Maitreyi
(fragment)
"intorcandu-ma din oras gasii pe masa mea un bilet: «vino in biblioteca!» intalnii pe Maitreyi, care imi spuse inspaimantata:
- Khokha stie!
Incercai sa par netulburat si s-o conving ca aceasta nu inseamna nimic. Maitreyi ma privea fix, strangandu-mi mainile, cautand parca in certitudinea mea un sprijin.
- Trebuie sa ne logodim inainte de a-i spune lui baba. El este acum bolnav, e greu sa-i spunem, il va tulbura mai mult.
- Dar nu suntem logoditi de atata vreme? ma mirai eu. Nu mi-ai dat ghirlanda si nu te-am strans in brate?
- Acum ne-a vazut Khokha, imi explica Maitreyi uitandu-se in toate partile cu teama. Trebuie sa intarim unirea noastra, sa nu fim blestemati, sa nu suparam ritmul.
Incercai aceeasi deziluzie si desfatare pe care o aveam de cate ori descifram in dragostea si sufletul Maitreyiei jungla superstitiilor. Ritmul, Karma, stramosii Cate puteri trebuiau intrebate si invitate pentru asigurarea fericirii noastre?
- Ti-am ales piatra pentru inel, imi spuse Maitreyi, dezlegand din colul sariei o nestemata verde-neagra in forma unui cap de soparla strabatuta in crestet de o geana sangerie.
Incepu sa-mi explice inelul. Va fi lucrat dupa ceremonialul casatoriei indiene - din fier si aur - ca doi serpi incolaciti, unul intunecat si altul galben, cel dintai reprezentand virilitatea, celalalt feminitatea. Piatra o alesese ea dintr-o gramada intreaga, adunata din stramosi si pastrata in sipetul doamnei Sen. N-avea nici un pret si nimeni nu putea spune ca a furat-o luand-o fara stirea mamei. De altfel, mai erau multe altele la fel, acolo, in sipetul cu bijuterii. (De ce incerca ea sa se scuze si sa se apere atata? Am aflat mai tarziu; se temea sa n-o judec «crestineste», printr-un criteriu moral sau civil.) Nu toate logodnele sunt sfintite asa. De obicei, ma lamuri Maitreyi, numai sofia primeste o bratara in care s-au impletit, pe dinauntru, cele doua fire de aur si de fier; sotul poarta numai un inel. Dar pentru ca ea nu putea purta bratara de logodnica, trebuia sa adunam ambele simboluri intr-un singur inel
Mi-a vorbit mult in seara aceea, si eu o ascultam vrajit; desi ramasita de luciditate pe care o mai aveam se razvratea impotriva acestui ceremonial incert si mistificat. Mi se parea ca e un viol savarsit asupra dragostei noastre orice tendinta de legiferare si exteriorizare simbolica. Ceea ce iubeam eu mai insetat in dragostea noastra era tocmai spontaneitatea si autonomia ei.
Totusi, cand bijutierul mi-a adus inelul l-am luat in maini si l-am invartit in toate felurile cu o copilareasca bucurie. Era durat cu atata maiestrie, incat putea trece drept un inel oarecare, mai original ca altele, e drept, dar camuflandu-si perfect simbolul. Toti cei din casa l-au privit astfel, si daca Lilu si Mantu au facut reflectii asupra unei eventuale sau anticipate casatorii cu o indiana, toate acestea s-au desfasurat intr-o atmosfera de gluma. De altfel, inginerul era inca bolnav, concediul i se prelungise, si toti din casa nu se preocupau decat de ingrijirea lui.
A doua zi, Maitreyi s-a prefacut mai obosita decat era si a cerut sa se plimbe cu masina la Lacuri, catre seara, cand stia ca aproape toata lumea era ocupata. Singura Chabu a voit sa ne intovaraseasca, dar cum ea nu prea se afla tocmai bine de cateva zile (tacea intruna, fara sa spuna ce are, privea fix in gol, canta fara nici o noima), doamna Sen n-a lasat-o si ne-a dat tovarasa pe sora lui Khokha, o vaduva tanara si timida, care muncea ca o roaba si nu avea altadata prilejul sa se plimbe cu masina. La plecare, eu m-am suit langa sofer, iar ele doua la spate, dar indata ce am ajuns la Lacuri, vaduva a ramas in masina (pe care o trasesem alaturi de alee, langa un eucalipt urias), soferul a plecat sa-si cumpere limonada si noi doi am pornit pe marginea apei.
Lacurile erau tot ce iubeam eu mai mult in Calcutta; tocmai pentru ca erau singurul lucru artificial in acest oras ridicat din jungla. Aveau o liniste de acvarium, si in timpul noptii pareau inghetate sub boarea bratarii de globuri electrice. Parcul mi se parea nesfarsit, desi stiam bine ca e ingradit pe de o parte de linia ferata, iar pe cealalta de sosea si de mahalale, imi placea sa ratacesc pe alei si sa cobor pe marginea apei, unde arbori mai tineri, rasaditi dupa terminarea lucrarilor, cresteau in voie, cu o perfecta individualitate, ghicind parca jungla care fusese odinioara pe acolo si straduindu-se sa recastige acea libertate pierduta. Langa un asemenea buchet de pomi ne-am oprit noi atunci. Ne ascundeau fara grija, din toate partile. Maitreyi mi-a scos inelul din deget si l-a inchis in pumnii ei mici.
- Acum ne logodim, Allan, imi spuse ea, privind inainte spre apa.
Inceputul acesta solemn ma irita putin. Nu puteam scapa de luciditate. (Si o iubeam, Dumnezeule, cat o iubeam!) Mi se parea ca va fi o scena din romane, din baladele acelui ev mediu indian, cu dragoste legendare si demente. Purtam cu mine spaima si superstitiile unei intregi literaturi, pe care, daca nu o citisem, o vazusem evoluand langa mine, in adolescenta si in cei dintai ani ai tineretii. Ma stingherea, ca pe orice civilizat (eu care credeam ca ma pot dispensa de civilizatie, o pot dezradacina din mine), fiece gest solemn, fiece cuvant responsabil, fiecare fagaduinta.
Maitreyi continua, totusi, cu o simplitate care incepu sa ma cucereasca. Vorbea apei, vorbea cerului cu stele, padurii, pamantului. isi sprijini bine in iarba pumnii purtand inelul si fagadui:
- Ma leg de tine, pamantule, ca eu voi fi a lui Allan, si a nimanui altuia. Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa ii voi astepta eu venirea, si cum iti sunt tie razele, asa va fi trupul lui mie. Ma leg in fata ta ca unirea noastra va rodi, caci mi-e drag cu voia mea, si tot raul, daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales. Tu ma auzi, mama pamant, tu nu ma minti, maica mea. Daca ma simti aproape, cum te simt eu acum, si cu mana si cu inelul, intareste-ma sa-l iubesc intotdeauna, bucurie necunoscuta lui sa-i aduc, viata de rod si de joc sa-i dau. Sa fie viata noastra ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Sa fie imbratisarea noastra ca cea dintai zi a monsoon-ului. Ploaie sa fie sarutul nostru. Si cum tu niciodata nu obosesti, maica mea, tot astfel sa nu oboseasca inima mea in dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a nascut departe, si tu maica, mi l-ai adus aproape.
O ascultam tot mai fascinat, pana ce nu i-am mai putut intelege cuvintele. Vorbea o bengaleza de prunc, simplificata, aproape cifrata. Auzeam sunete, ghiceam pe ici, pe colo cate un cuvant, dar imi scapa talcul acestei incantatii. Cand a tacut, parca mi-era teama s-o ating, intr-atat mi se parea de fermecata, de inaccesibila. A vorbit tot ea intai. (Ramasesem cu o mana pe genunchi si cu cealalta apasata palma pe pamant, parca ma legasem si eu, printr-o magie a gestului.)"
|
In cadrul prozei eliadesti, ecuatia autor-narator-personaj este radical reformata. La o lectura mai ingrijita, observam ca in romanul Maitreyi coexista doua tipuri de discurs: unul cuprins in naratiunea propriu-zisa, ce stapaneste cea mai mare parte a romanului, si altul aflat la nivelul paginilor de jurnal inserate in roman. Sa amintim faptul ca interpolarea unor pagini de jurnal in roman era un procedeu mult folosit si cerut de noua poetica a romanului modem pentru obtinerea efectului de autenticitate.
In romanul Maitreyi, Allan, eroul romanului, este in acelasi timp narator si autor al romanului. Discursul narativ din jurnal difera de cel din naratiunea propriu-zisa, desi apartine aceluiasi autor-narator. Acest fapt lasa impresia existentei a doua perspective diferite: una este cea a eroului din jurnal, care nareaza faptele traite imediat, necenzurate de selectia impusa de trecerea timpului, si alta, cea a autorului-narator care, detasat de acele evenimente (deoarece a trecut mult timp de cand a fost implicat in ele), are posibilitatea sa le ordoneze intr-un nou discurs, de data aceasta mai complet, mai nuantat, mai apropiat de adevarul faptelor.
Fragmentul ales deschide capitolul XI al romanului, in care cei doi tineri, Allan si Maitreyi, traiesc emotiile si temerile de a nu fi deconspirati, fiind nevoiti sa faca fata tuturor adversitatilor sau prejudecatilor legate de casatoria a doi oameni apartinand unor religii diferite. Sa mai amintim ca pasajul ales urmeaza dupa ce Khokha surprinde un gest de mare intimitate intre cei doi indragostiti, astfel ca temerile tinerilor se intetesc.
Alarmata de consecintele nefaste (usor previzibile) pe care le-ar putea avea dezvaluirea legaturii lor, Maitreyi ii cere lui Allan sa se logodeasca cu ea imediat. Allan nu prea intelege despre ce logodna este vorba, considerand ca ei se legasera de mult printr-o iubire trainica: "- Dar nu suntem noi logoditi de atata vreme? ma mirai eu. Nu mi-ai dat ghirlanda si nu te-am strans in brate?". intreaga scena - si cea care urmeaza -traieste mai ales prin puterea ei de sugestie. Angajati intr-o iubire tulburatoare, cei doi indragostiti sunt inca sub imperiul unor nedumeriri ce tin de modul complicat de realizare a unui cuplu in care protagonistii apartin unor traditii diferite. Allan nu este intru totul strain de modul de a trai si gandi al indienilor, dar ii sunt inca refuzate cunostintele despre forma de exprimare a acestora. Allan se lasa initiat in tainele iubirii asa cum este ea inteleasa in India. El distinge, treptat, doua manifestari complementare in comportamentul indienilor. Una este legata de convingerea acestora ca prin iubire omul participa la universalitate, iar cealalta dezvaluie credinta ca in dragoste trebuie sa te daruiesti total si sa-ti depasesti egoismul. Cu alte cuvinte, iubirea transfigureaza si converteste. Allan intelege ca logodna si casatoria trebuie sa urmeze si sa respecte un anumit ritual. Cea care il initiaza pe Allan in aceste ritualuri este tot Maitreyi, care este convinsa ca orice abatere de la respectarea lor va duce la tulburarea "ritmului": "Trebuie sa intarim unirea noastra, sa nu fim blestemati, sa nu suparam ritmul".
Iubirea lui Maitreyi este mai nuantata. Ea crede ca dragostea este conditionata de contopirea cu marele tot, ca forta ei magica trebuie sa te converteasca si sa te initieze in tainele sacrului.
Allan este uimit si contrariat ori de cate ori descopera in dragostea iubitei sale "jungla superstitiilor". El accepta mobilitatea sufletului lui Maitreyi si chiar doreste sa ii patrunda intelesul.
Casatoria implica o serie de practici ceremoniale care ii sunt straine lui Allan. El afla din gura lui Maitreyi ca si inelul de logodna va fi lucrat dupa un ceremonial anume. Fata se teme insa sa nu fie gresit inteleasa, sa nu fie judecata "crestineste", "printr-un criteriu moral sau civiP
Toata aceasta initiere in ritualul casatoriei i se pare lui Allan o imixtiune in intimitatea iubirii sale, pe care o dorea neatinsa de contingentele vietii, fie ele si religioase: "Mi se parea ca e un viol savarsit asupra dragostei noastre orice tendinta de legiferare si exteriorizare simbolica. Ceea ce iubeam eu mai insetat in dragostea noastra era tocmai spontaneitatea si autonomia ei".
Urmeaza ceea ce am putea numi cea mai misterioasa si interesanta pagina a cartii in care Allan este nevoit sa participe la ritualul fascinant al propriei sale logodne.
Ajunsi in preajma lacurilor - loc mult indragit de Allan, caci avea ceva artificial, desi este in jungla - Maitreyi ii scoate inelul din deget (pe care il inchide in pumnii ei mici) si ii comunica solemn ca se vor logodi.
Allan, mereu lucid si atent la tot ce se petrece in jur, nu scapa din vedere nici un amanunt, cu toate ca inceputul acesta il irita putin. In constiinta lui prinde contur ideea ca s-ar putea sa asiste la o scena desueta de roman sentimental, care ii va altera viziunea despre iubire. Mai mult, structura sa livresca il face sa se simta stingherit de "fiece gest solemn, fiece cuvant responsabil, fiecare fagaduinta", multe dintre ele citite intr-o literatura sentimental-erotica gratuita. Maitreyi il cucereste cu simplitatea ei nedisimulata, cu angajarea ei totala in ritualul pe care-l imagineaza si-l practica. Ea se adreseaza cerului si pamantului, legandu-se pe vesnicie in iubire si fidelitate. Invocarea are ceva magic care-I fascineaza pe Allan. El urmareste ceremonialul stupefiat de transfigurarea ei totala, de febra mistica ce o cuprinsese. "O ascultam tot mai fascinat, pana ce nu i-am mai putut intelege cuvintele. Vorbea o bengaleza de prunc, simplificata, aproape cifrata. (). Cand a tacut, parca mi-era teama s-o ating, intr-atat mi se parea de fermecata, de inaccesibila."
Cand ceremonialul s-a terminat, Allan se simte el insusi patruns de taina mistica a logodnei lor, convertit la credinta ca o mare iubire inseamna participarea la tot si contopirea cu esenta mistica. Iubirea a savarsit si in sufletul lui o magica schimbare.
in putine carti - trebuie sa o recunoastem - cel initiat in tainele eresului este barbatul. Europeanul rational si pragmatic este convertit ia un alt mod de a percepe lumea. Disputa dintre ratiune si suflet este transata in favoarea sufletului care, scapat din chingile ratiunii, se incarca de atributele spiritului, ale sacrului.
Mircea Eliade are meritul incontestabil de a dezvalui secretele naturii umane, relatiile tainice, greu de identificat, intre structuri sufletesti diferite, intre oameni de traditii diferite.
Acum intelegem mai usor, revenind la substanta romanului, ca iubirea nu este simpla tresarire a unui suflet implicat intr-o legatura sentimentala, ci un serios, zguduitor act de cunoastere, care poate deschide cai noi spre intelegerea naturii umane si a complicatelor relatii ce se stabilesc intre individ si lume.
Teme de lucru:
. Ce realitati tainice ale naturii umane descopera Allan prin intermediul iubirii?
. Ce intelegeti prin cunoasterea datorata eresului si cum se reflecta ea in romanul lui Mircea Eliade?
. Ce reprezinta pentru Maitreyi acest ceremonial al logodnei si cum il percepe Allan?
. Cine este cel initiat in tainele iubirii in acest caz: Maitreyi sau Allan?
. Enumerati cateva modalitati narative si stilistice folosite de autor in acest fragment.
