La sfarsitul varii lui 1873, dupa zbuciumate cautari, loan Slavici se afla la raspantia de pe care putea porni ca sa ajunga cat mai repede la desavarsirea formatiei sale intelectuale si, indeosebi, la afirmarea specificului propriu ca scriitor ce apartinea "directiei noi". A ales atunci calea cea mai potrivita cu implinirea aspiratilor lui spirituale de la acea data : continuarea studiilor la Viena. Reintoarcerea in capitala habs-burgilor i-a fost facilitata tot de junimisti care, nu numai ca i-au acordat, fara rezerve si fara intarziere, o bursa, dar i-au si trimis-o pe trei luni inainte. Motivand ajutorul respectiv, Iacob Negruzzi ii scria in-curajandu-l : "Fiti bine incredintat ca, impovarat de multiple ocupa-tiuni precum sunt, numai amicia ce simt pentru d-voastra si speranta ce aveti ca scriitor m-a silit sa aleg pentru a va crea acest ajutor" .
In timpul cat a fost internat intr-un spital din Viena, a pastrat o vasta corespondenta cu Iacob Negruzzi, descriindu-i suferintele fizice si mai ales morale prin care trecea ; raspunsurile primite erau intotdeauna incurajatoare, redactate cu tactul necesar in astfel de imprejurari, dar si strabatute de o mare caldura sufleteasca. Legaturile cu directorul Convorbirilor literare au continuat si sub aspectul schimbului de opinii cu privire la ceea ce tiparea atunci revista, oprindu-se mai pe indelete la propriile lucrari sau oferind informatii asupra unor proiecte literare de curand elaborate. in astfel de imprejurari s-a pronuntat loan Slavici cu rezervele cuvenite asupra romanului Mihai Ve-reanu, in cuprinsul unor pagini de critica literara autentica sustinuta de niste consistente teoretizari pe marginea unor specii literare - romanul, comedia, tragedia, drama.
Internarea indelungata a constituit un prilej si pentru alti junimisti sa-si manifeste grija si afectiunea fata de loan Slavici. Pe langa lacob Negruzzi, s-a interesat direct chiar Titu Maiorescu, scrisorile acestuia provocandu-i emotii si satisfactii izvorate din increderea in capacitatile sale creatoare, exprimata fara ocol de catre critic. Tocmai la acest gest se referea loan Slavici cu recunostinta sincera intr-o scrisoare adresata lui lacob Negruzzi : "Nobila interesare a unui om, precum este d-sa, a trebuit sa-md aduca mangaiere in starea in care ma aflu" . Cu toate riscurile ce se vor dovedi ulterior a fi foarte mari, ministrul Maiorescu a intervenit si cu un ajutor oficial mai substantial decat acela oferit de societatea Junimea **. incurajarile morale si materiale au fost insotite din partea lui Titu Maiorescu de propuneri cu privire la locul pe care urma sa-l ocupe loan Slavici in miscarea culturala junimista, dupa stabilirea sa in Romania veche, potrivit cu preocuparile si capacitatile de care daduse dovada pana la acea data. Scrisoarea pe care i-a adresat-o Titu Maiorescu in primavara anului 1874 dovedeste, pe de o parte, grija criticului de a asigura scriitorilor conditii oneste de trai oferin-du-le anumite functii in ministerul pe care-l conducea, iar pe de alta parte, ne dezvaluie felul propriu de a-i castiga pentru Junimea pe cei mai capabili intelectuali ai vremii. inca de la inceput l-a situat pe loan Slavici intre barbatii care reprezentau "directia noua" a Junimii, iar apoi l-a informat asupra posibilitatilor ce i le putea 'oferi : "Si, pentru mai tarziu, la ce te crezi capabil ? O functiune administrativa in minister ? Inspector de scoala cu misiunea de a revedea si insufleti invatamantul din sat in sat si din oras in oras ?" Cu alte cuvinte, loan Slavici era integrat deja in planul lui Titu Maiorescu de a introduce in invatamant fie ca profesori, fie ca revizori scolari, pe acei scriitori care inca din perioada debutului facusera dovada autenticitatii talentului si-i impartaseau punctele sale de vedere cu privire la necesitatea fauririi unei culturi nationale originale, demna sa apartina tezaurului unive--sal al culturii umane- incheierea scrisorii e inca o dovada a sigurantei cu care Titu Maiorescu stia sa-i descopere, chiar din perioada inceputurilor lor literare, pe viitorii mari scriitori, sa le dovedeasca prietenia sa si, mai ales, sa le sustina increderea in capacitatile lor creatoare: pierde curajul. Viata intreaga e prea scurta pentru a merita desperarea unui cap ca al dumitale. Te rog sa crezi in interesul si afectiunea ce ti-o pastreaza cercul nostru literar si indeosebi T. Maiorescu".
Acceptand propunerea de a intra in invatamant sau de a se dedica publicisticii, pe la jumatatea lui octombrie 1874 loan Slavici a ajuns la Iasi, iar prin participarea la seratele literare a stabilit cel dintai contact direct cu societatea Junimea. Popasul iesean a fost de scurta durata, caci. la inceputul anului 1875, a plecat la Bucuresti, unde Titu Maiorescu l-a numit profesor la Azilul "Elena Doamna" si secretar al comisiei istorice insarcinata cu publicarea documentelor Hurmuzachi. La propunerea lui Maiorescu, a intrat in redactia ziarului conservator Timpul. Cunoscandu-i-se capacitatea de munca si aptitudinile, i s-au incredintat doua sectoare de baza ale cotidianului : partea literara si politica externa. Deoarece din conducerea ziarului faceau parte Maiorescu, Rosetti, Carp, au aparut numeroase atacuri la adresa acestora, Timpul fiind in mod frecvent combatut "ca organ al Junimii". La inceput, cand, in loc sa infiinteze un ziar propriu al Junimii, Maiorescu a acceptat redactia Timpului, loan Slavici fusese impotriva, deoarece avea convingerea ca Junimea n-o va putea scoate la capat cu conservatori ca Lahovari, Filipescu si Florescu. Un an de activitate redactionala la Timpul i-a confirmat parerea mai veche, sporindu-i apoi neincrederea in capacitatea partidului conservator de a lupta in vederea aplicarii acelor idei conservatoare pe care si el le impartasise . A fost atunci cuprins de dezamagire si le-a declarat junimistilor c-ar putea chiar sa se retraga din redactie. Corespondenta inedita a lui Slavici scoate insa la iveala faptul ca atat Maiorescu, cat si conservatorii n-au cunoscut si un alt motiv pentru care tanarul publicist transilvanean acceptase cu usurinta sa intre in redactia Timpului, desi stia ca va trebui sa presteze o munca istovitoare, retribuita modest si neregulat. A trecut Carpatii, il informa el in 1877 pe V. Mangra, nu la voia intamplarii, nici din pricina persecutiilor nationale, ci cu scopul de a castiga "cativa oameni influenti si pozitivi" pentru cauza ardelenilor, sa cunoasca "oameni si relatiuni politice", iar astfel sa contribuie la intarirea legaturilor dintre fruntasii politici ai romanilor din Transilvania si cei de peste Carpati 2°. Intentia sa initiala n-a putut deveni realitate, ceea ce a dus, de multe ori, la angajarea unor discutii violente cu fruntasi politici conservatori si chiar junimisti. O asemenea controversa pe tema destinului Transilvaniei a avut-o cu P. Carp inainte de a pleca la Sibiu, in . Seful politic al junimistilor, ca si Mocsony, sustinea ca "cestiunea romana nu se poate rezolva decat printr-o alianta a claselor conducatoare din Romania cu aristocratia maghiara"21, ceea ce a dus la o riposta violenta din partea lui loan Slavici. Daca in publicistica autorul Morii cu Noroc staruia in ideea ca Romania este centrul vietii noastre culturale, dar nu si al celei politice, in corespondenta cu diferiti prieteni afirma ceva mai mult: Romania este centrul vietii nationale romanesti in general, dar politicienii aflati la carma tarii, inclusiv conservatorii si junimistii, nu erau in stare sa asigure infaptuirea misiunilor ce le reveneau. Pana si pe Titu Maiorescu il considera mai mult un orator clasic, "dar nu roman", iar Lahovari ii aparea mai degraba ca un "aristocrat blazat" 2Z. Cu alte cuvinte, inca de la inceputul venirii sale in Bucuresti, loan Slavici s-a situat fata de unii politicieni conservatori si junimisti pe pozitii de retinere iar uneori si conflic-tuale; in corespondenta cu cei mai apropiati prieteni din Transilvania n-a ezitat sa-si exprime serioase rezerve fata de politica de partid a Junimii.
Cu toate acestea s-a integrat cu usurinta in climatul literar junimist, numarandu-se chiar intre fondatorii cenaclului bucurestean, caci el l-a frecventat inca de la inceput, cu un an inainte ca M. Eminescu sa vina in capitala, de la Iasi. Tocmai de aceea s-a identificat repede cu idealurile si obiectivele groparii literare junimiste pentru care era oricand gata sa se lupte cu adversarii; alteori a ripostat el insusi la unele atacuri antijunimiste. A raspuns, de pilda, adversarilor lui T. Maiorescu atunci cand, din motive politice, criticul nu se putea angaja cu ei in polemica, fie si pe teme literare sau de invatamant.
Titu Maiorescu dobandise deja o mare incredere in talentul literar al dascalului, ca si el, de origine transilvana, ce parea hotarat sa urmeze politica lui Lazar sau a altor inaintasi vrednici ai trecutului. Din increderea in forta si autenticitatea talentului a aparut insistenta pe langa Iacob Negruzzi de a-i publica unele piese de teatru fata de care acesta formulase rezerve, dintre care unele nu indeajuns de justificate, intr-o scrisoare avand drept obiect principal tocmai o astfel de interventie, criticul ii atragea atentia, in 1876, directorului Convorbirilor literare asupra locului ce-l detinea atunci Slavici intre scriitorii din gruparea sa literara : "Sa nu uitam ca Slavici este cel mai capabil scriitor al intregei Junimi" .
Titu Maiorescu l-a pretuit cu consecventa, l-a incurajat si l-a ajutat sa-si largeasca orizontul artistic, sa-si cultive gustul estetic. Astfel, in 1881, l-a indemnat sa faca o calatorie in Italia pentru a cunoaste nemijlocit minunile artistice ale acestei tari- intr-o scrisoare din Roma beneficiarul ii marturisea cu oarecare exagerare ca are o educatie artistica limitata, incat nu-si poate exprima indeajuns recunostinta fata de gestul celui ce-i prilejuise excursia in Italia. "Eu, domnule Maiorescu, am inteles intentia binevoitoare care v-a facut sa ma sfatuiti sa vin in Italia, in loc de a ma infunda la baie, cum avusesem eu de gand. Si intelegand aceasta intentie mi-am si schimbat hotararea. Stiti insa prea bine ca sunt entuziast si am multa fantezie. Veneam in Italia cu idei preconcepute, cu iluzii mai mult ori mai putin formulate si cu putina judecata. Caci, la urma urmelor, voi fi avand eu simtamantul frumosului, dar sunt un om incult. Abia de cand am avut parte sa intru in casa d-voastra mi s-a indreptat luarea aminte asupra formelor frumoase, si asta era in Bucuresti, unde toate se petrec pe auzite si niste mizerabile copii ii reamintesc originalul celui ce l-a vazut insa nu celui ce nu l-a vazut". La data aceasta, in . I'oan Slavici era totusi un scriitor pe deplin format, cu o personalitate artistica bine definita chiar in volumul de debut din . Novele din popor, ce cuprindea si o capodopera a speciei, Moara cu Noroc.
