Ioan Slavici s-a nascut la 18 ianuarie 1848, in comuna Siria, de langa Arad. Urmeaza scoala primara in Siria, liceul la Arad si Timisoara, iar studiile universitare de drept si stiinte la Budapesta si Viena, unde este presedintele Societatii Studentilor Romani, "Romania juna". In aceasta calitate, stimulat de Eminescu, de care il va lega o prietenie pe viata, va organiza Serbarea de la Putna a studentilor romani din tara si din strainatate.
Debuteaza in 1871 cu o comedie, "Fata de birau", publicata in "Convorbiri literare", dar vocatia lui este aceea de prozator si va fi confirmata in 1881, de aparitia volumului "Novele din popor", moment de seama in evolutia prozei romanesti.
La Bucuresti este secretar al unei comisii de documentare istorice ( colectia Hurmuzachi ), profesor la Liceul "Matei Basarab" si redactor la "Timpul", devenind coleg de redactie cu Eminescu si Caragiale, intre anii 1876-1881. In 1884, stabilit la Sibiu, intemeieaza ziarul "Tribuna", dovedindu-se un jurnalist lucid si curajos, chemat in judecata, amendat si inchis un an de zile. La revista sibiana, Slavici inlesneste debutul lui George Cosbuc. Revenit la Bucuresti, lucreaza dupa 1890 in invatamant, editeaza ziare si reviste ( "Vatra", impreuna cu I. L. Caragiale si G. Cosbuc ), publica volume de nuvele si romane ( "Mara" in 1906 ), precum si opere cu caracter memoralistic.
Moare la 17 august 1925.
Actor al unei opere innoitoare, scriitorul a lasat veritabile modele estetice in majoritatea genurilor si a speciilor literare in proza: povestirea, schita, nuvela, romanul, basmul cult, memoralistica, studiile didactice. Mai ales in nuvele si romane, Slavici creeaza o umanitate insufletita de mari energii, de patimi si de acute probleme sociale, desfasurate in cadrul, schitat cu mana de maestru, al satului si al targului transilvanean.
]
Vigurosul talent al scriitorului s-a exprimat pregnant mai ales in domeniul nuvelisticii, chiar de la aparitia volumului "Novele din popor" (1881), ce aduna intre paginile sale titluri de referinta - "Popa Tanda", "Gura satului", "La crucea din sat", "Padureanca", "Budulea Taichii", "Moara cu noroc". Valoarea psihologica si literara a nuvelelor lui Slavici este imediata semnalata de Eminescu, in 1881, in cronicile publicate in ziarul "Timpul". Justetea observatiei lui Eminescu privitoare la realismul prozei lui I. Slavici este confirmata nu numai de viabilitatea creatiei, ci si de aprecierea ulterioara apartinand unui observator critic de talia lui G. Calinescu: "Daca ar fi avut mai multa capacitate de lucru, Slavici ar fi putut da o comedie umana a satului." Bun cunoscator al naturii omenesti, capabil sa creeze figuri darze - dotate cu vointa si perseverenta - pe care le pune in situatii dramatice, sciitorul ardelean subsumeaza psihologicul, istoricul si socialul calitatii umane, remarcabile numai prin dimensiunea ei morala. Potrivit conceptiei lui Slavici, progresul moral si social nu poate fi realizat daca binele si adevarul nu insotesc frumosul artistic: "Pentru ca sa fie frumos, un lucru trebuie sa fie, inainte de toate, bun si adevarat".
