INTALNIREA DIN PAMANTURI - Nuvele de Marin Preda.
Culegere aparuta in 1948, la "Cartea Romaneasca", in doua editii succesive, consacrand editorial un talent remarcat inca din faza celor dintai tatonari publicistice. Nuvela De capul ei (probabil o prima versiune a Maritisului, considera Geo Serban), apreciata cu incantare de E. Lovinescu, la o reuniune a "sburatoristilor", ii fusese retinuta de Geo Dumitrescu pentru unul din sumarele ambitiosului sau ,Albatros" (v. si raspunsurile de la Posta n-relor din 25 martie si 25 aprilie 1941), dar nu ajunsese a fi tiparita din cauza suprimarii, de catre cenzura, a revistei (octombrie, acelasi an). Alta, Calul, care-l descumpanise intrucatva pe maestru ("Hm! Descriptiv, descriptiv", isi aminteste Marin Preda), starnise entuziasmul rafinatului Dinu Nicodin, determi-nandu-l chiar sa-i achizitioneze (cu zece mii de lei!) manuscrisul (cf. Imposibila intoarcere). Pentru ca, la putina vreme dupa aceste prime succese "de salon" - umbrite, ce-i drept, de doua refuzuri de promovare tipografica: din partea "Gandirii", pentru o nuvela (nenumita), si a "Universului literar", pentru, se pare, o poezie (cf. raspunsul transant al lui St. Baciu, din nr. 15/ 1942: Nu!) - numele tanarului prozator sa inceapa a fi intalnit si in paginile catorva publicatii. "Tineretea" (prim-redactor, Victor Isac), unde se regrupasera pentru moment albatrosistii, il lanseaza, in numarul din 20 ianuarie 1942, cu schita Nu spuneti adevarul, o prefigurare a viitoarei nuvele inainte de moarte (cf. semnalarea lui Lucian Valea din "Steaua", nr. 12/ 1980, ignorata in mod curios de cercetatori si editori, desi prezinta adevaratul debut al lui Marin Preda).
Acesteia ii urmeaza: in "Timpul" din acelasi an, Parlitu' (15 si 16 aprilie), Strigoaica (23 mai), Calul (4 iunie), Salcamul (7 iulie), Noaptea (5 august) si La camp (22 septembrie); in "Vremea", Colina (7 martie 1943); in "Fapta", cu o prezentare elogioasa de Mircea Damian, Merticul (11 martie 1943); in "Evenimentul zilei", Rotila (25 aprilie 1943). Seria continua apoi, dupa o pauza datorata efectuarii de catre autor a stagiului militar, cu Plecarea si Doctorul (in "Tineretea" postbelica, n-rele din 16 septembrie si 22 octombrie 1945), Iubire (in "Viata sociala C. F. R.", decembrie 1945), Ceata (in "Lumea" lui G. Calinescu, 1 ianuarie 1946), Maritisul (in "Veac nou", 19 ianuarie 1946), Nepotul ("Studentul roman", 10 decembrie 1946), o noua versiune din Salcamul si Intaia moarte a lui Anton Tudose ("Revista literara", 16 martie si 27 aprilie 1947), Casa de-a doua oara ("Contemporanul", 21 si 28 martie 1947) si Unul la munte ("Flacara", 29 februarie 1948, cu specificarea: "Din volumul Unul la munte si alte nuvele, care va apare in editura "Cartea Romaneasca"). Presa vremii consemneaza si cateva tentative anterioare acesteia, de alcatuire a unor culegeri. Cea dintai dateaza inca din 1942, cand proaspatul patron al casei de editura "Alfa", poetul Sergiu Filerot, se aratase dispus sa-i tipareasca tanarului sau confrate un volum cu titlul Maritis (cf. notele din "Timpul", 15 si 29 iunie, "Vremea" din 12 iulie, "Viata" din 18 iulie). Arestarea intempestiva a publicistului cu vederi de stanga (v. si evocarea din voi. Reintalniri) se soldase insa evident si cu naruirea firavei sale injghebari editoriale.
In etapa de dupa armistitiu, "Romania libera" din 25 noiembrie 1946 semnaleaza un proiect similar, purtand insa de asta data titlul Fantana alba. Acesta pare a fi de fapt manuscrisul cu care participase nuvelistul la concursul initiat de "Cultura nationala" si care avusese nesansa de a fi surclasat de Vraja Cellei Delavrancea, tiparita in acelasi an de editura (in interviul acordat Sanzianei Pop, Marin Preda plaseaza in mod eronat episodul in 1947 - cf. Timpul, p. 534). Revazut substantial (stilistic, dar si altminteri -la capitolul "finaluri", bunaoara - cf. interviul citat), volumul mai zaboveste apoi "la un. cunoscut si fad foiletonist literar" (M. To-neghin? - cf. Viata ca o prada, p.73), confrun-tandu-se in treacat si cu refuzul silit al altei edituri falimentare, "Excelsior" (cf. Vlad Musatescu, in Almanahul "Luceafarul", 1982), pentru a poposi, in sfarsit, la vechea "Carte Romaneasca" Ai carei "oameni noi" (I. Caraion, Geo Dumitrescu) il primesc "cu entuziasm" (cel putin potrivit evocarilor citate) si, dupa ce cad de acord asupra noului titlu, oricum mai comercial, il dau numaidecat pe mana tipografilor. Apare pe la mijlocul lui martie 1948, cu urmatorul sumar (pastrat si cu prilejul reeditarii din mai, acelasi an): in ceata. Colina, intalnirea din Pamanturi, O adunare linistita (Unul la munte, De anul nou si Casa lui), Calul, La camp, inainte de moarte. Dimineata de iarna. Celelalte culegeri, aparute de-a lungul anilor sub titlul intalnirea din Pamanturi, includ suplimentar indeosebi creatii apartinand deceniilor VI-VII.
Structura finala a culegerii din 1948 tradeaza o certa intentie de limpezire si revelare a unei viziuni pe cat de "exacte", prin raportare la lumea familiara tanarului prozator, pe atata de personale, indeosebi ca mod de a-si apropria magia "cuvantului rostit de oameni" (cf. Viata ca o prada, p. 30-35). Cea mai buna dovada in acest sens o constituie insasi antologarea, extrem de severa cu tatonarile inceputurilor. Autorul elimina cu matur discernamant textele care fie ca trimit nemijlocit la unele modele clasicizate (cazul povestirii stangaci sadoveni-zante Strigoaica, bunaoara, aducand mai degraba a compunere pe o tema data, cum o si defineste un critic), fie ca marturisesc inca, mai ales puse laolalta, obsesii, indecizii ori neimpliniri de santier (concretizabile in primul rand, poate, in recurenta unor teme, motive, abordari stilistice insuficient cumpanite, pentru a da integral satisfactie).
Pe seama acestei din urma realitati poate fi pusa cu precadere abandonarea unor piese ca Nu spuneti adevarul - ce reprezinta chiar debutul nemarturisit al scriitorului - ori Doctorul, inferioare artistic nuvelei (versiunii) inainte de moarte, retinute in volum. Situatie valabila, mutatis mutandis, si in ce priveste episoadele intitulate Noaptea si Iubire, carora le-au fost preferate doua povestiri mai apropiate, stilistic, de maniera proprie viitorului romancier: La camp, raportabila la prima prin accentul pus, in ambele, pe "prea-plinul" vitalitatii juvenile, care se cere decomprimat (G. Dimisianu), si intalnirea din Pamanturi, versiune pana atunci inedita, de fapt, a celei de a doua, fata de care se distinge printr-o tratare mai detasata, consonanta cu directia asa-zis "solara" a etapei urmatoare. Sau mai vechile crochiuri "premorometiene" Parlitu' si Merti-cul, care, impreuna cu Unul la munte, sunt incorporate, practic, tripticului (de asemenea inedit, sub aceasta forma) O adunare linistita, ilustrare de incontestabil rafinament a unui original ritual narativ a tiroirs, prevazuta - in versiunea initiala, pastrata pana Ia editia din 1960 - si cu subtitlurile de rigoare. Cat despre antologica scena a taierii salcamului, care-l determinase pe M. R. Paraschivescu sa intrevada, in tanarul abia desprins din anonimat, pe unul din romancierii nostri de seama de peste zece, cincisprezece ani (v. "Revista literara", ar, 5/ 1947), aceasta pare sa fi fost intr-adevar predestinata, prin conotatiile ei secrete ("era ceva de pret, intim, care putea fi ucis intr-o carte de nuvele", citim in Viata ca o prada, p. 343), unei valorificari superioare, peste mai bine de un deceniu, in Morometii. Procedeul recuperarilor prin contextuare va fi folosit de altminteri de romancier, chiar daca nu cu acelasi ecou hermeneutic, si in cazul altor catorva texte ramase in afara selectiei din . incat s-a putut pe drept cuvant spune ca secvente precum Salcamul, Noaptea, Rotila, Maritisul, Nepotul, Casa de-a doua oara ori intaia moarte a lui Anton Tudose, restituite postum nuvelisticii de Ion Cristoiu, apartin de fapt mai curand "preistoriei" diverselor componente ale ciclului morometian (M. Papahagi).
Alaturi, fireste, de piesa cu care se incheia, semnificativ, volumul debutantului, Dimineata de iarna (in legatura cu care cititorul era avertizat, intr-o nota, ca "prefateaza primul roman al autorului") si de o seama de fragmente aparute (si abandonate!) ulterior prin periodice (inceputul afacerii cu Palici, Fonciirea, Povestea unei calatorii), care pot interesa tot mai mult ca bruioane ale acelei prime versiuni a viitoarei capodopere romanesti, deconspirate de presa la putina vreme dupa lansarea intalnirii (cf. "Flacara" din 17 octombrie 1948).
Rigoarea cu care si-a administrat prozatorul, de-a lungul anilor, experienta nuvelistica a acestei etape nu justifica, in orice caz, teza editorului -nemandatat anume, in acest sens, de autor - al Scrierilor de tinerete (1987), potrivit careia ceea ce ar evidentia momentul retrospectiv al intalnirii din Pamanturi ar fi o (regretabila) ruptura intre primul Preda, "nelinistitul" din, sa zicem, Colina si inainte de moarte, pasionat de "sondarea starilor abisale de constiinta si chiar a subconstientului", fapt care l-ar situa (laudabil) intr-o pozitie sincrona cu "proza si eseistica existentialistilor" (asociere demontata pe drept cuvant de L. Ulici) si naratorul abilitat "in diurn" al Adunarii linistite si al intalnirii, texte revelatoare, prin "codul lor realist" (motiv pentru care nici nu au fost incluse de I. C.
In editie), pentru directia "morometiana", activata in deceniul urmator. Delimitare oricum prea transanta a tineretii scriitorului, fie si numai prin aceea ca ambele "directii" isi au in fond sorgintea in chiar primele doua afirmari publicistice ale lui Marin Preda (e drept, ignorate de editor): Nu spuneti adevarul (ce anticipeaza evident, sub raport tematico-stilistic, nuvela inainte de moarte) si Parlitu' (usor de recunoscut, aproape in detaliu, in diviziunea finala a "tripticului" O adunare linistita). De altfel, asa cum demonstreaza Valeriu Cristea, interesul fata de "adancimile eroului" (cf. I. C.) nu dispare nici din opera de maturitate a hii Marin Preda (de-ar fi sa invocam doar "labirinturile" psihice ale Constantei, din Risipitorii, sau "demonismul" Matildei, din Cel mai iubit dintre pamanteni), infirmand (ipo)teza prefatatorului cu privire la planul asa-zis "realist-traditional" al romanelor, suspectat (cf. p. XXVIII a comentariului) ca ar fi spulberat "misterul comportamentului aberant", exploatat, s-ar crede, pentru ultima data "magistral" (sic!) - in ciuda efortului conjunctural de reorientare al autorului - in Ana Rotculet, 1949 (nuvela cu care se si incheie sumarul demonstrativ al Scrierilor de tinerete). Tendinta multor comentatori de a explica presupusa "ruptura" aproape exclusiv prin impactul cu noul climat socio-politic reclama de fapt, oricum, o abordare mai nuantata, unele sugestii de bun simt fiindu-ne oferite in acest sens de insusi Marin Preda, in confesiunea citata din Viata ca o prada (p. 30-35).
Rezumand acel semnificativ pasaj si formuland cu probitate deductia ca ,genuina la Preda este directia morometiana, bazata pe cuvantul rostit, si nu directia cealalta, deprinsa de la Tolstoi, de a exprima si ascunde pe om cu ajutorul obiectelor si lumii din jur in care el se proiecteaza", N. Manolescu nu are motive sa-si amendeze pertinentele opinii sintetizate in Arca lui Noe sau in prefata la editia revazuta si amplificata a intalnirii din 1973, cum pare totusi a fi inclinat, in context, dupa parcurgerea "ghidata" a Scrierilor de tinerete. Mai ales ca subtilele disocieri si analize ce-i reactualizeaza si imbogatesc, cu acest nou prilej, punctele de vedere contrazic, in esenta, schema propusa de I. C. conducand la un mult mai coerent si divers Portret al artistului in tinerete (cf. "Romania literara", nr. 50/ 1987). Convorbirile cu Florin Mugur pot orienta, la randul lor, pe cititorul tentat sa-l raporteze pe scriitorul acelor ani la o anume tipologie artistica. intrebat la un moment dat in ce masura se socoteste "un analist", colocutorul se pronunta pe un ton cat se poate de categoric (daca nu si usor iritat de perspectiva in sine a oricarui regim procustian):
"Infirm aceasta caracterizare a prozei mele, drept proza de analiza". Si continua, numind explicit alternativa unei pozitionari mai conforme cu intuitiile sale de scriitor: "Daca prin comportamentism intelegem ca nu infatisam cu precadere gandurile eroilor, ci cautam sa ne dam seama la ce gandesc urmarindu-le comportarea, fara sa eliminam deliberat si programatic analiza, atunci eu sunt un astfel de scriitor, comportamentist" (p. 142). Or, cercetand indeosebi versiunile succesive ale catorva texte din culegerea sa de debut, lucrurile ni se infatiseaza fara echivoc: dorind sa acceada cat mai curand la acel timbru personal, ravnit de orice creator autentic, Marin Preda intervine cel mai adesea in sensul unei anume detasari "comportamentiste", tradand tocmai "refuzul psihologizarii starilor traite de protagonisti", observat cu justete de I. Vlad. Aceasta este cu evidenta ratiunea eliminarii, la reluare, din povestirea Calul, a unor detalieri ce ar evoca omniscienta proprie "analistilor" precum: "isi simti creierul miscandu-se ca o masina cu nenumarate rotite". Sau a inlocuirii altei supozitii cu privire la reactia launtrica a personajului: " si crancen, cuprins de spaima (), lovi cu o liniste ciudata, care il uimea" etc, prin notarea concisa a reflexului comportamental elocvent: "si lovi cu un icnet scurt". Exemplele ar putea fi insa mult imbogatite (o analiza a variantelor ar pasiona negresit pe un editor dotat cu iscusinta corespunzatoare).
O serie - deloc prematura - de Opere, in care intalnirea din Pamanturi si intreaga ei istorie sa ocupe volumul inaugural, ar usura de altfel sensibil si misiunea criticii, preocupate de o buna bucata de vreme mai mult polemic de "posteritatea lui Marin Preda" (supusa bunaoara chiar sub acest generic dezbaterii si intr-un al doilea asemenea numar tematic, 8-l0/ 1997, din "Caiete critice").
