Poezia a fost publicata in revista "Flacara", 5 mai . A fost inclusa in volumul Plumb (1916). Ca si "nervii de primavara", "nervii de toamna" exprima aceeasi lipsa de armonie a universului unei fiinte care prin hipersensibilitate se izoleaza, mai mult sau mai putin constient, de realitate, ca un alt-ceva.
Toamna este asociata fosnetului, o ipostaza semnificativa a sunetelor care nu se mai armonizeaza, si somnului ca alterare treptata a constiintei reflectand lumea. Prin somn individul bacovian cade in conditia materiala, de obiect supus degradarii universale.
Sunetele se propun aici ca un semn al bolii si al suferintei, intr-un univers in care "golul" accentueaza drama incomunicabila a singuratatii. Boala isi pune, mai mult decat s-ar putea banui, amprenta asupra individului pentru a-i accentua acea suferinta ce impiedica integrarea si comunicarea de esenta cu o realitate ea insasi insensibila.
Prin doua propozitii semnificative, se caracterizeaza la modul absolut convingator spatiul in care se deruleaza traiectoria existentiala a individului bacovian. Frigul accentueaza starea de degradare a unui univers in care eul nu se poate simti protejat, evidentiind in ultima instanta conditia de "afara" a lumii intregi, iar "ceata" ("bureaza") pune sub semnul intrebarii contururile si reperele si accentueaza si mai mult conditia de ratacitor in lume a omului bacovian.
Daca iubirea este imposibila si daca este exclusa posibilitatea "evadarii" si a "salvarii" prin eros, cuplurile apar numai in ipostaza demitizata, profana, de "amanti", care nu se pot de altfel sustrage atributelor realitatii, boala si tristetea ca o consecinta a intuirii propriei conditii: ,^iman(ii, mai bolnavi mai tristi". Marile gesturi sunt imposibil de repetat sau, in cel mai bun caz-sunt evident metamorfozate ("intoarse" si ele), intr-o lume care si-a pierdu' valorile: "Pe drumuri fac gesturi ciudate".
Somnul se propune in mod convingator ca o metafora sugestiva in universul Plumbului: "vesnicul somn" transcrie in fond "caderea" naturii spre amorf spre pierderea identitatii, uitand tocmai spiritualitatea personalitatii formelor:
| Jar frunze de vesnicul somn Cad grele, udate". |
