MARA - Roman de Ioan Slavici, publicat in revista "Vatra", anul I, 1894, iar in volum, la Budapesta, in Editura Institutului de Arte Grafice Luceafarul, 190.
Din multe puncte de vedere, Mara este o continuare a operei nuvelistice. De altfel, la aparitia in revista, purta subtitlul "nuvela".
In acest roman, Slavici extinde si imbogateste imaginea "lumii prin care a trecut" in tinutul sau de bastina, evocata in Novele din popor, aprofundeaza si nuanteaza procese sufletesti schitate inainte. Mara este un roman social si totodata psihologic, a carui actiune e plasata intr-un cadru real sub aspect geografic si istoric, la Lipova si Radna, la Buteni, la Arad si la Viena, toate locuri familiare scriitorului. Nu poate fi exclusa nici existenta unor prototipuri reale ale unor personaje, stiut fiind ca Slavici a fost mai mult un observator decat un imaginativ.
Peisajul social evocat in roman e bogat si variat, incat ideea de fresca se impune. El se umple cu imagini caracteristice, adesea pitoresti, ale unor manifestari colective, intre care targul de toamna, culesul viilor, cu obiceiurile specifice Podgoriei Aradului, procesiunile religioase, momentele ceremoniale din viata breslelor, "verboftcul" (recrutarea) etc.
Situata la periferia Imperiului Habsburgic, lumea din Mara, in care romanii sunt amestecati cu germanii, maghiarii sau sarbii, receptioneaza undele framantarilor politice din perioada postrevolutionara, care nu reusesc totusi sa tulbure convietuirea relativ pasnica a diverselor etnii sau confesiuni.
In acelasi timp, scriitorul prezinta viata catorva familii, ca principale celule ale organismului social, decupand scene din existenta cotidiana, cu armonia ce domneste in casa cojocarului sarb Sava Claici, unde calfele si ucenicii sunt considerati membri de familie, cu stinghereala ce apare in casa Marei, ca urmare a unui inceput de instrainare a copiilor de mama lor, cu dusmania ce mocneste in familia macelarului neamt Hubar, vinovat de a fi calcat sfintenia relatiilor conjugale etc.
In raport cu nuvelele satesti, mediul social apare aici mai degraba citadin, deschis si dinamic. De altfel, pe o insemnata latura a sa, romanul reda tocmai "ridicarea noroadelor". Aceasta este ilustrata mai ales prin ascensiunea Marei, tanara precupeata ramasa vaduva cu doi copii, cu o situatie materiala modesta si multa ambitie. Dupa ce agoniseste o insemnata avere, prin munca indarjita, economii drastice si o rara pricepere in afaceri, ea devine un personaj de vaza in Valea Muresului, fiind adoptata de burghezia locala. Slavici evidentiaza rolul central al banului in societatea vremii. Asemenea lui Balzac, el reda procesul acumularii primitive a capitalului. Principalele mijloace de imbogatire sunt mestesugurile, comertul si camataria. Romanul e plin de piete, targuri, crasme, cojocarii si macelarii in care se agonisesc banii.
Mara porneste de la marunta negustorie ambulanta, intra apoi in afaceri de tot mai mare anvergura, pentru ca in final sa practice mai ales camataria.
De Ia inceputul pana la sfarsitul cartii, ca c prezentata intr-o continua incordare a puterilor fizice si sufletesti, parca inepuizabile, canalizata spre agonisirea, tezaurizarea si pastrarea banilor. Si totusi Mara nu intra in categoria negativa a parvenitilor sau avarilor ce populeaza toate literaturile. Ea nu aduna banii numai din arghirofilie, ci ii considera totodata un mijloc pentru realizarea fericirii copiilor ei. Avaritia are la Mara o puternica motivatie rationala, chiar "teoretica", derivand din intelegerea mecanismelor unei societati in care banul este etalonul valorii, nu numai pentru bunuri, ci si pentru oameni. "Banul, draga mamei, ii spune ea Persidei, e mare putere, el deschide toate usile si strica toate legile, iar tu ai bani, destui bani, multi bani! Nu esti tu orisicine". Si tot asa isi mangaie copilul, pe Trica, eliminat din scoala: "Lasa, dragul mamei - grai dansa in cele din urma indarjita- caci am eu sa te dau la o alta scoala mai buna! Am sa te scot om, om de carte, om de frunte ca sa nu mai fii ca tatal si ca mama ta, ci sa stea ei si copiii lor in fata ta cum stam noi in fata lor! Eu pot, eu am - urma ca ca avantata - mi-a dat Dumnezeu si are sa-mi mai deie, fiindca el nu face deosebirea intre oameni!".
Mara se manifesta aici ca o apologeta a egalitatii burgheze, bazata pe forta banului, dar travestita in haina religioasa. Dragostea de bani si de copii sunt cele doua puternice resorturi ale sufletului Marci, valori intersanjabilc, forte ce se asociaza sau se ciocnesc, impiedicadu-se una pe alta sa devina excesive, sa se transforme in "slabiciuni" care sa prejudicieze echilibrul personajului. Slavici evidentiaza cu subtilitate acest raport, descriind reactiile identice ale eroinei sale in doua situatii extreme. Mai intai, cand afla ca fiica ei se zbate in chinuri: "- Cu moasa!? striga Mara ca iesita din fire si se porni ca alungata de iele si fara ca sa mai inchida usile in urma ei".
Apoi, cand, aflata la capataiul Persidei, isi da seama ca si-a lasat comoara nepazita: "- Vai de mine! Usile casei au ramas deschise si tainita din perete nu-i acoperita! striga ea si iesi ca dusa de frica mortii!". Dar nu numai spaima, ci si induiosarea se manifesta la Mara deopotriva in fata banilor adunati ("Stetca Mara, stetea si numara in gandul ei banii numara mereu si-i aduna de se faceau multi, incat ochii i se umpleau de lacrimi") si in fata frumusetii fiicei sale ("Mara era, cat stetea fata ei acasa, mereu cu ochii umezi, ea singura nu stia de ce. Prea i se facuse fata fata si nu mai stia ce sa faca cu dansa"). Un acord aproape deplin se stabileste intre personaj, mediul social si scriitorul narator, exprimat intr-unui din pasajele consemnand succesul Marei: "Nici ca se uitau insa oamenii ca mai-nainte la dansa. Las'ca banul te ridica si in sufletul tau, si in gandul altora, dar banul agonisit e dovada de vrednicie, si mesenii toti intelegeau de ce Mara sade in scaun ca pusa intr-un jet si vorbeste rar si apasat". Doar atunci cand avaritia tinde sa castige teren in dauna sentimentului matern sau lupta cu vanitatea Marei, care doreste sa-si afirme noul statut social si economic, cautand totusi sa se autoinsele sau sa-i insele pe ceilalti asupra situatiei si motivelor sale, scriitorul o priveste cu amuzata ironie. Construita pe cateva coordonate contrastante - ravna de imbogatire si dragoste materna, darzenie barbateasca si sensibilitate feminina, porniri violente si capacitate de stapanire, vanitate disimulata sub o falsa umilitate, Mara este un personaj profund veridic si de mare relief. Din toata fiinta ei se degaja impresia de tarie, de echilibru, optimismul celui aflat in ascensiune. Ea face parte din familia eroilor de mare energie, triumfatori din proza lui Slavici, intre care Popa Tanda si Hutu din Budulea Taichii, ce se transforma si transforma la randul lor, ridicandu-l si armonizandu-l, mediul in care traiesc.
In opozitie cu Mara este tratat Hubar, macelarul neamt. Venit cu ani in urma de la Viena, el a ramas strain in aceste locuri. Apoi sufletul ii este apasat de pacatul adulterului din care a rezultat nebunia si moartea frumoasei slujnice Reghina si copilul ei Bandi, marcat de puternice traume psihice. Viata familiei sale e supusa unui continuu proces de dezagregare, instrainarii de sotie adaugandu-i-se un conflict deschis cu Natl. incercarea de a repara daunele morale aduse celor din jur si de a-si regasi linistea prin intoarcerea in locurile natale este, ca si in cazul altor personaje damnate ale lui Slavici, tardiva.
Romanul se incheie cu uciderea lui Hubar de catre fiul sau nelegitim Bandi, act in care unii istorici literari au vazut o expresie a eticismului exagerat al scriitorului, iar comentatorii mai recenti, ce interpreteaza opera din perspectiva psihologiei abisale, o ilustrare a complexului lui Oedip. Pe fundalul social redat de Slavici prin procese, personaje si imagini memorabile, scriitorul abordeaza din nou una din temele nuvelisticii sale, dragostea si casatoria, dand cea mai bogata, mai profunda si mai minutioasa dezvoltare a ei din intreaga sa opera. Sunt urmarite mai multe cupluri, dar in centrul romanului se afla istoria zbuciumata a iubirii si casniciei dintre Persida, fiica Marei, si Natl, baiatul lui Hubar.
Toate etapele evolutiei acestui cuplu, de la aprinderea sentimentului de iubire pana la implinirea casniciei prin aparitia primului copil, sunt reconstituite cu minutie, cu o scrupuloasa grija pentru nuante. Spectacolul iubirii este prezentat din diverse unghiuri de vedere: din acela al eroilor insisi, care il traiesc, dar il si contempla si problematizeaza, din acela al familiilor implicate, din altul al comunitatii inconjuratoare. Teatralitatea scrisului slavician, remarcata mai de mult, dar analizata insistent in lucrari mai noi, este evidenta in prezentarea acestui cuplu. Dragostea se naste la prima vedere, c fulgeratoare. Fata Marei, crescuta in manastire, de o frumsete usor virila, il fascineaza pe tanarul efeminat Hubarnatl care, desi macelar, "era, asa la infatisare, om plapand, parca mai mult fata decat fecior".
In descrierea frumusetii fetei, inflorita brusc, intalnim reminiscente eminesciene: "inalta, lata-n umeri, plina, rotunda, si cu toate aceste, subtirica s-o frangi din mijloc; fata ei ca luna plina, curata ca floarea de cires si alba de o albeata prin care numai din cand in cand strabate, abia vazut, un fel de rumencala". Iar Mara, uimita de aceasta frumusete, ca si Trica, fratele Persidci, si trecatorii de pe strada, ar vrea "s-o poata fermeca, pentru ca asa sa ramaie pe veci inmarmurita", iubirea apare ca o forta misterioasa, demonica, ce pune stapanire pe intreaga fiinta a celor indragostiti, rapindu-le luciditatea si anihilandu-le vointa. Dragostea este oarba. Natl are ochii "impaiengeniti". Persida este "pierduta, cazuta intr-un fel de lesin". Cinicul student intarziat Burdea, martor al evolutiei cuplului, lamureste acest lucru lui Natl: "Dar de ce va iubiti?
Asta nu se intreaba! Au in lumea aceasta toate lucrurile un «pentru ca»: iubirea e din alta lume si se iveste din senin, fara sa stii de ce, se da pe fata fara ca sa stii cum si te duce fara ca sa stii unde".
Stapaniti de iubire, eroii au mereu senzatia ca traiesc in "alta lume", in vis, "ca dintr-aiurca". Dragostea este mai ales durere, suferinta si zbucium. Natl, suflet mai slab, o traieste ca atare din primul moment. Persida va simti si ea durerile iubirii pe masura ce devine tot mai constienta de discrepanta dintre lumea reala si acea "alta lume". Pentru amandoi, iubirea se asociaza cu ideea de nenorocire, de blestem, de soarta neindurata. Speriati in fata tariei propriilor sentimente, pe care le considera aproape un pacat, confruntandu-le cu morala si prejudecatile mediului ce puneau pe primul plan ascultarea de parinti, criteriul social, national si confesional, tinerii incearca sa se infraneze, sa se apere de ei insisi. Natl rataceste prin lume, iar Persida isi cauta scut pe rand in preajma mamei sale, in sanul colectivitatii sau in manastire, spatiu securizant, "unde privirile tuturora o mustra, unde nu poate sa umble de capul ei". Dar sentimentul covarsitor, ajutat de intamplare, ii va uni in cele din urma.
Persida, in stare sa se stapaneasca atata timp cat il crede pe Natl insusi stapan pe sine, nu mai ezita sa-l urmeze cand il stie nenorocit, in urma unui conflict violent cu tatal sau. Dragostea ei are o nuanta aproape materna. Cele mai alese bucurii i le ofera ocrotirea devotata a neajutoratului si nechibzuitului Natl, fericirea lui, care este propria ei opera. Personalitatea puternica a Persidci il copleseste pe Natl, care are constiinta inferioritatii sale, ceea ce-i alimenteaza nelinistea, gelozia si brutalitatea, minand dragostea si familia lor.
Diferenta dintre cele doua personaje se datoreste si unor date de ordin ereditar. Persida aduce in iubire si familie taria, indarjirea si optimismul Marei, in timp ce Natl a mostenit nestatornicia si slabiciunea de caracter ale batranului Hubar, agravate inca de viata inlesnita intr-o familie bogata si de situatia sa de intelectual ratat, ajuns intr-o profesie pentru care nu are vocatie.
Dupa ce traverseaza un adevarat infern, scriitorul sugerand ca marile fericiri se dobandesc prin mari suferinte, in final, o data cu nasterea copilului, Persida si Natl cunosc nu numai fericirea iubirii, ci si "pacea si linistea" (titlul ultimului capitol), in urma reconcilierii cu familia si a integrarii in colectivitate. Solutia a fost considerata de unii comentatori facila, derivand din tendentiozitatea morala a scriitorului.
In realitate, ea c pe deplin motivata. Aparitia copilului aduce in sfarsit echilibrul in iubirea celor doi, canalizand pe un fagas firesc dragostea materna a Persidei si eliberandu-l pe Natl de sub tutela care il strivea. Acesta, devenit tata, capata un alt rost in familie, care-i da o noua demnitate, incetand sa mai fie doar sotul Persidei.
In cadrul acestui cuplu, deosebiri exista si sub raportul reusitei artistice. Creator a numeroase figuri feminine de mare frumusete, Slavici ne da in personajul Persidei pe cea mai izbutita dintre ele. Privit din exterior, intr-o suita de portrete ce-i marcheaza evolutia, iradiind constant o forta interioara care-i impresioneaza pe toti cei din jur, personajul este urmarit si mai staruitor in miscarile sufletesti, dezvaluite in dialog, in monologul interior sau in relatarea in stil indirect liber a scriitorului. El ne da impresia unei profunde autenticitati, in notele discordante sunt putine. Constructia lui Natl nu e tot atat de sigura.
Personajul, autorul avansand uncie date despre el ci simple informatii, insuficient legate si fara a Ic adanci. Rezerve indreptatite s-au formulat in privinta stilului din acest roman, cu un limbaj relativ sarac si monoton, mai putin ingrijit si expresiv in raport cu cel din Novele din popor, cu unele expresii greoaie, reprezentand calcuri dupa limba germana.
In ciuda unor imperfectiuni, Mara se impune prin constructia sigura, prin adevarul si forta evocarii unor aspecte de viata sociala si morala, prin densitatea latentelor textului, ce permite lecturi diverse, ca primul roman romanesc modern. Minimalizat de unii critici (Pompiliu Constantincscu), romanul e considerat azi "prima capodopera a genului la noi" (N. Manolcscu).
