PARGA - Volum de versuri de Vasile Voiculescu, aparut in 1921 la editura Cartea Romaneasca din Bucuresti. Este a treia sa carte de poeme, dupa debutul din 1916 cu volumul intitulat clasic Poezii si cel din 1918, Din Tara Zimbrului, premiat de Academia Romana.
Poezia lui Vasile Voiculescu la data aparitiei acestui volum e inca supusa unei directii, subliniata indeajuns de primele doua carti, traditionale, structurata de o poetica post-romantica. Mai tarziu, incepand cu volumul din 1927, Poeme cu ingeri, si pana la faimoasele Ultime sonete inchipuite ale lui Shakespeare (publicate postum in 1964), poezia autorului evolueaza, obtine o personalitate proprie, rezultat al unor alegeri si conturari in mare masura tematice, dar cu efect Ia nivelul tehnicilor lirice preferate, in primul rand, Parga propune un numar impresionant de poeme, repetitia de structura si chiar de motive nefiind in acest moment o problema pentru autor; explicatia sta neindoielnic in felul de a intelege poezia caruia Vasile Voiculescu i se supune in .
Lirismul este in esenta unul subordonat, versul e in primul rand o "imbracare" a temei, supus acesteia ca unui ghid in care isi afla justificarea. Poezia crede in retorica, in armonia cantecului sau in puterea de convingere a mesajului asezat intr-o ordine semantica a frumosului; poezia, in radacinile ci inca romantica, e un mediu, ochi privilegiat pentru simtire si cod viu al unor intelesuri generale. In Parga, poezia c cantec, imn, expresie a unei credinte nefisuratc in corespondenta trairii la nivelul clementelor, in unitatea de sens dintre exterior si interior. "Si plin, imensul vid!", anunta o voce inchinata mirarii, filtrata de bucuria totalitatii, a perceptiei directe, a centrului dinamic si vital pe care ochiul poetului il afla de fiecare data de cealalta parte a privirii. Poeme de un orfism subliniat se alatura unora de structura expresionista, psalmi abia mascati atrag pe langa versuri implicate istoric pana la aulodistructie, poezii de revolta si de razboi prc-labisiene, dar si nostalgii purificat lirice, "fantazii" acceptat subiective.
Bogatia tematica si de optiune e pastrata unitar de poetica netradata nici o clipa a unei poezii pre-simboliste. Poemele sunt neafectate de socul avangardei, poeticul e o comuniune armonioasa si nu o constructie acceptandu-si fragmentaritatea, o supunere si prea putin o deschidere provocatoare. Poemele sunt cadre; structurile se pot repeta si o fac amplificat. Un numar restrans de retete sunt aplicate cu strasnicie si entuziasm. Tactica este predominant pre-modernista, de a construi liricul pentru altceva, poezia e mijloc si mediu, prea putin scop si identitate. Odata acceptata aceasta situatie metodica, devine limpede ca in teritoriul determinat al vocii poetice adoptate, autorul "rodeste" din plin. Imaginile prefera un baroc al aglomerarii, epitetele sunt nenumarate, culorile se prezinta spre a defini si nu a simboliza, cuvintele raman in randul celor acceptat "poetice", alese cu o grija de estet singulara probabil in epoca.
Sintagmele dau impresia unui efort dominat de imperativul muzicalitatii, al frumosului, al liricului ca diferenta de limbajul obisnuit. Vasile Voiculescu cauta un efect sonor, dublat de unul plastic, sperand intr-o poezie ce ar putea rodi din semintele potente aflate in chiar alaturarea unui cuvant de altul. Pana la lectia de baza a poeziei traditionale, logicul discursiv e inecat de puterea metaforei de a fi alteritate, de a vedea in adancul lexicului lumea sa reala, "sufletul" interior al lucrurilor, cu tendinta neanuntata de a cauza mici confuzii (in realitate explozii de imagistica poetica):
"si nu mai stii ce-i oare:
Amurg blajin de suflet sau zorii diminetii".
Exista o preferinta, la originile ei si aceasta romantica, pentru contradictie, atat la nivelul temelor alese, cat si in interiorul imaginii poetice singulare. Vasile Voiculescu ascunde aici o speranta inca hegeliana a unei sinteze date de identitatea nebanuita a diferentei, de ipseitatea in fapt a fiecarei alteritati pe care o promoveaza orice metafora cu termenul fata de care se impune: de la perceptia simpla "trecand aripa-i rece pe viata-nfierbantata' pana la comuniunea fundamentala: "si rare ceasuri aurii de pace-s invrastatc / Cu si mai rare ceasuri violete de avant". Aproape intregul volum este luminos, cuprins de o incredere in general localizata istoric. Cateva poeme, rotindu-se in jurul unei teme a nationalului care le goleste pana la urma de valoare, sunt datate . Lectura acestora nu mai poate fi decat una contextuala, ghidata de un simplu interes istoric (nici macar literar). Sunt deranjante previziuni ale unei epoci in care Imn muncii va deveni ncanuntat un model poetic catastrofal. O anume preferinta pentru epic c pastrata si intr-un numar important de poeme ce isi rup eventuala legatura istorica. 0 structura narativa incarcata cu personificari, o natura conturata hiperbolic inspre un efect al grandorii, toate pe linia unei poezii retorice reluand stilul unui Cosbuc ce pare, in cele mai bune poeme, a cunoaste inainte de vreme lectia lui Blaga din La curtile dorului.
Natura respira de plinatate existentiala, frazele sunt vizuale, de o larghete metrica si imaginativa aparte, tensiunile sunt clocotitoare, expansive, bogate. Pe aceeasi linie a lui Cosbuc, natura e infatisata romantic la nivel formal, un romantism stavilit insa de o umbrire violenta a individului, redus la umilinta contemplarii in intregime pasive a unei fenomenalitati ce il domina mai degraba decat ii raspunde unei stari interioare. "Mereu mai mica, umbra, se strange, ghemuita", detaliile fiind focalizate poetic doar atunci cand rolul lor la nivelul intregului este limpede si esential. Un numar mic de poeme preiau o neincredere postromantica in cuvant, "astazi vorba ma dezgusta, / Ca ea pururea ne minte"; e totusi o fisurare artificiala a increderii intr-o potenta neasemuita a cuvantului poetic, a lirismului-orfic ce schimba si dezvaluie, atinge si lasa urme. Poezia modernitatii se va intoarce spre sine tocmai datorita pierderii acestei credinte inca prezente in volumul Parga . E un lirism ce moare "grandios", un rod ce isi descopera finalul in chiar inima stralucirii sale. EDITII: Parga, Bucuresti, 1921; Poezii, Bucuresti, 1944; Poezii, Bucuresti, 1968.
