Comedie de moravuri.
Personaj comic secundar, static, unidimensional, realizat in maniera realista, cu mijloacele comicului.
Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: prin intermediul didascaliilor; prin portretul facut de alte personaje; autocaracterizare;
- caracterizare indirecta: prin limbaj, gesturi, atitudini, mimica, ton; prin propriile actiuni, ganduri si simtiri; prin intermediul mediului social in care traieste; prin relatiile lui cu celelalte personaje; prin nume.
Conditia lui Catavencu nu este diferita de a celorlalti competitori, fiind oricand pregatit sa-si schimbe masca, sa intre in alt rol; in funepe de situatie, el poate sa fie, la fel de bine, fatarnic, ipocrit, teatral, plin de sine, sentimental, patriot, orator, dar si umil, retras, neputincios.
Nae Catavencu face parte dintre indivizii dotati cu ambitia parvenirii politice, chiar daca, pentru moment, se dovedeste a fi insuficient pregatit, caci este nevoit sa capituleze intr-un final de magistrala viziune dramaturgica. Scopul sau unic este de a ajunge deputat si pentru aceasta uzeaza de un intreg arsenal de mijloace deloc surprinzatoare in universul contextual al operei. Cat timp detine scrisoarea compromitatoare, cheia cu care isi vede deschise portile spre deputatie, el este cel care conduce ofensiva, cel care impune conditii si se asaza pe pozitii de superioritate. In aceasta postura Catavencu apare inflexibil, orgolios, agresiv, refuzand alternativele pe care i le propune Tipatescu, desi si-ar fi putut crea o existenta comoda. Daca Dandanache isi motiveaza ambitia prin ,familia mea de la patuzopt in Camera", Catavencu pretinde deputatia ca lider al tinerei burghezii locale, ca si candidat al "grupului tanar, inteligent si independent". Numirea nu este insa impusa de merite sau de pozitia ocupata, ci de jocul de culise si in aceasta competitie Catavencu se prezinta inca prea putin antrenat. Conditia acestui personaj nu este diferita de a celorlalti competitori, fiind oricand pregatit sa-si schimbe masca, sa intre in alt rol; in functie de situatie el poate sa fie, la fel de bine, fatarnic, ipocrit, teatral, plin de sine, sentimental, patriot, orator, dar si umil, retras, neputincios. Este siret si, prin stapanirea secretelor disimularii, stie sa foloseasca auditoriul in favoarea sa; pentru a impresiona alegatorii ia o poza foarte afectata, reusind sa si planga in momentele in care vorbeste despre tara.
Discursul lui Catavencu in fata alegatorilor este o mostra de insuficienta intelectuala, probata de folosirea improprie a unor cuvinte ("capitalisti" pentru cei care locuiesc in capitala), enunturi adversative aberante ("Industria romana e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire"), cosmopolitismul prost inteles. in numele "progresului" doreste de fapt aparitia in tara noastra a unui fenomen de criza si regres in Europa: existenta falitilor (Pana cand sa n-avem si noi falitii nostri?"). Dupa o atare expunere este clar ca patriotismul sau (Scopul sotietatii este ca Romania sa fie bine si tot romanul sa prospere!") este unul de fatada, aparent, demagogic, personajul dorind, in fond, propria-i prosperitate prin inaintarea in ierarhia sociala.
Catavencu este un actor desavarsit, devotat numai ambitiei de a parveni, astfel ca tocmai el, cel care avea "taria opiniunilor" sale, ajunge, in finalul piesei, de partea cealalta a baricadei. Catavencu accepta sa conduca manifestatia inchinata noului ales, Agamemnon Dandanache, pastrandu-si insa poza patriotului declamator si proband in continuare aceeasi incapacitate intelectuala: "Dupa lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani"
Pentru mecanismul existentei sale, ramane valabila aceasta afirmatie: ,Scopul scuza mijloacele, a zis nemuritorul Gambetta? ("nemuritorul" fiind, in realitate, Machiavelli).
Replicile pretins sententioase ale personajului nu fac decat sa probeze falsa cultura si sa accentueze ridicolul, ceea ce nu distoneaza intr-o lume ale carei valori nu se judeca din perspectiva unei colectivitati, ci din aceea a individului; resortul intim care il determina pe Catavencu sa pledeze cu atata patetism induiosator pentru progresul natiunii este de fapt acela care l-ar putea propulsa pe o anumita treapta a ierarhiei politice si sociale. De pe aceasta pozitie posibilitatile de influenta si capatuire ar fi mult mai largi.
Facand parte din tabara opozitiei, Catavencu este singurul pe care Ca-ragiale il individualizeaza, dar prin care, cu multa maiestrie, reuseste sa creeze un tip reprezentativ pentru o intreaga categorie umana destul de numeroasa in viata politica a vremii. Evoluand intre atitudini deseori contradictorii, in functie de situatie, abdicand de la orice principii sau norme, personajul se videaza in interior. Esecul final al intreprinderii sale este trait cu mai putin dramatism decat s-ar fi putut crede dupa comportamentul si atitudinile de pana atunci, pentru ca acesta nu inseamna o capitulare definitiva, ci doar o amanare; o noua tentativa, la care un om cu vocatia lui Catavencu presupunem ca se gandeste deja.
