eu stiu ca deasupra cetatii lui ard/ Trei sori, unul alb, altul rosu, altul verde'. // Asa tainuiau inteleptii, cu ifos tustrei/Dar, paliti de-un haz fara pereche,/ Pufnea calul, se cocosa camila, sub ei, / Si chiotea asinul, pleostind o Ureche, Grigore'. Capodopera Iui Voiculescu-pastelislul c, poate, in aceasta carte, poezia Pe decindea Dunarii, text de subtile armonii muzicale si plastice, sugerand solidaritatea profunda dintre om, peisaj si destinul istoric al neamului:
| "Pe decindea Dunarii la vale, Printre triste miristi de ciulini, Trece-n balta, leganat agale, Un chervan cu coviltir de rogojini. in tot campul nici un fir nu-i verde, Misca vantul albe colilii, Drumul lung in zari pustii se pierde Sub un cer de mari melancolii" |
