RECEPTAREA JUNIMISMULUI SI PROPAGAREA LUI IN EPOCA STUDIILOR VIENEZE
Legaturile lui Ioan Slavici cu directia nona s-au stabilit si s-au mentinut in cele mai importante momente ale activitatii sale culturale si literare, cu implicatii profunde in ideologia literara, in conceptia artistica, mai putin in cea politica, dar in chip hotarator in modul de a gandi si a actiona, spre a orienta cultura romana din Transilvania pe fagase noi. El n-a fost doar un frecventator ocazional al intrunirilor literare de la Iasi si Bucuresti si nici nu s-a numarat intre colaboratorii sporadici ai Convorbirilor literare, chiar daca n-au lipsit ani in care a onorat revista junimista cu mai putine contributii, fiind cu totul stapanit de simtul responsabilitatii pentru indeplinirea misiunii publicatiilor proprii : Tribuna, Vatra, Corespondenta romana.
Considerata in ansamblul ei, activitatea sa ca junimist este mai bogata si mai indelungata decat a oricaruia dintre marii clasici ; initiativele sale culturale inspirate de directia noua au cunoscut un larg rasunet, influentand in Transilvania si Banat procesul afirmarii spiritualitatii noastre nationale, iar Convorbirile literare au fost sustinute si onorate cu colaborari pe o perioada ce depaseste treizeci de ani. Emi-nescu isi incetase, practic, activitatea la Junimea in 1883, asadar, dupa aproximativ doisprezece ani, iar Caragiale nu mai frecventa cenaclul si nu mai publica in Convorbiri literare din 1890, dupa zece-unsprezece ani de fidelitate junimista. in schimb, autorul Morii cu Noroc a revenit la Junimea in 1890, numarandu-se, alaturi de Cosbuc si Duiliu Zamfi-rescu, pana in 1894, intre principalii sustinatori literari ai seratelor literare bucurestene.
Activitatea indelungata a lui Slavici in cadrul Junimii n-a fost insa lipsita de sinuozitati, de rezerve si dezacorduri cu unele idei politice, indeosebi cand ele se refereau la problema Transilvaniei, fata de care el cerea formularea unor atitudini mai clare si mai hotarate, cel putin in decursul ultimelor doua decenii ale secolului trecut. Nu trebuie pierdut din vedere nicicand faptul ca a fost de la inceputul studiilor sale universitare scriitorul caruia Junimea i-a acordat ajutoare materiale substantiale, mai numeroase chiar si decat cele ce i s-au atribuit lui M. Eminescu, in acelasi interval de timp. S-a bucurat, in momente grele ale vietii, de sfaturi si incurajari morale venite din partea unor junimisti de vaza, ca Iacob Negruzzi si Titu Maiorescu. Mai presus de orice s-au situat, in epoca inceputurilor literare, indrumarile venite nu numai din partea lui Mihai Eminescu, dar si a lui Iacob Negruzzi, ca reprezentant autorizat al Convorbirilor literare. Asa dupa cum insusi avea sa declare in corespondenta, junimistilor le-a datorat intr-un timp chiar viata, caci, fara sprijinul lor material si moral, ar fi putut sfarsi in vreunul din spitalele vieneze.
Cu timpul au aparut in atitudinea lui Slavici fata de Junimea anumite rezerve si chiar contradictii, dar toate au ocupat un spatiu relativ restrans si nicicand n-au impietat principialitatea relatiilor literare. Ele solicita din partea istoricului literar o atitudine de intelegere, avandu-i in vedere deopotriva pe scriitorul si omul Slavici. S-ar cuveni atunci sa acordam mai mare credit celor spuse de Eleonora Slavici, care considera ca viata sotului sau a fost "foarte complexa" datorita caracterului aparte, si tocmai de aceea a ramas pentru multi neinteleasa. Descifrarea ei este inlesnita insa de o caracteristica esentiala a omului Slavici - buna-cre-dinta - incat "ganditorii cinstiti sufleteste ai neamului" vor avea posibilitatea sa-i acorde "locul pe care-l merita" 4 in istoria literaturii romane. Primii care au avut prilejul sa formuleze judecati obiective asupra omului si a scriitorului au fost junimistii insisi, cei mai multi dintre ei convingandu-se inca de la inceput de buna-credinta, sinceritatea si loialitatea colegului lor de la seratele literare.
in cunoscutul Album al Junimii, Ioan Slavici figureaza ca facand parte din societate incepand cu anul . Data respectiva coincide intru totul cu momentul descinderii sale in Iasi, petrecut in toamna) acelui an, dar il priveaza de cei aproape patru ani pe care i-a dedicat pana atunci unor importante initiative culturale in spiritul "directiei noi" si de trei ani de colaborare la Convorbiri literare. Daca tinem seama de o precizare facuta de Iacob Negruzzi cu privire la modul cum se stabilea vechimea in Junimea, atunci pentru Slavici ar trebui acceptat anul 1871, cand a inceput sa colaboreze la revista societatii. intr-o scrisoare din 1877, redactorul Convorbirilor literare atragea atentia ca intrarea "se considera de cand a inceput cineva a scrie in Convorbiri. in caz cand persoana respectiva nu scrie, de cand a inceput a frecventa adunarile Societatii" . Rectificarea datei din Album e cu atat mai indreptatita, cu cat se stie ca primele relatii ale scriitorului cu Junimea s-au stabilit si mai inainte, in 1870, prin intermediul studentilor romani aflati pentru studii la Viena, care-si insusisera in parte ideile junimiste in scolile din Sibiu, Brasov, Nasaud si Arad.
Printre ei se afla Mihai Eminescu, din al carui indemn a inceput sa scrie literatura ; poetul i-a facut corecturi discrete si apoi, din 1871, i-a trimis lucrarile la revista ieseana Convorbiri literare, cu care stabilise bune raporturi.
in legatura cu acest prim contact si cu invitatiile de a deveni colaborator la revista junimista exista documente care scot in evidenta rolul lui Iacob Negruzzi in orientarea lui Ioan Slavici, inca de la inceput, si spre alte domenii ale activitatii spirituale romanesti decat literatura propriu-zisa. Ne referim cu deosebire la o nota semnata de directorul Convorbirilor literare pe marginea unei scrisori a lui Eminescu, unde informeaza ca facand cunostinta cu cei doi scriitori la Viena in 1870, "sfatui pe d. Slavici, in urma multor conversatii ce avusese toti trei impreuna, mai ales asupra deosebirilor de caracter dintre romani si maghiari, sa faca asupra acestui subiect un studiu care s-ar publica in revista de la Iasi. Acest studiu a fost redactat si publicat in 14 numere din voi. V Convorbiri literare 1871-1872u 3, Asadar, tot in primul an de stabilire a contactelor cu junimismul prin studentii romani de la Viena si indeosebi prin Eminescu, Ioan Slavici a avut prilejul sa obtina lamuriri detaliate asupra obiectivelor "directiei noi" chiar de la unul dintre fondatorii ei. in ceea ce-l priveste pe lacob Negruzzi, e sigur ca vedea in cunostinta cu Slavici un nou castig pentru junimism in general si pentru revista Convorbiri literare in special; cel putin ca obiectiv imediat a retinut ca fiind pe deplin posibila publicarea in revista ieseana a unui studiu comparativ temeinic, semnat de un colaborator nou, care poseda cunostinte insemnate atat despre poporul roman din Transilvania, cat si despre cel maghiar, ceea ce-i facilita obiectivitatea demersului, dupa cum se va vedea nu peste mult timp. Atunci, in 1870, a avut lacob Negruzzi prilejul sa-i dezvaluie si sa-i explice lui Ioan Slavici obiectivele urmarite de directia noua. in cultura si literatura romana. Aprobandu-Ie, Ioan Slavici a continuat sa-i ceara noi deslusiri tot timpul sederii sale la Viena, stabilind cu lacob Negruzzi legaturi stranse, printr-o bogata si importanta corespondenta. Mentorul Convorbirilor literare se interesa tot mai insistent de el, cerandu-i lui M. Eminescu sa-l informeze asupra studiilor la care lucra si indeosebi despre preocuparile lui literare. Treptat, Ioan Slavici s-a familiarizat cu preocuparile directiei noi si s-a identificat cu telurile societatii Junimea. La formarea sa ca junimist literar au contribuit nu numai M. Eminescu, direct, si lacob Negruzzi, prin corespondenta, dar si toti aceia care colaborau la revista Convorbiri literare. El o citea cu regularitate, "din scoarta in scoarta" ; dispunea de intreaga colectie, primind in continuare, gratuit, fiecare numar, mai intai la Viena, iar apoi la Arad, Oradea si Siria, pana in 1874, cand s-a mutat la Iasi. Nu i-a fost greu sa-si dea seama ca aceasta era atunci cea mai buna revista de literatura si cultura de la noi, caci se publicau in paginile ei opere literare de o valoare deosebita, precum si studii competente de critica literara, folclor, istorie, istoria artelor, lingvistica. Convins de semnificatia cu totul aparte a publicatiei junimiste in contextul general al literaturii si al culturii romane, s-a aratat repede preocupat sa contribuie la raspandirea ci in randul intelectualilor romani aflati in afara granitelor de atunci ale statului nostru. Pe de alta parte, cand redactorul a cunoscut momente de grea cumpana, el n-a pregetat sa-l incurajeze, atragand atentia ca responsabilitatea e cu atat mai mare, cu cat se stie ca se afla in fruntea unei publicatii cu insemnate rosturi in literatura si cultura romana. in 1876, bunaoara, ii scria lui lacob Negruzzi ca importanta majora a revistei ce o conducea ar trebui sa-i insufle mal mult curaj, determinandu-l sa abandoneze ideea de a nu mai lupta pentru mentinerea ei : "Pana acuma Convorbirile lite~ TOre au implinit frumoasa misiune de a fi introdus stabilitate in lucrarea noastra literara. Tot le mai ramane rolul intr-adevar pozitiv de a se si raspandi. Si nu e nici o foaie romana care ar putea face pretentie la raspandire ca si aceea, care intra in al zecelea an, dupa o lupta tot atat de grea, o varsta intr-adevar jubiliara". Iar in final imbarbatarea necesara : "Noi singuri (cei de la Convorbiri literare - V.V.) ne putem fali ca avem prieteni grupati in Ardeal si Convorbirile vor fi foaia care mai curand ori mai tarziu va fi cetita in Ardeal" .
in anul 1870, cand Ioan Slavici, dupa ce si-a insusit principiile junimismului si s-a situat, impreuna cu Eminescu, intre fruntasii1 studen-timii romane din Viena, numarul adeptilor directiei noi a crescut simtitor, in urma confruntarilor dese si dure cu adversarii sai. Acesti adepti au optat pentru tezele lui T. Maiorescu despre bazele limbii romane literare, au adoptat ortografia fonetica de la Convorbiri literare si au inceput sa devina militanti neobositi pentru o cultura romana unitara. Fireste ca nici in cazul lui Ioan Slavici si nici al celorlalti studenti romani din Viena nu putea fi vorba atunci de o insusire integrala a junimismului. Lucrurile s-au petrecut aidoma si in cercurile intelectuale romanesti din Transilvania, Banat "i Bucovina, unde adeziunea se i asfrangea numai asupra acelor principii junimiste care slujeau aspiratiile spirituale specifice romanilor de pe aceste meleaguri. Tocmai la ele s-au referit si publicistii din Transilvania, Banat si Bucovina cand si-au propus sa releve meritele Junimii. Asa a procedat, bunaoara, Ion Petranu, care scria cu hotarare : .,in ortografie Junimea combate eti-mologismul lui Cipariu si Laurian, iar in cat priveste limba, porneste o miscare puternica contra scoalei latiniste din Transilvania. in mare parte al Junimei este meritul ca in literatura romana azi a triumfat directiunea poporala, iar in ortografie otimologismul este parasit de tot" . Nici macar preferintele spirituale junimiste n-au fost impartasite de Ioan Slavici integral ; asa, de pilda, a inteles orientarea societatii iesene spre cultura germana numai in masura in care aceasta din urma propaga "cultul adevarului, iubirea de munca, spiritul de ordine si sentimentul de datorie" .
In cele maj multe imprejurari, el a impartasit acele obiective ale miscarii culturale si literare junimistei care constituiau adevarati stimu-lenti pentru viata spirituala romaneasca din Transilvania si Banat. Dar junimismul sau initial nu s-a marginit numai la acceptarea unor obiective si deziderate. Nu dupa mult timp de la insusirea acestuia a devenit, asa cum singur va spune mai tarziu, principalul propagator al "directiei noi" in Viena. apoi in Transilvania si Banat. impreuna cu M. Eminescu, s-a situat in fruntea studentilor romani din Viena care osteneau necontenit pentru biruinta ideilor junimiste, angajandu-se in dezbateri polemice si in organizarea unor actiuni de rasunet national, izvorate din dorinta de a infaptui idealurile nobile propovaduite de Junimec.; cum a fost acela al restabilirii unitatii spirituale romanesti. Cand Ioan Slavici a fost ales presedinte al societatii studentesti "Romania juna", fara indoiala ca s-a tinut seama de aderarea sa la junimism ; succesele prilejuite de serbarea de la Putna din 1871 au fost determinate si de elanul cu care a stiut sa-i calauzeasca pe cei mai multi tineri hotarati sa contribuie la realizarea platformei culturale junimiste. Nu intamplator comisia pentru alegerea discursului ce urma sa se rosteasca la Putna s-a alcatuit in primul rand din trei fondatori ai Junimii (Maiorescu, Negruzzi, Pogor), iar ea l-a desemnat sa-l rosteasca tot pe un adept al junimismului si colaborator la Convorbiri literare, A. D. Xenopol.
Ceea ce a intreprins Ioan Slavici la Viena, pana in 1372, in vederea raspandirii ideilor si a impartasirii idealurilor junimiste s-a bazat pe entuziasmul ru care-l sustineau adeptii societatii iesene din Transilvania, ca deosebire coi de la Sibiu, si pe indemnurile venite din partea lui M. Eminescu, el insusi un mare entuziast. in continuare insa, Ioan Slavici s-a bazat pe inspiratii si eforturi proprii in aplicarea junimismului la conditiile s-ptciiice pentru viata spirituala romaneasca din mari orase ale Transilvaniei, ca Aradul si Sibiul. Stabilit vremelnic la Arad in toamna anului 1872, a avut prilejul sa constate ca intelectualitatea locala ii acorda un anumit credit, datorita instruirii sale intr-un mare oras al culturii europene cum era Viena, dar si fiindca i se dusese vestea de simpatizant al directiei noi, iar numele ii aparuse deja cu un an in urma in paginile Convorbirilor literare. Primele sale initiative culturale din Arad au fost inspirate de ideea restabilirii unitatii noastre spirituale, sustinuta atunci cu mari eforturi si cu larg rasunet de catre junimisti. Unf ecou aparte a cunoscut initiativa de a organiza cicluri de prelegeri publice care aminteau de faimoasele "prelectiuni populare" de la Iasi, dar pastrau si ceva din specificul local al unor astfel de manifestari, ceea ce l-a facut pe Slavici sa le considere a fi "proprii in felul lor". Prima prelegere a intitulat-o Asupra lucrarii omenesti si in special asupra lucrarii economice si impartirii lucrului. De la probleme de economie politica a trecut la cele de psihologie, caci pe cea de a treia conferinta a prezentat-o ca un discurs Asupra lucrarii sufletesti, in sfarsit, o scurta privire de ansamblu si o incursiune selectiva in literatura romana i le-a prilejuit cea de a patra prelegere, Asupra miscarii literare a romanilor de azi. Daca primele trei conferinte numai prin intentia instruirii multilaterale a publicului faceau dovada configuratiei lor junimiste, ultima se inspira vadit din efortul celor ce-si propusesera inca din 1865 sa alcatuiasca o antologie a poeziei romane, desi viziunea generala oferea mai mult un punct de vedere de inspiratie eminesciana decat maioresciana,'prin intentia de a nu minimaliza anumiti scriitori, indiferent de obarsia lor si de contributia in ansamblu la tezaurul spiritual romanesc. Nici rezultatele conferintelor ca atare si nici satisfactiile proprii n-au fost cele la care Ioan Slavici se asteptase initial. La acestea s-a adaugat si graba unor fruntasi locali ai romanilor aradeni, care au vrut sa transforme conferintele intr-un prilej de a fonda o asociatie, o forma fara fond, cum i-ar fi zis T. Maiorescu. Spre deosebire de ei, Slavici gandise cu mai multa temeinicie pregatirea infiintarii unei astfel de asociatii. In primul rand voia sa castige interesul publicului pentru manifestarile culturale romanesti, apoi sa-l stimuleze pentru a se instrui si abia dupa aceea sa-l faca interesat de ideea constituirii unei asociatii. Numai asa ne putem lamuri asupra sensului explicatiei data lui Iacob Negruzzi, prin care nu urmarea atat sa atenueze scepticismul ce i l-a produs prima sa initiativa junimista la Arad, cat mai degraba sa-i smulga unele sugestii in legatura cu ceea ce va trebui sa intreprinda ulterior :
"Nu voi face nimic inainte de vreme.
Voi sprijini prelegerile publice ; voi cerca sa aranjez petreceri sociale ; voi cerca sa adun tinerii in sedinte literare ; cu un cuvant, voi face tot ce va fi potrivit pentru intarirea legaturilor sufletesti intre romanii de aici. Dar toate aceste in mod nepretentios. Pentru infiintarea unei societati organizate voi lucra numai atunci cand ea imi va parea oportuna. Astazi am avea statute, am avea membri activi ; dar ne-ar lipsi oamenii ce lucra. Pre acestia as dori sa-i castig inainte de toate. Si apoi voi umbla sa nu fac ori sa fac toi prin ziare.
La toamna as dori sa fac expozitie de manufacture". in cuprinsul unui astfel de text se recunosc cu usurinta atat terminologia, cat si ideile maioresciene potrivit carora trebuiau combatute netemeinicia, lipsa de adevar din viata noastra sociala si spirituala. In ceea ce priveste proiectul expus mai inainte, observam ca el a ramas in mare parte la acest stadiu, nerealizandu-se, in cele din urma, decat prelegerile. Retinem relatarea in continuare, din scrisoarea adresata lui Iacob Negruzzi, cu privire la faptul ca tocmai conferinta despre miscarea literara de la noi a placut cel mai mult. Daca tinem seama de numele scriitorilor care au facut obiectul primei parti a prelegerii (Asachi, Conachi, Anton Pann, Donici, Bojinca, Tichindeal, Heliade, Bolintineanu, Maiorescu, Negruzzi, Alecsandri), atunci putem banui ca numai in parte viziunea lui Slavici asupra predecesorilor era tipic junimista ; prezenta lui Bbjinca indica mai degraba o viziune culturala asupra literaturii romane decat una estetica. in timp ce amintirea lui Pann, Donid si Tichindeal ne duce cu gandul la un elogiu de tip eminescian, caci scriitorii respectivi sunt preamariti si in Epigonii. Oricum insa, Slavici n-a putut sa-i socoteasca pe scriitorii amintiti decat ca reprezentanti ai directiei vechi, careia, in cea de a doua parte a prelegerii, dupa modelul lui Maiorescu, i-a spus "directia noua", sau, cum scria el, "directia in care merg azi spiritele in Romania". Ilustrarea a facut-o cu versuri din Eminescu (ca si Maiorescu). dar si din Beldiceanu, poet inexistent in studiul criticului despre Directia noua in poezia si proza romana. incheierea conferintei literare "cu o privire asupra lui Alecsandri in deosebitele timpuri" indica din nou surse junimiste de inspiratie : Maiorescu si Negruzzi, cel putin, vorbeau adesea despre meritele Junimii in readucerea bardului din Mircesti la viata literara, considerand opera tiparita in Convorbiri literare ca fiind superioara celei anterioare, prin care el apartinea directiei vechi.
Momentele do multumire sufleteasca pricinuite de succesele introducerii "directiei noi" alternau insa cu cele de indoiala, de incertitudine si chiar de insatisfactie, incat mediul intelectual aradean ii aparea uneori incompatibil cu realizarea sa ca scriitor, daca nu chiar ostil. Obisnuit cn efervescenta ideilor din mediul universitar vienez, a confruntarilor de opinii de la "Romania iuna" si mai ales, cu prezenta continua a lui M. Eminescu, care-l indruma intr-ale scrisului, dar si in selectarea lecturilor, la Arad avea adesea impresia ca s-a transpus fn-tr-o lume intelectuala foarte departata de ceea ce cunoscuse pana atunci. "Eu. aici in Arad - i se destainuia el lui Iacob Negruzzi - ma aflu cu totul izolat ; nu este un singur om cu c;:re as putea petrece cateva momente intr-o placuta preschimbare do idei, precum o faceti d-voastra in serile de la Junimea. Astfel ma bucur de orice atingere sufleteasca cu fratii din Romania si mai ales cu .d-vo»stre. Atat comunitatea ele idei, cat si aceea a directiei in lucrarea sufleteasca ma impreuna mai mult cu fratii de dincolo decat cu aceia de aici". Schimbul de scrisori cu Iacob Negruzzi avea menirea sa-i pastreze echilibrul sufletesc afectat de situatia amintita, dar si sa-i r>rilejuia*>ca obtinerea unor informatii despre miscarea literara de la Iasi, mai detaliate decat cele publi -cate in Convorbiri literare. in astfel de clipe, cand iesenii ocupati cu alte treburi nu-i puteau scrie la timp, corespondenta cu punctualul Iacob Necruzzi si lectura Convorbirilor literare ramaneau singurii stalpi ai sprijinului sau sufletesc, procurandu-i cateva clipe de liniste, pe langa cele multe zbuciumate.
Entuziasmul si intelegerea cu care intelectualitatea aradeana a primit initiativele sale culturale de inspiratie junimista s-au stins pe parcurs, avand ca urmare neacordarea sprijinului pentru ceea ce mai voia sa faca. La Gura satului, unde se angajase redactor, o ducea greu din aceleasi motive si mai era si platit modest. La tonte acestea se adauga amenintarea cu inchisoarea, din partea autoritatilor maghiar" care-l socoteau acum un «agitator daco-roman», de-a dreptul «periculos», intr-o astfel de situatie nu-i mai ramanea altceva de facut decat sa apuce pe calea strabatuta si de alti intelectuali transilvaneni, stramu-tandu-se peste Carpati. Hotararea n-o putea totusi lua decat dupa ce se va fi consultat cu junimistii de care era strins legat sufleteste, ei, fiind si singurii in masura sa-i acorde sprijinul necesar. S-a adresat din nou lui Iacob Negruzzi : "Ma duc in Romania, pentru ca sa pot lucra dupa putintele mele pe terenul literar. Si stau acolo pana ce in Austria 12 nu va fi cu putinta o lucrare pacinica Pentru aceea m-as adresa catra d-ta cu o rugare : sa-mi fii mijlocit ori nemijlocit mij'.oci-toriu intr-asta privinta".
Junimistii din Iasi l-au inteles si l-au aprobat, asigurandu-l de sprijinul lor, dar pasul hotarator al trecerii Carpatilor nu l-a putut face atunci, caci alte hatisuri ale vietii l-au pus in situatia sa accepte postul de arhivar la episcopia din Oradea.
