Nichita Stănescu, numele la naştere Nichita Hristea Stănescu, (n. 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova - d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din Bucureşti) a fost un poet, scriitor şi eseist român, ales membru post-mortem al Academiei Române.
Considerat atât de critica literară cât şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea "dumnezeiesc de frumoasă", Nichita Stănescu aparţine, temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, însă, nu se aseamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu[1] şi Eugen Simion [2], un poet de o amplitudine şi intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici.
FAMILIA
Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, - "Ochiul, ca o frunză de leuştean a tatălui meu..." - s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia acestuia genealogică are la origine ţărani prahoveni veniţi la oraş, în Ploieşti, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foştii ţărani prahoveni au devenit meşteşugari şi comercianţi ploieşteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea şi comercializarea unor ţesături grele de tipul abalei.
Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, - "Mama mea, care m-a născut ... " -, care era parte a unei familii nobile din Rusia, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej. Tatăl Tatianei, fizicianul şi generalul Nikita Cereaciuchin, a fost, printre altele, şi decanul facultăţii de ştiinţe din cadrul Academiei Militare Imperiale Ruse.
Generalul Cereaciuchin, previzionând încă din 1915 "schimbarea lumii", imensa turbulenţă ce urma a fi provocată de bolşevici în Rusia, se refugiază discret şi rapid împreună cu familia sa, formată din soţie şi două fete, în România, iniţial în Constanţa şi ulterior la Ploieşti, unde se stabilesc.
Aici, în oraşul petroliştilor dar şi al geniului român al "răsului-plânsului", Ion Luca Caragiale, viitorii părinţi ai lui Nichita se vor întâlni şi căsători la 6 decembrie 1931.
Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului rus şi al comerciantului român, Nichita (şi) Hristea Stănescu. Nimic, dar absolut nimic nu este întâmplător.
EDUCATIE
În perioada 1944-1952 a urmat Liceul "Sf. Petru şi Pavel", devenit "Mihai Viteazul" din Ploieşti. Între 1952-1957 a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti.
S-a căsătorit cu a doua dragoste a sa din adolescenţă, Magdalena Petrescu, în 1952, dar tinerii se despart după un an. La 6 iunie 1962 se căsătoreşte cu poeta Doina Ciurea, a cărei dragoste, ce va dura aproape zece ani, îi va inspira tema volumului O viziune a sentimentelor. În iulie 1982 se căsătoreşte cu Todoriţa (Dora) Tărâţa.
ACTIVITATEA LITERARA
1955 - Nichita şi-a adunat poeziile sale "băşcălioase", scrise, după propriile sale cuvinte, "fără mamă, fără tată", într-un volum numit Argotice - cântece la drumul mare şi publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doinea Ciurea
1957 - În luna martie, Nichita Stănescu debutează simultan în revistele "Tribuna" din Cluj şi în "Gazeta literară" cu trei poezii.
1957-1958 - Este pentru scurt timp corector şi apoi redactor la secţia de poezie a Gazetei literare (director Zaharia Stancu).
1960 - La sfârşitul anului debutează cu volumul Sensul iubirii.
1963 - Are loc prima călătorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia.
1964 - Apare la începutul anului O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaşte pe poeta Gabriela Melinescu, şi în tensiunea relaţiei lor poetul creează cele mai explozive poeme ale sale.
1965 - Apare în martie volumul de poezii Dreptul la timp.
1966 - Publică la Editura Tineretului volumul 11 elegii. Elegiile vor aparea integral însă abia în anul următor, în prima sa antologie, Alfa.
1967 - Trei volume ale sale sunt tipărite: Roşu vertical, antologia Alfa şi volumul de poezii Oul şi sfera.
1969 - Tipăreşte Necuvintele, care primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare şi volumul de poezii Un pământ numit România. Este numit redactor-şef adjunct al revistei "Luceafărul", alături de Adrian Păunescu.
1970-1973 - Devine redactor-şef adjunct la "România literară", revistă condusă de Nicolae Breban.
1970 - Publică volumul În dulcele stil clasic şi a doua antologie din opera sa cu un titlu neutru, Poezii. Susţine o rubrică lunară în revista "Argeş".
1971 - Apar în Iugoslavia două cărţi traduse: Belgradul în cinci prieteni, ediţie bilingvă de poezii inedite şi Nereci (Necuvintele).
1972 - Publică două noi volume de poezii: Belgradul în cinci prieteni şi Măreţia frigului. Pentru volumul de eseuri Cartea de recitire obţine pentru a treia oara Premiul Uniunii Scriitorilor.
1973 - Scoate o antologie de poezii de dragoste Clar de inimă.
1974 - În martie, de ziua lui, are o revelaţie a morţii sub forma unui îngrozitor tunel oranj.
1975 - Obţine pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor şi i se atribuie Premiul internaţional Johann Gottfried von Herder (a se vedea premiul Herder). Tipăreşte cea de-a patra antologie a sa, Starea poeziei, în populara colecţie Biblioteca pentru toţi. Devine publicist comentator la "România literară". Se mută în ultima sa locuinţă, din Str. Piaţa Amzei nr. 9. În faţa geamului apartamentului său creşte celebrul salcâm Gică.
1977 - La 4 martie poetul încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ştefănescu, şi este lovit de un zid care s-a prăbuşit după cutremur. În urma şocului suferă o paralizie de scurtă durată a părţii stângi a corpului care va lăsa ceva sechele şi după vindecare.
1978 - Publică volumul de poezii Epica Magna, care primeşte în acelaşi an premiul "Mihai Eminescu" al Academiei Române
1979 - Lansează volumul de poezii Opere imperfecte.
Editura Narodna Kultura din Bulgaria îi publică volumul Bazorelief cu îndrăgostiţi, traducător Ognean Stamboliev.
1980 - Propus de Academia suedeză, poetul candidează la Premiul Nobel pentru literatură, alături de Elytis, Frisch, Senghor şi Borges. Premiul este acordat poetului grec Odysseas Elytis. Discul "Nichita Stănescu - o recitare", realizat de Constantin Crişan in colaborare cu Augustin Frăţilă, este pus în vânzare de Casa de discuri Electrecord.
1981 - În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă şi poetul se internează la spitalul Fundeni.
1982 - În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri şi semne, subintitulat Recviem pentru moartea tatălui este o selecţie din tot ce a scris poetul de la ultima sa apariţie editorială.
În iulie se căsătoreşte cu ultima sa soţie, Todoriţa Tărâţă (Dora). Călătoreşte prin Macedonia şi Iugoslavia, înainte să-şi fractureze piciorul stâng în luna noiembrie în Vrancea, accident care-l va imobiliza în casă timp de şase luni.
1983 - La finele lunii ianuarie, Nichita Stănescu şi Aurelian Titu Dumitrescu solicită directorului Editurii Albatros, Mircea Sântimbreanu, publicarea între coperte a lucrării Antimetafizica, Nichita Stănescu însoţit de Aurelian Titu Dumitrescu.
1983 - Ascunde faţă de toţi semnele maladiei sale, afişându-se optimist, iar medicii se declară uimiţi de rezistenţa şi vitalitatea sa extraordinară. La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viaţă, poetului i se organizează o sărbătorire naţională.
Continuă să-i apară traduceri ale poeziilor peste hotare, în special în Iugoslavia. În timpul unei călătorii în această ţară va avea o criză foarte gravă, ce necesită intervenţia medicilor.
Pe 12 decembrie, pe la miezul nopţii, durerile din zona ficatului devin îngrozitoare şi este adus cu salvarea la Spitalul de urgenţă unde crizele sunt extrem de violente şi poetul se stinge din viaţă fix la orele două şi zece minute. Ultimele sale cuvinte sunt: "Respir, doctore, respir".
1985 - Apare volumul inedit Antimetafizica, Nichita Stănescu însoţit de Aurelian Titu Dumitrescu, Editura Cartea Românească, 1985, (iniţial Nichita Stănescu şi Aurelian Titu Dumitrescu au publicat în întregime Antimetafizica în suplimentul literar al "Scânteii Tineretului", în 1983).
1992 - Este editată Argotice - cântece la drumul mare, subintitulată "poezii", ediţie alcătuită, îngrijită şi prefaţată de Doina Ciurea, Bucureşti, Editura Românul, 1992.
2001 - În Bulgaria, la Editura Zaharie Stoyanov, apare O viziune a sentimentelor, traducător Ognean Stamboliev.
SAMUEL BUMBAR
Clasa a VIII-a A
