PADUREANCA - Nuvela de Ioan Slavici, aparuta in ziarul "Tribuna" din Sibiu in 1884 si, in acelasi an, in brosura cu nr. 1 din Biblioteca poporala a "Tribunei". In 1885, Mite Kremnitz publica deja versiunea germana in "Rumanische Revue".
Nuvela este inspirata din imprejurari si evenimente social-istoricc reale (cum ar fi epidemia de holera din vara anului 1873, cand Slavici si-a pierdut ambii parinti), iar actiunea se desfasoara intr-un spatiu geografic familiar scriitorului, strabatut cu pasul in tinerete, din tinutul "padurenilor" pana in pusta vestica. Scrisa in perioada de varf a nuvelisticii slaviciene, cea junimista, Padureanca a fost citita si ea in sedintele societatii bucurestene, la sfarsitul lui 1883 si inceputul lui . A putut astfel beneficia, din pacate numai partial, de sugestiile critice ale lui Maiorcscu si ale celorlalti colegi de cenaclu, datorita stabilirii scriitorului la Sibiu ca director al "Tribunei" si necesitatii de a marca inceputul miscarii literare in directia realismului popular, pe care o preconiza, printr-o lucrare majora.
Scriere ampla, considerata, nu fara indreptatire, de unii exegeti (I. Breazu) mai degraba un roman, Padureanca reia o tema draga lui Slavici, tratata in nuvelele "idilice" La crucea din sat si Gura satului, cea a dragostei si a casatoriei in lumea rurala. Li se interpune insa tragica si oarecum singulara Moara cu noroc, ce marcheaza o radicala schimbare de registru in realismul slavician, de la idilic la tragic si de la etnografic si social la psihologic si moral, miscare ce se regaseste si in Padureanca. Nuvela mai pastreaza inca reminiscente idilice, ca elemente insulare intr-o desfasurare epica mai larga, de o tonalitate preponderent dramatica. Actiunea se petrece intr-un spatiu mai amplu, deschis, conflictele sociale si morale provocate de inegalitati economice sau diferentieri regionale, abia schitate anterior, sunt adancite, dar mai ales se reconstituie, in toate meandrele si nuantele sale, evolutia sentimentului iubirii. Acesta antreneaza mai intai cuplul Simina-Iorgovan, carora li se interpune apoi un al treilea personaj, Sofron, si, supus atator incercari, venite din opozitia familiei sau din insasi natura protagonistilor, imbraca aspectul dramatic al unei aproape perpetue suferinte, cu urmari funeste pentru unul dintre ei, Iorgovan. Alaturi de tema iubirii, sunt prezente si alte obsesii ale scrisului slavician, precum problema familiei sau cea a tariei de carcater. Ca si in alte cazuri, nuvela incepe cu o cugetare morala si un indemn, situand actiunile omului sub semnul intamplarii, al norocului sau nenorocirii, cugetare reluata in ultimul capitol, unde este descrisa moartea lui Iorgovan, pe care "nenorocirea il ajunsese strasnic". La inceput, el porneste insa plin de incredere, bazat pe autoritatea tatalui sau, "bogatoiul" Busuioc din Curtici, sa aduca seceratori, in ciuda izbucnirii holerei si a interdictiei stapanirii. Nu se opreste la Siria, unde se adunasera sute, poate mii de padureni, veniti "la sarbatoarea cea marc ce se tine in fiestecare an o data pentru impartirea panei de toate zilele". Dragostea pentru frumoasa Simina, ce lucrase cu un an in urma la casa lor, se redesteapta brusc si-l face, fara sa si-o marturiseasca nici lui insusi, sa mearga mai departe, cale de doua zile, pentru a-si aduce seceratori tocmai din satul ei, chiar daca moartea unui cal pare un alt semn prevestitor de rau.
Simina, ale carei sentimente ramasesera intacte, nu ezita sa-l urmeze, impreuna cu tatal ei, Neacsu, in ciuda sanatatii subrezite a acestuia. La casa lui Busuioc, prezenta fetei trezeste ingrijorare, fiindca bogatoiul nu poate accepta ideea unei mezaliante din cauza dezaprobarii rudelor si a comentariilor comunitatii, ce i-ar rani marea-i vanitate. Urmeaza cele trei zile de seceris, descrise de Slavici ca o sarbatoare a muncii, desfasurata dupa un stravechi ritual.
In tonalitatea idilica ce o vom regasi la Cosbuc si atat de departe de atmosfera din Clacasii lui Goga.
In intervalul zilelor de seceris, densitatea actiunii si intensitatea tensiunii sunt maxime. Ziua, prinsi in vartejul si bucuria muncii, in acompaniament de vioara si cimpoi, sentimentele eroilor au ceva din linistea si seninatatea solara. Simina si Iorgovan cunosc unul dintre putinele momente luminoase ale iubirii lor, "ei isi traiau ziua lor alba", iar Sofron, uitandu-si gelozia, se bucura copilareste de munca grea pe care o face parca jucandu-se. Noaptea, cand cei doi tineri, la initiativa fetei, se cauta si se intalnesc pe furis, ies la iveala aspectele tulburi din sufletul flacaului care traieste acul drama incapacitatii de optiune si de actiune si o exteriorizeaza cu brutalitate. Capitolul VIII al nuvelei reprezinta o alta pagina antologica, dupa cea a secerisului.
Gasim aici "chintesenta tcatralitatii" ce caracterizeaza proza lui Slavici (V. Popovici). Scena este curtea lui Busuioc. Timpul, seara, dupa ce seceratorii si ai casei s-au asezat la odihna. Protagonistii, Simina si Iorgovan. Dar dialogul este tulburat inainle de a incepe de prezenta slugii Sofron, initial martor din umbra, apoi actor. Mai exista inca doi martori, Neacsu, tatal fetei, care devine si el actor, si Busuioc. Acesta, rusinat de ceea ce face, priveste scena din casa, de dupa perdele. (De altfel, rusinea este o stare de spirit mereu prezenta la personajele terorizate de conventiile sociale). Astfel, intalnirea propusa de Simina, in speranta unei rezolvari pozitive a aspiratiei sale spre dragoste si casatorie, se transforma, sub presiunea celorlalti, in contrariul ei: "- Ce vrei tu cu fata aceea? intreaba Sofron linistit, de tot linistit. // - Ce vrei tu? il intreba Iorgovan. // - Eu vreau s-o iau de nevasta! raspunse Sofron. // - Eu nu vreau s-o iau! grai Iorgovan deschis. // - Atunci las-o-n pace! // - Nu ma lasa ea pe mine!". Confirmarea fetei, profund umilita, il consterneaza pe Sofron. La randul sau, Neacsu il someaza si el pe Iorgovan sa-si motiveze comportamentul nefiresc: "- De ce nu vrei daca vrei, ca de vrut vrei?" Raspunsul flacaului pare sa-i justifice refuzul: "- Pentru ca nevasta mea nu are sa-mi fie numai mic nevasta, ci si parintilor mei nora si rudelor melc om din casa, si ar trebui sa fie moarte de om". "Pe Simina o ineca plansul".
In continuare, in ciuda acumularii de intamplari, unele iesite din comun, ca moartea naprasnica a lui Pupaza, slrivit de "locomobila", plecarea lui Socodor si moartea de holera a lui Neacsu, indepartarea si cainta Siminei, ticalosirea Iui Iorgovan, petitul lui Busuioc si refuzul neasteptat al fetei etc, tensiunea subiectului scade, dand impresia de repetitie si lungire, exceptand ultimul capitol. La aflarea vestii despre accidentul Iui Iorgovan, Simina alearga de la Socodor si-l gaseste pe patul de moarte. Acum orice considerente sociale isi pierd relevanta si cei doi se Iasa pentru prima dala purtati de puternicul lor sentiment de iubire, marturisit fara cuvinte, inainte ca Iorgovan sa inchida ochii pentru totdeauna, iar Simina sa-i aprinda, dupa datina, lumanarea.
In investigarea vietii sufletesti a eroilor, Slavici depune multa staruinta, fascinat mai ales de misterul iubirii, de modul in care o traieste fiecare personaj, in functie de caracterul sau si de reactia la impactul cu familia si colectivitatea. Eroina principala este padureanca Simina, care da si titlul nuvelei. Prin ea Slavici urmareste efectul perturbator pe care frumusetea, starnind pasiuni, il arc in sufletele incatusate de conventiile sociale. Dupa un tipar clasic, scriitorul nu-si descrie eroina, frumusetea fetei fiind sugerata prin impresia produsa asupra celorlajti: "Era frumoasa Simina si se stia frumoasa. inca pe cand era copila simtea ca toti se uita dupa dansa, iar de cand se facuse fata mare, ii spuneau altii in fiestecare zi ca c frumoasa si se vedea si ea insasi in ochii flacailor". Dorita de multi, ea se indragosteste de Iorgovan. "S-a nimerit asa", noteaza autorul. Dragostea este deci intamplare si adesea mai mult durere decat bucurie. Fire puternica, deschisa si cinstita, Simina il iubeste din toata inima pe Iorgovan.
Convinsa ca si el o iubeste, in ciuda purtarii lui derutante, ea isi asuma initiativa, il provoaca, vrea sa-i sustina vointa paralizata de teama dezaprobarii familiei. isi marturiseste public dragostea, chiar atunci cand el se leapada de ea, si trece peste sfatul tatalui ci, care incearca sa-i arate nepotrivirea si lipsa de perspectiva a unei asemenea iubiri: "Nu te face, fata mea, pui de cuc in cuib de cioara ca nu-ti este firea pentru aceasta" "Nu-mi pasa, taica!" este raspunsul ei si, cu cat Iorgovan se arata mai "slab de inger", Simina se simte tot mai atasata de el, mai dornica sa-l ocroteasca, cu un fel de dragoste materna. Manata de taria sentimentului ei, fata refuza chiar sa-si urmeze tatal la Socodor, noul loc de seceris. Doar moartea naprasnica de holera a acestuia, cu lunile de durere si remuscari ce urmeaza, par sa o smulga pe Simina de sub vraja dragostei fata de Iorgovan: "Cata nebunie, cate dureri pe urma ei! - si totusi, simtindu-se cumintita. Simina incepu sa planga. Era trezita din aiurirea ei, dar pierdut ii era si farmecul vietii." Refuza cu demnitate petirca lui Busuioc, socotind-o ca pornita din mila, dar nenorocirea lui Iorgovan scoate inca o data la iveala trainicia sentimentului ei.
Simina este unul dintre personajele feminine memorabile ale Iui Slavici Iorgovan, feciorul abia iesit din adolescenta al bogatoiului Busuioc din Curtici, este personajul cel mai zbuciumat si mai putin articulat al nuvelei. Slavici reda evolutiile atat de intortocheate ale vietii sale sufletesti, ce il conduc nu numai la ratarea iubirii pentru frumoasa padureanca, ci si la esecul existential. El traieste o acuta drama a incapacitatii de optiune (M. Popescu).
In Iorgovan, scriitorul studiaza un caz de slabiciune de caracter. Sugerand ca aceasta e favorizata de pozitia sa privilegiata prin bogatie, Slavici aminteste ca o prima treapta a ratarii abandonarea studiilor liceale si reintoarcerea in sat cu un statut ambiguu. Apoi, relatia confuza cu autoritatea paterna care, cu cat este mai laxa, cu atat el o resimte mai constrangatoare. Iubirea pentru Simina este traita de la inceput cu durere. "Stiu numai ca-mi esti draga de mi s-au urat zilele", ii spune el la prima reintalnire, impotrivirea familiei, niciodata exprimata deschis, dar resimtita de Iorgovan cu acuitate exagerata, rivalitatea "injositoare" a lui Sofron, dar mai ales indecizia si incapacitatea de a se ridica la inaltimea propriilor aspiratii mentin personajul intr-o continua framantare psihica, exteriorizata printr-o alternanta a inhibitiei si indiferentei mimate cu exaltarea, a umilintei si prosternarii in fata fetei cu brutalitatea si grosolania. Slabiciunea de carcater, diagnosticata pe rand de Neacsu, de Sofron si chiar de Simina, ajunge s-o constientizeze el insusi, impingan-du-l tot mai mult spre degradare prin betie, petreceri, scandaluri si, in cele din urma, spre gandul sinuciderii, si ca ratata din lipsa de vointa si esuata intr-un accident. Desi traieste in zbucium si sfarseste in moarte napraznica, personajul este lipsit de orice aura tragica. Sofron incheie triunghiul eroic pe care este axata nuvela. El este prezentat in contrast cu nevolnicul si nefericitul fecior al bogatoiului.
Venit din tinutul padurenilor, ci aduce taria de caracter si curatenia morala pe care Slavici Ie-o atribuie acestora. Matur prin varsta si experienta - fusese catana imparateasca -, se dovedeste tot atat de vulnerabil in fala frumusetii Siminei, de care se indragosteste fulgerator. Dragostea e resimtita si de el ca o fatalitate care-l sperie: "Rau m-ai batui, Doamne!", exclama cand isi da seama de realitate. Dar, desi totul pare sa-i stea impotriva, Sofron nu deznadajduieste, ramane deschis si constant in sentimentele lui, reusind sa castige respectul si prietenia fetei, printr-o purtare mereu inteleapta si prevenitoare, dupa ce obtinuse si pretuirea tatalui ei. Slavici, intr-un final deschis, lasa sa se inteleaga ca in cele din urma casatoria celor doi va avea loc. Personajul este privit si in relatia dintre sluga si stapan, scriitorul reliefandu-i superioritatea morala. Sotron are ceva din structura personajului de basm ale carui mari merite, prea putin aparente, ii asigura triumful final.
In contrast sunt prezentati si parintii celor doi protagonisti, ingamfatul bogatoi Busuioc, penduland intre fanfaronada si meschinarie razbunatoare, si batranul intelept Neacsu.
Personajele evolueaza pe un fundal natural, social si etnografic de o mare bogatie. iil prima parte, totul e frumos si luminos, desi deasupra intregului planeaza, ireala parca, amenintarea holerei.
Se retin miscarea impetuoasa, repetata an de an, a padurenilor spre sarbatoarea naturii de pe valea Zimbrului, vazuta din goana calului de Iorgovan, incremenirea pustei devastate de holera etc. Dintre aspectele etnografice se remarca si cele legate de riturile funerare. Mai mult decat in alte nuvele, Slavici pare a intentiona in Padureanca, alaturi de sondarea sufletelor cuprinse de iubire, o monografic literara a regiunii natale, reusindu-i pagini de mare frumusete, in ciuda unor lungimi si a unor stangacii stilistice, datorate publicarii ei cam grabite.
In mediul transilvanean al epocii, nuvela s-a bucurai de ecouri deosebit de favorabile. Marturie stau incercarile de imitatie si amintirile contemporanilor. Astfel, Valeriu Braniste scria: "in foileton incepuse fermecatoarea nuvela Padureanca, cu acel miros de tara, pe vremea secerisului si a adunatului de ian, cu figuri din viata sateasca romaneasca, cu vorbe asa cum traiesc in gura taranului, simple, dar deslusite si nu arareori cu profund inteles, aproape mistic. Citeam cu ardoare "Tribuna", zi de zi, numar de numar, din doasca in doasca". In schimb, criticii si istoricii literari au descoperit-o mai tarziu, abia in ultimele decenii, nuvela beneficiind de interpretari demne de valoarea sa. Magdalena Popescu, autoarea unei asemenea exegeze, conchide: ,Moara cu noroc e, intre nuvelele lui / Slavici / capodopera. Cea mai frumoasa dintre ele e insa Padureanca".
