Sugestia textului liric este sustinuta de estetica uratului prin elemente de compozitie, intre care, relatiile de opozitie sunt definite de sintagme poetice ilustrative pentru reevaluarea cuvantului: "graiul lor cu indemnuri pentru te"/ "am it cunte potrite"; "hube, mucegaiuri si noroi"/"frumuseti si preturi noi"; "zdrente"/ "muguri si coroane"; "veninul"/ "miere"; "cenusa mortilor din vatra/ Dumnezeu de piatra", "cand sa-mbie/ cand sa-njure". Metafora "sectiune" este, ca element de recurenta, un laitmotiv care genereaza campul lexical al sensului opera/poezie: "sectiune", "hrisov", "cunte potrite", "versuri", "icoane", "muguri", "coroane", "Dumnezeu de piatra", "biciul rabdat", "ciorchin de negi", "ocara", "slova de foc si slova faurita". Epitetele se disting prin inovatie, alaturarea determinantului fiind surprinzatoare: "dulcea lui putere", "durere surda si amara", "torcand usure".
Expresitatea poeziei este realizata la nivel morfosintactic prin topica inversata, "Si dand in varf, ca un ciorchin de negi,/ Rodul durerii de vecii intregi", prin jocul formelor verbale la persoana I, alternand singularul cu pluralul, "sa schimbam"/ "eu am it" si prin folosirea timpului trecut al verbelor, care variaza perfectul compus cu perfectul simplu (mai rar utilizat in poezii): "au adunat", "am it", "am prefacut", "am preschimbat"/ "facui", "gramadii". Verbele aflate la prezentul gnomic (care exprima actiunea fara a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-w. n.) permanentizeaza actitatea creatoare si responsabilitatea pe care o au generatiile care se succed ca mostenitori in evolutia spirituala a omenirii, prin creatia artistica, idee care argumenteaza caracterul testamentar, programatic al poeziei
Registrele stilistice imbina in maniera moderna, limbajul popular cu acceptia cuntelor ce definesc estetica uratului, din aceasta combinatie reiesind, de altfel, originalitatea, adesea controversata, a expresitatii artistice si ambiguitatea poeziei: "saricile", "plavani", "poale", , "zdrente", "sudoarea", "ocara", "pe branci", "tap injunghiat", "se marita".
Prozodia moderna este sustinuta de versurile cu metrica si ritm variabile, de lexicul abrupt, colturos, in consonanta cu asprimea ideilor transmise.In concluzie, orice act creator spiritual implica si cultul poetului pentru traditie, pentru stramosi si totodata responsabilitatea creatorului fata de urmasi, idee exprimata de Arghezi in mod explicit: "Poezia e insasi ata, e umbra si lumina care catifeleaza natura si da omului senzatia ca traieste cu eta lui in cer. Pretutindehi in toate este poezie, ca si cum omul si-ar purta capul cuprins intr-o aureola de icoana."
