NUNTA ZAMFIREI - Balada de George Cosbuc, aparuta in 1889 in ziarul "Tribuna" din Sibiu, apoi, intr-o varianta revizuita, in "Convorbiri literare" (martie, 1890) si in volumul Balade si idile, Bucuresti, .

A fost scrisa la capatul "celor mai rodnici ani" din viata creatoare a poetului, petrecuti in redactia ziarului sibian. Este perioada marcata de un marc entuziasm fata de basmul popular, exprimat in poezia Atque nos! si concretizat in numeroase versificari. Tot acum, pornind de la o idee a lui Alecsandri, se naste intentia, nerealizata, marturisita ulterior de poet si amintita de toti exegetii, de a crea, pe baza fabulosului folcloric, o epopee.

Alaturi de Craiasa Zanelor si Moartea lui Fulger, Nunta Zamfirei reflecta modificarea atitudinii poetului fata de folclor si maturizarea rapida a talentului sau. Coşbuc urmeaza indemnul primului sau critic, Gh. Bogdan-Duica, si renunta la simpla versificare de basme in favoarea tratarii artistice a unor motive populare, pe urmele lui Alecsandri si Eminescu. In Nunta Zamfirei, din basm este retinut doar motivul final. Acesta fusese schitat prin cateva clemente (veselia, manifestata in joc si cant, ce a cuprins "o lume de-a lungul si-o lume de-a latul" si la care au participat "o suta de tari") in incheierea amplului basm versificat Cetina Dalba, publicat in acelasi an, dar scris anterior. Dintr-un motiv expediat in basm, unde accentul cade asupra peripetiilor epice premergatoare, nunta devine acum insasi tema poeziei, amplificandu-si semnificatiile o data cu dezvoltarea independenta intr-un scenariu epico-descriptiv ce urmeaza, in punctele principale, ritualul nuntii taranesti, cu unele clemente locale din zona Nasaudului.

In afara basmului, Coşbuc valorifica aici si alte specii folclorice, in primul rand oratia de nunta, caracterizata prin transpunerea fenomenului real in plan alegoric, precum si bogata sa informatie etnografica.

Asimiland si stapanind suveran toate aceste elemente, poetul nasau-dean creeaza un poem de mare originalitate, in cuprinsul caruia aspectele de viata reala si reminiscentele de basm se contopesc organic, conferind intregului acea nota de indeterminare si universalitate ce face din Nunta Zamfirei intruchiparea fericita a insesi ideii de nunta, cu tot ce presupune ea in conceptia poporului: implinirea fireasca a iubirii celor doi tineri, "intrarea lor in lume" (A. Fochi), adica integrarea sociala si cosmica si deschiderea perspectivei perpetuarii infinite a vietii. Nunta este sarbatoare laica pentru individ si colectivitate, este manifestare de solidaritate, desfasurare de fast si explozie de veselie. Ea este spectacol si ceremonie, avand semnificatia unui rit initiatic, ce include elemente dionisiace.

Ca si alte poezii cosbuciene, Nunta Zamfirei se prezinta ca un monolog, in care rapsodul satului, situat intr-un timp prezent - "astazi" -, evoca, in fata unui presupus ascultator, nunta tara pereche a Zamfirei, despre care s-a dus vestea in toata lumea si a carei amintire, in ciuda timpului scurs, e atat de vie, incat povestitorul pare sa-i fi fost contemporan si martor. Evocarea, departe de a fi neutra, e contaminata de atmosfera caracteristica evenimentului infatisat, fiind colorata de entuziasta uimire si mandra adeziune, traduse stilistic indeosebi prin numeroasele propozitii exclamative. Se intalneste si aici acel lirism "obiectiv", mascat in dosul unor elemente epice sau dramatice, remarcat inca de primii comentatori ai lui Coşbuc Poezia debuteaza cu prezentarea protagonistilor, caracterizati sumar, prin trasaturi esentiale din perspectiva mentalitatii populare si a evenimentului narat si cu elemente stilistice de aceeasi provenienta.

Sageata, tatal miresei, e bogat, cum "nici astazi domn pe lume nu-i". Zamfira e si ea unica prin frumusete - "lcoana-ntr-un altar s-o pui/ La inchinat".

In sfarsit, mirele, "Un print frumos si tinerel", venit "Dintr-un afund de rasarit", ceea ce sugereaza o posibila origine solara (P. Poanta), este "alesul", prin dragostea insuflata fetei. Nu lipseste nici ideea predestinarii - "Ca doara tocmai Viorel/ l-a fost menit". Momentul urmator, de un puternic dinamism, propulseaza evenimentul in centrul lumii.

De aici porneste vestea spre "patru margini de pamant", zburand, ca in basme, cu viteza supercoliana si punand in fericita agitatie pe "toti craii multului rotund" si pe doamnele lor, care "grabit au prins/ Sa se gateasca dinadins/ Ca niciodat'". intr-o miscare inversa, in "ajunul zilei de nuntit", spre casa lui Sageata au inceput sa alerge, din toate punctele cardinale, "roiuri" de imparati, crai, craiese, fete si feciori, cu viteza radvanelor incarcate, trase fiecare de "patru cai,/ Ba patru sori".

Prin enumeratii, repetitii, substantive colective, numerale caracteristice basmului - ("Nuntasi din nouazeci de tari", "Si nouazeci de feciorasi/ Veneau calari"), sunt sugerate distantele si multimea celor ce sosesc la nunta.

Prin numirea catorva oaspeti ("Sosit era batranul Grui/ Cu Sanda si Rusanda lui,/ Si Tintes, cel cu trainic rost"), caracterizati homeric, se subliniaza distinctia si celebritatea acestora. Descrierea grupurilor de tineri realizeaza ideea de fast si bogatie.

In sfarsit, este unanim apreciata reusita statuie ecvestra prezentata in vijelioasa miscare, sugerata prin versul onomatopeic "Prin vulturi vantul viu vuia", a tanarului print, imagine a superbei virilitati juvenile. Ultimii sosesc, si ei intr-o miscare vijelioasa a radvanului incarcat pana la refuz, mirele, nanasii, socrii mari si alti nuntasi, escortati de "nouazeci de feciorasi" "calari". Ei sunt intampinati de un "ales alai", nu mai putin impresionant si sub aspect numeric ("sfetnici multi si mult popor/ Cu muzici multe-n fruntea lor").

Tot acum apare una dintre putinele precizari temporale. E luna mai, cand si natura celebreaza biruinta tineretii si a vietii: "Si drumul tot era covor/ De flori de mai". intalnirea celor doua alaiuri c prilej de oratii festive ("Paltin-crai a starostit"), dar mai ales de revarsare a bucuriei in "sunet viu/ De treasc, de trambiti si de chiu", in fata careia povestitorul isi marturiseste neputinta de a o reda. Episodul urmator apartine mirilor. Aparitia miresei este redata prin singurul verb la perfectul simplu din poezie, conferind momentului si portretului un relief deosebit:

"Si-atunci de peste larg pridvor Din dalb iatac de foisor Iesi Zamfira-n mers istet, Frumoasa ca un gand razlet, Cu trupul nalt, cu parul cret, Cu pas usor".

Mai detaliata in varianta initiala, descrierea miresei e concentrata in cea definitiva, redusa la cateva linii ce retin ideea de statuie in miscare, frumusete unica, de nedescris in imagini concrete, si un detaliu vestimentar ("Mladiul trup i-l incingea/ Un brau de-argint"), ce simbolizeaza castitatea.

Pe aceeasi linie e sugerat, intr-un singur vers, universul sufletesc:

"Si ea mergand spre Viorel,
De mana cand a prins-o el,
Rosind s-a zapacit de drag".

Apoi, pana la sfarsit, e relatata, intr-un ,,reportaj" original, doar petrecerea colectiva.

In vremea cununiei, "poporul adunat" joaca-n drum hora, simbolizand si ea, prin forma circulara, ideea de centru al lumii si semnificatia cosmotica a evenimentului. Descrierea horei este remarcabila si ca imagine plastica si ca sugestie auditiva:

"Trei pasi la stanga linisor Si alti trei pasi la dreapta lor; Se prind de mani si se desprind, S-aduna-n cerc si iar se-ntind Si bat pamantul tropotind in tact usor".

Ospatul are proportii homerice, fiind redat printr-o suita de hiperbole:"Mai un hotar tot a fost plin/ De mese", iar petreceerea a tinut "patruzeci de zile-ntregi". Singurul "aliment" mentionat este vinul, datator de frenezie dionisiaca, si acesta prezentat hiperbolic - "Un rau de vin!".

Formele de manifestare a veseliei, chiotul, cantul si jocul, cuprind toate generatiile. Nu este omis nici piticul Barba-Cot care, pus la joc, "sarea-ntr-un picior/ De nu-si da rand!". Totul este relatat cu aceeasi entuziasmata uimire, prin exclamatii repetate: "De-ai fi vazut cum au jucat", "De-ai fi vazut jucand voiosi".

La petrecerea obsteasca participa si soarele, ca martor fericit "Ca l-a ajuns si-acest noroc,/ Sa vada ci atata joc/ P-acest pamant!". Poezia se incheie cu traditionala urare de viata lunga si fecunditate adresata noului cuplu de catre Mugur-imparat, "cu paharul plin in mani,/ Precum e felul din batrani/ La orice chef intre romani", precizeaza acum, ca din intamplare, poetul. Marea reusita a poeziei se datoreste si prelucrarii mai ingrijite a textului, prin renuntarea la lungimi, la unele neologisme si regionalisme, stilul capatand acea nota de generalitate specifica intregului poem, cu o tenta populara vadita in cuvinte si expresii.

Dar mai ales versificatia uimeste prin virtuozitate si perfecta adecvare. Sextina, cu primele cinci versuri iambice de opt silabe si ultimul de numai patru, cu toate rimele masculine, exprima energie vitala si se muleaza pe ritmul de joc. Este remarcabila realizarea fluentei si a tonusului povestirii mimand perfect oralitatea, prin incadrarea structurilor sintactice in aceste tipare fixe, alternandu-se enjam-bamenlul cu cezura puternic marcata, atunci cand rapsodul relateaza fapte ce-i taie respiratia. Prin insemnatatea temei, un moment capital al existentei umane, prezentat in trasaturi nationale, dar si universale, prin perfectiunea realizarii artistice, Nunta Zamfirei a fost si este socotita capodopera lui Coşbuc si totodata o piesa antologica a poeziei romanesti.

Scriitori romani