LAUDA SOMNULUI - Volum de poezii al lui Lucian Blaga, publicat in 1929 (Bucuresti, Editura "Cartea Romaneasca"). Scrise in perioada 1924-l928, poemele au aparut mai intai, cu o singura exceptie, in revista Gandirea.
In poezia blagiana, Lauda somnului detine o pozitie centrala. Volumul prelungeste, pe de o parte, dandu-le o cristalizare definitiva, cateva din marile teme lirice ale cartii imediat precedente, in marea trecere (1924).
In acest sens, sentimentul, dominant acolo, al "tristetii metafizice", cunoaste o noua afirmare (o poezie este intitulata chiar Tristete metafizica), ca expresie a alienarii fiintei umane de marele Tot cosmic, a agravarii nelinistilor constiintei interogative a omului problematic. Un numar de texte reprezentative reiau, sub semnul unei tensiuni agravate, ipostaza eului sfasiat de intrebarile insolubile, dezorientat in fata universului plin de semne indescifrabile, a carui instanta metafizica ordonatoare se refuza (ca altadata, in Psalm) comunicarii, generand nesiguranta si angoasa.
"Pe drumuri pornit
iscodesc semnele
intregului rotund departat:
pretutindeni e o tristete. |
E o negare. E un sfarsit - se poate citi in poemul Tagaduiri, ca sub o emblema a unei importante parti din imaginarul blagian al acestui moment. Asemanator suna intrebarea finala din Cetire din palma
"Pe saptezeci si sapte de uliti
vei umbla descult si cu capul gol:
ce samanta n-a fost in desert aruncata?
ce lumina n-a fost in zadar cantata?" |
Iar in han se sfasie in pustie pierderea reperelor cosmice e clamata patetic: "Unde esti Elohim?/ Lumea din mainile tale-a zburat/ ca porumbul lui Noe" (Cuvantul din urma, din volumul in marea trecere, marturisea o similara stare de spirit: "Viata cu sange si cu povesti/ din mani mi-a scapat").
Mobilul acestei rupturi sau dezechilibrari a raporturilor dintre eu si lume, reactualizat, ramane, simbolic vorbind, gandul, ca marca a excesivei manifestari a constiintei individuatiei, in care deja romanticii vazusera cauza instrainarii de varsta edenica a fiintei. La Blaga, o atare dizarmonie capata accente venind dinspre mai recenta Lebensphilosophie germana, pentru care valorile "sufletului", ale vietii, erau opuse celor ale "spiritului", ale intelectului rational; e ceea ce ne spune, in esenta, poemul Fum cazut, in doua versuri rezumative: "Vietii nu i-am ramas dator nici un gand, / dar i-am ramas dator viata toata". Contrastul reapare si la nivelul "geografiei mitologice", prin situarea, fata in fata, a lumii "orasului", a cetatii moderne, damnate, ce pangareste valorile sacre intr-un spectacol apocaliptic, si a taramului fabulos-clemcntar, al "povestii", in care teluricul comunica cu uranianul, adancul cu inaltul, pe o "axis mundi" reprezentata de muntele simbolic, - prezenta arhetipala in imaginarul lui Blaga:
"Semnale se-ncruciseaza albastre prin strazi.
in teatre striga luminile, se exalta libertatile insului.
Se profetesc prabusirile, sfarsesc in sange cuvintele.
Arhangheli sositi sa pedepseasca orasul
s-au ratacit prin baruri cu penele arse.
Dar sus, la o mie de metri-naltime, spre rasarit
stelele isi spun povesti prin cetini de brazi
si-n miez de noapte ratul mistretilor
deschide izvoarele"
(Veac). |
Pe aceasta latura a viziunii blagiene se inregistreaza noi accente expresioniste, augmentand efectele de stilizare si esentializare a elementelor figurative, in vederea sugestiei unei atmosfere tensionate, in care eul profund intra intr-o tulbure rezonanta cu stihialul cosmic. O transmite, bunaoara, intr-o coloratura autohtona (a carei subliniere oarecum exterioara i-a displacut lui Ion Barbu), poezia Peisaj transcendent: "Cocosi apocaliptici tot striga, / Iot striga din sate romanesti./ Fantanile noptii/ deschid ochii si-asculta/ intunecatele vesti./ Pasari ca niste ingeri de apa/ marea pe tarmuri aduce./ Pe mal - cu tamaie in par/ Isus sangereaza launtric/ din cele sapte cuvinte/ de pe cruce" Sentimentul "tristetii metafizice" se transmite universului intreg, ce apare acum, emblematic, in viziunea "paradisului in destramare", intr-o semnificativa simetrie cu destructurarea subiectivitatii:
"Portarul inaripat mai tine intins
un cotor de spada Iara de flacari.
Nu se lupta cu nimeni,
dar se simte invins.
Pretutindeni pe pajisti si pe ogor
serafimi cu parul nins
inseteaza dupa adevar
dar apele din fantani refuza galetile lor.
vai mie, vai tie,
paienjeni multi au umplut apa vie,
odata vor putrezi si ingerii sub glie,
tarana va seca povestile
din lutul trist (Paradis in destramare).
|
Cartea lui Lucian Blaga nu este insa doar prelungirea sub raport tematico-stilistic a demersului din In marea trecere. Cum o spune si titlul sau, poetul dezvolta aici, acordandu-i o pondere decisiva in orientarea viziunii sale, motivul liric al somnului. Interpretat de poetul insusi (intr-o scrisoare din 1928 catre Ion Breazu) drept "profunda contopire cu existenta anonima", care "ia proportii simbolice si trece ca un laitmotiv prin carte", somnul primeste aici valoarea functionala a unei contraponderi a dezechilibrului alienant provocat de "gandul" nelinistil-inlerogativ, de constiinta treaza a omului problematic.
El intareste intelesul reparator conferit noptii si visului de romantismul german, atenuand pana la stergerea completa nota feerica, pentru a lasa locul sugestiei contopirii organice cu o lume originara, fie ea a naturii sau a unei colectivitati umane asimilate, la randul ei, unei naturi primare, considerate sub acelasi semn al Totalitatii.
In biografia simbolica a eului liric blagian, motivul somnului deschide o perspectiva compensatorie, o promisiune de "vindecare" a ranilor spiritului, de intoarcere benefica in anonimatul nocturn al "stramosilor", intr-un univers unde distinctia dureroasa dintre subiectul-fragmcnt si Totul cosmic nu mai este valabila. Mai vechile nostalgii din in marea trecere, de intoarcere in "tara fara nume" isi cauta astfel o rezolvare. Un poem precum Somn ofera, de pilda, o replica la marturiile instrainarii si rupturii din alte texte, contrapunand "aventurilor tragice ale fiintei prizoniere in fluxul distructiv al "marii treceri" orizontul unei temporalitati indistincte si nefragmentate, regresiunea calma spre "sufletul" originar:
"in intunericul fara de martori
se linistesc pasari, sange, tara
si aventuri in cari vesnic recazi.
Dainuie un suflet in adieri,
tara azi,
fara ieri.
Cu zvonuri surde prin arbori
se ridica veacuri fierbinti.
in somn sangele meu ca un val
se trage din mine
inapoi in parinti". |
Urme ale "tristetii metafizice" si ale dramaticelor tulburari din viziunea "marii treceri" pot fi intalnite si intr-o seama de texte ale acestei carti, in care motivul somnului devine central; e valabila si aici ambivalenta marilor simboluri despre care vorbea Gaston Bachelard, astfel incat, alaturi de semnificatiile pozitive, spatiul nocturn detine si altele, ale nelinistii si spaimei de necunoscut, ale misterului unei elementaritati insondabile. Peisajele expresioniste ale lui Blaga din acest volum participa in mare masura la o asemenea atmosfera (cum se intampla in deja citatul Peisaj transcendent, dar si in Oras vechi. Asfintit, Elegie, Drumuri, incheiere). De cele mai multe ori, somnul, noaptea, umbra au insa valori pozitive, de felul celor amintite. Ele evoca uneori lumea eresurilor populare, intr-o atmosfera de vraja, cu ritualuri stravechi, intr-un spatiu silves-tru-montan caracteristic civilizatiei arhaice romanesti (v.
In munti), dar si, altadata, universul purei contemplatii spirituale a eului ce se abandoneaza, purificandu-se, luminii astrale, precum in Noapte extatica:
"Adanc sub batranele
verzile zodii -
se trag zavoarele,
se-nchid fantanile.
Aseaza-ti in cruce
gandul si manile.
Stele curgand
ne spala taranile". |
Noaptea si somnul sugereaza - amintindu-ne de geometria specifica spatiului simbolic al lui Blaga unitatea deplina a lumii, rotunjimea si perfectiunea sferica a monadelor leibniziene (din Teodiceea), justificand "lauda" armoniei cosmice: "Noapte. Subt sfere, subt marile, / monadele dorm./ Lumi comprimate, / lacrimi fara de sunet in spatiu, / monadele dorm.// Miscarea lor - lauda somnului" (Perspectiva). Dar somnul marcheaza si mediul simbolic in care faptura se poate implini in perfecta concordanta cu cosmosul intreg, asa cum sugereaza, intr-o imagerie naiv-iconografica, poemul Biblica, unde, "langa blidarul cu smalturi rare", Maica "pazest(e) cu rabdare/ somnul marelui prunc", intr-o ambianta de calm solar, devenita ceremonioasa si solemna.
Regimul nocturn al imaginarului contamineaza aici perspectiva diurna, imprimandu-i nota securizanta, de cuprindere ocrotitoare a elementului-fragment intr-o Totalitate cu care comunica organic, asa cum se intampla si in poemul Pasarea sfanta (dedicat lui C. Brancusi); pasarea devine aici simbolul osmozei dintre adanc si inalt, dintre intuneric si lumina, viata si moarte, intr-o viziune spatiala modelata dupa geometria cercului si a sferei, a universului-cupa, peste care se rotunjeste bolta celesta: "Ai trait candva in funduri de,mare/ si focul solar l-ai ocolit pe de-aproape./ in paduri plutitoare-ai strigat/ prelung deasupra intaielor ape"
Cand construieste o ars poetica, aproximand o definitie simbolica a poeziei, Lucian Blaga recurge, in poemul Biografie, care deschide volumul, la aceeasi arie motivica. "Marca trecere" ca si "somnul lumii" pol deveni obiect al cantecului, intr-o perspectiva cuprinzatoare, totalizanta, numai intrucat sunt evocate din "umbra" protectoare, aducand aminte de obarsiile fiintei: "Unde si cand m-am ivit in lumina nu sliu, / din umbra ma ispitesc singur sa cred/ ca lumea e o cantare".
In acelasi mediu nocturn se poate reface sentimenlul centralilatii "casei" umane in univers, cercul simbolicei comuniuni cu "stramosii", intoarcerea fericita spre taramul "povestii": "inchis in cercul aceleiasi vetre/ fac schimb de taine cu stramosii, / norodul spalat de ape subt pietre./ Seara se-ntampla mulcom s-ascull/ in mine cum se tot revarsa/ povestile sangelui uitat de mult".
Prin astfel de date, volumul Lauda somnului se integreaza organic in "sistemul" imaginarului blagian, concretizand una dintre realizarile majore ale intregii opere a poetului.
