Logo referatecarte



referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre Anatomia aparatului cardiovascular AstronomieBiologieChimieContabilitateDesenDiverse
 DreptEconomieEnglezaFilozofieFinanteFizica
 FrancezaGeografieGermanaInformaticaIstorieJurnalism
 MarketingMatematicaMedicinaMuzicaPsihologieRomana
 Literatura RomanaTehnica

Nuvela Cezara De Mihai Eminescu - structura mitică a nuvelei



Insula transcendenta


In nuvela Cezara (1876), iubirea este singura cale de mantuire a fiintei umane prin recuperarea patriei mitice si regasirea armoniei primordiale a cuplului adamic (salvarea de la vremelnicie). Obsesia romanticilor pentru tiparele originare ale existentei umane face ca tema iubirii sa fie dezvoltata intr-o structura mitica, avand drept motiv central "insula lui Euthanasius" -"insula transcendenta" (cu o formula a lui Mircea Eliade), simbol narativ al iesirii din ordinea timpului istoric (profan) si al reintegrarii in ordinea sacrului (paradisul recuperat).

Iubirea absoluta si starea edenica


Structura mitica a nuvelei Cezara nu este evidenta dintru inceput, fiind mascata de epicul liricizat. Ea se cristalizeaza insa treptat sub forma unei constelatii de motive in planul de adancime al textului: ingerul si demonul (cu varianta ingerul cazut, Lucifer), androginul, spatiul mitic - Centru al lumii - configurat ca sistem de cercuri concentrice, apolinicul si dionisiacul.
Epicul liricizat (in fapt, nuvela este dezvoltarea epica a unei idile) se bizuie pe elemente din structura operei: personajele sunt proiectii ale autorului-narator; conflictul Ieronim - Castelmare, ce ar trebui sa sustina axul subiectului, este derizoriu, insuficient construit artistic, lasat intr-un plan secund; naratiunea la persoana a III-a este fragmentata prin inserarea altor forme de discurs: descrierea si confesiunea epistolara ce subiectivizeaza relatarea; secvente ample ale textului sunt realizate poematic; adevaratul centru al epicului si al dramei lui leronim si a Cezarei este "insula lui Euthanasius" - laitmotiv si suprapersonaj - taram al anularii devenirii istorice intr-o "stare" paradisiaca prelungita.

Ieronim (protagonistul nuvelei) - "ciudat amestec de vis si ratiune rece" -. atras de paradigmele eterne ale lumescului, renunta la calugarie lasandu-se descoperit de iubire, pentru a o descoperi si el, in final, drept ultima / suprema revelatie pe care i-o va oferi paradisul lui Euthanasius.
Pentru a putea iubi, leronim isi transfera, la inceput, iubita in "icoana. El ti marturiseste Cezarei, in raspunsul la prima scrisoare a acesteia, ca are nevoie nu de prezenta ei carnala, ci de absenta ei, pentru a o iubi, nu de trairea sentimentului prin simturi, ci de contemplarea lui mentala. Iubita e astfel desprinsa de forma trecatoare a trupului si, printr-un exercitiu al mintii, ridicata la imaginea eterna a Iubirii. Aceasta vointa de sublimare a iubirii pare sa fie prelungirea unui gand al autorului (implicit al personajului), gand pe care dezvoltarea ulterioara a epicului il va face explicit: in ordinea realitatii fenomenale iubirea nu se poate implini. Ea nu poate fi atinsa decat in planul transcendent reprezentat de insula lui Euthanasius.

Singura "magia insulei" va rezolva drama personajelor, detinand rolul decisiv in istoria pasiunii lor. leronim se va indragosti cu adevarat de Cezara numai dupa ce amandoi vor fi regasit nuditatea paradisiaca, starea edenica, in geografia mitica, nu reala, a insulei, departe de "cetate" (lumea "devenirii oarbe").

Armonizarea contrariilor


Asocierea contrariilor: angelic / demonic in portretizarea lui leronim este in spiritul gandirii romantice care propune esente antitetice prezente in acelasi individ. in aceeasi masura este portretizata Cezara: "par blond - bruma aurita" (aspect angelic) si "ochi de-un albastru intuneric' "demonica'.
Armonizarea contrariilor in cele doua portrete reface, in structura de adancime a nuvelei, imaginea androginului: frumusetea feminina a lui leronim, care se lasa cucerit, si "agresivitatea" aproape virila a Cezarei, care provoaca si cucereste. Inversarea temporara a rolurilor si similitudinea portretelor fizice ale protagonistilor mascheaza, accentuand, conditia fiecaruia (virilitatea lui leronim si feminitatea Cezarei).
Iubirea Cezarei este revarsare exaltata a simturilor. Amestec paradoxal si tulburator de atitudini - inocenta si senzualitate, sfiosenie si provocare -, Cezara este vie si voluptuoasa, prezenta care alerteaza simturile lui leronim, impiedicandu-l s-o iubeasca.

Iubirea lui Ieronim este, in aceasta etapa a relatiei lor, luciditate, spiritualizare a trupescului. De aceea el simte ca nu o poate iubi pe Cezara atata timp cat prezenta ei ii tulbura simturile.

Fuga de instinctualitate


Schimbul de scrisori din capitolul V arata opozitia de atitudine a celor doi protagonisti in perceperea iubirii: acesta este prologul relatiei lor.
Femeia este imploratoare, dar si orgolioasa (constienta de frumusetea si tineretea ei, de vraja ei seducatoare), intuitiva si sentimentala, senzuala, dar si sfioasa, supusa si, in acelasi timp, provocatoare, o alta "Floare albastra":

,Ah! Cum as topi gheata ochilor tai cu gura mea - iubite!".

Barbatul este reticent fata de viziunea femeii asupra "fericirii". El este ganditorul sceptic, schopenhauerian, care vrea sa descopere valoarea eterna a frumusetii iubitei, separata de vocea ispititoare a speciei: "Aurul este o nenorocire si fericirea, ce mi-o oferi, venind.
Lumea fenomenala este incompatibila cu fericirea si cu iubirea, redusa, in aceasta lume, la instinctul reproductiv: "Placerea dobitoceasca, reproducerea in musinoiul pamantului de viermi noi cu aceleasi murdare dorinte in piept, (), aceleasi sarutari gretoase"

Barbatul se simte un instrainat ("un exilat, un paria, un nebun") intr-o ordine existentiala organizata in jurul acestui instinct, guvernata de principiul raului:

"Mancare si reproducere, reproducere si mancare!"

El nu vrea sa fie sclavul instinctelor si al femeii care-i hraneste, cu prezenta ei reala, pornirile. Cenzurandu-si instinctele, eroul are orgoliul singularitatii sale si vointa detasarii categorice de fenomenal a geniului:

"Samburele vietii este egoismul si haina lui, minciuna. Nu sunt nici egoist, nici mincinos. Adesea, cand ma sui pe o piatra inalta, imi pare ca in cretii mantalei, aruncate peste umar, am incremenit si am devenit stana de bronz, pe langa care trece o lume, ce stie ca acest bronz nu are nici o simtire comuna cu ea"


De aceea eroul cere femeii impersonalizare, o transforma in imagine astrala - semn al mintii, al contemplatiei reci.

Iubita-icoana


Din scrisoarea lui Ieronim catre Euthanasius aflam ca iubita-icoana se materializeaza sub forma de imagine desenata: ,Desmierd un chip de copila in felul meu adica implu un album cu diferitele expresii ale unui s:"gur cap. () Un profil ingeresc! () O adorabila schita! Dar simt ca din ce in ce schitele se familiarizeaza cu inima".

Indepartarea iubirii ca prezenta fizica, grea de voluptate si rascolire a simturilor, duce la familiarizarea interioara cu imaginea iubitei adapostita in suflet. De la iubita-icoana (ipostaza spiritualizata a iubirii), depasirea con-trarietatii si a confuziei sentimentale se lamureste in experienta nemijlocita a iubirii ca placere a simturilor (capitolul VI). Ieronim traieste acum tensiunea interioara a oscilatiei intre atitudinea apolinica (senina contemplare a Ideii de frumusete) si cea dionisiaca (impartasirea din iubire - "betie a simturilor"). Se sugereaza ca feminitatea este principiul armonizator al contrariilor.

Reintegrarea in patria mitica

De la trairea iubirii ca placere a simturilor la trairea iubirii in absolutul ei, trecerea nu e posibila decat prin parasirea lumii fenomenale si reintegrarea in patria mitica - insula lui Euthanasius, care "cu stralucirea ei de cercuri concentrice (pestera din insula aflata in mijlocul raului de pe insula din mijlocul marii), este un evident centru al lumii, reeditand prin topografia sa (raurile care se varsa in lac etc.) si prin intreaga-i infatisare, paradisul" (Ioana Em. Petrescu, Eminescu. Modele cosmologice si viziune poetica).
Este un rai ascuns la care are acces numai cel chemat - purificat prin somn (ca Ieronim care se refugiaza aici pentru a scapa de acuzatia de crima) ori purificat prin cufundare in apele marii (ca Cezara care, dupa moartea tatalui ei, paraseste si ea viata sociala).
In aceasta insula este posibila implinirea - in absolut - a dragostei celor doi tineri, dezbracati acum de formele existentei trecatoare, reintorsi la goliciunea originara - Adam si Eva in paradis.

BIBLIOGRAFIE:
Eliade, Mircea, Insula Iui Euthanasius, in Drumul spre centru, Ed.
Univers, Bucuresti, 1991; Eminescu, Minai, Proza literara, EPL, Bucuresti, 1964;
Petrescu, Ioana, Em., Eminescu. Modele cosmologice si viziune poetica, Ed. Minerva,
Bucuresti, 1978.