Logo referatecarte



referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre Anatomia aparatului cardiovascular AstronomieBiologieChimieContabilitateDesenDiverse
 DreptEconomieEnglezaFilozofieFinanteFizica
 FrancezaGeografieGermanaInformaticaIstorieJurnalism
 MarketingMatematicaMedicinaMuzicaPsihologieRomana
 Literatura RomanaTehnica

Lucian Blaga - Poet, dramaturg si filozof



Aparent simpla, intrucat expune ideile in fraze comune, de multe ori apeland la vers liber (fara ritm si fara rima), poezia lui Blaga este insa una profund ancorata in sistemul lui de gandire, propriu filozofiei sale si reprezinta de fapt o cugetare metaforica despre lume si viata, despre sensul dragostei si al mortii. Asta intrucat "Lucian Blaga nu este poetul unor aventuri existentiale, ci al unor experiente esentiale" (Nicolae Balota, Lucian Blaga, poet orfic).

Opera si contextul cultural


Poet, dramaturg si filozof, Lucian Blaga (1895 -1961) s-a nascut in satul Lancram (jud. Alba), fiu de preot, al noualea copil al familiei. Scoala primara o face la gimnaziul german din Sebes-Alba, iar in 1914termina Liceul "Andrei Saguna" din Brasov. Urmeaza Facultatea de Teologie din Sibiu (1914-1917), unde se inscrie pentru a evita inrolarea in armata austro-ungara, apoi Facultatea de Filozofie a Universitatii din Viena (1920), obtinand si titlul de doctor.

In 1910 ii apar primele poezii, in revista Tribuna din Arad, iar in 1919, Sextil Puscariu ii publica Poemele luminii, mai intai in revistele Clasul Bucovinei si Lamura, apoi in volum. Dupa terminarea studiilor, se stabileste la Cluj, unde intra in cercul revistei Gandirea - revista de orientare traditionalist-ortodoxa. Se desparte de aceasta grupare in 1942. Din 1926 isi petrece o mare parte din viata in strainatate, unde a functionat ca atasat cultural, consilier de legatie, ambasador.

In acest timp isi continua activitatea literara si stiintifica, publicand:

- volume de versuri:
Pasii profetului (1921), in marea trecere (1924), Lauda somnului (1929), La cumpana apelor (1933), La curtile dorului (1938), Nebanuitele trepte (1943);

- texte dramatice:
Zamolxe, mister pagan (1921), Mesterul Manole - piese ce valorifica mituri romanesti, carora autorul le confera noi sensuri; Tulburarea apelor (1923), Daria (1925), invierea, Fapta, Cruciada copiilor (1930);

- lucrari eseistice:
Filozofia stilului (1924) Fetele unui veac, Daimonionul (1924);

- filozofie - marile sale trilogii:
Trilogia cunoasterii (1943), Trilogia culturii (1944), Trilogia valorilor (1946).

Alte lucrari:
Pietre pentru templul meu (1919), aforisme, Hronicul si cantecul varstelor (1965), lucrare memorialistica.

in 1936 va fi ales membru al Academiei Romane. Intre 1939 si 1959 este profesor la Catedra de filozofia culturii a Universitatii din Cluj, apoi cercetator la Institutul de Istorie si Filozofie din Cluj si la Sectia de Istorie si Folclor a Academiei. Intre 1943 si 1944 scoate revista Seculum. Dupa 1943 nu mai are dreptul sa publice, desi continua sa scrie.

Opera lui postuma echivaleaza opera antuma din punct de vedere cantitativ. Din 1962, creatia lui Blaga reintra in circuitul literar. Poemele nepublicate in timpul vietii, grupate de autor in patru cicluri: Varsta de fier, Corabii cu cenusa, Cantecul focului, Ce aude unicornul, evidentiaza evolutia liricii sale dinspre elanurile vitaliste spre "tristetea metafizica" si apoi spre echilibrul clasic.

Abordarea operei literare
Particularitati ale liricii poetului. Etape de creatie


ul cosmic, fiorul metafizic si existenta unui plan filozofic secundar (sistemul de gandire al filozofului isi pune amprenta asupra liricii sale, asa cum limbajul metaforic poate fi regasit in filozofie).
Se remarca la Blaga mai multe etape de creatie, ce corespund unei traiectorii existentiale: ascensiune - cadere - echilibru.
I. intr-o prima faza, poezia lui se apropie de expresionism.

Expresionismul = miscare stilistica de la inceputul secolului XX, dezvoltata in Germania si caracterizata prin tensiune vizionara, vitalism, exacerbare a eului, sentimentul absolutului, subiectivism, retrairea autentica a mitului outohlon, limbaj vehement si spontan, interiorizarea si spiritualizarea peisajului, elanul dionisiac.

Definitia expresionismului data de Blaga: "De cate ori un lucru este astfel redat incat puterea, tensiunea sa interioara il intrece, il transcendeaza, tradand relatiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu iluminatul, avem de-a face cu un produs artistic expresionist".


Volumele Poemele luminii (1919) si Pasii profetului (1921) stau sub semnul luminii, devenita metafora esentiala a nasterii universului. Daca in Scrisoarea I, Eminescu considera Universul creat din intunericul originar, primordial, Blaga pune in centrul cosmo-genezei lumina, natura ei misterioasa (ondulatorie/crepusculara). Lumina este celebrata ca "stihie primordiala, generatoare cosmica deviata" (Ovid Crohmalniceanu), in aceeasi masura in care caderea in nefiinta este o trecere in lumina ("Si farna / fi-o tragi peste ochi/ ca o grava/ pleoapa. /Mumele sfinte - luminile mii, / mume sub glii / iti iau in primire cuvintele" - Epitaf - Nebanuitele trepte).

Primul volum se deschide cu poezia-manifest si arta poetica Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, in a carei metafora centrala ("corola de minuni a lumii") este cuprinsa "imaginea emblematica, ideala a universului" (Ion Pop). Minunea sau misterul, taina, constituie esenta spre care se indreapta poetul si spiritele rationale. Dar, spre deosebire de acestea din urma, el nu ucide misterele, ci le amplifica prin puterea iubirii sale. Dupa Blaga, exista astfel doua tipuri de cunoastere: paradisiaca - logica, analitica, destructiva, rationala, ce reduce numeric misterele sluciferica - ce urmareste deschiderea si varietatea misterelor, amplificandu-le si patrunzand astfel intr-un domeniu al minus-cunoasterii.
Poetul opteaza pentru cea de-a doua forma: trairea in "orizontul misterului" a carui descifrare se realizeaza prin revelatie. El este un purtator de lumina - un "sophos" care, prin puterea iubirii si prin creatie, are acces la "Fiinta". Blaga institute un cult al misterului si face apel la un factor transcendent personificat - "Marele Anonim" (centrul vital absolut care creeaza "diferentiale divine" asemanatoare lui, dar lipsite de atributele sale infinite) - prin care incearca explicarea alcatuirii lumii si instituie cenzura ce limiteaza cunoasterea umana.
in Pasii profetului, expansiunea vitala a eului este substituita treptat de interiorizarea reflexiva. Poetul descopera relatiile tainice din jurul sau si le inregistreaza tulburat. Lirica lui Blaga scoate la iveala un prim element specific: panismul ("este starea de toropeala oarba, edenica, e expresia indiferentei senine a firii"- Ov. S. Crohmalniceanu).

Pan (gr. "tot, deplin") = zeu pastoral, in mitologia greaca, infatisat ca un monstru jovial si simpatic, cu cap omenesc, cu coarne si barba de tap, trup uman acoperit cu par des, coada si picioare de (ap, cu copite. Protector al turmelor si al ciobanilor, face parte din cortegiul lui Dionysos, locuind cu predilectie in paduri.


Eul liric cunoaste dezmarginirea, gusta betia pierderii in infinit, traieste beatitudinea cosmica, inconstienta fericita.

II. Incepand cu volumul In marea trecere (1924) si continuand cu Lauda somnului (1929), apareai doilea element specific al liricii blagiene: "tristetea metafizica", generata de conflictul tragic ce sfasie sufletul omenesc blestemat sa nu poata trai la nesfarsit in nepasarea fericirii. intreaga fire pare a fi macinata astfel de o boala secreta, natura se instraineaza de om. Viata insemna alunecarea inexorabila spre moarte, "marea trecere".
Expresionismul este prezent prin viziunile de cosmar ale cetatilor mistuite, ale cataclismelor spre care se indreapta lumea sub dominatia demonica a civilizatiei moderne (v. Paradis in destramare).
In Lauda somnului se naste dorul de revenire la inceputuri, la obarsii, la tiparele originare ale vietii. Prin somn, poetul reintra in noaptea primordiala, ancestrala, in care isi retraieste existentele trecute (un fel de inconstient colectiv): "sangele meu ca un val / se trage din mine / inapoi in parinti" [Somn).

III. La cumpana apelor (1933) si La curtile dorului (1938) sunt evocari ale satului romanesc in care miracolul mai este inca posibil. Panismul blagian se identifica acum cu stilul de viata al satului arhaic romanesc. Dar poetul incearca aceeasi senzatie de frustrare: o maladie secreta mistuie incet fiintele si lucrurile. Apare tragismul existentei. Viata nu poate fi definita decat in raport cu moartea.
Blaga mitizeaza satul romanesc ce se integreaza intr-un destin cosmic, exalta mentalitatea primitiva (opusa celei a civilizatiei orasului - fragmentara si superficiala), reabiliteaza magicul.
in La curtile dorului sunt reluate motivele anterioare ce evoca nostalgia plaiului natal proiectat intr-un plan mitic.

IV. Volumul Nebanuitele trepte (1943) se inscrie, ca si postumele, sub semnul anonimatului, mitului si cantecului.
Desi obsesia mortii este inca centrala, poetul reuseste sa se mentina solidar cu viata care izbuteste sa-i risipeasca spaimele ("Si azi, dintr-o data, neasteptat, acest rasarit. / Ce cantec nemasurat!/ Ca unui orb vindecat/lumea-n lumina mi s-a largit." - Schimbarea zodiei).
in Mirabila samanta - poezie ce deschide volumul postumelor - viata nu mai apare ca o dureroasa trecere in noapte. Poetul lauda forta zamislifoare a Fiintei care se reinnoieste continuu.
Se depaseste astfel impasul viziunii expresioniste, ajungandu-se la echilibrul clasic, regasind unitatea dintai.
Cu toata aceasta inseninare a postumelor, "Blaga ramane in continuare poetul nelinistilor. Bucuria iubirii reuseste doar sa suspende vechiul conflict care sfasia lirica sa; gandul continua sa-l mustre ca se lasa tarat de chemarea iubirii" (Ov. S. Crohmalniceanu).

Ipostaze ale eului liric (dupa Ion Pop, Lucian Blaga - Universul liric, Editura Cartea Romaneasca, 1981):
1. eul cosmic - stihial, autarhic, ce exprima un sentiment de consubstantialitate cu universul;
2. eul problematic - dilematic, alienat, marcheaza momentul instrainarii de lume;
3. eul anonim - expresie a cufundarii in mit.

Traditionalism sau modernism?
Lucian Blaga este legat de ambianta locala transilvaneana, de traditionalismul ortodox al gruparii gandiriste din Cluj (interesat de diversele manifestari ale sufletului primitiv: practici magice, plasmuiri mitice, credinte religioase). A impartasit aceeasi aversiune fata de tot ce caracterizeaza civilizatia citadina moderna si poate ameninta sa altereze sufletul primitiv rural.
Cu toate acestea, Blaga nu poate fi considerat un traditionalist, esenta gandirii sale poetice este de tip modernist. Pentru el traditia "e integral aistorica" (Ov. S. Crohmalniceanu), supusa unei determinari cosmice.
El se arata refractar cultivarii anumitor teme sau motive si aduce in acest sens reprosuri samanatorismului.
Poetul declara ca opera lui este "ultramoderna", dar "in anumite privinte, mai traditionala decat traditionalismul obisnuit, fiindca reinnoieste o legatura cu fondul sufletesc primitiv, nealterat nici de romantism, nici de naturalism, nici de simbolism". Se simte apropiat de Brancusi pe linia unui "traditionalism metafizic".
Deschis intelegerii tendintelor moderniste si avangardiste (expresionism, arta abstracta), Blaga sincronizeaza poezia romaneasca cu arta universala prin:
- optiunea pentru formele prozodice noi (versul liber cu masura neregulata, ce urmeaza pulsiunile interioare; lipsa rimei; structura strofica neregulata; nerespectarea scrierii cu majuscule a fiecarui vers);
- metafora poetica revelatorie - ce cauta sa reveleze un mister esential (ex: "corola de minuni a lumii");
- subiectivismul;
- expresionismul;
- tehnica poetica ("o ampla comparatie, cu un termen concret, de puternic imagism, si un termen spiritual de transparenta intelegere" - Pompiliu Constantinescu);
- imagismul ("unul dintre cei mai originali creatori de imagini ai literaturii romane"-Eugen Lovinescu) etc.

Sugestii de analiza literara pe text


Incadrare si tematica
Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, ce deschide volumul de debut al lui Blaga - Poemele luminii (1919) - este o poezie-program (manifest poetic), o ars poetica moderna in care autorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara si despre aspectele esentiale ale acesteia, despre rolul scriitorului si rostul creatiei sale, despre viziunea lui asupra lumii.
Poezia este o meditatie lirica asupra cunoasterii marilor taine ale Universului si ilustreaza conceptele filozofice ulterior definite in Trilogia cunoasterii (1933): "cunoastere luciferica", "cunoastere paradisiaca".
Cenzura transcendenta a Marelui Anonim limiteaza cunoasterea umana, astfel incat omului ii este imposibil sa descifreze misterele lumii. Cunoasterea paradisiaca presupune incercarea de a cunoaste prin concepte rationale, logice, dar insuficiente pentru a sonda infinitul. Cunoasterea luciferica - care este si cea poetica, revelatorie - pastreaza misterul si-l potenteaza, pentru ca insasi existenta umana este situata in "orizontul misterului" si "pentru revelare".
Obiectul cunoasterii se scindeaza in doua: o parte vizibila, accesibila prin cunoastere paradisiaca si o parte ce se ascunde, tainica, la care nu se poate accede. Fiinta umana poate doar sa participe la aceasta taina universala prin creatie ("sporind a lumii taina"), semnificata in poem prin lumina, simbol central al liricii poetului. "Datoria noastra in fata unui adevarat mister nu e sa-l lamurim, ci sa-l adancim asa de mult incat sa-l prefacem intr-un mister si mai mare", spunea Lucian Blaga.

Compozitie si structura

Titlul reprezinta si primul vers al poeziei, constituit dintr-o propozitie dezvoltata ce evidentiaza, pe de o parte, prezenta eului liric, prin marcile lexico-gramaticale (pronume personal de persoana I singular, persoana I a verbului), tipul de poezie confesiva (Mircea Scarlat: "vocea eului poetic e mai degraba un simbol al conditiei umane, expresia unui eu universal, auctorial [] decat semnul unei confesiuni personale"), lirismul subiectiv (transmiterea directa a trairilor).
Pe de alta parte, universul existentei este descris printr-o metafora revelatorie, "corola de minuni a lumii", imagine a perfectiunii prin ideea de cerc, trimiterea, in acelasi timp, la corola unei flori - simbol al frumusetii creatiei universale - alcatuite nu din petale, ci din minuni.
Verbul la indicativ prezent, forma negativa ("nu strivesc") exprima optiunea poetului pentru tipul de cunoastere luciferica, pentru atitudinea de a proteja misterele lumii, din dragoste pentru aceasta.

Incipit si final. Incipitul reia titlul poeziei, integrat intr-un enunt imbogatit de alte metafore-simbol: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / si nu ucid / cu mintea tainele, / ce le intalnesc / in calea mea / in flori, in ochi, pe buze ori morminte." Acestea sunt reproduse in final, ca o consecinta a cauzalitatii, prin reluarea lantului metaforic: "caci eu iubesc / si flori si ochi si buze si morminte".
Metaforele enumerate surprind partea vizibila a acestui univers, devenita invizibila prin misterul pe care il contine. Lumea este redusa la cateva elemente: flori, ochi, buze si morminte. Ochii - porti spre cunoasterea lumii, florile - simboluri ale starii primordiale, edenice, punct maxim de revelare a misterului, forma extrema a frumosului, dar si a efemeritatii; buzele - imaginea rostirii si a iubirii; mormintele - simboluri ale mortii, cea mai mare taina, fenomen situat dincolo de intelegerea umana, ce inchide ciclul biologic, dar nu neaparat pe cel al Fiintei.
Prin dubla negatie ("nu strivesc", "nu ucid"), poetul intareste actiunea lui protectoare asupra splendorilor universului ascuns.

Structura textului


Cuprinde trei secvente marcate prin versurile scrise cu majuscule. Daca in prima secventa, poetul isi asuma "calea" - cunoasterea luciferica, revelatorie - in secventa urmatoare, el isi defineste alegerea in opozitie cu ceilalti. Se constituie astfel antiteza: eu/ altii; lumina mea/lumina altora; nu strivesc, nu ucid, sporesc, imbogatesc, iubesc/sugruma ("vraja nepatrunsului").

Ampla comparatie a cunoasterii poetice cu lumina lunii (motiv eminescian, reluat si aici ca factor potenfator de mister), care "mareste si mai tare taina noptii", o opune, implicit, cunoasterii rationale, logice, luminii solare.
Lumina - simbol al cunoasterii - devine metafora centrala a textului si a intregii creatii blagiene. Prim element al creatiei divine, ea este un instrument folosit atat de spiritele rationale, cat si de poet. In timp ce primele fracfioneaza prin analiza unitatea si armonia Creatiei, cel de-al doilea amplifica puterea ei, sporind prin poezie actul originar, ingemanandu-se astfel cu demiurgul. Motivatia actului sau sta in iubire, care in poezia lui Blaga inseamna participare la misterul universal, si deci cunoastere.