Lirica existentiala este ilustrata de Psalmi. Definit ca poet aflat intre "credinta" si "tagada", Tudor Arghezi a creat- intre anii 1927-l967 -l6 psalmi publicati in mai multe lume de poezii: 9 psalmi fac parte din lumul de debut, "Cuvinte potrivite", iar ceilalti din lumele "Frunze", "Poeme noi", "Silabe", "Noapte". Acest fapt demonstreaza preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problematica filozofica a relatiei omului cu Dumnezeu, o poezie "monumentala si grea a zborului sufletesc catre lumina". (G.Calinescu)
Sursele de inspiratie:
. Cei 151 de psalmi cuprinsi in "Psaltirea" lui David, poet religios reprezentativ, creatorul acestei specii; cuvantul psalm vine de la grecescul "psalmos", care inseamna compunere poetica biblica cu caracter de rugaciune, oda, elegie sacra;
. O alta sursa o reprezinta cei 4-5 ani petrecuti de Arghezi ca monah si apoi secretar al episcopului de Muntenia, prilej cu care intra in contact direct cu creatiile lui David, dar si mediteaza la relatia spirituala dintre om si Dumnezeu.
Tema generala a celor saisprezece psalmi o constituie raportul spiritual dintre om si Divinitate, definirea omului si a Divinitatii, precum si relatiei dintre acestia, perceputa si exprimata filozofic de poet. in Psalmi, Arghezi exprima o viziune complexa asupra legaturii spirituale dintre om si-Dumnezeu, are atitudini foarte variate privind atat omul, cat si Divinitatea, care intruchipeaza mai multe ipostaze. Pe langa cei saisprezece "Psalmi" fara titlu, care sunt identificati dupa primul vers al poeziei, Arghezi a mai creat si alte poeme de factura existential-religioasa: "Psalm de tinerete", "Psalmlstul", "Psalmul de taina"si "Psalmul mut".
Eugen Simion desprinde patru teme esentiale care se manifesta in "Psalmii" arghezieni: religioasa, gnoseologica, etica si estetica. Tudor Arghezi incearca sa se apropie de Dumnezeu priri negatie, osciland mereu intre "credinta" si "tagada", cerand, uneori imperativ, alteori smerit, do palpabile din partea acestuia privind existenta Sa. "Psalmii" arghezieni sunt conceputi sub forma unor dialoguri imaginare cu Dumnezeu, intr-un limbaj patetic sau acuzator, cu speranta sau cu deznadejde, fapt interpretat de critica literara ca trufie a artistului de a scormoni cu mintea misterul universal care-l fascineaza, de a se convinge prin do concrete asupra existentei abstracte a fortei supreme.
Tudor Arghezi ilustreaza in "Psalmi" un raport direct al omului cu divinitatea, percepandu-l pe Dumnezeu in cele mai surprinzatoare ipostaze, in functie de starea poetica interioara.
. Ipostaza "Deus absconditus" (Dumnezeu care se ascunde - «.«.) este o idee regasita si la David, insa Arghezi considera ca Dumnezeu se ascunde intentionat de om, incuindu-se cu lacate si drugi ca omul sa nu poata ajunge la El:
"incerc de-o viata lunga sa stam un ceas la sfat Si te-ai ascuns de mine de cum m-am aratat Oriunde-ti pipai pragul cu soapta tristei rugi Dau numai de belciuge cu lacate si drugi."
. Perceptia argheziana ca Dumnezeu nu poate fi cunoscut de catre om, acesta fiind facut anume limitat in simtire si inteligenta, ca nu poata patrunda pana la El, ori ca Dumnezeu este numai un gand, o speranta abstracta se regaseste in mai multi psalmi.
. De la credinta la tagada, de la resemnare la cutezanta, Arghezi strabate o cale lunga a indoielii, a cautarii lui Dumnezeu, pentru existenta caruia solicita do palpabile:
"Singuri, acum, in marea ta poveste, Raman cu tine sa ma mai masor, Fara sa vreau sa ies biruitor, Vreau sa te pipai si sa urlu: "Este!"
. Poetul se simte chinuit si confuz, singur si-si indreapta nadejdea spre altare, metafora copacului singuratic fiind preluata din psalmii lui David, dar "si din mitologia populara autohtona:
"Tare sunt singur, Doamne, si piezis! Copac pribeag uitat in- campie, Cu fruct amar si cu frunzis, Tepos si aspru-n indarjire vie."
. Arghezi se razvrateste si-l acuza pe Dumnezeu de inconsecventa, de instrainare fata de om,.caruia nu i se mai arata ca in timpurile mitice, stravechi, de aceea si omul se instraineaza de El:
"De cand s-a intocmit Sfanta Scriptura, Tu n-ai mai pus picioru-n batatura. Si anii mor si veacurile pier Aici sub tine, dedesubt, sub cer."
"ingerii grijeau pe vremea ceea
Si pruncul si barbatul si femeia.
Dar mie, Domnul, vesnicul si bunul,
Nu mi-a trimis, de cand ma rog, niciunul"
. In psalmii scrisi mai tarziu, ca in "Psalmul" din 1967, poetul este dezamagit spiritual de Divinitate, se simte parasit si-l acuza pe Dumnezeu de a fi facut existenta omului nu numai din viata si moarte, ci si din chinuri si iubire:
"Cand m-ai facut, mi-ai spus:
De-acum traieste!
Si am trait, asa se povesteste.
Trairea mea se cheama viata, si omoara
Dar tu mi-ai spus odinioara
Ca ne ucide moartea, nu viata si iubirea
Nu mi-ai rbit de lacrimi niciodata
Tu n-ai facut pamantul din mila si iubire,Iti trebuiavloc slobod, intins in cimitire!"In raportul omului cu Dumnezeu, in viziunea lui Tudor Arghezi, se pot sintetiza urmatoarele atitudini esentiale: nelinistea, lauda, ironia, relta, acuza, nadejdea credintei.
