Estomparea granitelor la nivelul genurilor literare, al speciilor, al artelor in ansamblu apare odata cu experimentele literare interbelice si ia o amploare deosebita dupa Al Doilea Razboi Mondial. Teatrul isi descopera noi forme si teritorii: teatrul epic, poetic, absurd, parabolic, mitic etc.
O directie importanta a dramaturgiei europene a secolului XX se constituie prin dialogul cu miturile Antichitatii, ale crestinismului sau cu unele mai tarzii, medievale si renascentiste. Personaje precum Oedip, Prometeu, lisus, Donjuan, Faust devin eroii unor tragedii moderne. Rescrierea mitului presupune reinterpretarea lui dintr-o perspectiva moderna. Tema centrala a tragediilor antice, infruntarea destinului, revine in teatru, de multe ori in forma polemica.
Omul modern, pierzand contactul cu sacrul, se confrunta cu o alta fatalitate, ce tine de ordinea profana: pierderea identitatii, lipsa de comunicare, instrainarea de lume, problema libertatii, a singuratatii universale etc. In aceasta categorie a teatrului modern se inscrie si dramaturgia lui Marin Sorescu, participant prin opera sa la actiunea de reinnoire a teatrului romanesc, alaturi de Lucian Blaga (creatorul la noi al teatrului mito-poetic - Mesterul Manole), Gellu Naum (autor de teatru suprarealist), Eugen lonescu (teatrul absurdului), Matei Visniec (formule metatextuale, ludic-ironice, experimentale). Prin continutul operelor sale, Marin Sorescu poate fi socotit un existentialist, alaturi de autori ca Jean-Paul Sartre si Albert Camus.
Gen: dramatic
Specia: drama alegorica
Opera si contextul cultural
|
Marin Sorescu (1936- 1996) este unul dintre scriitorii afirmati in anii '60, face deci parte din asa-numita "generatie '60" sau neomodernista, alaturi de Marin Preda, Augustin Buzura, Nichita Stanescu, Ana Blandiana, Constanta Buzea, Ileana Malancioiu, Emil Brumaru, Leonid Dimov s.a. A debutat ca poet in 1964, cu un volum de parodii intitulat Singur printre poeti, urmand alte carti de poezie: Poeme (1965), Moartea ceasului (1966), Tineretea lui Don Quijote (1968), Tusiti (1970), Suflete, bun la toate (1973). Temele acestor volume sunt conditia umana, destinul, viata, moartea, teme grave, tratate intr-un stil tragic-ironic, cu trimiteri la mituri, simboluri stravechi si celebre personaje din literatura antica si moderna a lumii. Cele sase carti ale ciclului La lilieci alcatuiesc un univers aparte, rural, cu un limbaj idiomatic, savuros-ironic. In calitate de prozator, Marin Sorescu a semnat romanele Trei dinti din fata (1978) si Viziunea viziunii (1982).
Dramaturgia lui Marin Sorescu cuprinde: trilogia Setea muntelui de sare (1974), alcatuita din lona, Paracliserul si Matca, piese simbolice, dense, la limita dintre liric, epic si dramatic; piese cu pretext si fundal istoric medieval - campania lui Mahomed al ll-lea in Tara Romaneasca, domnia lui Vlad Tepes - insa care ascund aceeasi tematica grava a conditiei umane intr-o forma grotesca, tragic-ironica: Raceala (1976), A treia teapa (1978) si alte titluri: Exista nervi, Pluta Meduzei, Luptatorul pe doua fronturi, Varul Shakespeare. De fiecare data se distinge familiaritatea tratarii celor mai grave teme, tonul firesc, obisnuit al conversatiei intre semeni, parodierea subtila a modelelor ce pareau de neatins, umorul benign, nesarcastic, cautarea cu obstinatie a unui sens chiar si acolo unde intelesurile lumii acesteia si ale celei de dincolo par a fi disparut, personaje de o mare inocenta, care isi traiesc iluziile ca pe niste realitati indiscutabile.
lona face parte din trilogia dramatica Setea muntelui de sare (1974), alaturi de Paracliserul si Matca. Titlul trilogiei este o metafora despre setea de adevar, de cunoastere si de comunicare; acestea sunt, de fapt, caile de care omul are nevoie pentru a iesi din absurdul vietii, din automatismul istovitor al existentei.
Exista in fiecare piesa din trilogie un substrat mitic: lona trimite la mitul biblic din Vechiul Testament, Paracliserul, la mitul romanesc la Mesterului Manole, iar Matca reconstruieste in termeni moderni mitul biblic al Potopului.
Prelucrarea episodului din Biblie face ca piesa sa fie de la inceput parabolica. Astfel, tema nu este cea a pescarului inghitit de uriasa balena, adica sensul literal, ci se constituie treptat, dintr-o lectura interpretativa a textului. Astfel, este vorba de fapt despre tema omului confruntat cu absurdul circumstantelor ce-i definesc existenta, raportul tragic, tensionat dintre om si propria-i existenta. Este, pana la urma, povestea dramatic-duioasa a cautarii propriei identitati si a sensului vietii. O alta tema, adiacenta, este aceea a singuratatii: piesa are un singur personaj, lona, care isi pierde pana si ecoul. Dialogul (de fapt, lungul monolog) este cu sine insusi.
Marin Sorescu: "Am fost intrebat daca burta chitului simbolizeaza calatoria in cosmos sau singuratatea intrauterina. In ce masura lona e primul si ultimul om? Daca dau o acceptie freudiana, mistica, politica ori cabalistica experientei acestui personaj? Si, mai ales, ce semnificatie ore gestul final si daca nu mi-e mila de umanitate? Nu pot sa va raspund nimic () Totul mi se incurca in memorie. Stiu numai ca am vrut sa scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur."
|
Subiectul: Iona, pescar profesionist, doreste sa pescuiasca o vietate acvatica pentru a-si demonstra indemanarea. Pentru ca pestele nu se lasa prins, el isi aduce de-acasa un acvariu cu pesti domestici, creandu-si iluzia abilitatii sale. Prins in gura unui peste urias, mediteaza la posibilitatea de a se elibera. Se comporta, in aceste imprejurari extraordinare, ca si cum s-ar afla intr-o situatie normala: face reflectii despre progres, soarta, sensul vietii, destinul generatiilor, viata, moarte, oameni, lucruri, urzeste planuri pentru viitor etc. Spintecand burta pestelui in incercarea de a se elibera, el constata cu stupoare ca agresorul sau fusese inghitit de un alt peste, mai mare, ca se afla deci tot inchis. incearca din nou, strapunge si burta celui de-al doilea peste si intelege ca acesta fusese la randul sau inghitit de un altul. Eliberarea devine astfel o iluzie. Constient ca nu va ajunge niciodata la limanul captivitatii sale, lona se sinucide, spintecandu-si abdomenul, in timp ce exclama: "Problema este daca mai reusesti sa iesi din ceva, odata ce te-ai nascut. Doamne, cati pesti unul intr-altul! Toate lucrurile sunt pesti [] Traim si noi cum putem, inauntrul". Ironia ascunde dimensiunea absurdului care guverneaza existenta si-i rapeste semnificatiile - comicul sorescian ajunge mai disperat decat tragicul insusi.
Compozitie si structura: Subintitulata "tragedie in patru acte", lona este un soliloc, un lung monolog al unui singur personaj, combinand ironia si autoironia, sarcasmul, tonalitati lirice si pasaje eseistice despre lume si viata. Momentele de mare sfasiere launtrica, de teama si disperare ale personajului sunt trecute prin filtrul ironic care le readuce incarcatura de mister si incertitudine. Cele patru tablouri sunt construite pe alternanta "inauntru/in afara":
- in tabloul I, lona este un pescar ghinionist care a plecat din nou pe mare. Motivul marii trimite la una dintre cele mai vechi si fascinante experiente umane, simbol al orizontului nelimitat si al aventurii, al necunoscutului;
- in taboul II, lona este deja prins in burta primului peste urias (motivul pescarului pescuit). Aventura cunoasterii si a singuratatii este declansata, lona vorbeste mult, logosul fiind expresia supravietuirii, mijlocul prin care umanitatea rezista in fata absurdului existentei. Reflectiile filozofice pe marginea mortii, timpului, destinului uman etc. sunt facute intr-o tonalitate ironic-sentimentala, iar metaforele si limbajul liric-figurat creeaza impresia de mici poeme intercalate in monologul personajului: "incepe sa fie tarziu in mine. Uite, s-a facut intuneric in mana dreapta si in salcamul din fata casei. Trebuie sa sting cu o pleoapa toate lucrurile care au mai ramas aprinse, papucii de langa pat, cuierul, tablourile.";
- tabloul III il surprinde pe lona in burta celui de-al doilea peste, care il inghitise pe cel dintai. Apar acum alti doi pescari care nu spun nimic, nu ii raspund la intrebari, doar duc in spate niste barne. Acestia simbolizeaza oamenii ce isi poarta fara cracnire povara data de destin, asemenea lui Sisif in Tartar, dar care nici nu se framanta pentru a gasi o motivatie a actiunii lor. Nu exista, de fapt, Celalalt, interlocutorul cu care sa poata sta de vorba, nu exista nici geamanul, dublul, nici ecoul, lona este fundamental singur. "Pana sa ma nasc de-aici" - spune personajul, vorbind despre mitul nasterii, al singuratatii intrauterine, lona trateaza aceasta problema ironic: "De ce-i mananca [chitul] daca n-are conditii?";
- in ultimul tablou, lona, aparent afara, pe intinderea nisipului, zareste ultimul peste spintecat, dar si un nou orizont care nu este decat un sir nesfarsit de burti. Eliberarea este astfel o iluzie. Mediteaza asupra relatiei dintre om si divinitate ("Noi, oamenii, numai atata vrem: un exemplu de inviere"), asupra libertatii ("Problema e daca mai reusesti sa iesi din ceva, odata ce te-ai nascut"). incet, lona isi recupereaza trecutul, isi aduce aminte cine este si constata ca a gresit drumul - aventura nu este una in afara, ci trebuie sa fie una spre centru, inauntrul sau ("totul e invers") si nu renunta ("plec din nou"). Pentru a scapa de aceasta conditie, isi spinteca burta, exclamand: "Razbim noi cumva la lumina.".
In monologul dialogat apar tot mai frecvent referiri la experiente de cunoastere facute in numele unui "eu plural", ceea ce aminteste de modalitatile de functionare a corului din tragedia antica. Dialogul este si un mijloc de solidaritate cu sine insusi, de mentinere sau de realizare a propriei identitati.
Alegorismul piesei se vadeste si prin nerespectarea principiului verosimilitatii si, mai cu seama, din neobisnuitul relatiilor spatiale si temporale: se poate vorbi despre aspa-tialitate si atemporalitate.
Conflictul dramatic priveste problematica omului modern care, pierzand contactul cu sacrul, se confrunta cu fatalitatea destinului sau, cu probleme precum sensul existentei, comunicarea cu lumea, singuratatea si instrainarea de lume, problema libertatii si a captivitatii, a cunoasterii de sine si a cunoasterii, in general.
Ultimul gest al lui lona poate fi interpretat ca o sinucidere. Condamnat la recluziune, lona traieste intr-un perpetuu orizont al asteptarii, asemanator, din acest punct de vedere, cu personajul lui Beckett din Asteptandu-I pe Codot. Marin Sorescu dezvolta o idee care se gaseste si la scriitorul existentialist francez Albert Camus: omul trebuie sa infrunte moartea, avand dreptul moral sa recurga la un gest disperat (sinuciderea) atunci cand nu i se mai arata nici o solutie de salvare.
Dar a alege aceasta interpretare inseamna a reduce textul la una dintre lecturile posibile. Asa cum spune N. Manolescu, sinuciderea lui lona trebuie privita ca un gest simbolic, pentru ca, in sens propriu, ea ar insemna asumarea esecului. Or, lona este in momentul acestei alegeri coplesit de o iluminare a fiintei care a gasit calea, drumul -acela de a-si infrunta destinul prin continua cautare ce si-a schimbat acum sensul: "Adevarata maretie a lui lona este de a fi luat cunostinta de sine, de forta sa" si de a merge mai departe. El simbolizeaza astfel individul ce aspira spre libertate, spre cunoastere, este prototipul omului modern in cautarea adevarului si a absolutului, captiv intr-un spatiu inchis^ in eterna conditie de prizonier, in cercul stramt al limitelor sale. Salvarea pe care o gaseste el pentru impacarea cu sine si cu omenirea intreaga este cunoasterea de sine ca scara de a accede la absolut.
Limbajul personajului imbraca tonalitati multiple, de la lirismul sentimental ("incepe sa fie tarziu in mine. Uite, s-a facut intuneric in mana dreapta si in salcamul din fata casei. Trebuie sa sting cu o pleoapa toate lucrurile care au mai ramas aprinse, papucii de langa pat, cuierul, tablourile.") pana la ironia si autoironia generatoare de comic ("femeile insarcinate se strang mai multe la un loc - sa stea copiii de vorba [] Pun viitorul la cale."). Sesizam astfel amestecul genurilor, alaturarea tragicului si comicului.
incearca! Realizeaza un eseu structurat in care sa sustii ca in dramaturgia moderna granitele dintre genuri si specii s-au estompat, exemplificand cu un text studiat la clasa. In elaborarea eseului, vei avea in vedere:
- evidentierea interferentei genului dramatic cu genul epic/liric;
- subiectul si semnificatiile textului dramatic ales;
- constructia personajului;
- modalitati de expresie dramatica.
incearca! Realizeaza un eseu liber pornind de la urmatorul citat:
Marin Sorescu: "imi vine pe limba sa spun ca lona sunt eu Cel care traieste in
Tara de Foc este tot lona, omenirea intreaga este lona, daca-mi permite, lona este omul in conditia umana, in fata vietii si in fata mortii."
Concepte operationale folosite:
conflict, drama, personaj, subiect, tablou
