OCHI DE URS - Nuvela de Mihail Sadoveanu.
Datata februarie 1938, Iasi, apare in octombrie acelasi an la Editura Cartea Romaneasca, in volumul omonim ce mai cuprinde povestirea pescareasca 24 iunie, cu care impartaseste efectele terapiei naturii in regenerarea launtrica a individului, pusa alternativ sub auspiciile vegetalului si geologicului montan sau ale solaritatii solstitiale din imperiul acvatic al Deltei. Dedicata "prietenilor de la Braniste" - colonelul C. Rosctti-Balanescu, ing. silvic Paul Janosi, prof. univ. losif Stoichita, Ieronim Stoichita si Ionel Pop - nuvela are subtitlul "istorisire din singuratatile de sus", evocator al perimetrului de geografie reala cuprins intre apa Frumoasei si culmile Sureanului, la rezervatia Oasa Mica, unde se deruleaza intamplarile petrecute prin 1926-l927 si unde protagonistul, pe numele adevarat Rudi Cernota, paznic de vanatoare la cabana Prigoana, mai traia in .
In spatiul fictiv al operei scriitorului, nuvela a fost alaturata, succesiv, potrivit tipului lecturii aplicate, povestirilor de vanatoare si pescuit din Anii de ucenicie, imparatia apelor, Tara de dincolo de negura, Vechime, iar in cadrul lor, Istorisirilor din Ardeal, impreuna cu Valea Frumoasei si Povestile de la Bradu-Stramb textelor cu subiect modem de gen Ha ia Sanis, Locul unde nu s-a intamplat nimic. Cazul Eugenifei Costea, Noptile de Sanziene, Mergand spre Harlau, l/var; in fine, povestirilor initiatice dintr-o sfera larga ce mai include Baltagul, Creanga de aur, Fratii Jderi si Nicoara Potcoava. Legata de "locul incantat" din "tara Ardealului", unde scriitorului ii placea "sa se pustieasca", nuvela se distinge prin exemplaritatea sondarii zonelor tulburi, misterioase si imprevizibile ale fiintei umane.
Intr-o evocare a statornicirii estivale a marelui prozator pe meleagurile transilvane, Blaga scria in 1955: "in cursul anilor petrecuti in strainatate mi-a venit candva o neasteptata veste: Mihail Sadoveanu isi cladea o casa de vara in Valea Frumoasei. Am tresarit ca de un ecou al copilariei. Ce l-o fi indemnat, ma intrebai singur, pe scriitorul nostru, care-si indeplinea in lume slujba de poet, sa-si aleaga pentru odihna de vara tocmai acest loc? Multimea pastravilor din apa Frumoasei, iezerul cu oglinda de clestar de subt stancile Surianului, basmele auzite la Bradu-Stramb, slava albastra salasluita deasupra piscurilor. Oricum, pentru mine, care aflam vestea, se aseza atunci - in valea copilariei melc - insusi duhul intrupat al naturii romanesti". Dupa marturisirea anterioara a lui Sadoveanu, din introducerea la voi. Valea Frumoasei, 1938, - acel "loc placut pescarilor si vanatorilor", adica "initiatilor care inteleg sa dea un sens nobil tristului emistih fugit irreparabile tempus - Oasa Mica inseamna in grai moldovenesc Braniste, adica rezerva domneasca"; aici, prietenii sai Ieronim Stoichita si Ionel Pop organizeaza protectia vanatului nobil, asa incat supranumele dat in viitoarea nuvela corespundea unei realitati de fapt: "Loc minunat acea Braniste a Domnului, unde n-ajungeau rautatile oamenilor. Nu ceteam, nu scriam; nu primeam vesti. Daca razbea mai tare volbura ploii, ne asezam la adapostul nostru de taifasuri lungi".
Cu prilejul uneia din serile vrajite ale cabanei, ii va fi dat sa asculte varianta rudimentara a povestii despre "oameni a caror viata a fost involburata de acele intamplari vechi si tragice" (Ionel Pop), care vor alcatui suportul nuvelei sale desavarsite. Ca in toate scrierile autorului, distingem si aici doua niveluri narative: al faptelor propriu-zise, dincolo de care se intrezaresc conturele arhitecturii simbolice de profunzime a textului. Culi Ursake, unul dintre cei mai buni paznici ai terenurilor de vanatoare de la apa Frumoasei, devine, incepand dintr-o zi de marti 15 noiembrie 1926, protagonistul unor intamplari iesite din comun, pe care se iluzioneaza ca le-ar putea controla si stapani, ajutat de insusirile detectiviste dobandite din lecturile cu subiecte cinegetice si politiste: Urmele tigrului regal, Crima din Cincinatti. Disparitia butului de cal, pus momeala pentru ursi la observatorul dintr-o tainita a padurii, e "ceva incurcat si bizar", din alt domeniu, ce trebuie cercetat "dupa normele politienesti, si adevarul - crede el - nu se poate sa nu iasa la lumina". False in judecata "politistului" sunt atat concluzia "nu poate fi nimeni" in pustietatea dintre Prelunci si Valea Mare, unde "nu se vede cu anii obraz strain" si unde "singuratatile s-au asezat in domnia lor de iarna" - numaidecat contrazisa de aparitia ursului, a carui privire oblica il atrage intr-o urmarire fara noima spre "locuri infricosate", din care-l salveaza, calauzindu-l spre casa. Vidra, catelusa sa de vanatoare - cat mai cu seama premisa rationamentului, potrivit careia "in padure toate sunt limpezi si se cetesc usor", "numai intre oameni multi si departe - fie si la Sebesul sasesc - treburile incurcate si ciudate pot capata caracterul anumit la care cugeta el".
Felul in care se petrec faptele releva insa, dimpotriva, stranietatea perimetrului forestier crezut familiar si transformat brusc intr-o veritabila capcana: "Pustia s-a ingustat, salbaticia codrului s-a strans gramada, potecile s-au oprit, sunetele s-au strans. Zadarnic ar da glas. Zadarnic ar detuna cu carabina. Sunetele cad la o suta de metri, ca niste vreascuri". Desi firea lui Culi e "indrazneata si barbateasca", necazurile din ultimul timp pricinuite de boala sotiei adauga in el o "indaratnicie" ce se va amplifica necontenit din clipa cand mama lui, nana Floarea, decide ca Ana trebuie dusa la spital. Fatalist, neincrezator in doctori, Culi accepta calatoria, periclitata in vreme de iarna, doar spre a se vedea "cate intamplari pot fi pe lumea asta" si "la cat nacaz poate ajunge un om blajin ca el". Numai ca si de aceasta data faptele - accidentele drumului, moartea Anei -ii depasesc capacitatea de prevedere, nuvela iniatisandu-nc relativizarea unei convingeri prezumtioase si, paralel, paroxismul "ceasului crancen" trait de erou: "Culi clocea in el o manie amestecata cu dezgust. Se ingretosa de ea ca de un venin; nu se putea elibera de dansa; il ametise si-l tulburase, incat nu mai ramasese nimic din judecata aceea politista cu care se fudulea". In simetrie cu capcana fizica a padu-
frii, barbatul c surprins acum incoltit de vrajmasia unei puteri straine si realmente inveninat: "l-au impresurat impotriviri, il impung dusmanii, il invaluie ceata, ii vuieste in urechi singuratatea, il strange ca o gheara pustia. E otravit si ii e greata; e strivit si nu mai poate. S-ar da cu fruntea inainte ca sa se mantuie toate". Consecutiva socului nervos pricinuit de moartea Anei, bolirea de luni in sir a lui Culi, ingrijit de medici, dar si tratat vrajitoreste, ia sfarsit in clipa cand intelege cum "cu toate cartile lui din raft si cu toate insusirile de politist n-arc ce si de ce sa judece".
In privinta ursului, nu mai descoperea "nici o dusmanie si nici o dracaric, caci spaima lui de-atunci isi avusese pricina in supararile lui proprii, clocite si inveninate". Revigorat de mireasma padurii, pe care o primeste de la pamant si brazi "pana in fundul sufletului", Culi se va indrepta spre o noua viata, alaturi de fata Serafinei din Laz, pe care mama sa se ingrijise sa i-o scoata in calc:
"Mergand catre acea copila noua a lumii, isi lepada tigara si zvarli in asfintit un rotocol de fum. Ca si cum ar fi izvorat din inima lui, acel rotocol se subtie ca o umbra fina ce ar parasi pentru totdeauna poienile de la Prelunci. Caci mortii nostri, cata vreme ii dorim, stau in noi si-n preajma noastra; iar cand incepem a-i uita ne parasesc; intre ei si noi se aseaza nu numai moartea, ci si viata". Ceea ce ni se sugereaza prin trairile de mare complexitate ale personajului e felul cum acesta "s-a bucurat de viata si dragoste, nefiindu-i inca dat sa banuiasca puterile necunoscutului". Analizei fortei de inraurire a acestor puteri le e inchinata nuvela scriitorului, care proclama atotputernicia vietii ca manifestare globala, navalnica, transparenta, dar si infinit misterioasa, implicit increderea robusta in dainuirea vietii in univers. Ca scenariu initiatic, nuvela a fost citita incepand de la semnificatia detinuta in toponimia sadoveniana de Prelunci, un prag de trecere catre "alt taram".
Aici incepe adevarata "coborare in infern", calatorie pe care Culi insusi o va istorisi ulterior, in noptile de insomnie ale bolii: "Zice c-a intrat printr-o poarta neagra si s-a dus pe celalalt taram. Si acolo l-a ademenit dupa el Necuratul in felurite chipuri schimbate. Dar mai ales s-a imbracat acel Necurat in aratare de urs - c-un singur ochi; si tot clipea din acel ochi ca dintr-un jar si-l indemna mai afund". Din domeniu de vanatoare vegheat de un paznic, "padurea imblanzita" (M. Ungheanu) devine "o selva oscura plina de maleficii, totodata un labirint, in sanul caruia salasluieste fiara care prinde victime - Ana, sotia lui Culi. Izbavirea omului si pacificarea padurii depind de uciderea fiarei" (Al. Paleologu). Revenirea la lumina si reintrarea in circuitul vital prilejuiesc autorului splendide pagini despre fragilitatea fiintei umane, dulceata parerilor de rau, vesnicia naturii, unde proza scriitorului se lasa impregnata de obsesia lui "fugit irreparabile tempus", intr-un cadru unde "pustietatea muntoasa, codrul aparat de propriile-i salbaticiuni, raul si lacurile geologice sunt metaforele eternitatii pe care Ic cauta si le masoara metaforele vremelniciei", care "toate vorbesc sufletului nostru de o mare fabula a eternitatii pe care o povestesc si o sustin personaje fantastice: Pamantul, Codrul, Apa si Vazduhul ca intr-o Kalevala autohtona". (Vl. Streinu)
