MESTERUL MANOLE - Drama de Lucian Blaga. A fost publicata in anul 1927, la Editura Dacia Traiana din Sibiu. Premiera absoluta a avut loc la 6 aprilie 1929, la Teatrul National din Bucuresti.
Piesa lui Lucian Blaga este o prelucrare - intr-o viziune de subliniata originalitate - a cunoscutei legende din folclorul romanesc si sud-est european despre ridicarea, intemeiata pe sacrificiu, a unei impunatoare zidiri de arta.
In variantele folclorice ale legendei Mesterului Manole, ideea sacrificiului uman este privita in stransa legatura cu mentalitatea arhaica, potrivit careia "lumile au fost facute prin sacrificarea unor fiinte primordiale, iar omul este creator prin repetarea actelor acestor fiinte" (Eugen Todoran).
Sensul unor astfel de jertfe umane era - dupa cum arata si Mircea Eliadc - acela de "a insufleti" lucrurile facute de om si de a le ajuta, in felul acesta, sa dureze.
In interpretarea lui Lucian Blaga, insa, ideea sacrificiului uman se cerc raportata cu precadere la conceptul metafizic al "sofianicului", concept preluat din sfera gandirii crestine rasaritene (ca postulat al unui "transcendent care coboara"), dar pastrand totusi unele posibile reminiscente ale cultului pagan al lui Dionysos (tot ceea ce tine de celebrarea puterilor elementare, a stihiilor cosmice), intr-un cuvant, sacrificiul uman corespunde, la Lucian Blaga , unei preferinte vadite pentru categoriile supra-individualului.
In Mesterul Manole, ideea sacrificiului nu este insa acceptata dintru bun inceput de protagonist, ea se impune, dimpotriva, doar la capatul unei evolutii lente si chinuitoare.
In punctul sau de plecare, Mesterul pare mai degraba un artist cu convingeri apolinice: efortul lui artistic nu pe jertfa se intemeiaza, ci pe calcule si masuratori ("De sapte ani tot masuri cu cel unghi de arama" - il mustra Bogumil).
Sub influenta staretului Bogumil, ideea jertfei se impune insa cu tot mai multa tarie in cugetul artistului, sfarsind prin a triumfa asupra oricaror rezistente launtrice (dar fara a le nimici cu totul; fiindca marturiseste Manole:
"Cu uitatura din alta lume, tu imi soptesti aceeasi povata: jertfa! Ci cu, parinte, nu pot, nu vreau si nu pot"). Convingerile protagonistului sufera asadar importante prefaceri pe parcursul dramei, punctul de vedere apolinic facand loc unui punct de vedere dionysiac; Mesterul Manole este deci, in chip esential, povestea unei apostazii. Celelalte personaje ale dramei sunt investite indeosebi cu o puternica incarcatura simbolica. Gaman, de pilda, uriasul care se afla aproape tot timpul cufundat intr-un somn profund, bantuit de stranii viziuni din adancuri, se cere inteles ca un simbol al Pamantului (in stransa legatura cu metafizica de orientare organicista, promovata de Lucian Blaga).
In vreme ce Mira - femeia imolata in ziduri de manastire, asemeni cu Ana din balada - trimite la un evident simbol sofianic, acela al femeii-biserica (analog celui, discutat si in Trilogia culturii, al naturii-biserica). Dar tot Mira este in chip frecvent asociata cu simbolul, de asemenea crestin, al spicului, simbol consacrat pentru cel jertfit ("Va sta dreapta la moarte si sarutat. Aleasa care va fi ? Va sta ca spicul la secerat").
Mesterul Manole ramane una dintre cele mai puternice drame din intreg teatrul lui Lucian Blaga; tensiunea dramatica decurge insa aici dintr-o lupta ce se poarta in cugetul protagonistului, o lupta intre convingeri si atitudini opuse. Patetismul acestui conflict launtric este de o intensitate rascolitoare, ceea ce si explica, in buna masura , cariera triumfala a acestei piese pe scenele romanesti, ca si pe numeroase scene straine.
