Autorul si opera sa - loan Slavici |
S-a nascut la 18 ianuarie 1848 in comuna Siria, langa Arad. Ca student, urmeaza dreptul si stiintele la Budapesta si Viena. Presedinte al Societatii Studentilor Romani "Romania Juna" din Viena, il va cunoaste pe Mihai Eminescu, de care va ramane legat pe viata printr-o sincera prietenie.
Debutul are loc in 1871 cu o comedie. Fata de birau, aparuta in revista "Convorbiri literare", insa volumul Novele din popor aparut in 1881 va consfinti talentul de prozator al lui Slavici. Intre anii 1872 si 1881 este coleg de redactie la ziarul "Timpul" cu Eminescu si Caragialc. In 1882 este ales membru corespondent al Academiei, sectia istorica.
in 1884 se stabileste la Sibiu si intemeiaza ziarul "Tribuna", sprijinind tinerele talente, printre care se numara poetul George Cosbuc.
Reintors in Bucuresti dupa 1890, isi va lega numele de editarea revistei "Vatra", impreuna cu Caragialc si Cosbuc. Tematica celor sase volume de nuvele publicate dupa ]900 este diversa. Nuvelistica sa este remarcabila. Amintim titlurile: Popa Tanda, Scormon, Gura satului, Budulea Taichii, Moara cu noroc. Comoara, Padureanca.
Romanul Mara, aparut in 1894 in revista "Vatra" (foileton) si abia in 1906 in volum, il desemneaza pe Slavici drept un deschizator de drumuri in conturarea unor personaje ample, in modul realist al zugravirii unui mediu distinct, targul transilvanean, ca si in asezarea temeliilor analizei psihologice. Este autor si al altor romane: Din doua lumi. Cel din urma armas. Din batrani, si de asemenea un scriitor preocupat de genul memorialistic, din care consemnam inchisorile mele. Amintiri, Lumea prin care am trecui.
Moartea survine in 1925, in ziua de 17 august, la Crucea de Jos, Panciu, si este inmormantat in aceeasi localitate, la Schitul Brazi.
Prezentarea textului - Mara - comentariu |
GENEZA SI TRASATURILE CARTII,
Considerat nereusit la aparitia in primele 24 de numere ale revistei "Vatra" (1894) si elogiat de Nicolae Iorga la publicarea in volum (1906), romanul Mara va fi redescoperit de G. Calinescu si va deveni apoi obiectul unor exegeze interesante, nuantand imaginea oarecum conventionala a scriitorului din pleiada "clasica", supus, de multe ori, unei analize partiale.
Geneza operei este legata de anii petrecuti de autor din nou in Transilvania, in redactia "Tribunei", cand reintalneste "lumea prin care a trecut", unde a cunoscut oameni "stapaniti de gandul ca e bine sa fii om in lumea asta" si a aflat ca mai presus de toate e legea firii omenesti.
intr-o epoca de stilizari si de falsificari, Slavici ofera primul model de obiectivitate epica intr-un roman realist social care zugraveste existenta targului ardelean din a doua jumatate a secolului al XlX-lea. Mara contine si o poveste de dragoste, analizand profund, subtil itinerarul sinuos, tulbure si imprevizibil al unor evolutii sufletesti, tara forme galante sau confesiuni exaltate ale sentimentului. Dimensiunea morala a cartii - elogiul armoniei si al echilibrului interior, ispasirea pacatului prin suferinta si chiar moarte - nu este "exterioara", didacticista, ea se inscrie intr-un "realism etic" (Pompiliu Mareea, loan Slavici). in aceeasi masura, este si un roman al familiei.
ACTIUNEA Sl PERSONAJELE.
Actiunea incepe cu o succinta reflectie asupra calitatilor si destinului Marei, precupeata din Radna: ,,A ramas Mara, saraca, vaduva cu doi copii, saracutii de ei, dar era tanara si voinica si harnica si Dumnezeu a mai lasat sa aiba si noroc". Staruitoare, priceputa, agoniseste avere din arenda podului peste Mures si din negustoria de tot felul, strange bani in "trei ciorapr, pentru casa, pentru Persida si pentru Trica, intr-o continua confruntare a sentimentului matern cu zgarcenia. Treptat, atentia autorului se concentreaza asupra Persidei, intriga se contureaza in jurul unor interdictii sociale, etnice si religioase, care conditioneaza iubirea ci pentru Hubamatl (Natl), fiul bogatului macelar neamt Hubar. Parintii sunt neinduplecati, de aceea tinerii se intalnesc pe ascuns, se casatoresc in taina si strabat un drum plin de suferinte pana cand vor capata acordul familiei si al obstii. Natl se schimba, devine lenes, risipitor, brutal, iar Persida, fata delicata, de o frumusete rara, seamana din ce in ce mai mult cu mama ei.
Nasterea copilului ii face fericiti pe bunici, pune capat ratacirii proaspatului tata, insa ,fiacea si linistea" se instaleaza doar cand se va implini si ultimul act al sortii: uciderea lui Hubar de catre Bandi, fiul nerecunoscut si injosit.
Intr-o umanitate dominata de patimi, de slabiciuni, in care se simte "pulsatia vietii", Slavici anticipandu-l pe Rebreanu, unii eroi intra in scena "definiti", trasaturile lor caracteristice, dezvaluite in primele pagini, nu variaza, sunt numai confirmate, in acest sens Mara este considerata "un caracter", iar Persida, surprinsa in evolutie, "un destin". Chip memorabil, forta dominatoare, Mara lupta pentru confirmarea valorii, a demnitatii ei: aduna avere si se zbate ca Persida sa ajunga preoteasa, iar Trica - staroste al cojocarilor. Harnica, voluntara, chibzuita, ia viata asa cum este si obtine ceea ce in conceptia autorului inseamna multumire sufleteasca. Asemanand-o "arborelui vietii", Magdalena Popescu reliefeaza firescul, organicitatea, complexitatea personajului, in structurarea caruia "proportia de zgarcenie si de afectiune materna e facuta cu o arta desavarsita" (G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent). Daca Mara se manifesta, mai ales, ca o "vointa", Persida, una dintre remarcabilele figuri feminine din literatura noastra, este, in primul rand, o "constiinta" care intelege, analizeaza, apreciaza. Supusa unui proces de metamorfoza sufleteasca, generata de experienta rascolitoare a iubirii, eroina traieste impulsul initial ca slabiciune, ca nebunie, sentimentul se cristalizeaza apoi in plan afectiv, rational si moral. Cu luciditate, devotament, suferinta si dragoste, ea invinge patimile trecatoare si isi implineste datoria. Dintre celelalte personaje, mai individualizat este Trica, cinstit, generos si demn in toate circumstantele maturizarii sale. Preferinta autorului pentru portretul moral este evidenta, personajele fiind caracterizate din perspectiva interioara, de "natura psihologica", si exterioara, de "natura etica", dupa cum remarca Nicolae Manolescu in Arca lui Noe. Eseu despre romanul romanesc.
REALISMUL MONOGRAFIC Sl PSIHOLOGIC.
Tipologia constructiei apartine romanului realist obiectiv, in care naratorul, distinct de personaj, se afla in ipostaza de martor, epicul este organizat cronologic, iar problematica sociala determina caracterul monografic, concretizat in tablouri sau scene antologice: iarmarocul de toamna de la Arad, elogiu al muncii, al materiei; sarbatoarea culesului viilor; scena "taieturii de maiestru", obligatorie in breasla macelarilor, un gest de munca sacralizat. Conflictul insa, esential intra-individual, prilejuieste autorului, fin analist, realizarea primelor pagini de realism psihologic din literatura romana.
"Cel mai bun roman al nostru inainte de Ion" (Serban Cioculescu, Curs de istoria literaturii romane moderne), "Mara () apare ca un pas mare in istoria genului (), aproape o capodopera" (G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent).
DRAGOSTE MATERNA
(fragment din roman)
"Sunt saraci, saracutii, ca n-au tata; e saraca si ea, c-a ramas vaduva cu doi copii; cin. Doamne, ar putea sa-i lase cand se duce la targ? Cum ar putea dansa sa stea de dimineata pana seara fara ca sa-i vada? Cum, cand e atat de bine sa-i vezi!?
Umbla Mara prin lume, alearga sprintena, se targuieste si se cearta cu oamenii, se mai ia si de cap cateodata, plange si se plange c-a ramas vaduva, si-apoi se uita impregiur sa-si vada copiii si iar rade.
«Tot n-are nimeni copii ca mine!» isi zice ea, si nimeni nu poate s-o stie asta mai bine decat dansa, care toata ziua vede mereu copii si oameni si nu poate sa vada fiinta omeneasca fara ca s-o puna alaturea de copiii ei. Mult sunt sanatosi si rumeni, voinici si plini de viata, destepti si frumosi; rai sunt, mare minune, si e lucru stiut ca oamenii de dai Doamne numai din copii rai se fac.
Mai sunt si zdrentarosi, si desculti, si nepeptanati, si nespalati, si obraznici, saracutii mamei; dar tot cam asa e si mama lor ea insasi; cum altfel ar putea sa fie o vaduva saraca? Cum ar putea sa fie copiii saraci, care isi petrec viata in targ, printre picioarele oamenilor? Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vant, Mara sta ziua toata sub satra, in dosul mesei pline de poame si de turta dulce. La stanga e cosul cu peste, iar la dreapta clocoteste apa fierbinte pentru «vornovisti», pentru care rade din cand in cand hreanul de pe masa. Copiii alearga si isi cauta treaba, vin cand sunt flamanzi si iar se duc dupa ce s-au saturat, mai se joaca voiosi, mai se bat, fie intre dansii, fie cu altii, si ziua trece pe nesimtite.
Serile, Mara, de cele mai multe ori, mananca ea singura, deoarece copiii, obositi, adorm in vreme ce ea gateste mancarea. Mananca insa mama si pentru ea, si pentru copii. Pacat ar fi sa rama ie ceva pe mane.
Apoi, dupa ce a mai baut si o ulcica de apa buna. ea scoate saculetul ca sa faca socoteala. Niciodata insa ea n-o face numai pentru ziua trecuta, ci pentru toata viata. Scazand dobanda din capete, ea pune la o parte banii pentru ziua de mane, se duce la capataiul patului si aduce cei trei ciorapi; unul pentru zilele de batranete si pentru inmormantare, altul pentru Persida si al treilea pentru Trica. Nu e chip sa treaca zi fara ca ea sa puna fie si macar numai cate un creitar in fiecare zi in cei trei ciorapi; mai bucuros se imprumuta pentru ziua de mane. Cand poate sa puna fiorinul, ea-l saruta, apoi ramane asa singura, cu banii intinsi pe masa, sta pe ganduri si incepe in cele din urma sa planga.
Nu doara ca i-ar fi greu de ceva: cand simte greul vietii, Mara nu plange, ci sparge oale ori rastoarna mese si cosuri. Ea isi da insa seama cat a avut cand a ramas vaduva, cat are acum si cat o sa aiba odata. Si chiar Mara sa fii, te moi cand simti ca e bine sa fii om in lumea aceasta, sa alergi de dimineata pana seara si sa stii ca n-o faci degeaba ()."
|
ARTA DESCRIERII
(fragment din roman)
"Mare lucru targul de toamna de la Arad!
Timp de cateva saptamani drumurile de tara toate sunt pline de care incarcate, care aduc bogatiile din sapte tinuturi, ca sa le desfasoare prin pietele si prin ulitele Aradului si pe campia de dimprejurul Iui, unde s-aduna care cu poame de pe Crisuri si din valea Murasului, cu lemnarie din muntii Abrudului si cu bucate de pe campia manoasa, se-nsira butoaiele cu vin din podgorie ori cu rachiu de pe Muras si se ingramadesc turme de oi venite din Ardeal, ciurde de porci adusi de pe lunci, herghelii de cai crescuti pe poienele muntilor si cirezi de vite manate de jelepari umblati prin lume.
Ce multime de oameni si ce amestecatura de tipuri, si de porturi, si de limbi! E, parca aici e mijlocul pamantului, unde se intalnesc toate neamurile. Pe-nserate s-aprind impregiurul orasului mii de focuri, la care stau de vorba ori isi petrec cantand aici romani, colo unguri, mai departe svabi ori sarbi, iar printre acestia slovaci, ba pana chiar si bulgari."
|
BIBLIOGRAFIE:
Calinescu, G. - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Ed. Minerva, Bucuresti, 1982; Manolescu, Nicolae - Arca lui Noe. Eseu despre romanul romanesc, voi. I, Ed. Minerva, Bucuresti, 1980; Popescu, Magdalena -Slavici, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1977.
