Sint poate cel din urma care-si asterne pe hirtie impresiile de la sarbatoarea literara ce ne-a procurat volumul de versuri al lui Octaan Goga. * Frumoasa sarbatoare s-a sfir-sit o data cu intoarcerea poetului prin Bucuresti, unde venise la dorinta prietenilor. Aplauzele au incetat. Apologiile ziarelor s-au imputinat si ele. De aci inainte isi incep meseria criticii reci si chibzuiti, cari in numele stiintei, vai ! atit de elastice, vor da verdicte judicioase, dovedind, poezie de poezie, care este parcea juvenila si tulbure, si care cea desar-sita in opera poetului. Cum insa acest fel de critici scriu mai mult pentru posteritate, putem sa luam manifestarea de simpatie a multimei drept o consacrare, un cunt definitiv asupra noului talent.
In adevar, ce poate marturisi mai cu tarie puterea poetului ca entuziasta primire ce i s-a facut ? Scriitorii nostri cei mai de frunte i-au deschis veseli bratele, ca unui itor mare mester, chemat a duce poezia romana cu un pas inainte. Lor li s-au asociat ziaristii, cei atit de urit descaliti de o seama de critici, pentru cuntul ca n-ar citi destula literatura. Doamnele cele mindre, banuite a fi refractare fata de tot ce e romanesc, i-au facut o calda primire la Ateneu. Carmen Sylva l-a binecuntat de poet al neamului. Iar multimea da asalt librariilor cumparindu-i volumul. N-au ramas reci decit vreo citeva suflete sterpe, osindite de fire a nu putea lua parte niciodata la bucuriile multimei, ce i-a izolat, si un numar mic de scriitori cu educatie straina, artisti si ei ale caror conngeri estetice insa, intrucit sunt sincere, trebuie sa le respectam.
Xe intrebam : ce i-a putut rapi pe toti, in masura necunoscuta pina acum, in ata noastra literara ?
E melodia curata si noua a cintaretului, cintata din strune proprii, din pieptul cel tinar si puternic. E cintecul cel larg si indraznet, cu multe si variate nuante, de la cea mai duioasa pina la cea mai barbateasca expresie de ata. Originalitatea pronuntata, in limba, in forme, in alegerea subiectelor - iata ce l-au facut cuceritor.
S-ar parea la inceput ca intreaga manifestare s-a facut lui Goga ca poet ardelean si ca toate simpatiile acestea veneau asa de la frati la frati, ca unui Giglio Tos oarecare. Cel putin unii o marturiseau pe fata, ca e vorba de un talent, mare numai fiindca e specific ardelenesc, iar altii staruiau cu indirjire - ce oameni buni ! - ca tinarul poet sa ramina acolo la ei si-I aduceau laude - ce marinimosi ! - pentru hotarirea de a nu se sili la Bucuresti
Recunoastem ca multele culori locale vor fi fost, inaintea celor ce nu cunosc ata de la tara cu toata poezia ei, o parte din motivele care au stirnit acest inalt grad de interesare pentru noul venit. Preotul cel cucernic, care la alti scriitori e un betivan pintecos; Laie chiorul, lautarul cel cunoscut de multi numai in ipostazul caraghios din anecdotele tiganesti ale d-lui Speranta ; sarbatorile de liniste si inaltare sufleteasca ; dascalii si dascalitele, cu blinda si serioasa lor infatisare, cu poezia ce-i invaleste, in ciuda etii lor trudnice ; spiritul razboinic inabusit, din adincul clocotitor al citorva poezii sociale - toate au coloritul lor local pentru cei de acolo, exotic pentru multi dintre cei de aici. Cred insa ca forta lui Goga, talentul adevarat de poet, trebuie sa-l cautam nu in exotismul, ci mai mult in tratarea tuturor acestor subiecte in lumina originala in care le aseaza :
Tot ce-mi tese noaptea
Zorile-mi destrama,
Mi s-a dus norocul,
Nu-l mai plinge, mama,
La icoana Preacuratei nu-l mai plinge, mama.
Cine nu si-a cintat mama ! Cita duiosie si cite lacrimi in literatura noastra in jurul acestui sentiment; dar mama plingind la icoana Preacuratei, sau "plingind pe ciaslov, pentru norocul pierdut al fiului sau, este o forma prea rara ca sa nu atraga pe cititor.
Tot astfel cu o alta poezie. Poetul se intoarce din tari straine si se opreste in fata casei parintesti, cazuta in para-ginire. Stind de vorba cu vecinul, isi aminteste de lumea apusa a copilariei. Si cum povesteste el asa din trecut, de "fata popii Irimie" si de altele, vede o lacrima in ochii vecinului :
De cc-ti stergi ochii cu camasa,
Ori plingi vecine Niculae ?
Si casa parinteasca au cu totii. Pe toti ii dezlipeste de ea lupta etii. Toti au gustat la vatra ei farmecul povestii lui Alexandru Machedon. Dar care din poeti a reusit sa condenseze in doua sire atita duiosie pentru lumea pierduta a copilariei, ca Goga prin lacrimile unei a doua persoane ? Pe cit de original si de profund omenesc e poetul nostru, cu atit de putin ardelean e in tot sirul acesta de poezii.
Ar trebui, prin urmare, sa se staruie mai putin asupra calitatii de poet ardelean a lui Goga. Este el un merit de ajuns a fi poetul unei proncii, sau chiar numai al satului , sau, dar cine ca Goga a reusit sa exprime sentimente generale nu poate fi marginit la atita. El a intrat pe o poarta cu mult mai larga in literatura, si arc dreptul sa ceara a fi judecat nu numai dupa locul nasterii sale, ci dupa complexitatea talentului sau. Cine l-a inteles pe Goga numai ca poet ardelean, nu l-a inteles deloc.
Un modul mare din poezia noului poet are ca baza citeva stari sociale-politice din Ardeal. Acesta a si fost mai mult remarcat de critica. Laudele sint fara indoiala meritate, caci autorul poeziilor Oltul, Apostolul si Clacasii e vrednic de imnuri. in locul tuturor frazelor frumoase si a proclamarei lui de poet revolutionar, sau de poet al iredentei, ceea ce nu este tocmai, am fi preferit o cumpanita analiza a elementului national din poeziile lui. Caci iarasi, nu faptul in sine, ca poezia lui Goga e nationala, trebuia sa fie constatarea de capetenie, ci deosebirea enorma cum Goga intelege sa fie roman fata de acei epigoni ai lui Eminescu si Cosbuc, care isi nationalizeaza versul dupa un indemn artificial, fara izvoare firesti de inspiratie. Timpul de astazi e asa de putin potrit pentru frazeologii retorice in poezia patriotica, incit cine nu aduce idei noua si forme artistice deosebite cade in cel mai searbad diletantism.
Poetul german Anastasius Griin, care asemanase poezia politica cu "flacara sfinta ce lumineaza poporului in pustietatea sclaei" si cu "trimbita Iericonului, de puterea careia zidurile se sfarma", a trebuit sa se ridice mai tirziu el insuji in contra acelor cintareti patrioti, care, prin fraza goala pina la absurditate, dirlaiau ca pe un cimpoi ragusit si, luptind pentru libertate, duceau la sclae poezia insasi.
Goga se ridica si el impotriva acestor surlasi monotoni, nu direct, ci prin fondul puternic de idei, prin modul deosebit de a reda starile sociale de astazi. Forma lui e discreta, fara fraze de prisos. Tonul e inabusit ca un cintec de oara temperat. "Amarul ce se revarsa pe strunele infiorate" il simti mai mult decit sa-l tiparit. Nici un Ca ira, nici un cunt din marsurile chematoare la arme si nici macar satira politica nu e in poeziile lui. E parca omul resemnat, obidit, care, sub greutatea ghenunchilor sortii, tipa cu durere : Voi fi razbunat !In Plugarii lui, "ca intr-un intins adinc de mare, traieste-n-fricosatul for al vremilor razbunatoare". in Oltul, acest frumos riu romanesc, al carui rol in literatura noastra se poate asemana cu rolul Rinului la germani, el vede pe prietenul bun ce ne va razbuna odata, mutind in alta tara "tarina trupurilor noastre". Dar Apostolul, acest vestitor al unei vremi "ce va sa e" ? Dar "noua sarbatoare" din Clacatii, aceasta grandioasa opera a literaturii romane ? Nu sint tot do de originala conceptie a poeziei nationale ? Nu sint, oare, neintelegatori si nedrepti fata de Goga aceia cari, proclamindu-l un fel de trubadur national din Ardeal, ii micsoreaza vadit insemnatatea ? []
Citiva din criticii lui Goga intrebau, cu oarecare mirare, de ce n-a scris o singura poezie erotica ? Nimic nu ilustreaza mai bine usurinta cu care se citeste la noi, ca aceasta intrebare. Goga scrie de opt ani de zile cel putin. Restele Luceafarul si Familia, ca si ziarul Tribuna au fost organe de publicitate destul de raspindite. Si nici Ardealul nu mai e asa departe, caci literatura ne-a mai apropiat pe toti. Ei bine, in tot ce a tiparit Goga acolo. e multa si tot atit de originala poezia erotica, pe care si-a rezervat-o pentru al doilea volum. Se putea ca struna tinarului si sanatosului poet sa nu se inforeze la atingerea cu acest colt de ata ?
Dar si aci Goga e noul poet. Rimele lui Serbanescu le-a aruncat in camera de vechituri a poeziei romane. El eta banalul ucigator al artei si marturisirile rasuflate ale liricilor dulci si fara vlaga :
Cind ochii tai stau atintiti asupra-mi
Si-si tremura ispita lor ina
Cu dor prelung, cu dulcea lor sfiala,
Frumoaso !
Pe buza ta pacatul cind zambeste,
Ucigator al mintii intelepte,
Stapin tiran al patimilor mele,
Femeie !
Si bratul tau molatic cind cuprinde
O unda doar din valurile negre,
Atunci :
Sa-ncremenesti in marmura cioplita.
De pe ingustul lumilor tarim
Calatorire-ar pistrite popoare,
De piedestalul chipului de piatra
In nopti de mai sa-si rezime genunchii;
Ar pribegi pe negrele-i corabii
Apusu-ntreg si-ntreaga iniaza-noapte
Si-ar preamari in templu sfint de fildes
Minciuna,
Cea mai frumoasa-a vremii calatoare,
Inmarmurita-n marmura de Paros.
Un imparat cu pletele carunte, innebunind,
cintare-ar pe ghitara :
"Un serafim cu ochii mari si limpezi,
Robit de clipa dulcelui pacat,
Din tronul sfint al
Domnului din ceruri in miez de noaptc-un bulgar a furat
Si te-a intrupat cu dalta de argint
Pe tine !"
L-ar asculta, pe ginduri dus, norodul,
L-ar saruta pe timpla lui carunta.
Invaluit in ceata noptii sure,
M-as furisa in templul tuturora
Si sarutindu-ti ochii reci de marmur
Si bratul tau si buza ta si fruntea,
Te-as sfarima cu pumnul inclestat
Si-as ridc
Prelung.
Vazind zdrobit odorul tuturoraIn zori de zi ar omori norodul
Un biet nebun, ce blestema si plinge,
Si apoi, rizind, isi istoveste bratul,
Din bulgarii natingi ai pietrei moarte
Zdrobitul chip ar vrea sa reine
Nebunul !
Copilul pal al lumilor albastre
Cind si-a inchis pe vecinicie ochii Zimbea.
Poezia erotici a lui Goga nu este deci un joc usor de cunte, o bilbiire de narozii ultra-sentimentale, ci are subiect adinc si trainice forme :
Asa-i iubirea mea asemeni acestei largi cetati de unde
Adincul ci se pierde-n rostul nemarginirilor profunde
Cu fore si curcubeic, cu valuri lung clocotitoare,
Cu piscuri ce se infioara de chipul unui vecinie soare
Si cind ma gindesc ca, pe cel ce astfel isi cinta iubirea, unul din putinii critici care l-au primit cu dusmanie l-a trimis la sat, sa-si imbrace acolo sumanul si caciula de oaie si sa topaie in hora cu vre-o lelita catrintata, nu pot decit sa compatimesc aceasta patima intru nimic justificata a criticului.
Citind toate versurile lui erotice, in frunte cu puternica Tapsodie Mortua est, asupra careia se va vorbi odata mult, adversarii asa-numitei directii poporaniste s-ar fi putut connge usor cit de putin taran este Goga, cit de modern in intelesul cel mai indraznet al cuntului si cit de rafinat este din punct de vedere estetic.
Niste bucheri - astia sint criticii care osindesc o lucrare pentru un singur cunt, ce le displace - nu se impaca de loc cu limba lui Goga. E o veche deprindere la noi : cind nu poti combate altfel un talent, te legi de limba lui. Am auzit pe cineva contestind valoarea poeziilor lui Goga pentru faptul simplu ca intrebuinteaza uneori formele "nost" si "vost", in loc de "nostru" si "vostru", forme absolut cunoscute in poezia populara si intrebuintate de Eminescu.
E asa de greu sa connga astazi pe cineva despre valoarea limbii unui autor si despre dreptul lui de a intrebuinta anumite cunte ! Mi-ar fi cu neputinta, de pilda, sa-l conng pe un altul despre frumusetea cuntului "iruga", pe care nu poate sa-l sufere in poezia lui Goga, desigur numai din cauza ca nu-l intelege. Polemicile criticilor in aceasta printa nu pot duce insa la nici un rezultat, caci hotaritor in toate ra-mine totusi poetul, singurul bun cunoscator al limbei si vulgarizator al ei. Iar Goga este artistul a carui limba bogata, curat romaneasca, nu mai admite discutie.
Sa inceteze deci o data ciriitorii de meserie ! Sa lasam la o parte orice meschine deosebiri de proncie si sa fim veseli ca ne-a venit iarasi un poet - la timp potrit.
(Impresii, 1908.)
