- tema: Iubirea -
(Mitul iubirii si motivul cuplului)
In studiul intitulat "Fragmentarium", Mircea Eliade (1907-l986) defineste literatura autenticitatii ca pe o mare creatie epica ce "reflecteaza in buna parte si mijloacele de cunoastere ale epocii, sensul vietii si loarea omului, cunoasterile stiintifice si filozofice".
Romanul "Maitreyi", aparut in 1933, face parte din literatura moderna interbelica si ilustreaza epicul pur, in spiritul lui Andra Gide, care creeaza eroul lucid, dominat de dorinta cunoasterii de sine, care-si ordoneaza epic experientele traite: "Mircea Eliade este cea mai integrala si servila intrupare a gideismului in literatura noastra" - George Calinescu.
"Maitreyi" este un roman erotic si exotic, precum si un roman al autenticitatii, in care se imbina mai multe specii literare: jurnalul, eseul, reportajul si naratiunea la persoana I.
Geneza romanuluiIn 1928, Mircea Eliade pleaca in India, la Universitatea din Calcutta, unde inta sanscrita si studiaza filozofia hindusa cu ilustrul profesor Dasgupta. El locuieste b vreme in casa celebrului filozof, unde o cunoaste pe fiica acestuia, Maitreyi. Mircea Eliade consemneaza intr-un jurnal faptele, intamplarile, experienta traita in India si acesta sta la baza viitoarei creatii epice, "Maitreyi", in care autorul esentializeaza mitul iubirii si motivul cuplului.
Aparitia romanului "Maitreyi" in 1933 starneste reactia literatilor vremii, fiind considerat o aderata izbanda literara.a Exaltat, Mihail Sebastian marturiseste: "Daca ar ajuta la ce, v-as spune ca e cea mai frumoasa si mai trista sectiune pe care am citit-o", iar Perpessicius afirma cu entuziasm: "d. Mircea Eliade a sporit cu unul seria miturilor enotice ale umanitatii".
(Structura textului narativ si constructia subiectului) Principala coordonata a romanului "Maitreyi" este crosul, dimensiune esentiala a experientei omenesti, sentiment coplesitor al sufletului, zut ca traire limita. Ca modalitate narati, romanul este construit pe baza epicului pur, and un singur de actiune, dominat de luciditatea analitica a naratorului-personaj, care ilustreaza erosul ca pe o experienta de cunoastere metafizica.
Romanul debuteaza cu starea de incertitudine a personajului masculin, Allan, un englez de 24 de ani si este scris la persoana I, pe baza insemnarilor facute de autor in cei trei ani petrecuti in India. Incipitul il constituie ezitarea personajului care ar fi dorit sa stie exact ziua cand o cunoscuse pe Maitreyi. Jurnalul realizat in timp obiectiv, adica in timpul real al evenimentelor, ii provoaca personajului-narator stari de confuzie si nedumeriri, deoarece atunci cand scrie romanul, in timp subiectiv, intamplarile nu mai au pentru el aceeasi relenta. Cercetand caietele, naratorul incearca sa-si aminteasca momentul cand se indragostise de Maitreyi, marturisindu-si neputinta de a retrai aievea acum, cand scrie romanul, "tulburarea celor dintai intalniri" cu frumoasa bengaleza. Citind in jurnal, este uimit ca la prima intalnire, Maitreyi i se paruse urata, cu "ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici, de fecioara bengaleza crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt", descriere din care si reiese in mod direct portretul fizic al eroinei. Dialogul cu Harold, colegul savj de camera, scoate in evidenta firea analitica a lui Allan, caruia ii placea sa auda lumea vorbind de rau pe cei pe care ii "iubesc sau de care ma simt aproape", intrucat astfel avea ocazia sa-si verifice "anumite procese obscure ale constiintei".
Allan, inginer englez, aflat la inceputul carierei sale in India, merge impreuna cu un gazetar in vizita la profesorul Narendra Sen si Maitreyi i se pare acum "mult mai frumoasa" decat atunci cand o zuse prima oara, tanarul admirandu-i vestimentatia, ale carei detalii le consemnase in jurnal:
"sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi, cusuti in argint, cu salul asemenea cireselor galbene". Sotia inginerului, Srimati Devi Indira, era imbracata cu "o sari albastra, cu sal albastru muiat in aur"si zambea intruna, fiind "atat de tanara, de proaspata si de timida", incat parea sora Maitreyiei. Chabu, cealalta fiica, avea vreo zece-unsprezece ani, parul tuns, rochie de stamba si fata oachesa, semanand cu "o tigancusa". Cele trei femei "se stransesera una langa alta", tematoare si timide, retrase, desi inginerul incerca "zadarnic sa le incurajeze".
Narendra Sen il sprijina pe Allan sa ocupe un post de inspector intr-o zona de jungla, dar acesta se imbolnaveste de "o malarie gra" si este internat intr-un sanatoriu din Calcutta. Inginerul Narendra Sen il invita sa locuiasca la el pentru toata perioada cat trebui sa ramana in India.
Englez, venit dintr-o alta cultura si civilizatie, Allan se simte stingherit in casa inginerului, sta retras in biblioteca, inta salutul lor traditional, "impreunand palmele in dreptul fruntii", apoi, incetul cu incetul, se imprieteneste cu Maitreyi, care se intereseaza de obiceiurile europenilor, presupunand ca in tara lui este foarte frig, din care cauza sunt cu totii albi. Allan este fascinat de povestea micutei Chabu, care are un pom al ei, pe care il hraneste in fiecare zi cu "turta si prajituri, si firimituri" Traind in preajma Maitreyiei, tanarul european este mirat de firea inocenta si nai a fetei, in contradictie cu faptul ca scria "poeme filozofice, care ii plac foarte mult lui Tagore". Tanara de saisprezece ani avea o sta si profunda cultura, atat in domeniul literaturii, cat si al civilizatiei indiene, subiectele expunerilor si conferintelor, pe care fata le tinea in fata unui auditoriu de intelectuali despre "esenta frumosului", starnind un aderat interes.In primele luni, Allan nu avea niciun fel de sentimente pentru tanara bengaleza, "nu m-am gandit la dragoste in cele dintai luni petrecute in torasia Maitreyiei", era tulburat numai de straniul din ochii si rasul fetei. El o inta frantuzeste si ea il inta bengaleza, lectiile destind relatiile dintre ei, ii apropie din ce in ce mai mult, iar toleranta excesi a doamnei Sen il determina pe englez sa se intrebe daca nu cum ei voiau sa-l insoare cu fata lor, desi era imposibil, pentru ca "ei-toti si-ar fi pierdut casta si numele daca ar fi ingaduit o asemenea nunta". Ea scria mereu numele gurului ei, Robi Thakkur, si acest lucru il irita pe Allan, pentru ca i se parea anormala "pasiunea ei pentru un barbat de saptezeci de ani". Notele de jurnal din aceasta perioada sunt pline de incertitudini si de autoanalize asupra sentimentelor, totul i se parea un joc, pe care eroul il urmarea "cu multa luciditate".
Puternic impresionat si emotionat, Allan se simte ca in fata "unei sfinte", cand vede austeritatea in care locuieste fata, in camera ei fiind numai un scaun, doua perne si un pat, in care, afla cu stupoare, ca dormea Chabu, iar Maitreyi se culca pe o rogojina, asezata pe jos. El se simte din ce in ce mai atras de Maitreyi, cei doi schimba autografe pe care le scriu pe carti si reviste, isi povestesc istorisiri insinuante, vorbesc despre casatoria indiana, fapte ce duc la o apropiere si o relatie mai fireasca intre ei.
Autenticitatea romanului este reflectata in continuare prin ilustrarea
tulburarii, a framantarilor interioare ale lui Allan, in dorinta de a intelege exact sentimentele pe care le are pentru Maitreyi, exprimate printr-o multitudine de ganduri si interpretari ale unor gesturi, cuvinte si atitudini. De pilda, intr-o seara, pe veranda casei, un ceremonial al atingerii picioarelor goale, care era la ei un semn de respect, ii da europeanului o emotie deosebita, o beatitudine a simturilor.
Allan se gandeste din ce in ce mai des la casatorie, mai ales ca asista la nunta lui Mantu, un r al lui Sen si este coplesit de simpatia materna a doamnei Sen, care "se ge ca o chem inca «doamna», iar nu «mama», cum e obiceiul in India". Intre cei doi tineri se manifesta o atractie Irezistibila ce scapa de sub control, ea i se daruieste intr-o noapte si Allan se simte usor jenat pentru faptul ca Maitreyi "se abandonase atat de decisiv trupului meu, incat avusei chiar o urma de melancolie ca mi se daruise atat de repede". A doua .zi, dis-de-dimineata, cei doi se intalnesc in biblioteca si Maitreyi, coplesita de vinotie, ii spune ca e timpul sa plece din casa lor si ii povesteste despre iubirea pe care o avea, de la treisprezece ani, pentru gurul ei, Robi Thakkur, relatandu-i cu detalii despre scrisorile primite de la el, din toate partile lumii, pe unde umblase. Cu toate acestea, gesturile tandre continua, Maitreyi ii daruieste o coronita de iasomie, despre care AUan afla mai tarziu, ca este semnul logodnei, "ca fecioara care daruieste o asemenea coronita unui tanar e considerata pe veci a lui, caci schimbul acesta de flori avea loarea unui legamant dincolo de imprejurari si de moarte". Ea ii ofera apoi cutiuta data de Tagore, marturisind ca nu 1-a iubit, ca aceea a fost numai o ratacire si abia acum isi da seama ce este dragostea aderata.
Allan se hotaraste sa spuna parintilor fetei despre dragostea lor, fiind convins ca acestia asteapta ca el s-o ceara in casatorie, dar din nou il deruteaza reactia Maitreyiei, care se opune: "Tu nu stii un lucru, imi spuse. Nu stii ca noi te iubim altfel (ezita si se corecta), ei te iubesc altfel si eu ar fi trebuit sa te iubesc tot asa, nu cum te iubesc acum Trebuia sa te iubesc tot timpul ca la inceput, ca pe un frate". Cei doi tineri traiesc o aderata poveste de dragoste, cu gesturi tandre, priviri si sarutari furate. Maitreyi ii marturiseste iubirea ei pentru pomul "cu sapte frunze", cu care se imbratisa, se saruta si caruia ii facea versuri.
Iubirea lor culmineaza cu mirifica lor logodna, oficiata de Maitreyi dupa un ceremonial sacru, ireal de frumos. Episodul acesta contureaza, poate, cele mai emotionante ini de iubire exotica din literatura romana. Ea ii da lui Allan inelul de logodna din fier si aur, ca doi serpi incolaciti si eroul primeste botezul logodnei printr-o Incantatie mistica: "Ma leg de tine, pamantule, ca eu voi fi a lui Allan si a nimanui altuia, voi creste din el ca iarba din tine. [] Ma leg in fata ta ca unirea noastra rodi, caci nii-e drag cu voia mea, si tot raul, daca fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales. Tu, ma auzi, mama pamantule, tu nu ma minti, maica mea". Ritualul acestei nunti compune o scena incarcata de vraja si de puternici trairi interioare. Dominat de o luciditate a autenticitatii, englezul este si usor iritat de aceasta "mascarada". intalnirile lor devin mai dese, Maitreyi se duce noaptea in camera lui Allan, care era "fericit ca pacatul n-o deprima, ca nu vine in ceasurile de dragoste cu teama ca face un rau", desi el trece prin tot felul de indoieli atat in ceea ce priveste iubirea fetei, cat si in privinta propriilor sentimente.Intamplator, Chabu, sora mai mica a Maitreyiei, divulga parintilor o scena zuta in padure intre cei doi, fapt care determina o ruptura brutala a relatiei dintre Allan si familia Narendra Sen.
De aici, romanul prezinta, dupa povestea de Iubire extatica, nefericirea profunda si bulversanta a celor doi indragostiti. Allan se retrage in Himalaya pentru a se vindeca intr-o singuratate deplina. in numele iubirii, Maitreyi lupta cu toate mijloacele, sfarsind prin a se darui unui nzator de fructe, apoi "a plecat la Midnapur, sa nasca, chipurile in taina, dar toata lumea a aflat". Ea spera ca fi izgonita de acasa si putea astfel sa-l urmeze pe Allan. Dar Sen nu vrea cu niciun chip s-o alunge, desi ea tipa intruna: "De ce nu ma dati la caini? De ce nu ma aruncati in strada?". De altfel, drama intregii familii este cutremuratoare: pe Maitreyi au vrut s-o marite, dar ea a tipat ca marturisi sotului, in noaptea nuntii, relatia amoroasa cu englezul si compromite intreaga familie, caci fi data afara cu scandal, si tot orasul afla de rusinea ei. Tatal a lovit-o peste fata, umd-o de sange si trantind-o la pamant, dupa care a avut'si el un atac si a fost dus la spital, urmand sa fie operat. Pe Maitreyi au inchis-o in camera, dupa ce doamna Sen a chemat soferul s-o bata cu vergile in fata ei, pana cand a cazut in nesimtire, iar Chabu, and sentimentul de vinotie, a incercat sa se sinucida.
O noua scrisoare a lui Narendra Sen pecetluieste, definitiv Incompatibilitatea celor doua lumi, a celor doua civilizatii si religii, Imposibilitatea casatoriei intre un alb european si o bengaleza, in numele iubirii sublime.
Allan are o relatie amoroasa cu Jenia Isaac, o evreica finlandeza si se simte dezgustat de aceasta aventura, apoi incearca o relatie cu o tanara nemtoaica, Geurtie, la care se mutase "pentru canu mai aveam ce manca".
Plecarea din India constituie pentru el o izbavire, and un sentiment al vinotiei pe care-l exprima in cuvintele asezate ca motto la roman: "iti mai amintesti de mine, Maitreyi si daca da, ai putea sa ma ierti?"
Finalul romanului descrie incercarile lui Allan de a se consola, se retrage in muntii Himalaya, ultimul lui gand, cu care se si termina romanul, este sugestiv pentru natura dilematica a eroului dominat de incertitudini, care ar vrea sa stie daca Maitreyi il iubise cu aderat: "Si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde stiu? As vrea sa privesc ochii Maitreyiei."
"Nimeni n-a iesit netamat din jocurile Maitreyiei. Sa fie pierderea mintilor sau moartea singura iesire din toate marile pasiuni? Chiar de-ar fi asa cum ne inta cazul lui Tristan si al Isoldei, al lui Romeo si al Julietei, putem fi oare absolut siguri ca, Allan, care la sfarsit doreste din tot sufletul sa mai priveasca o data in ochii Maitreyiei, ca sa inteleaga, n-a pierit el insusi, in nesiguranta si durere? Ce mai stim noi despre el, o data manuscrisul romanului incheiat?" (Nicolae Manolescu, "Arca lui Noe")
Cuplul erotic Allan - Maitreyi
Allan este personajul principal al romanului si intruchipeaza tipul indragostitului lucid si analitic, care traieste o poveste de iubire exotica si ciudata pentru un european. Allan, un englez de 24 de ani, este personaj-narator, deoarece el relateaza la persoana I sentimentul de iubire reciproca dintre tanarul inginer si Maitreyi, o bengaleza de saisprezece ani. intamplarile sunt povestite pe baza insemnarilor facute de Eliade in cei trei ani petrecuti in India. Allan este un personaj analitic, despica firul in patru, cauta explicatii, intoarce pe toate fetele starile prin care trece, fapt ce argumenteaza trasatura de autenticitate a romanului, gidismul evidentiat de critica literara. Asemenea personajelor lui Camil Petrescu, Allan este un pasionat lucid, obsernd si obserndu-se cu febrilitate, formuland ipoteze, un erou in cautare de certitudini. Dominat asadar de incertitudini, Allan construieste situatii pe baza unor argumente lucide, analizeaza fiecare gest, fiecare atitudine si fiecare cunt, fiind mereu surprins de imprevizibila Maitreyi si de ospitaliera sa familie.
Tulburarile si framantarile permanente ilustreaza firea dilematica a eroului, care analizeaza in mod obiectiv evenimentele realitatii traite. Caldura cu care este primit in casa inginerului Sen, grija afectuoasa si onoarea cu care este tratat de catre toti membrii familiei par sa incurajeze pana la complicitate apropierea dintre cei doi tineri, prin crearea de ocazii prielnice. De pilda, lectiile de franceza-bengaleza au loc in camera lui Allan, nu in biblioteca; inginerul Sen incearca sa scuze atitudinea distanta a Maitreyiei de la inceput etc, comportarea afectuoasa a mamei, toate acestea par consimtiri subintelese privind eventuala lor unire. Mentalitatea de european a lui Allan il face sa interpreteze atitudinea lor ocrotitoare ca pe un imbold spre mariaj, cand - in fond - ei il adoptasera altfel, spiritual, dar fara sa treaca totusi granitele impuse de religia lor.
Lucid si analitic, Allan o vede, uneori, pe Maitreyi "rece si dispretuitoare", dar alteori, dominat de natura sa pasionala, este exaltat, intrebandu-se cum "am sa pot eu sugera privirile ei, niciodata aceleasi, niciodata". Dupa ce i se daruieste, Maitreyi ii starneste suspiciunea, alte intrebari vin sa tulbure sufletul indragostitului in cautare de certitudini, in incercarea lui de a afla sensul exact al acestei contopiri.
Finalul romanului descrie incercarile lui Allan de a se consola, se retrage in muntii Himalaya, ultimul lui gand, cu care se si terminaromanul, este sugestiv pentru natura dilematica a eroului dominat de incertitudini, care ar vrea sa stie daca Maitreyi il iubise cu aderat: "Si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde stiu? As Vrea sa privesc ochii Maitreyiei."
Maitreyi, o tanara bengaleza de saisprezece ani, este o imbinare de nevinotie virginala si un rafinament de -iubire patimasa. Ea se indragosteste definitiv de europeanul Allan, un inginer englez venit sa lucreze in India Portretul fetei este conturat numai prin ochii iubitului, care relateaza la persoana I toata povestea iubirii exotice dintre ei. Maitreyi are un comportament ambiguu, care il contrariaza pe Allan, deoarece nu poate intelege sinuozitatile subtile ale atitudinii ei. Maitreyi se extaziaza de dragostea pentru pomul ei numit "7 frunze", ii da lui Allan flori presate. Pe de alta parte, tanara este inteligenta si cultita, pe englez surprinzandu-l seriozitatea ei de a tine conferinte, cu teme profunde, la care vine un auditoriu elet. Acestea alcatuiesc universul ei misterios si derutant pentru europeanul Allan. Eroul este nedumerit de refuzul fetei de a se casatori si gandeste ca oamenii acestia "ascund fiecare o mitologie peste putinta de strabatut, ca ei sunt stufosi si adanci, complicati si neintelesi". Romanul "Maitreyi", de Mircea Eliade ilustreaza mitul cunoasterii si al fericirii prin iubire, fiind si primul roman exotic din literatura
romana.
Despre manifestarea sentimentului de dragoste in proza lui Eliade, Gabriel Dimisianu remarca faptul ca "erosul pentru personajele lui Mircea Eliade este o zona de confruntare maxima intre vointe si terenul predilect de experimentari morale, de traire-limita la care il forteaza pe indivizi, acel prea plin al sufletului si al biologiei, aflat in expansiune".In concluzie, in proza lui Mircea Eliade, Erosul reprezinta insasi substanta narati a romanelor "Maitreyi" si "Nunta in cer", dragostea fiind inteleasa ca un act integral, ca un proces al reintregirii umane prin faptura nou creata din fuziunea barbatului cu femeia - recompunand perechea ideala.
