Romanul Ion este prima creatie epica majora a lui Liviu Rebreanu, impunandu-se inca de la aparitie in peisajul literaturii romane prin rigoarea constructiei, stil, aspecte care ii confera auto¬rului statutul de creator al romanului romanesc modern, obiectiv si realist. Cartea a dobandit o apreciere unanima, provocand elogiile marilor critici Eugen Lovinescu (Ion e cea mea puternica creatie a literaturii romane"), Tudor Vianu (Ion este "icoana complexa, vie, rara exuberanta, bo¬gata in amanunte de observatie" a vietii Ardealului) sau George Calinescu (Ion este epopeea care consacra pe Rebreanu ca poet epic al omului teluric" [robit materiei]; , Ion e o capodopera de maretie, linistita, solemn ca un fluviu american").
Aceasta monumentala creatie epica, "o epopee a taranului roman", dar si "o monografie" a satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea, a fost realizata prin cunoasterea nemijlocita a realitatilor rurale, in 1908, autorul se afla la Prislop (care devine in roman Pripas), unde asista la o scena, a carei imagine a purtat-o in memorie si pe care o va aminti intr-o conferinta din 1932: ''Hoinarind pe coastele dimprejurul satului, am zarit un taran, imbracat in straie de sarbatoare. () Deodata s-a aplecat si a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe o ibovnica''Aceasta imagine semnificativa revine obsesiv in mintea scriitorului si va fi ideea pe care se va fundamenta romanul. Este iubirea viscerala de pamant a lui Ion Pop al Glanetasului, personajul principal al romanului, al carui model este Ion Boldijar din Prislop.
Exercitiile epice necesare inaintea elaborarii romanului au fost nuvelele. Rusinea, de exemplu, o prezinta pe Rodovica, "o victima a iubirii" (prefigurare a Anei Baciu din roman), iar, in Rafuiala, Rafila este casatorita cu Toma Lotru, dupa ce-l iubise pe Tanase, "un flacau, sarac ca degetu (situatie asemanatoare cu cea din Ion, inclusiv uciderea din gelozie a lui Tanase). O prima varianta a romanului poarta titlul Zestrea.Romanul ofera o imagine de ansamblu realista, obiectiva, a vietii satului ardelean antebe¬lic, depasind viziunile partiale, incomplete sau subiective din romanele anterioare: Mara, de loan Slavici, Arhanghelii, de Ion Agarbiceanu, Ciocoii vechi si noi, de Nicolae Filimon, sau Viata la tara, de Duiliu Zamfirescu.
Tema romanului Ion, de Liviu Rebreanu, este rurala: oglindirea vietii satului romanesc ardelean de la inceputul secolului XX, cu cele doua mari probleme ale sale: cea sociala (ierarhizarea in functie de proprietatea asupra pamantului) si cea nationala (viata spirituala a romanilor sub dominatia straina). Aceasta tema rurala (particularizata la lumea satului romanesc) este corelata cu una universala: tema iubirii (adaptata la lumea satului). Personajul Ion este protagonistul acestui univers, iar conflictul interior pe care se cladeste tot subiectul cartii este imposibilitatea de a impaca cele doua chemari antagonice ''glasul pamantului" si ''glasul iubirii''.
Ideea care se desprinde in final este aceea ca ,glasul iubirii, adica ceea ce este uman si divin in om, invinge in cele din urma glasul pamantului, adica ceea ce este patima, exces, legare de lucruri materiale, sacrificiu al umanului si divinului, inuman, diabolic.
Drama lui Ion este fireasca, atata vreme cat a sacrificat pentru obtinerea averii iubiri (a Anei Baciu pentru el; a Floricai Oprea pentru el; a sa pentru Florica) si destine (al Anei care se spanzura; al lui Vasile Baciu, care-si pierde averea si fiica; al lui George, care infunda inchisoarea; al Floricai Oprea, care ramane fara sot; al copilului sau, Petrisor, care moare; al parintilor sai, ramasi fara sprijin la batranete).
| STRUCTURA NARATIVA in romanul Ion |
Romanul are o structura echilibrata, fiind alcatuit din doua parti, intitulate sugestiv Glasul pamantului si Glasul iubirii, simbolizand cele doua forte antagonice din sufletul lui Ion. Tot la fel de sugestive sunt titlurile capitolelor, care condenseaza intr-un singur cuvant esenta narativa a ca¬pitolului. Partea intai (Glasul pamantului) cuprinde capitolele: Inceputul, Zvarcolirea, Iubirea, Noaptea, Rusinea, Nunta, iar partea a doua (Glasul iubirii), capitolele: Vasile, Copilul, Sarutarea, Streangul, Blestemul, George, Sfarsitul, in total 13, cifra a nenorocului, in consonanta cu destinul lui Ion, care n-a dobandit fericirea, deoarece a ascultat glasul poftei instinctuale de avere si nu glasul "divin" al iubirii.
Structura de sferoid se observa din titlurile primului si ultimului capitol, dar si din imaginea simetrica a drumului spre Pripas. La inceput, drumul intra in sat pe langa crucea stramba pe care e rastignit Hristos", iar, in final, acelasi drum iese in sosea si se pierde, lasand in urma lumea mica a Pripasului cu dramele ei care "se pierd intr-o taina dureros de necuprinsa, ca niste tremurari plapande intr-un uragan urias".
Fiecare capitol este structurat in episoade, secvente numerotate riguros, totul bine cantarit si echilibrat Planuri paralele, simetrii, ponderi si gradari ale tensiunii, toate intr-o armonizare simfonica, demonstreaza cu prisosinta importanta pe care Li viu Rebreanu o acorda constructiei romanului Ion (Hora de la inceput si de la sfarsit este, probabil, o hora a destinului).
