(Spre roman)
Elutia unui scriitor repeta adesea istoria literaturii tarii
sale, dupa cum aceasta repeta istoria literaturii universale.
Un pedant ar gasi, poate, locul sa aminteasca ca "ontogenia repeta filogenia".
D, Sadoveanu, care a scris, mi se pare, si in versuri, si-a inceput stralucita sa cariera literara cu acele povestiri al caror caracter, mai intotdeauna liric sau epic, a fost relevat de atitea ori. Epicul, in opera sa, consta in ecarea impetuoasa a faptelor mari, legendare, intrupate in personaje aprige, "romantice" (unele din Povestiri, Soimii etc). Iar lirismului sau ii datoram acele minunate bucati, in care scriitorul isi ilustreaza un sentiment puternic prin scene din viata reala : sentimentul singuratatii omenesti, printr-o intimplare tragica (intr-un sat odata), sentimentul de melancolie fata de vremelnicia lucrurilor omenesti, printr-o intimplare de vinatoare ori de dragoste (Hanul boului, Moartea).
Acestui caracter - epic sau liric - al primelor sale lucrari se datoreste "romantismul" d-lui Sadoveanu.
De altmintrelea, nici un scriitor roman n-a fost curat obiectiv. Nici Caragiale, caci un scriitor satiric, dupa definitie, e prea stapinit de sentimente in fata realitatii, pe care, din cauza acestor sentimente, o deformeaza pina la un punct. Se stie ca exagerarea este un procedeu inerent acestui gen literar. Pe linga aceasta, un scriitor satiric, tot prin definitie, alege aspectele ridicole ale societatii, deformind, deci, realitatea si din aceasta cauza. Iar d. Bratescu-Voinesti e prea duios, pentru a fi, si el, curat obiectiv. Dupa cum, ca sa luam un exemplu de aiurea, Maupassant e prea mizantrop pentru a fi un pur realist - orice-ar zice majoritatea criticilor sai.
Dar daca subiectivismul lui Caragiale e inerent genului in care a scris ; daca subiectivismul d-lui Bratescu-Voinesti e numai un adaos, si fericit, la zugravirea vietii ; subiectivismul d-lui Sadoveanu in bucati ca acele pe care le-am amintit e in adevar lirism. Scriitorul, cum am spus, isi ilustreaza un sentiment prin scene reale din viata reala.
Scene reale din viata reala ! Prin aceasta se deosebeste d. Sadoveanu de poetii lirici care scriu nuvele si care, nepu-tind iesi din cercul propriei lor personalitati, nu pot crea decit un singur personaj real, pe ei insisi - celelalte fiind ori repetarea, in alte exemplare, a aceluiasi personaj, ori personaje conventionale. D. Sadoveanu, insa, a creat in bucatile sale lirice o multime de personaje vii, si nici unul nu e imaginea autorului lor. Se poate spune, in scurt, ca el a facut lirism, exprimindu-si sentimentele prin cea mai obiectiva zugravire a vietii - oricit s-ar bate cap in cap aceste cuvinte
Si de aceea, cu tot puternicul sau lirism, in bucatile sale lirice d. Sadoveanu n-a fost niciodata un adevarat romantic. Mai mult romantism gasim in bucatile epice.
Dar echilibrul acesta sil, daca mi se iarta expresia, intre lirism si obiectivism, s-a rupt. Zugravirea vietii a ajuns tot mai mult pe primul , sentimentul redueindu-se la ceea ce am numit aiurea atitudinea scriitorului fata cu viata pe care o zugraveste. Puternica sa obiectivitate, vadita si in primele lucrari, degajata deja mult de lirism in La noi in Viisoara, acum in insemnarile lui Neculai Manea s-a eliberat
cu totul.
Insemnarile lui Neculai Manea nu mai sint nici o opera lirica - ilustrarea unui sentiment -, nici un poem epic - zugravirea unor fapte mari, datorite unor fiinte cu facultati sufletesti exagerate. Aici scriitorul s-a supus, cum se zice, obiectului, a observat viata de toate zilele si a redat-o - pentru a o reda. Ca si aici se poate constata sentimentul si conceptia scriitorului fata cu viata, e alta rba : absenta scriitorului din opera sa e cu neputinta.
Aceasta elutie a d-lui Sadoveanu ne explica si forma in care sint scrise insemnarile lui Neculai Manea.
Bucatile lirice si epice erau unitare. Aceasta unitate de compozitie o capatau de la un sentiment care, prin natura sa, este concentrativ si regulator, caci sentimentul grupeaza arhitectonic imaginile asociate cu dinsul si prin care el se exprima. Acuma insa, supunindu-se obiectului vietii, opera sa insemnarile lui Neculai Manea nu mai are acea unitate, caci viata este variata si complicata, si sentimentul, cazut pe ul al doilea, nu se maii poate impune materialului, pentru a selecta mai intii si a alege ceea ce-i convine, pentru a-l unifica apoi si a-l incadra., as zice, intr-o forma geometrica regulata.
Ultima lucrare a d-lui Sadoveanu, daca e rba sa-i dam un nume, e un roman - si e sigur ca forma in care compune acuma d. Sadoveanu (de "jurnal" x) c tranzitorie.
Desigur, viata reala apare ca ceva fragmentar si capritios, dar de aici nu urmeaza ca si in privinta compozitiei arta trebuie s-o imite : Arta, dimpotriva, are menirea sa prinda, sa imobilizeze o clipa din viata capritios fugara si s-o fixeze, pentru totdeauna, prin forma.
Dar d. Sadoveanu stie, desigur, acest lucru. Si pentru ce compune inca fragmentar, pentru ce reda viata inca in episoade juxtapuse ?
Pentru ca romanul, ultimul termen al elutiei literare, c genul cel mai pretentios, nu numai din punctul de vedere al fondului, ei si din punctul de vedere al compozitiei. Si la aceasta compozitie, mai ales intr-o literatura fara traditie, nu se poate ajunge deodata : Tinzi catra ea, incereind, di-buind, facind preludii - exercitindu-te. Forma de "jurnal" ori de "scrisori" este tranzitia pe care-o face d. Sadoveanu spre forma definitiva a romanului. insemnarile lui Neculai Manea sint, ca sa intrebuintam un termen de pictura, niste adevarate "studii".
Dar d. Sadoveanu a scris pina acum Soimii si Floare ofilita - mi se va obiecta ! Tocmai : slabiciunea relativa a celor doua nuvele-roman e o dovada de cele ce inaintam aici.
Iar aceasta dare indarat a d-lui Sadoveanu, de la forma clasica a romanului -, dare indarat care, cum se stie, arc avantajul de a te face "sa sai mai bine" - e dovada seriozitatii si constiintei sale artistice.
A face numai ceea ce cu adevarat poti este o mare virtute artistica, deoarece in arta se pare ca ar fi "posibil si imposibilul", dovada atitea "opere literare" in care autorii rbesc de lucruri pe care nu le cunosc, de sentimente pe care nu le-au simtit, de probleme pe care nu le-au cugetat.
Ca d. Sadoveanu nu incearca, aproape niciodata, acest "imposibil", ne dovedeste perfect si faptul ca opera acelui scriitor este oglinda experientii sale, in acel inteles ca, dupa ordinea scriselor sale, putem face istoria experientelor sale asupra vietii
Am observat cu alta ocazie ca acest mare poet al naturii n-a zugravit pina acum decit cimpia, singura pe care o cunoaste bine, singura in care a trait si pe care a putut s-o observe indelungat. Si tot atunci spuneam ca acest scriitor, proclamat de la inceput "taranist", nu si-a meritat acest nume decit mai tirziu, cind a scris La noi, in Viisoara.
La inceputurile sale, indragostit de trecut, cu o copilarie si cu o adolescenta petrecute in oraselele Moldovei si cu experienta vietii de cazarma - d. Sadoveanu a zugravit mai ales scene eroice din trecut, scene din viata mahalalei moldovenesti si scene din viata militara. Cind a iesit din cercul sau, cind a strabatut pe de o parte in afara de oras, iar pe de alta parte in alte clase orasenesti ale societatii din provincie - atunci, pe linga viata cunoscuta mai de mult, a inceput sa zugraveasca si viata acestor paturi sociale.
Asadar, insemnarile lui Neculai Manea, pe linga afirmarea obiectivului d-lui Sadoveanu marcheaza si un alt progres - largirea cimpului sau de observatie ; zugravirea unei paturi noua, a paturii asa-numitilor intelectuali, reprezentati, in romanul sau, prin exemplare foarte umile, "provinciale", de un rang inferior. (Bineinteles ca, avind sa zugraveasca mediul in care traiesc eroii sai, d. Sadoveanu a zugravit inca o data mahalaua moldoveneasca si mai bine decit oriunde aiurea.)
Dar pe linga aceste progrese - d. Sadoveanu a mai facut un altul, foarte important.Intre starile sufletesti ale unui om, unele sint mai primitive, mai generale si mai naturale. Mai naturale, in intelesul ca sint conditionate mai mult de natura decit starile sufletesti superioare, care sint conditionate mai mult de imprejurarile sociale. S-ar putea zice ca primele module ale psihologiei tin mai mult de domeniul stiintelor naturale, pe cind ultimele module mai mult de acela al stiintelor sociale.
D. Sadoveanu a zugravit, pina acum, mai ales stari sufletesti de prima categorie. Si cum acestea au radacini adinei in natura, d. Sadoveanu, care si-a dat seama de acest lucru sau care a avut intuitia acestui lucru, a incadrat intotdeauna pe om in natura, in asa fel incit natura sa explice si sa completeze pe om. De aici, sau si de aici, marea insemnatate a naturii in opera acestui scriitor si felul deosebit, unic, cum o zugraveste.
Zugravind pina acum viata sufleteasca superioara si complicata numai incidental, si nu in bucatile sale cele mai bune - imprejurarile sociale, acele care explica aceasta viata, ocupau un loc neinsemnat in opera d-lui Sadoveanu.
Zugravirea acestor imprejurari este un alt progres al d-lui Sadoveanu, si mai cu sama priceperea influentii lor asupra personajelor.
Acum insa, in Insemnarile lui Neculai Manea, d. Sadoveanu nu numai ca zugraveste imprejurarile sociale, in care traiesc eroii sai, ci arata si chipul cum aceste imprejurari lucreaza asupra acestor eroi. Si sa se observe ce putin loc ocupa natura aici, unde, ca si in nuvelele d-lui Bratescu-Voinesti ea nu prea are ce explica.In Insemnarile lui Neculai Manea, d. Sadoveanu ne arata dezorganizarea sufleteasca a doi oameni. Neculai Manea si Ion Radianu, dezorganizare care-i duce, pe unul la amortirea simtului moral, pe altul la vitiu si la moarte. Scriitorul ne arata cum acesti doi oameni, neavind un scop in viata, n-au ce face cu puterile lor sufletesti, care, neutilizare, se intorc impotriva lor si-i distrug. Si aceasta din pricina ca ei nu sint nici destul de rai, ca tinarul Leonard Iliescu, pentru ca, con-fundindu-se in turma, sa traiasca numai pentru dinsii, utilizind in faarea lor inconstienta turmei ; nici destul de buni, pentru ca sa puna, ei, pentru concetatenii lor, scopuri vietii. Daca d. Sadoveanu ne-ar fi dat tipul unui asemenea om, atunci am fi avut seria intreaga ; jos, Leonard Iliescu, la mijloc, Manea si Radianu (in aceasta ordine, caci Radianu e superior lui Manea), sus, omul bun, luptatorul idealist. Am fi inteles atunci si mai bine ca speciile mijlocii, intr-o societate ca aceea zugravita de d. Sadoveanu, sint menite distrugerii
Aiurea, unde exista o adevarata viata sociala, societatea insasi da tipurilor mijlocii scopuri in viata, ba poate feri de degradare chiar tipuri inferioare ca Leonard Iliescu. Aiurea, societatea nu e o juxtapunere de indivizi, ca la noi. Aiurea diferitelor forme de solidaritate - de la societatile de muzica pina la partidele politice intemeiate pe interese sociale - sint tot atitea ingradiri, care nu lasa pe om izolat. Iar izolarea e cel mai mare dusman al omului. Un sociolog, facind statistica sinuciderilor, a constatat ca ceea ce fereste de sinucidere este ingradirea in asociatii - de orice natura ar fi ele. Aceasta conceptie, sau aceasta intuitie, a dependentii omului de societate, a adus un mare serviciu d-lui Sadoveanu, caci un scriitor care-si da sama de toate inriuririle suferite de om de la societatea in care traieste poate vedea mai adinc in viata.
Din aceasta cauza, cu o intriga tot atit de banala ca si aceea din Floare ofilita, Insemnarile lui Neculai Manea sint atit de interesante! Interesul, care nu vdne de la intriga (intr-o opera de arta el vine numai intr-o mica masura de la intriga), vine aici de la semnificatia pe care scriitorul o da vietii zugravite, caci nu e rba de lucrurile care se intimpla unuia sau altuia, ci de un fapt mult mai interesant, pentru ca autorul pune o insemnata problema, pentru ca el ne arata cum o intreaga stare de imprejurari lucreaza asupra unor biete fiinte omenesti. Personajele, aici, sint niste "subiecte", asupra carora experimenteaza un intreg complex de imprejurari, in care traim cu totii. Cunoscuta definitie a artei ca o "critica a vietii" se poate aplica perfect acestui roman a d-lui Sadoveanu.
Pentru frumusetea operei, as fi dorit ca Radianu, in care striga toata durerea ce rezulta din aceasta stare de lucruri, sa aiba o verva stralucita, o ironie nimicitoare, la inaltimea exasperarii sale rautacioase Dar poate ca aceasta coarda lipseste lirei d-lui Sadoveanu.
Daca d. Bratescu-Voinesti, in schita de roman care se numeste in lumea dreptatii, ne arata cum se distrug, invinsi in lupta, cei superiori, dar fara destula energie tocmai din cauza ca sint superiori ; d. Sadoveanu, in insemnarile lui Ne-culai Manea, ne arata cum exemplare din aceeasi categorie (de pe o treapta inferioara), cind n-au un scop in viata, se dezorganizeaza sufleteste tot din cauza relativei lor superioritati.
(Reprodus din lumul Scriitori romani fi straini, l II, E.P.L.. Buc. 1968.)
