poezie interbelica ♦ arta poetica moderna ♦ poezie ermetica ♦ poezie lirica
Ion Barbu (1895-l961), pe numele sau adevarat Dan Barbilian, cu performante certe in matematica, a devenit poet din ambitia de a-i demonstra colegului si prietenului sau, Tudor anu, ca poate scrie si literatura.
Lirica lui Ion Barbu ilustreaza, dupa propria marturisire, relatia dintre matematica si poezie: "Ca in geometrie inteleg prin poezie o anumita simbolistica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta, intrucat exista undeva, in domeniul inalt al geometriei, un loc luminos, unde se intalneste cu poezia".
Desi contemporan cu Blaga si Arghezi, poezia lui Ion Barbu este mai aproape de conceptia unor poeti moderni ca Mallarm^, Val6ry, Baudelaire, dar si de cantecele de lume ale lui Anton Pann. Creatia lui Barbu exprima, mai ales, dorinta lui de comunicare cu Universul, de contemplarea lumii in totalitatea ei, este o stare de intelectualitate, izvorata din conceptia ca "pentru mine poezia este o prelungire a geometriei". Aspiratia sa catre lirismul pur presupune o stare initiatica, ce nu poate fi exprimata decat intr-un limbaj incifrat, in care concizia este formula cea mai aleasa a lirismului barbian, concretizata in imagini-sinteza, propozitii eliptice, asocieri de cuvinte deseori socante. Versul Iui Ion Barbu nu se supune niciunei reguli de logica intre cuvinte, facand ca limbajul sau sa fie criptic si ermetic..In studiul "Introducere in poezia lui Ion Barbu" (1935), Tudor anu sileste trei etape esentiale in lirica barbiana:
1. Etapa parnasiana cuprinde creatia publicata intre 1919 - 1920 in revista "Sburatorul" a lui Eugen Lovinescu, din care fac parte poezii ca: "Lava", "Muntii", "Copacul", "Banchizele", "Panteism", "Arca", "Pytagora", "Raul", "Umanizare" etc. si care exprima puternice trasaturi parnasiene. Curentul literar numit parnasianism (aparut in Franta la mijlocul secolului al XIX-lea) cultiva o poezie impersonala, obiectiva, un joc al formei si al imaginii, manifestandu-se ca reactie ferma impotriva romantismului, care suprasaturase lumea literara prin exces de sentimentalism si fantezie.
2. Etapa baladica si orientala (1921-l925) se caracterizeaza printr-o poezie epica, "baladica", ce evoca o lume pitoreasca, de inspiratie balcanica sau autohtona, asemanatoare conceptiei lui Anton Pann, Poeziile "Nastratin Hogea la Isarlak", "Domnisoara Hus", "Dupa melci", "Riga Crypto si lapona Enigel" 'se inscriu in aceasta perioada.
3. Etapa ermetica (1925 - 1926) este marcata de un limbaj criptic, incifrat, o exprimare abreviata, uneori in cuvinte inventate. Conceptul "ermetic" inseamna abscons, incifrat, la care accesul se face prin revelatie si initiere, amintind de Hermes, zeul grec care detinea secretele magiei astrologice.
Poezia "Oul dogmatic" de Ion Barbu, apartinand liricii ermetice, a fost scrisa in "Ajunul .Pastilor 1925" si publicata in revista "Cetatea literara" (1926), fiind apoi inclusa in ciclul "Uvedenrode" din volumul "Joc secund" (1930)-.
Tema. "Oul dogmatic" metaforizeaza ideea "nuntii" ca miracol al creatiei universale, al misterului de dinaintea Genezei. Oul este simbolul esentei universului, al imaginii eterne a increatului, Ca argument al unor lumi marunte ce "pastreaza dogma" (norma obligatorie -n.n.), al repeilitatii macrocosmosului la nivel de microcosmos.
(Structura, compozitie, limbaj artistic)
Poezia este structurata in patru secvente lirice inegale, delimitate chiar de poet, iar incipitul este reprezentat de o afirmatie profetica a eului liric, cunoscator al tainelor universului care sunt, insa, inaccesibile poporului: "E dat acestui trist norod".
Prima secventa lirica are ca punct de plecare antiteza dintre "oul sterp ca de mancare", simbol al existentei materiale, meschine, aride si "viul ou, la varf cu plod", spiritualizat, simbol al genezei, asadar, capabil de recreare. (Plodul este embrionul oului, ce se observa in lumina, constituind stadiul initial din care se dezvolta si iese puiul - n.n.). intr-un limbaj ermetic, eul liric isi exprima conceptia despre Geneza universului, a carui alcatuire este asemanatoare cu aceea a germenelui creator, oul: "Cum lumea veche, in clestar,/ inoata, in subtire var". in esenta sa, oul include cele doua taine ale universului, nasterea si moartea, semnificate prin metaforele: "palat de nunta" si "cavou". "Nevinovatul, noul ou", ca element al increatului (element imaginar al preexistentei, de dinaintea creatiei - n.n.), este alcatuit din "albusul" abil cu haosul, cu materia din care ia nastere universul, elemente definite prin epitetul dublu, "gales", "inchis" si prin atia personiflcatoare "doarme nins albusul/[]/ Ca trupul drag, surpat in vis". Nuntirea, ca o adevarata ceremonie de oficiere a inceputului Creatiei, se petrece intr-un spatiu pur, neprihanit, "unde glodul/ Pamanturilor n-a ajuns", unind cast simbolul feminin, "trupul drag", cu masculinul "plodul", care-i acorda "Albusului in hialin:/ Sarutul plin", (hialin = care are aspectul si transparenta sticlei -n.n.)
Urmatoarele trei strofe alcatuiesc secventa a doua, care incepe printr-o adresare directa, la persoana a H-a singular, sub forma unei interogatii transmise'omului profan in cunoasterea tainelor universului: "Om uitator, ireversibil,/ Vezi, Duhul Sfant facut sensibil?". Omenirea nu poate intelege misterele esentiale si, poate tocmai de aceea, se limiteaza la a accepta neconditionat si a respecta normele imuabile, rigide venite din timpuri ancestrale: "Marunte lumi pastreaza dogma". Eul liric califica omul comun, ignorant printr-un epitet dublu, "sters, uituc", si-i aminteste, prin adresare directa - "Sa " - ca oul este un simbol ce sta la baza creatiei divine, idee ilustrata prin imaginea Sfantului Duh. Din cauza incapacitatii omului de a se initia in tainele esentiale, acesta a decazut din punct de vedere spiritual, fiind preocupat numai de viata materiala, de "oul rosu" ce se mananca de Paste, devenind "Om fara sat si om nerod". Eul liric il indeamna pe om spre cunoasterea absoluta, sfatuindu-l in mod direct sa priveasca oul cu plod in lumina soarelui si astfel spiritul va putea sa se patrunda de ideile superioare ce guverneaza universul: "Un ou cu plod/ iti vreau, plocon, acum de Paste:/ il urca-n soare si cunoaste!".
Urmatoarea secventa lirica, a treia, scoate in relief una dintre ideile fundamentale din lirica barbiana si anume cunoasterea prin contemplatie poetica, a carei nuntire cu esenta lumii este dominata astral de Soare. Metafora banului - "galben icusar" - defineste galbenusul ca simbol al stralucitorului astru, care constituie forta suprema in univers, cea care decide destinul, viata si moartea: "Ceasornic fara minutar/ Ce singur scrie cand sa moara/ Si ou si lume". Eul liric accentueaza faptul ca jocul misterios si tragic al trecerii de la viata la moarte constituie una dintre legile ce guverneaza lumea, "intocma-dogma".
Ultima secventa lirica aduce o nota de profunda si impresionanta originalitate. Eul liric accentueaza 'inca o data" ideea ca "ouldogmatic" nu este destinat hranei - "Dar nu-l sorbi" - si nici procrearii - "Si nici la closca sa nu-l pui!". Esentiala este mentinerea oului in starea de increat, fiind menit nuntirii, "Curmi nunta-n el", pentru ca numai astfel se poate pastra pacea primordiala, incremenirea de dinaintea Genezei: "il lasa-n pacea intaie-a lui".
Finalul poeziei este alcatuit dintr-un distih, prin care se exprima un tragic sens al vietii, acela ca interesul material, "Ca vinovat e tot facutul", este minor, lipsit de importanta si spiritualizare pentru omenire, in antiteza cu sacralitatea genezei prin nuntire universala: "Si sfant, doar nunta, inceputul".
Se remarca relatia de simetrie manifestata la inceputul si finalul poeziei, prin antiteza dintre aspectul material al oului, ca preocupare meschina a omului si simbolul nuntii, ca inceput al genezei universului.
Ion Barbu este un poet singular in literatura romana, creator al unui univers liric si stilistic inedit, profund si tulburator, un poet al esentelor exprimate intr-un limbaj criptic, care exprima atat de mult in cuvinte putine si la care "concizia este virtutea capitala a stilului sau" (Tudor anu).
