JOCUL IELELOR - Drama in trei acte (XII tablouri) de Camil Petrescu. Publicata pentru prima data in voi. Teatru, I, Bucuresti, Fundatia regala pentru literatura si arta, . Premiera absoluta: 20 decembrie 1965, la Teatrul Mic din Bucuresti.
Dupa cum reiese din marturiile scriitorului clin Addenda la Falsul tratat (1947), Jocul ielelor este insa conceput si scris in cinci variante succesive inca din 1916, cu intentia de a materializa "drama imperativului violent si categoric al «Dreptatii sociale» "Piesa a fost refacuta apoi in 1918, finalul ei, unicul fragment tiparit, aparand in revista Letopisefi (nr. 5-6, din 20 decembrie 1918-l ianuarie 1919). Pusa in repetitii la inceputul anului 1919 de Teatrul Comedia, piesa este retrasa de catre autor in urma unor conflicte cu conducerea teatrului in privinta montarii.
In fine, Camil Petrescu reia, in 1945, lucrul la piesa, refacand-o "din nou intr-o succesiune de tablouri, din convingerea ca tot forma initiala era cea mai indicata pentru subiect, chiar daca arata mai putina eficienta tehnica decat o piesa in trei acte". Dar in 1946 scriitorul o rescrie din nou, pentru a opta oara, "pastrand mereu in titlu si in intentie apropierea «jocul ideilor, jocul ielelor», actiunea dintai si structura personajelor, dar imbogatind aspectele cadrului (redactiei socialiste, initiale)".
In mod cert, drama Jocul ielelor constituie piesa cea mai complexa a lui Camil Petrescu Piesa contine, in fond, trei nivele de profunzime, fiind simultan o drama sociala, una gnoseologica si una analitica. Din aceasta cauza, piesa ridica dificultati de ordin scenic, intrucat, spre a se umple de cat mai multe semnificatii concrete, actiunea se petrece cand in redactia ziarului Dreptatea sociala, cand in subsolul tipografiei, cand pe o terasa bucuresteana dand spre zidul unui teatru de varietati, cand intr-o cabina din culisele acestui teatru, cand intr-o inchisoare de detinuti politici, cand in interioarele casei Saru Sinesti, cand in cabinetul Ministerului de justitie etc. Piesa e in primul nivel o drama sociala, prezentand cateva mostre de viata cotidiana cu aspectele ei mizere (existenta muncitorilor tipografi, aceea, la fel de atroce, a unei familii de artisti, aureolata tragic de o sinucidere colectiva s. a. m. d.).
Aceste cateva secvente semnificative intra in violent contrast cu nonsalanta cinica a burgheziei amorale: "Fericita aceasta Europa, din 1914, care poate petrece cand sunt cu putinta asemenea drame!". Vizitand un detinut socialist la inchisoare, Gelu Ruscanu e pur si simplu zguduit luand contact in modul cel mai direct si atroce cu suferinta umana. In acest punct, drama sociala din Jocul ielelor se intersecteaza cu drama moral-gnoseologica:
"Tovarase Praida, ai avut intotdeauna dreptate spunand ca oamenii sunt rai din ignoranta Ca n-au imaginatie Nu stiam cat mi se potriveste mie insumi acest lucru Oamenii pot fi fericiti fiindca n-au imaginatie Suntem complici din lipsa de imaginatie. Ah viata nu merita sa fie traita cu astfel de pret". Limitele cunoasterii empirice, cu repercusiuni grave pentru comunicabilitate, sunt denuntate obsesiv in opera lui Camil Petrescu
Astfel, in etica Iui Gelu Ruscanu, raul provine in primul rand din persistenta erorilor; actionand axiomatic, eroul tinde sa le elimine si sa instaureze binele absolut. Conform conceptiei sale, imaginatia si ratiunea sunt complementare, prima adancind-o pe a doua prin sugestii adecvate. Imaginatia ii confera gandirii raza de actiune infinita. Raul il provocam - sau, daca nu, macar il perpetuam -din ignoranta, dintr-o inconstienta indiferenta. O imaginatie ale carei informatii ar fi decantate si prelucrate de gandire ne-ar face sa fim in stare de alarma, constienti ca raul actioneaza chiar daca scapa perceptiei noastre. Faptul ne transforma in complici inocenti si in "sperjuri din ignoranta". Drama gnoseologica se combina acum cu drama analitica (adica cu piesa intoarsa spre trecut). Gelu Ruscanu, directorul Dreptatii sociale urmareste sa publice in ziarul sau o scrisoare compromitatoare pentru Saru Sinesti, ministrul justitiei; personajul isi spulbera toate ezitarile intrucat este condus de o etica riguroasa, aspra, de tip kantian: "Noi urmarim legea pura si ideea de dreptate insasi Legea asta este in noi Dreptatea asta nu are privilegiati" In realitate, Gelu Ruscanu, prin gestul sau extrem, se dovedeste a fi un halucinat al ideilor pure, al absolutului: "Dreptatea este deasupra noastra si e una pentru toata lumea si toate timpurile.
De altfel, dati-mi voie sa va atrag luarea aminte asupra faptului ca termenul «dreptate» nici nu are plural Nu se poate spune «dreptati».,.
Curios este ca nedreptatea are plural: nedreptatile pe care le sufera muncitorimea de pilda Toata puterea noastra de a spune ceea ce spunem vine din constiinta acestei dreptati absolute" Dar, pus fata in fata cu trecutul sau si al tatalui sau (alt halucinat al absolutului), datorita impactului cu celelalte personaje (Maria Saru Sinesti, Praida, Saru Sinesti), Gelu Ruscanu descopera prapastia dintre absolutul sau si articulatiile sinuoase si relative ale realitatii concrete; Ruscanu descopera, totodata, ca destinul sau e acela de a repeta destinul tatalui sau. Revelatiile sale, ca si drama lui, au loc in constiinta, de unde si concluzia sa, atat de faimoasa astazi, caracteristica pentru absolut toate personajele lui Camil Petrescu: "Cata luciditate atata existenta si deci atata drama".
