- tema: Confruntari etice si cice-
Ioan Slaci (1848-l925), prozator ardelean, precursor al lui Liu Rebreanu, este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el insusi marturiseste, ca adept inflacarat al lui Confucius, aplica in opera sa principalele rtuti morale exprimate de acesta: sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, franchetea, cinstea, iubirea de adevar, chibzuinta, afirmand ca filozoful chinez este \"cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi\". (\"Educatia morala\")Intreaga creatie a lui Slaci este o pledoarie pentru echilibru moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si, mai ales, pentru pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de autor. Ioan Slaci construieste o opera literara bazata pe cunoasterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator, conceptia literara fiind un argument pentru cumpatare si pastrarea masurii in toate.
Nuvela \"Moara cu noroc\", de Ioan Slaci este o opera epica in proza, cu un singur fir narativ, urmarind un conflict interior (psihologic) si unul exterior (social), care-i confera operei caracter psihologic. Personajele putine, conturate succint si guros, contribuie la profilarea protagonistului. Nuvela prezinta o intriga riguros construita, cu fapte verosimile, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decat pe actiune, avand o edenta tendinta spre obiectivarea perspectivei narative si detasarea naratorului fata de actiune, prin naratiunea la persoana a Ilf-a.
(Constructia si momentele subiectului)
Aparuta in volumul de debut \"Novele din popor\", din 1881, \"Moara cu noroc\" de Ioan Slaci s-a bucurat de o primire favorabila. Mihai Eminescu aprecia faptul ca personajele acestor nuvele \"nu numai ca seamana in exterior cu taranul roman, in port si vorba, ci cu fondul sufletesc al poporului, gandesc si simt ca el\".
Nuvela este realista, de factura clasica, avand o structura guroasa, unde cele saptesprezece module se inlantuie in ordinea cronologica a desfasurarii actiunii si sunt integrate de cuntele rostite de batrana la inceputul si la finalul operei, prin formula copertei: \"- Omul sa fie multumit cu saracia sa. caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit\" si \"- Se vede c-au lasat ferestrele deschise [] Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar a.sa le-a fost data\".
Structura psihologica a nuvelei este argumentata de conflictul social si psihologic al personajelor, care evolueaza intre aceste doua norme etice, reliefand un destin tragic prezibil, aflat in chiar profunzimile sufletului omenesc. Naratorul omniscient (heterodiegetic) si obiectiv, prin naratiunea, la persoana a IlI-a, apeleaza la cele mai variate mijloace artistice de analiza psihologica: dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, autoanaliza si autointrospectia. monologul interior, care scot in edenta zbuciumul din ce in ce mai distructiv al protagonistului.
Semnificatia titlului. Despre moara parasita si scoasa din uz, naratorul omniscient azeaza cititorul ca: \"moara a incetat a mai macina si s-a prefacut in carciuma si loc de adapost pentru tot drumetul obosit si mai ales pentru acela pe care noaptea-l apuca pe drum\". Arendasul zidise alaturi de moara parasita o carciuma, pe care Ghita o inchiriaza pentru trei ani, cu scopul de a se pune pe picioare si sa nu mai carpeasca \"cismele oamenilor\". in simbolistica mitologica se interpreteaza faptul ca acel loc dene prielnic. pentru atragerea duhurilor necurate:\"Sugestia locului diabolizat de moara parasita\" se manifesta prin destinul tragic al protagonistului, a carui dorinta onesta degenereaza in lacomie pentru bani, \"isi pierde masura, apoi si sensul existential, minte, fura, ucide si moare, carciuma insasi mistuindu-se intr-un incendiu \". (Doina Rusti - \"Dictionar de teme si simboluri din literatura romana\"). Titlul ar putea semnifica, asadar, ideea ca locul este blestemat si bantuit de duhuri rele, moara fiind \"cu noroc\" numai in sensul malefic al castigului de multi bani pe cai necinstite.
Perspectiva temporala se defineste printr-un timp real, actiunea incepand in preajma zilei de Sf Gheorghe (23 aprilie) si terminandu-se de Paste, intr-un an de la sfarsitul secolului al XlX-lea. Perspectiva spatiala este reprezentati, pe de o parte, de un spatiu exterior, real, hanul, aflat la o rascruce de drumuri pe unde treceau turme de porci spre si dinspre Ineu, iar pe de alta parte de un spatiu interior, psihologic, care reflecta conflictul interior al protagonistului, care-i determina destinul tragic.
Tema argumenteaza structura realista si psihologica a nuvelei, prin consecintele nefaste ale lacomiei pentru bani atunci cand aceasta pune, stapanire pe om, controlandu-i comportamentul si hotarandu-i soarta. Conflictul psihologic este de natura etica si determina soarta personajelor in functie de abaterile fiecaruia de la morala fundamentala a sufletului omenesc, intre care lipsa de cumpatare si pastrarea masurii in toate sunt esentiale. Conflictul social (exterior) ilustreaza realitatile comunitatii ardelenesti, reprezentate de neputinta lui Ghita de a-si schimba statutul social din cauza paienjenisului afacerilor ilicite, in care influenta decisiva o are forta banului.
Actiunea nuvelei se desfasoara in zona Ardealului, pe parcursul unui an de la sfarsitul secolului al XlX-lea, intre Sfantul Gheorghe (23 aprilie) si Paste, naratorul obiectiv relatand intamplarile la persoana a III-a, prin focalizare \"din spate\" (focalizare zero), modalitatea narativa (situatia diegetica) definindu-se, asadar, prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese distantarea acestuia de evenimente.
Expozitiunea. Incipitul nuvelei il constituie sfatul, ce se va dovedi prodential, rostit de batrana soacra a lui Ghita, atunci cand afla despre intentia ginerelui de a lua in arenda hanul \"Moara cu noroc\": \"- Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit\". Acesta poate fi cohsiderat si un prolog al nuvelei. Simetria incipitului cu finalul este construita prin formula copertei, cuntele batranei avand semnifioatii in esenta moralizatoare si psihologica a nuvelei.
Cizmar de meserie, Ghita se saturase sa carpeasca \"cismele oamenilor\", mai ales ca acestia obisnuiau sa umble \"toata saptamana in opinci ori desculti, iar daca Dumineca e noroi, isi duc cismele in mana pana la biserica\". De Sf.Gheorghe, Ghita ia in arenda, pentru trei ani, hanul Moara cu noroc, unde se muta impreuna cu sotia, soacra si cei doi copii. Harnic si priceput, dene repede cunoscut de \"drumetii mai umblati\", iar afacerile mergeau bine. Ana era \"tanara si frumoasa\", \"frageda si subtirica\", \"sprintena si mladioasa\" il iubea pe barbatul ei, \"inalt si spatos\", se intelegeau bine si erau fericiti. Porcarii cu apucaturi primitive, fiorosi la infatisare, banditii, stapanii de turme sau hotii si ucigasii platiti alcatuiesc lumea ce se perinda pe la Moara cu noroc.
Intriga incepe odata cu aparitia la han a lui Lica Samadaul (samadau=supraveghetor peste porcari-/?.«.), un simbol al raului, despre care Ghita aflase ca, desi \"tot porcar si el\", este \"om cu stare, care poata sa plateasca grasunii pierduti ori pe cei furati\". De frica lui Lica \"tremura toata lunca\", deoarece era \"om asprii si neindurat\", care stia toate infundaturile, cunostea pe toti oamenii buni, dar \"mai ales pe cei rai\". Porcar iscusit, el recunostea \"urechea grasunului pripasit si in oala cu varza\", dar era discret si tacut in printa treburilor care nu-I priveau in mod direct.
Lica cere, cu autoritate, sa afle cine e carciumarul, caruia i se prezinta cu agresitate: \"- Eu sunt Lica, Samadaul! Multe se zic despre mine, si dintre multe, multe vor fi adevarate si multe scornite.\" El accentueaza faptul ca este peribulos - \"nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-l fereasca Dumnezeu pe acela, pe care as crede ca-l pot banui\"- si ii pretinde lui Ghita sa-l informeze despre tot ce se intampla, \"cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face\". Ghita este coplesit de ganduri negre, pentru ca simte pericolul care-l pandeste daca se supune lui Lica, dar si riscul si mai mare daca-l refuza.
Desfasurarea actiunii. Conflictul psihologic se amplifica treptat, pe masura ce Ghita se implica in afacerile necinstite ale Iui Lica. Speriat de atitudinea Samadaului, Ghita isi cumpara doua pistoale, isi ia inca o sluga, pe Marti, \"un ungur inalt ca un brad\" si doi catei, pe care ii pune in lant ca sa se inraiasca. Ana vede ca barbatul ei este ingandurat, se instraineaza de ea si de copii, se facuse \"mai de tot ursuz\", se enerva din nimic, \"nu mai zambea ca mai \'nainte\", iar ea se teme sa-l intrebe ce are, deoarece el se mania cu usurinta.
Ghita isi da seama ca la Moara cu noroc \"nu putea sa stea nimeni fara voia lui Lica\", se gandeste ca ar fi fost bine \"sa n-aiba nevasta si copii\" si sa poata spune: \"Prea putin imi pasa!\". Lacom de bani, Ghita este gata \"sasi puna pe un an, doi, capul in primejdie\", enervandu-se ca se simte legat pe de o parte de familie, pe de alta de Samadau. Tot zbuciumul launtric al lui Gfiita este atent analizat de narator, prin stilul indirect liber, precum si prin monolog interior, dezvaluind gandurile negre si chinurile sufletesti ale carciumarului.
Venit la han pentru a doua oara, Lica mangaie cainii, care se gudura ascultatori, spre disperarea lui Ghita, care-si da seama ca este total lipsit de aparare. Samadaul il atrage pe Ghita in afacerile lui necurate, iar acesta, dominat de lacomia pentru bani, se implica tot mai mult in actiunile oneroase. El ii da carciumarului \"un teanc de bucati de piele insirate pe o veriga de sarma\" pe care erau inscriptionate semnele turmelor lui, pe care ie punea la urechea porcilor. Ghita trebuia sa fie atent, sa tina minte-cum arata porcarul si sa taca, iar daca s-ar impotri, \"imi fac rand de alt om la Moara cu noroc\", il ameninta Lica. Samadaul intuieste in Ghita aditatea nestapanita pentru bani insa Ghita ii sugereaza ca ar fi mai bine pentru toti daca l-ar considera amic, nu sluga: \"Lica, tu trebuie sa intelegi, ca oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiti\". infricosata, Ana isi avertizeaza sotul ca porcarul e \"om rau si primejdios\", mai ales ca il vedea platind mai mult decat consuma. Mijloacele de analiza psihologica pe care naratorul le foloseste cu maiestrie sunt dialogul, introspectia constiintei si a sufletului realizate prin stilul indirect liber, edentiind framantarea si nelinistea sufleteasca, din ce in ce mai greu de suportat ale protagonistului. - Din acest moment, dezumanizarea lui Ghita se produce incet dar sigur, cateva intamplari fiind decisive in prabusirea etica si sociala a protagonistului. Jefuirea arendasului, care avusese loc intr-o noapte cand Lica ramasese la han, apoi uciderea doamnei imbracate in doliu si a copilului, precum si faptul ca arendasul recunoscuse pe Lica intre hotii mascati, iar femeia avusese mainile legate cu biciul Samadaului, ii determina pe jandarmi sa-l banuiasca de comiterea acestor nelegiuiri. Alta data, Lica are pofta sa joace cu Ana si Ghita o indeamna sa accepte, ca n-are \"sa-ti ia ceva din frumusete\". Dar cand isi vede nevasta imbujorata de placerea jocului iar pe Lica strangand-o in brate si sarutand-o, Ghita \"fierbea in el\" ros de gelozie si ranit in orgoliul de sot.
La procesul de la Oradea-Mare, Ghita depune marturie mincinoasa, jura \"pe pane si pe sare\" ca nu stie de ce Samadaul il cauta pe arendas si declara ca \"Lica a stat toata noaptea la carciuma\". Marturiile tuturor martorilor conduc spre sacrificarea lui Buza-Rupta si Saila Boaru care au si fost condamnati pe ata. Dupa proces, Ghita se simte foarte novat pentru ca jurase stramb si se lamenteaza, cu lacrimi in ochi: \"Iarta-ma, Ano! [] Iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat voi trai pe fata pamantului\". Macinat de remuscari, Ghita isi compatimeste copin, printr-un monolog interior, prin care se si autocaracterizeaza: \"Sarmanilor mei copii, [] voi nu mai aveti, cum avusesera parintii vostri, un tata om cinstit. [] Tatal vostru e un ticalos\". Slaci realizeaza o analiza psihologica profunda a lui Ghita, framantarile interioare, zbuciumul si setea pentru bani den din ce in ce mai chinuitoare.
Lica isi da seama ca detine suprematia si ca hangiul este cu totul instapanirea lui. ii relateaza cum a infaptuit primul omor din cauza ca nu avea bani sa cumpere niste porci care-i fusesera furati, cum a doua oara a ucis \"ca sa ma mangai de mustrarile pentru cel dintai\", iar acum simte o adevarata placere la vederea sangelui. il avertizeaza pe Ghita ca slabiciunea pentru o singura femeie este daunatoare barbatului si-l sfatuieste sa scape de temerile iubirii pentru Ana.
Singurul cu care carciumarul ar fi indraznit sa vorbeasca \"mai pe fata\" este jandarmul Pintea, fost partas cu Lica in hotiile de cai, dar acestia se certasera atat de rau, incat se urau de moarte si jandarmul jurase ca se va spanzura daca implineste patruzeci de ani si nu o sa dovedeasca talhariile lui Lica si sa-l aresteze. Simtindu-se umilit in orgoliul lui de barbat, carciumarul se gandeste - a cata oara? - sa-l duca pe Samadau la spanzuratoare si se hotaraste sa-l demaste, uind cu Pintea prinderea lui Lica in flagrant. insa Ghita nu poate fi cinstit pana la capat si, cand Pintea ii da in schimbulbanilor insemnati bancnote bune, el nu spune ca jumatate din suma este a lui si si-o insuseste fara vreun regret. Ghita isi gaseste -prin monolog interior - scuze pentru lacomia care-l stapaneste: \"Asa m-a lasat DumnezeuI\'Ce sa-mi fac, daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea!? Nici cocosatul nu e insusi novat, ca are cocoasa in spinare: nimeni mai mult decat dansul n-ar dori sa n-o aiba\".In saptamana Pastelui, batrana pleaca impreuna cu nepotii sa petreaca sarbatorile la niste rude din Ineu, iar Ana insista sa ramana cu barbatul ei acasa, ceea ce-i da prilejul lui Lica sa insiste ca Ghita sa-l lase singur cu ea, ca sa-I ndece de slabiciunea pe care o avea pentru o singura femeie: \"- Are sa-ti e greu acu odata, [] de aici inainte esti lecuit pe vecie. Tu ca ea mi se da de buna voie: asa sunt muierile\".
Punctul culminant. Consolandu-se ca un las, \"asa mi-a fost randuit\", Ghita accepta sa plece si se gandeste ca se va intoarce pe inserat cu Pintea si-l vor prinde pe Samadau cu banii insemnati asupra lui, reusind astfel sa-l duca la spanzuratoare. Ana, dezamagita de comportarea sotului ei, despre care spune ca \"nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti\" si crezand ca n-o mai iubeste, se arunca in bratele lui Lica, dupa care il roaga s-o ia cu el, intrucat ii era rusine sa mai dea oohii cu Ghita. Samadaul o respinge cu indiferenta si-o sfatuieste sa se impace cu barbatul ei.
Deznodamantul. Pintea este puternic impresionat de faptul ca Ghita isi sacrificase nevasta pentru a-l prinde pe Lica: \"Tare om esti tu, Ghita []. Si eu il urasc pe Lica; dar n-as fi putut sa-mi arunc o nevasta ca a ta drept momeala in cursa cu care vreau sa-l prind\". Carciumarul se intoarce la*han cu gandul sa-si incheie socotelile cu nevasta-sa, pe care o injunghie, considerand ca numai astfel ii scapa sufletul de pacatul tradarii si o izbaveste: \"Ana era intinsa la pamant si cu pieptul plin de sange cald, iara Ghita o tinea sub genunchi si apasa cutitul mai adanc spre inima ei\". Raut isi descarca pistolul in ceafa lui Ghita, care \"cazu fara sa mai poata afla ine 1-a impuscat\". Samadaul da ordine tovarasilor sai sa gaseasca banii careiumarului, apoi sa dea foc hanului.
Lica incearca sa fuga, dar calul este obosit de atata alergatura si atunci se hotaraste sa treaca raul inot, insa acesta se umflase de la ploaie. Simtindu-se sleit de puteri, Lica ar vrea sa se tarasca pana la Moara cu noroc, unde ar fi trebuit sa se afle calul lui Ghita, sa-l ia si sa-si piarda urma. Pintea il zareste insa la lumina focului pus la han si striga atat de tare \"incat rasuna toata valea\". Auzindu-i glasul, Lica \"isi tinti ochii la un stejar uscat ce stetea la departare de vreo cincizeci de pasi, scrasni din dinti, apoi isi incorda, toate puterile si se repezi inainte\". Pintea il gaseste \"cu capul sfaramat la tulpina stejarului\" si, ca sa nu afle nimeni cari scapase din nou, de data aceasta definitiv, ii impinge trupul in valurile raului.
Finalul nuvelei este reprezentat, ca si incipitul, de cuntele batranei, care se intorsese si statea cu baietii pe o piatra, gand cu lacrimi amare soarta nemiloasa: \"- Se vede c-au lasat ferestrele deschise // Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-afost data\".
Personajele sunt realiste, reprezentative pentru o tipologie umana (un tip) si se supun valorilor morale ale colectitatii respective, care il aproba sau nu, dar nu le modifica esential. Naratorul este omniscient, omniprezent si ubicuu, stie ce gandesc, ce fac, ce simt sau ce intentioneaza personajele, le hotaraste destinul, realizeaza perspectiva narativa de tip \"demiurgic\" (narator omnipotent), adesea prin relatarea in stil indirect.
Ghita este personajul principal al nuvelei si unul dintre cele mai reprezentative personaje realiste din literatura romana, impunandu-se prin complexitate (personaj rotund), dar si putere de indidualizare, ilustrand consecintele distrugatoare pe care le are asupra omului setea de inavutire si pierderea cumpatarii, a masurii, evoluand catre o lacomie nestapanita pentru bani.
Om harnic si cinstit, la inceput, bun meserias, bland si cumsecade, trudind pentru \"fericirea familiei sale\", Ghita, personaj mobil, dene treptat \"mai de tot ursuz\", \"pus pe ganduri\", \"nu mai zambea ea mai inainte\", trasaturi ce reies prin stilul indirect al naratorului.
Viata exterioara a lui Ghita este subordonata si detasata de ata sa interioara, de zbuciumul din mintea si sufletul sau. Slaci dirijeaza destinul eroului prin mijloace psihologice profunde, sondand reactii, ganduri, trairi, in cele mai adanci zone ale constiintei personajului, mai ales prin monologuri interioare. Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot, indirect, la iveala incertitudinea, nesiguranta si indecizia care-I domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in sufletul sau, de cand intra in cardasie cu Lica. Conflictul interior evolueaza, lupta dandu-se intre fondul cinstit al lui Ghita si ispita imbogatirii. Patima pentru baniIl dezumanizeaza si Ghita cade prada unui destin prezibil si caruia nu i se poate opune, prabusindu-se - incet, dar sigur - de la omul cinstit si harnic la statutul de complice in afaceri necurate si crima, devenind ucigasul sotiei, iar impuscarea sa de catre Raut constituie pedeapsa binemeritata pentru lacomia nestapanita de inavutire.
Lica Samadaul este un personaj realist si static, un spirit satanic si antagonist, ce exercita asupra celorlalte personaje o dominatie fascinanta Personalitatea lui se contureaza din lumini si umbre ca intr-un joc al oglinzilor paralele si este foarte minutios si atent construita de narator. Prin caracterizare directa, naratorul omniscient il prezinta inca de la inceput ca pe un stapan absolut peste oameni si locuri, autoritar, iar din relatiile lui cu celelalte personaje reies si alte trasaturi ale personajului. Lica se dovedeste bun cunoscator de oameni, mizeaza pe patima lui Ghita pentru bani, exercita asupra celorlalti si mai ales asupra Anei o fascinatie \" diabolica, desi aceasta il simte \"om rau si primejdios\". Sinuciderea lui Lica este semnificativa pentru forta interioara si nemasuratul lui orgoliu, care-i dau taria extraordinara de a-si zdrobi capul de tulpina stejarului, ca sa nu cada u in mainile lui Pintea.
Ana, personaj secundar si realist, este sotia cizmarului Ghita, mama a doi copii si impartaseste acelasi destin tragic, pentru ca incalca rtuti morale importante, cum sunt cinstea si loialitatea fata de sotul ei, pe care il insala cu Lica, din care cauza ea este un personaj mobil.
Personajele sunt putine, dar puternic conturate, trasaturile lor fiind edentiate indirect de fapte, vorbe si ganduri care le determina comportamentul si destinul. Ioan Slaci isi pedepseste exemplar toate personajele implicate in afaceri necinstite: arendasul este pradat si batut incat abia se mai tinea pe picioare; femeia tanara in negru, banuita a avea \"slabiciuni de aur si pietre scumpe\", e asasinata prin sufocare; Buza-Rupta si Saila sunt condamnati si intemnitati; Lica se sinucide intr-un mod olent; Ghita este pedepsit de doua ori: intrucat dene criminalul Anei si este impuscat in ceafa de Raut. Pentru ca se asociase afacerilor necinstite ale lui Lica din lacomie pentru bani, Moara cu noroc se mistuie intr-un incendiu care distruge si transforma totul in scrum, ca semn ca locul trebuia purificat, curatat de relele ce se inradacinasera acolo. Tot sugestive sunt si cuntele batranei din finalul nuvelei: \"asa le-a fost data\". \"Sanctionarea drastica a protagonistilor e pe masura fjaptelor savarsite, lor lipsindu-le stapanirea de sine, simtul masurii si cumpatul\" (Pompiliu Mareea).
Limbajul artistic. Opera lui Ioan Slaci are un profund caracter popular, atat prin tematica, prin conceptia morala, cat si prin dragostea lui pentru sufletul omenesc.
EV este un adevarat maestru in construirea dialogurilor si a monologurilor interioare, prin care sondeaza sufletul omenesc, analizeaza reactiile, trairile interioare, gandurile personajelor.
Desi a fost acuzat de folosirea excesiva a regionalismelor, stilul lui Slaci are o oralitate asemanatoare cu aceea a lui Creanga, dand impresia, de \"spunere\" a intamplarilor in fata unui auditoriu, mai ales ca si el interne deseori in naratiune fie prin exclamatii sau interogatii retorice, fie prin proverbe si zicatori.
Ioan Slaci reuseste sa comunice cu claritate ideile, sa formuleze cu o concizie clasica trasatura unui personaj, sa descrie un peisaj cu mijloace simple, intr-o fraza sobra, fara ornamente inutile, valoarea limbii literare constand tocmai in \"lipsa de stil\".
In concluzie, limbajul artistic este original prin goare, sobrietate, spontaneitate si oralitate, Ioan Slaci fiind initiatorul prozei realiste in literatura romana si a nuvelei de analiza psihologica, solida prin dragostea lui profunda pentru oameni: \"in gandul meu rostul scrierii a fost intotdeauna indrumarea spre o etuire potrita cu firea omeneasca\" (I. Slaci, \"Lumea prin care am trecut\").
