LA CURTILE DORULUI - Volum de poezii de Lucian Blaga.
Prima etapa din procesul de alcatuire a volumului se materializeaza intr-un ciclu de Cincisprezece poezii imprimate in revista "Gandirea', 1937, nr. 7 (sept.): Asfintit marin, Anno Domini, Ani, pribegie si somn. Langa cetate, in preajma stramosilor, Iezerul, Corbul, Trezire, Bunavestire pentru floarea marului. Oaspeti nepoftiti. Alesul, Belsug, Cantecul bradului, Ciocarlia si Bazin intr-un parc.
In primavara anului 1938, pe cand se afla in misiune diplomatica in Portugalia, definitiveaza un alt grupaj de zece poezii, publicate in ziarul lui Cezar Petrescu, "Romania" (Satul minunilor), in "Gandirea" (La curtile dorului, 1917, Destin), apoi in "Revista Fundatiilor Regale", nr.ll (Alean, Unicornul si oceanul. Vanzatorul de greieri, Coasta soarelui, Estoril), toate imprimarile datand din acelasi an. Numai poezia Boare atlantica apare pentru intaia oara in volumul La curtile dorului, scos de Fundatia regala pentru literatura si arta in toamna lui . intre reactiile critice trebuie mentionata aceea, total neaderenta, a lui Nicolae Iorga, studiul lui Serban Cioculescu despre "esenta universalista" a liricii lui Blaga , cronica semnata de Al. Philippide, ce delimita cu finete nelinistea "de natura metafizica" a poetului de "zbuciumul sau mai mult mintal, cerebral", in sfarsit, contributiile lui O. Sulutiu si Ion Chinezu ce fixeaza locul volumului in ansamblul poeziei lui Blaga
In editia definitiva de Poezii (1942) Lucian Blaga introduce si poemul intoarcere (publicat, initial, in "Revista Fundatiilor Regale", (1942, nr.3). Editiile de Opere, volumul 1 (1974) si Opere, volumul 1 (1982) reediteaza sumarul complet, cupriaaftad 26 poeme, al volumului La curtile dorului, in care "sentimentul dispersiunii in cosmos" (Basil Munteanu) si regasirea stenici a "mumelor" imprimi poeziei lui Blaga inceputul unui proces, formal vorbind, de clasicizare.
Inaltarea la metafizic si intoarcerea in spatiul, privilegiat, al Iezerului sau al Satului minunilor ordoneaza, intr-o arhitectura cu sonoritati aproape clasice, poemele din La curtile dorului (1938). Motivul coagulant este "un aproape patologic dor de tara' (Ion Chinezu), majoritatea versurilor fiind scrise in Elvetia si Portugalia. indreptat, nostalgic, spre "raiul sorin', Blaga il reface mental printr-un anamnesis tulburator:
"Stau acum iarasi cu fata spre tara.
intoarcerea va sa ramana un vis,
sa nu calc o nespusa porunca
sau poate fiindca fapturii asa-i este scris.
Numai noaptea, in fiece noapte,
somnul mai vine,
sosindu-mi din departatele plaiuri
mi-aduce un pic de-ntune-ric,
ca un pumn de tarana din patria mumelor,
din cimitire de raiuri"
(Ani, pribegie si somn). |
Poetul creeaza, in continuare, o mitologie sui-generis si traieste, cu gravitatea cunoscuta din culegerile anterioare, misterul cosmic. La acestea se adauga acum gestul ritual ce anunta "schimbarea zodiei".
"Cu linguri de lemn zabovim langa blide
lungi zile pierduti si straini.
Oaspeti suntem in tinda noii lumini
la curtile dorului. Cu cerul vecini"
(La curtile dorului). |
Curgerea vremii, timpul insusi cu miscarea sa ciclica structureaza meditatia ce devine, in mod treptat, jubilativa. Contactul cu tara dorului este anteic, de unde elogierea miracolului vegetal in diferitele varste ale anului: "Mocneste copacul. Martie suna./ Albinele-n faguri aduna/ si-amesteca invierea, / ceara si mierea' (Trezire); o Bunavestire pentru floarea marului anunta pomul incarcat cu rod din Belsug, in timp ce "singura fiinta care are religia luminii" tasneste spre soare intr-un gest brancusian:
"se-nalta odata,
biruitor fara fier,
din holda cer
si descanta pacatele
peste toate satele" (Ciocarlia). |
Aceasta, pentru ca - noteaza filosoful - "ea se lasa oarecum absorbita de soare. Zborul ciocarliei este singurul act din regnul animal care poate fi interpretat ca un act ritual" (Discobolul). Volumul certifica, pe de alta parte, prin sintagma "curtile dorului", reaparitia rimei si, in general, a formelor clasice de extractie folclorica. De asemenea, justifica apelul reiterat (in sens de: purificat) la traducerea in metafora a conceptului unghiular de gandire mitica. Lacul din miezul muntelui e "ochi al lumii" si ax vesnic in "spatiul mioritic":
"in palnia muntelui, iezerul netulburat,
ca un ochi al lumii, ascuns, s-a deschis.
Oglindeste un zbor prea inalt si cerul
curat, ce i-a fost odata promis.
Cata lung Ochiul spre Nord si spre varste,
si mulcom apoi spre vanatul cer.
Viseaza-n amiazi despre rodii de aur,
care se coc, senine, in ger" (Iezerul). |
Veghea spiritului (asociat, aici, cu iezerul fara fund) face pereche cu permanenta bradului, simbolic si el, asezat intre "zodii' si "tara", intre cer si pamant (Cantecul bradului), dar si cu Satul minunilor, ancestral, arhetipal, unde "cocosi dunareni isi vestesc de pe garduri/ dumineca lunga si fara de seara'. Osmoza dintre atitudinea lirica si spatiul-matrice este deplina, La curtile dorului atingand cota de varf a maturitatii estetice in opera poetica a lui Blaga Reluand un motiv fundamental din La cumpana apelor (1933) ca "satul natal", volumul de fata are - dincolo de valoarea sa intrinseca - si o functie de turnanta in ansamblul poeziei blagiene, tonusul vital de aici anuntandu-l pe acela din Nebanuitele trepte (1943). Pe aceeasi linie de spiritualizare a expresiei poetice se inscrie si ciclul lusitan, perfect integrat, de altfel, in materia volumului.
Inca din versurile oarecum anticipative din Seara mediteraneana (poem existent in La cumpana apelor) "misterul apare in plina lumina si nostalgiile grele se topesc, ca o adiere, in jocul liber al silabelor clare" (Ion Chinezu). Asfintit marin, Estoril, Alean, Boare atlantica. Unicornul si oceanul si Coasta soarelui restituie, sub forme savant epurate, un teritoriu solar, melancolizat ontologic:
"Valul acopere numele
scrise-n nisipuri, si urmele.
Soarele, lacrima Domnului,
Cade in marile somnului" (Asfintit marin). Sau: "Chiparosi ca fusele
'n toate cimitirele
ne abat privirile
catre inimi - dusele.
Neclintite-s morile,
gandul, sarcofagele,
frunza si catargele.
Ard in lume orele" (Coasta soarelui). |
Ochiul lui Pillat decupa peisajul mediteranean intr-un desen precis, la Blaga insa plastica imaginii se fluidizeaza in metaforele organizate sub forma de distihuri (Asfintit marin, Alean) sau de tertine (Boare atlantica), materia isi pierde densitatea iar mitul primeste transparenta lacrimii. El precipita si in efigia de sursa livresca a inorogului - expresie "nu a spatiului, care n-a putut sa-l retina, ci a timpului, care a reabsorbit imediat miraculoasa vietate in firescul ei mediu temporal, in demultul primordial" (Edgar Papu). lata-l in Unicornul si oceanul: "Pe tarm unicornul, o clipa cat anul, / se-nfrunta-n poveste cu oceanul.// E apa sau alta fiinta, cu plesne, / in care se simte intrand pan' la glesne?". Finalul poemei - "Se-nalta de spaima-n paragini/ cand taina se sfarma la margini" - se acorda cu procesul de abstractizare metaforica din celelalte piese, in tentativa eului liric de a se apropia de misterul cosmic: timpul "arde" in lume (Coasta soarelui), cocorii pornesc "spre clime de flacari" (Destin), corbul aduce "o veste cereasca" (Corbul) iar soarele, "lacrima Domnului", se ascunde, simptomatic parca, in "marile somnului" (Asfintit marin).
Expresiile acestea, premonitive, largesc mult - intrucat o proiecteaza in metafizic - aria dorului de tara. inca din La cumpana apelor ne intampina, dematerializat deja, "un inalt unicorn fara glas" (Septemvrie), care asculta trecerea mioritica in cadente de apoftegma. El va auzi apoi, in Ce aude unicornul, "plansetul tarilor" si "bocetul omului" intr-o melancolie impersonalizata, cosmica. Acum insa totul se proiecteaza pe fundalul marin, unde "largul prieste nalucilor line" (Estoril), contemplate de "pe-un galben liman portughez" (Alean). Apele intinse si "largile vremi" sunt evocate intr-o cantabilitate aproape eminesciana, ce prepara memorabila intoarcere in orizontul carpatin:
"Langa sat iata-ma iarasi,
prins cu umbrele tova-ras.
Cate-s altfel - omul, leatul!
Neschimbat e numai satul,
Aur scutura alunul.
Fluier zice. Cade fumul.
Greierii parintilor
mulcom canta, mulcom mor". |
Submersiunea (in preajma stramosilor), "caderea" soarelui in mare si a ingerilor, ca in poezia lui Trakl, sub forma de cenusa (Anno Domini) sunt alte ipostaze ale "intoarcerii", din care desprindem frisonul "marii treceri" a omului, ritmai de curgerea anotimpurilor si de "ornicul batran" al cetatii. Volumul distileaza astfel motive si tonatitati recognoscibile in versurile anterioare lui 1938, dar in conditii de echilibrare adesea perfecta intre concret si abstract, intre dimensiunea autohtona (id est: "mioritica") si "esenta universalista" (Serban Cioculescu), intre verslibrismul constitutiv si clasicizarea formala din aceasta poezie de mare combustie ideatica si afectiva.
