Gen: epic
Specie: roman obiectiv
Opera si contextul cultural
Morometii vol. I (1955) a aparut intr-o perioada mai putin fasta din istoria literaturii romane, atunci cand se instaurasera, in Romania comunista, cenzura, temele obligatorii, ideologizarea. Volumul al doilea a aparut 12 ani mai tarziu, atunci cand se manifesta deja plenar "generatia '60" sau generatia neomodenista. Cartea nu are nimic din ostentatia si falsitatea productiilor literare ale "obsedantului deceniu" sase, iar valoarea sa estetica este incontestabila. Inscriindu-se in tematica traditionala a romanului romanesc, cea privind destinul taranului roman legat inevitabil de pamant, este un roman memorabil, care se situa in 2001 pe primul loc intr-un top al celor mai bune romane romanesti realizat de catre revista Observator cultural. Portretul lui llie Moromete este magistral, personajul pare ca traieste (dupa marturisirea insasi a autorului, este construit chiar dupa imaginea tatalui lui Marin Preda), iar replicile sale au intrat in uzajul comun.
Abordarea operei literare |
Tipologie. Morometii vol. I este:
- un roman obiectiv, intrucat, in naratiunea la persoana a Ill-a, din perspectiva unui narator omniscient si omniprezent, nu apar intruziuni subiective, voci ale naratorului sau ale personajelor care sa prezinte faptele, sa judece situatii sau alte personaje, sa interpreteze intamplari, sa se adreseze direct cititorului, peste capul personajelor sau prin spatele lor;
- un roman realist, intrucat prezinta viata in toata complexitatea ei, cu refacerea fundalului social-economic al unei perioade; personajele sunt reprezentative pentru o clasa sociala - taranimea; autorul foloseste tehnica detaliului pentru a crea impresia de verosimilitate; se creeaza o anume simetrie intre incipit si final - "() timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare", "timpul nu mai avea rabdare";
- un roman doric, in clasificarea lui Nicolae Manolescu (vezi capitolul "Romanul. Evolutie si tipologie"), avand caracteristicile formale ale u'nui roman realist obiectiv;
- are o tematica traditionala, fiind construit in jurul destinului unei familii de tarani din Campia Dunarii "cu cativa ani inaintea celui de al doilea razboi mondial" si creand un tip absolut exceptional, memorabil in literatura romana, asa cum numai Rebreanu, in Ion, a mai realizat: Ilie Moromete.
Tematica. Tema principala:
viata unei familii de tarani din Campia Dunarii "cu cativa ani inaintea celui de al doilea razboi mondial".
Teme adiacente: relatia omului cu istoria - de altfel, una dintre temele recurente ale scriitorului Marin Preda, prezenta in aproape toate cartile sale. Timpul si istoria sunt factorii pe care omul nu-i poate niciodata invinge. Moromete este coplesit, treptat, de acerile din lume si de schimbarile din familia sa. Spre sfarsitul primului volum, deja "timpul nu mai are rabdare" cu oamenii, istoria se precipita, familia se destrama, Moromete incepe sa faca anumite concesii - sa vanda pamant - pentru a plati rata la banca si "fonciirea", amanand, astfel, timpul scadentelor.
Planurile narative: planul central, in jurul caruia se coaguleaza actiunea, este cel al lui llie Moromete si al familiei sale. Subiectul, in acest plan, nu cuprinde ramificatii multiple, aproape nu se intampla nimic, in afara vizitelor veninoase ale Mariei (Guica, sora lui Moromete), discutiilor si cititului ziarelor duminica in poiana lui locan, unde llie Moromete detine rolul principal, taierii salcamului (moment simbolic mai degraba in economia romanului), calatoriei negustoresti pentru a vinde cereale si a face rost de bani. Faptele se precipita abia spre final, cand Achim pleaca la Bucuresti cu oile, iar fratii lui se decid sa fuga. Exista, insa, in roman, si alte nuclee epice, mai mult sau mai putin dezvoltate, alte istorii adiacente. Asa este, de exemplu, povestea de iubire dintre Birica si Polina, fata lui Tudor Balosu, care pune in evidenta mentalitati traditionale legate de casatoria dintre o fata bogata si un flacau sarac. Sau, pentru a da un alt exemplu, povestea bolii lui Botoghina, care intelege ca trebuie sa-si plateasca spitalizarea la un sanatoriu pentru a se insanatosi. Mai exista un plan abia schitat, dar important pentru a reda complexitatea vietii satului si pentru a crea, intr-un fel, o alternativa la ordinea patriarhala a lui llie Moromete: este vorba despre nucleul narativ creat in jurul fiului celui mic, Niculae, care isi doreste sa invete carte, ia premiul intai - ocazie cu care naratorul prezinta starea scolii romanesti de la sate din perioada interbelica si statutul invatatorilor.
Incipitul este specific romanelor realiste: aflam, inca din prima fraza, locul si timpul actiunii. Apoi, in paginile care urmeaza, cititorul face cunostinta cu intreaga familie Moromete. Este momentul in care toti se intorc de la camp si fiecare isi regaseste locul si indeletnicirile: fetele se duc la scaldat, baietii se imprastie care incotro, sa se odihneasca, singura Catrina ramane sa pregateasca masa.
De la inceput, in functie de felul in care se asaza in jurul mesei, se pot stabili relatiile dintre membrii familiei. Baietii din prima casatorie - Achim, Paraschiv si Nila - stau pe margine, spre "partea din afara a tindei", spre exterior, ca si cum ar fi gata sa plece, sa paraseasca familia, ceea ce se va si intampla. De cealalta parte a mesei, langa vatra, sta Catrina Moromete, "mama vitrega a celor trei frati, iar langa ea ii avea pe ai ei, pe Nicuiae, pe llinca si pe Tita, copiii facuti cu Moromete." Statutul de "stalp al familiei" al lui Moromete reiese implicit din locul pe care il ocupa la masa: "Moromete statea parca deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odai, de pe care el stapanea cu privirea pe fiecare. Toti ceilalti stateau umar langa umar, inghesuiti, masa fiind prea mica. Moromete no mai schimbase de pe vremea primei casatorii () El sedea bine pe pragul lui".
Finalul este, probabil, unul dintre cele mai reusite din literatura romana. Imaginea lui Ilie Moromete, singur, ezitant si incercand sa-si ascunda ezitarea este, de fapt, imaginea unei lumi care nu mai este stapana pe ea insasi, sub auspiciile unui timp "care nu mai are rabdare cu oamenii".
Dupa plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti, fug si ceilalti doi, Nila si Paraschiv, luand cu ei caii, banii tatalui si cateva lucruri de pret din casa, din zestrea fetelor. Moromete, care la inceput il ironiza subtil pe Balosu si, disimuland, schimba vorba, se duce de bunavoie la acesta sa-i vanda pamant pentru a plati "fonciirea", ratele la banca si cheltuielile cu scoala ale lui Nicuiae. incepuse declinul familiei, Ilie Moromete isi va pierde treptat siguranta de sine, ironia, independenta. Nu mai este vazut stand la poarta, pe stanoaga, raspunzand din toata inima si in multe cuvinte la salutul satenilor, nu se mai duce in poiana lui locan si de aceea, fara sufletul adunarii, intrunirile de duminica dimineata isi pierd farmecul si apoi inceteaza.
Perspectiva narativa este obiectiva ("focalizare zero", "viziune dindarat"), naratiunea, auctoriala, naratorul, heterodiegetic - este absent din istoria povestita, este in afara acesteia, nu participa la fapte, nu este nici martor al intamplarilor, nu intervine direct in istorie. Exista, cu toate acestea, asa cum observa Nicolae Manolescu, cel mai important critic literar postbelic, momente in care vocea naratorului impersonal, omniscient si omniprezent, se confunda cu vocea personajului principal, Ilie Moromete, acesta devenind astfel, pe alocuri, un fel de "reflector", ca in romanele Hortensiei Papadat-Bengescu.
Romanul este dominat si se identifica, de la inceput si pana la sfarsit, cu figura personajului principal, Ilie Moromete. Statutul sau social este acela ar unui taran cu pamant, dar si cu o familie numeroasa si datorii la banca, de unde luase bani ca sa cumpere oile. Nu foarte instarit, dar cu destul pamant cat sa-si intretina familia si sa-si mentina o anumita independenta sociala, o libertate de a se manifesta ca fiinta contemplativa, ca inteligenta sensibila care incearca sa probeze permanent sensul lumii. A fost numit, de aceea, "taran-filozof".
Acest statut obiectiv "de mijloc" nul impiedica insa pe Moromete sa se afle, de fapt, printre fruntasii comunitatii. Fara el, adunarile din poiana lui locan nu au nici un haz si de fapt nici nu se vor mai fine dupa ce el renunta. Oamenii il stimeaza, jandarmul nu-l opreste pe unul dintre fii la arest pentru ca nu i-ar fi putut face una ce asta lui "nea Ilie Moromete".
incearca, din rasputeri, sa mentina unitatea familiei si sa nu vanda din pamant, crezand in vechile valori patriarhale. Ezita mult pana sa taie salcamul, acest "dublu vegetal" al sau, cum il numeste Eugen Simion. Scena salcamului este centrala, la nivel simbolic, in roman. Ea prefigureaza caderea unei lumi, infrangerea lui Moromete, are o valoare premonitorie: "El reprezinta, s-ar putea spune, unitatea, trainicia Morometilor, fiind in lumea obiectelor ceea ce este tata! in lumea familiei. E un arbore cu autoritate, dominator, un punct stabil de referinta. Fara el, Moromete arata «bicisnic», cerul deschis si campia (cosmosul) «napadesc» ograda. Prabusirea lui anunta un sfarsit, o destramare, o modificare de ierarhii in lumea Morometilor. Odata cu taierea arborelui incepe si declinul familiei, anticipat in acest chip de o drama in lumea vegetala." (Prefata la Morometii. Editura Gramar, 1995).
Autoritatea tatalui ajunge spre sfarsit sa se manifeste violent, atunci cand ii bate cu parul pe Nila si pe Paraschiv, pentru a pune capat unui conflict care mocnea in permanenta si izbucnea din cand in cand intre Catrina si fetele ei si baietii cei mari ai lui Moromete. Dincolo de replicile savuroase ("Ce-fi arati fasolele la mine?"), Ilie Moromete este si o voce inconfundabila: cand raspunde cu vorbe multe satenilor la salut, cand citeste din ziar discursul "Maiestatii Sale", cand il ironizeaza subtil pe Victor Balosu, imitandu-i timbrul vocii, cand glumeste in familie pe seama Catrinei, cand striga la vecinii de la secera sau cand ii raspunde "N-am!" lui Jupuitu care vine dupa "fonciire", se aude aceeasi voce, dar de o tonalitate diferita, ironica mai totdeauna, mai subtire sau mai prefacut mieroasa, mai grava sau mai serioasa.
Nicolae Manolescu: "Nu cumva este el insusi un «marginal», o exceptie, un fel de ultim mohican al acestei filozofii de viata de care s-a legat perpetuarea vechilor valori ale satului romanesc? Hotarat lucru, Moromete este cel din urma taran, in acest roman al deruralizarii satului." (in Arca lui Noe, Editura Gramar, 1998).
|
Concepte operationale folosite:
actiune, autor, final, incipit, narator, personaj, planuri narative, perspectiva narativa, naratiune, roman (obiectiv), tema
