tipul taranului
personaj realist
Liu Rebreanu (1885-l944) este considerat creatorul romanului romanesc modern, intrucat "Ion" este prit ca "cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane" de pana atunci (Eugen Lonescu), iar "Padurea spanzuratilor" este primul roman de analiza psihologica din proza romaneasca.
"Ion" de Liu Rebreanu a fost publicat in anul 1920, dupa o lunga perioada de elaborare, asa cum insusi scriitorul mentioneaza in finalul operei, intre martie 1913 - iulie 1920. Initiatorul modernismului, Eugen Lonescu primeste romanul "Ion" ca pe o izbanda a literaturii romane, iar satisfactia sa este consemnata in studiul "Creatia obiectiva. Liu Rebreanu: Ion". Modernismul romanului rezida din complexitatea constructiei narative, din multitudinea urilor de actiune si din numarul mare de personaje (peste 80) reprezentative pentru toate mediile sociale si, nu in ultimul rand, din formula contrapunctului, adica relatarea aceluiasi eveniment in uri diferite (nunta taraneasca a lui Ion - nunta Laurei in stratul social al intelectualilor; hora-balul etc). Perspectiva narativa defineste punctul de vedere al naratorului omniscient (heterodiegetic) si omniprezent asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a, iar atitudinea naratorului reiesita din relatia sa cu personajele profileaza focalizarea zero si ziunea "dindarat", argumentand caracterul obiectiv al romanului.
Perspectiva temporala este reala si cronologica, bazata pe povestirea faptelor in ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real deschis, al satului Pripas, si unul imaginar inchis, al trairilor interioare din sufletul si constiinta personajelor.
Ion Pop al Glanetasului, personajul principal si eponim (care da numele operei-w./j.) din romanul "Ion" al Iui Rebreanu, este unul de referinta in literatura romana, concentrand tragica istorie a taranului ardelean din primele decenii ale secolului al XX-lea. Desi taran, care s-ar inscrie ca personaj, mai degraba, in curentul traditionalism, Ion este insa, mai ales, un personaj modern si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster) prin complexitatea trairilor, prin forta conflictului interior ce se manifesta patimas si prin analiza psihologica de introspectare a caracterului. De altfel, structura epica a romanului organizata in doua parti - "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii" - reflecta, in spirit modern, patimile conflictuale ale protagonistului: pamantul si iubirea.
Ion este un personaj realist, tipic pentru patura sociala a taranimii legate tal de pamantul care-i asigura existenta si respectul colectitatii, realizat prin formula artistica a basoreliefului. Ca personaj modern, protagonistul este puternic indidualizat prin complexitatea caracteriala (personaj "rotund"), prin folosirea metodelor neobisnuite de a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu, prin patimile devoratoare si prin sfarsitul tragic si prezibil totodata.
Portretul moral este construit din trasaturi contradictorii si complexe, ce reies indirect din comportamentul plin de energie, din atitudinea, gandurile si framantarile patimase ale protagonistului care-i si determina destinul.Inca de la inceputul romanului, la hora satului, naratorul obiectiv si omniscient il edentiaza dintre jucatori pe- feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion, urmarind-o pe Ana cu o prire stranie, cu "nedumerire si un clesug neprefacut", apoi o vede pe Florica "mai frumoasa ca oricand [], fata vaduvei lui Maxim Oprea". Comportamentul flacaului, gesturile si pririle ce se voiau dragastoase reflecta in mod indirect ipocrizia personajului, care, desi o iubea pe Florica, nu renunta la cucerirea Anei, pentru ca aceasta era bogata, "avea locuri si case si te multe."
Conflictul interior, care marcheaza destinul flacaului, este zibil inca de la inceputul romanului. Caracterizat direct de catre naratorul obiectiv, Ion este "iute si harnic ca ma-sa", chipes, voinic, dar sarac, din care cauza simte dureros prapastia dintre el si "bocotanii" satului, ca Vasile Baciu. Cand acest personaj il caracterizeaza direct, spunandu-i "fleandura, sarantoc, hot si talhar", Ion, se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza olent. Orgolios peste masura, el sufera cumplit atunci cand preotul Belciug il dojeneste in biserica, mai ales ca tot satul este martor la.aceasta umilinta, dupa cum noteaza naratorul omniscient.
De la inceput, Ion este sfasiat de doua forte interioare, "glasul pamantului" si "glasul iubirii", naratorul omniscient argumentand prin trasaturi edente faptul ca eroul este o ctima prezibila a acestor doua patimi:
Patima pentru pamant il macina pentru ca "pamantul ii era drag ca ochii din cap".Toata fiinta lui Ion era mistuita de "dorul de a avea pamant mult, cat mai mult", deoarece "iubirea pamantului 1-a stapanit de mic copil [] de pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama." Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o vointa navalnica, un temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in
atingerea scopului, dar si clean, Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere ul seducerii Anei. Asadar, setea de pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, facand diri el un personaj memorabil prin aceea ca intreaga sa energie este canalizata catre atingerea scopului de a avea pamant: "glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare, coplesindu-l". El se straduieste sa puna mana pe fata lui Vasile Baciu, care nu vrea sa i-o dea cu niciun chip. Impresionat de framantarea flacaului, Titu Herdelea ii sugereaza sa-l sileasca pe Baciu, daca acesta nu se invoieste. Ion rasufla usurat si-i ne ideea s-o necinsteasca pe Ana, proiect pe care si-1 pune in practica pana la ultimul detaliu. Dupa ce ul ii reuseste datorita "inteligentei ascutite, cleniei procedurale si mai ales vointei imense" (E. Lonescu), Ion intra in posesia averii lui Vasile Baciu si, intr-un gest de adorare, saruta pamantul. Aceasta atitudine este o noua ipostaza a lui Ion, care se simte "mandru si multumit ca orice inngator" si se vede "mare si puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori".
Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a personajului realist, protagonistul considerand ca daca ar fi avut pamant, Vasile Baciu n-ar mai fi indraznit sa-l jigneasca in fata celorlalti si nici preotul Belciug nu l-ar fi umilit in biserica. Paul Georgescu sustine ideea ca pentrulon pamantul "insemna situatie sociala, demnitate umana; posibilitatea de a munci cu folos", constituind pentru flacaul ambitios demnitate si totodata obiect al muncii asupra caruia isi exercita energia, goarea, harnicia si priceperea.
Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion dene rece, distanta, cinica, refuza sa-i mai vorbeasca ori sa o mai vada si-i spune, dispretuitor, sa-l trimita pe taica-sau sa discute. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este "semet si cu nasul in vant", sfidator, constient ca detine controlul absolut asupra situatiei si ca-l poate sili sa-i dea pamantul la care atata ravnise. Cand a luat-o pe Ana, Ion s-a insurat, de fapt, cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si incomoda. Capitolul "Nunta" il surprinde pe Ion penduland intre cele doua "glasuri", devenite voci interioare, mai intai "ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume sa scap de uratenia asta", ca apoi, in clipa imediat urmatoare, sa gandeasca in sine cu dispret "si sa raman tot calic, pentru o muiere". Acest monolog interior edentiaza conflictul interior dintre cele doua patimi de care este mistuit flacaul.
Trairile lui Ion in lupta dusa pentru a intra in stapanirea pamanturilor lui Vasile Bariu sunt cele mai diverse: de la brutalitate si olenta, la prefacatorie si incantare. G. Calinescu afirma ca "in ul creatiei Ion este o bruta. A batjocorit o fata, i-a luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant", ceea ce sugereaza faptul ca Ion este novat de propriul destin, deoarece, din cauza patimii pentru pamant, se dezumanizeaza. Vinovata este insa si societatea care determina o opozitie intre saraci si bogati prin natura relatiilor dintre oameni. insusindu-si pamantul pe cai necinstite, Ion nu putea sa supraetuiasca, sfarsitul lui prezibil fiind perfect motivat moral si estetic de catre naratorul obiectiv si omniscient.
Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt "glas" ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Dupa ce Ana s-a spanzurat, Ion, simtindu-se liber, este din ce in ce mai nestapanit in iubirea lui pentru Florica, pe care o urmarea peste tot si care i se parea mai importanta decat toate pamanturile: "ce folos de pamanturi, daca cine ti-e pe lume drag nu-i al tau?". Prietenia falsa cu George constituie o alta strategie a protagonistului pentru a se afla cat mai des in preajma Floricai. Din clipa in care Sasta-Oloaga i-a deschis ochii, George intelege de ce Ion ne mereu pe la ei si uieste sa rena pe neasteptate, ca sa se connga de corectitudinea banuielii. intors acasa in plina noapte, George aude zgomote in curte, ia sapa si, pentru ca nu-i raspunde nimeni, izbeste la intamplare, fara sa vada nimic. Simte ca "fierul a patruns in ceva moale", apoi mai loveste inca o data si aude "un parait surd", iar cand da a treia oara este conns ca l-a omorat. Asadar, Rebreanu propune pentru sfarsitul patimasului Ion o crima pasionala, infaptuita Cu o unealta simbolica pentru munca pamantului: sapa.
Astfel, personajul este drastic pedepsit de narator, intrucat el se face novat de dezintegrare morala, fiind raspunzator de ata Anei si a copilului lor, tulburand echilibrul unui camin si linistea unei intregi colectitati. Dupa dramele consumate, ata satului isi reia cursul normal, finalul romanului ilustrand sarbatoarea sfintirii noii biserici, la care este adunat tot satul, iar descrierea drumului dinspre Pripas sugereaza faptui ca totul reintra in firescul etii.
Din relatia cu celelalte personaje, reiese, indirect, egoismul protagonistului. Obsesia lui Ion pentru pamant provoaca mai multe conflicte exterioare: cu Baciu, caruia vrea sa-i ia averea, cu Simion, in ogorul caruia intra cu plugul si-i sustrage o brazda de pamant, cu preotul Belciug, care mediaza disputa dintre Ion si Baciu. Ingratitudinea fata de Zaharia Herdelea este o atitudine,ce da nastere la repercusiuni grave pentru familia invatatorului, tradarea lui Ion ducand la demiterea acestuia din invatamant si la ostilitati accentuate intre el si preotul Belciug.
Personaj realist, Ion Pop al Glanetasului a fost preluat de Liu Rebreanu din ata, fiind inspirat de o imagine vazuta de scriitor pe colinele unui sat, unde a observat "un taran imbracat in haine de "sarbatoare", care s-a aplecat, deodata "si-a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe-o ibovnica. Scena m-a uimit si mi s-a intiparit in minte, dar fara vreun scop deosebit, ci numai ca o simpla ciudatenie".
Un alt eveniment care l-a marcat in mod deosebit a fost convorbirea pe care Liu Rebreanu a avut-o cu un tanar taran vrednic, muncitor, pe nume Ion Boldijar al Glanetasului, care nu avea pamant si pronunta acest cuvant cu "atata sete, cu atata lacomie si pasiune, parc-ar fi fost vorba despre o fiinta e si adorata". In concluzie, personajul lui Liu Rebreanu este primul erou literar realizat in mod obiectiv, rece, deoarece romancierul detine secretul construirii de oameni i, intr-un stil anticalofil, fara podoabe artistice sau artificii de limbaj.
Prezenta regionalismelor ardelenesti asigura un echilibru stilistic, personajele avand un limbaj definitoriu pentru mediul caruia ii apartine fiecare. Cuntele si expresiile populare, precum si registrul lexical taranesc sunt proprii lui Ion Pop al Glanetasului, contribuind la desavarsirea personajului realist, reprezentativ pentru mediul rural ardelenesc.
"Cand ai reusit sa inchizi in cunte cateva clipe de ata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume", marturisea Liu Rebreanu in "Jurnal".
