Particularitati ale creatiei poetice
Descendenta spirituala a lui Nichita Stanescu (1933 -l983) vine, fara indoiala, din lirismul lui Mihai Eminescu, caruia ii si dedica poezia sa de debut, "O calarire in zori", din poetica filozofica a lui Lucian Blaga, din ermetismul lui Ion Barbu, fiind, asemenea lui Arghezi, un inovator al Cuvantului. Eugen Simion defineste opera lui Nichita Stanescu ca fiind "Poezia poeziei. Criza de identitate. Un poet al transcendentei", conceptie sugerata inca din titlul studiului, care face parte din lucrarea "Scriitori romani de azi", in care criticul sesizeaza originalitatea artistica a poetului.
Privitor la propria conceptie literara, Nichita afirma intr-un eseu de tinerete: "clasicul de idei, romanticul sentimente, modernul de deodata ideile si sentimentele, dar le de cu cuvintele". Pentru Nichita, Cuvantul are materialitate, fiind "preumblare prin sinele lucrurilor", iar Poezia e definita ca "antura cuvantului", asadar Poezia este comunicarea Sinelui cu Sine, prin cuvant. Lumea, ca atare, nu exista in afara cuvantului, ci se naste in acelasi timp cu dezvaluirea eului, a cunoasterii de sine.In "sectiunea de recitire", Nichita Stanescu identifica vorbirea, cuvantul cu obiectele, altfel spus, cuvintele au materialitate: "intre actul vorbirii si cel al apucarii unui obiect cu mana nu era nicio diferenta.[]. intre mana copilului si limba lui nu e nicio diferenta. Limba luiare cinci degete, ca si. mana lui, si apuca la intamplare cu ea orice obiect abstract, cu aceeasi dibacie cu care apuci un fruct sau o surcea".
Arta este, in conceptia lui Nichita Stanescu, o modalitate de cunoastere, iar artistul este Demiurgul, poetul identificandu-se cu poezia intr-un tot primordial, cuvintele sunt ipostaze ale existentei poetului: "Eir-sunt cel care pazeste poarta/ Ca nu cumva eu insumi sa fug". Poezii care ilustreaza profesiunea de credinta a poetului sunt sugesti inca din titlu: "Arspoetica", "Artapoeziei", "Arta scrisului", "Poezia", "Autoportret".
Particularitatile volumelor de poezii ale Iui Nichita Stanescu sunt ilustrate de evolutia liricii sale, ca si in cazul poeziei lui Lucian Blaga, relevand un unirs complex din care nu lipsesc dragostea, puritatea si ostentatia adolescentei, viata, moartea, timpul, precum si simbolurile perfectiunii: sfera, punctul, patratul, cercul. Referindu-se la specificul liric stanescian, Eugen Simion afirma ca poetul "se face ca se joaca cu niste jucarii ce se cheama unirs, destin, existenta, iubire, moarte, singuratate".
. Volumul "Sensul iubirii" (1960) constituie debutul lui Nichita -Stanescu si cuprinde poezii adolescentine, varsta pe care Nichita Stanescu
o numeste "cantecul meu de izbanda": "O calarire in zori", "Mister de baieti", "Campieprimavara".
. Volumul "O viziune a sentimentelor" (1964) il confirma definitiv ca poet irepeil, prin expresivitatea limbajului si prin transparenta imaginilor. Poeziile acestui volum surprind imaginea inedita a iubirii ("Leoaica tanara, iubirea", "Varsta de aur a dragostei", "Cantec"), identificarea eului liric cu Unirsul prin daruire si viziune senzoriala ("Lauda omului", "Nu va jucati cu pacea").
. Volumul "Dreptul la timp" (1965) produce o schimbare de accent in poezia lui Nichita Stanescu, care echivaleaza cu evidenta cotitura petrecuta la Blaga odata cu volumul "in rnarea trecere". Ideea mortii este exprimata prin conceptia ca fiinta e unica, nefiinta e snica, totul raportandu-se la timp ("Enghidu") sau privita ca "mit orfic al cantecului" in poezia "Savonarola". Tema dragostei pentru creatie si conditia artistului se imbina intr-un tot mitic indestructibil in poezia "Catre Galateea".
. "11 elegii" (1966) este socotit cel mai important volum de poezii, alcatuite unitar in sens filozofic. Nichita Stanescu insusi descifreaza "pricinile indepartate si de fond" ale sectiunilor numite "11 elegii", care sunt, de fapt,, douasprezece, deoarece "Elegia oului, a noua" nu este numarata in titlu. Initial, volumul purta titlul "Cina cea de taina", intrucat fiecare elegie cuprindea un apostol si antielegia juca rolul lui Iuda: "Elegia intai" este dedicat lui "Dedal; "Elegia a doua, Getica", "lui Vasile Parvan"; "Elegia oului, a noua" exprima drama cunoasterii, "lupta sinelui cu sine"; "Elegia a zecea" este subintitulata "Sunt"; "Omul-fanta" este o elegie care "se inchina" lui Hegel si pe care Eugen Simion o defineste ca pe un "dirtisment comic intr-o.opera serioasa".
. Volumele "Rosu rtical" (1967) si "Oul si sfera" (1967) ilustreaza conditia existentei umane in Unirs.
. "Necuvintele" (1969) este volumul emblematic pentru "criza de identitate" ca o criza de cunoastere a raportului dintre "unirsul pe care il purtam si unirsul ce ne poarta": "Poezia e ochiul care ge/ ea este umarul care ge/ ochiul umarului care ge".("Poezia")
. "Laus Ptolemaei" (1968) este volumul in care geneza Unirsului nu este apa, ci pamantul se afla in centrul Unirsului, iar Ptolemeu e "invatatul dintre invatati cel mai mare", reprezentand simbolul Creatiei.
. "in dulcele stil clasic" (1970) exprima un sentimentalism romantic, poeziile sunt incarcate de tandrete, candoare si ingenuitate: "in dulcele stil clasic", "Scurta balada", "Miezul noptii".
. Volumul "Maretia frigului" (1972) ilustreaza motivul timpului, denit laitmotiv, ca si la Eminescu, reprezentati fiind poeziile:"intrebari", "Schimbarea la fata", "Rugaciunea", "Plus unu mai putin".
. "Epica Magna" (1978) aduce o dirsitate de teme si moti, exprimand valori gnomice, principii de viata in poeziile: "Colinda colindelor", "Defaimarea raului", "invataturile cuiva catre fiul sau".
. Volumul "Opere imperfecte" (1974) se deschide cu celebra poezie "Lectia despre cerc", unde cercul este simbolul perfectiunii in Unirs: "Se deseneaza pe nisip un cerc/ dupa care se taie in doua,/ cu acelasi bat de alun se taie in doua./ Dupa aceea se cade in genunchi,/ dupa aceea se cade in branci./ Dupa aceea se izbeste cu fruntea nisipul/ si i se cere iertare cercului./ Atat!". O alta forma geometrica, numita cub, ar fi simbol al perfectiunii, daca aceasta ar exista: "Se ia o bucata de piatra,/ se ciupeste cu o dalta de sange,/ se lustruieste cu ochiul lui Homer, se razuieste cu raze,/ pana cubul iese perfect []// Dupa aceea se ia un ciocan/ si brusc se sfarama un colt de-al cubului./ Toti, dar absolut toti, zice-vor:/ -Ce cub perfect ar fi fost acesta/ de n-ar fi avut un colt sfaramat!" ("Lectia despre cub"). Alte poezii ale volumului: "Somnul", "Descantec", "Basm", "Starea confesiunii".
. Volumul "Noduri si semne" (1982) incepe sugestiv cu poezia "Cautarea tonului", in care poetul se confeseaza in cautarile sale spre absolut, orientandu-se catre valori literare supreme: "Nu credeam sa-nvat a muri vreodata./ Nu, nu, nu « bine!/ E exclamarea lui Mihai Eminescu./Nu, nu,/ A fi sau a nu fi/ aceasta-i intrebarea./ Bineinteles ca aeeasta-i intrebarea!/ Absolut bineinteles ca aceasta-i intrebarea./ Ma si mir ca a mai fost pusa./ Cred ca am gasit ceva, insa:/ Tristetea mea aude nenascutii caini/ pe nenascutii oameni cum ii latra". Poeziile acestui volum sunt, in general "Semne" si "Noduri" numerotate de poet, "Semn 14", "Semn 23", "Nod 11", "Nod 15" etc, in care exprima ideea comunicarii prin muzica: "Am gandit un mod atat de dulce de a se izbi doua cuvinte/ de parca iarba rde ar inflori/ iar florile s-ar ierbi" ("Nod 33").
