IN INTUNERIC - Volum de proza scurta {Nuvele, pe foaia de titlu a editiei princeps, Povestiri si schite, la reeditare) de Ion Agarbiceanu, aparut la Bucuresti, in .
A treia (dupa Doua iubiri si Prapastia), in seria culegerilor de povestiri, sintetizand cu precadere experienta pastorala si de creatie a anilor petrecuti in Apuseni (Bucium-Sasa, 1906-l910), publicate de autor in acest an. "Tabla cuprinsului" consemneaza titlurile: Comoara, Valea Dracului, O poveste din sat, Vedenia, Frasinica, Parintele Vartolomei Bogdan, Copilul Chivei, Nica, Sanduta, Telegut, Fispanul, Praginel, Gheorghiut, Ceasul rau. Saracul Toni, Mortul, intr-o casa (in Opere I, cu titlul Vaiere), Batrana, Cersitorul (cf. ibid., Mizerie), Deslegare (cf. ibid., Un razvratit). Para, Mosul, Iarna grea, La o nunta, Strainul, Ghiufu, Adieri.
Cu o singura exceptie (povestirea Strainul, ce pare a fi inedita), volumul grupeaza pentru prima data scrieri aparute, intr-o ordine diferita insa de cea a sumarului, mai ales in "Ramuri" (1906-l907, 1910) si "Luceafarul" (1908-l909) sau "Revista politica si literara" (1907, 1909), dar si in "Unirea" (1908 si 1910) ori "Ravasul", "Neamul romanesc literar", "Viata romaneasca", "Tribuna", "Almanachul Jubiliar" al Academiei Ortodoxe din Cernauti (toate din 1909). Editia revazuta din 1922 difera mai mult la nivelul cuprinsului, saracit de fapt prin indepartarea, fara motive aparente, a cinci dintre textele primei alcatuiri: O poveste din sat, Intr-o casa, Cersitorul, Deslegare si Mosul.
Cu titluri modificate, in cateva cazuri, tacit (v. supra), acestea se vor regasi, laolalta cu diverse recuperari din periodice, abia in retrospectiva cronologica a seriei de Opere din . Din care lipsesc in schimb, din ratiuni de asta dala deductibile, alte trei piese ale culegerii: Parintele Vartolomei Bogdan, detaliind in exces substanta unui apolog centrat pe o confruntare misionara cu un confrate "pascalitor" (dedat, adica, practicilor magice), Vedenia, apreciata de Ilarie Chendi ca "adevarata lucrare psihologica" (in genul Facliei de Paste a lui Caragiale), dar amendata sever inca de Lovinescu pentru stridentele ei nationaliste si Ceasul rau, secventa absolut remarcabila din ciclul "povestilor baii", al carei sambure epic fusese integrat insa intre timp romanului Arhanghelii (cf. episodul prabusirii in "vartej" a lui Gligoras, replica romanesca a lui Ion Bucur din povestire).
Versiunile incluse in aceasta editie de autor (cf. voi. 1 si 2) prezinta de altfel interes nu atat poate in ce priveste solutiile acomodarii la rigorile ideologice ale epocii - decelabile, de pilda, in transcrierea cu multiple precautii si amputari a istoriei lui Ghiufu (amenintate probabil altminteri sa urmeze soarta Vedeniei), ori in efortul de "laicizare" a viziunii de ansamblu in texte precum Comoara, Praginel, Mortul, Deslegare sau Adieri -, cat sub raportul tratarii propriu-zise a textului. Mai putin preocupat in tinerete de coerenta si acuratetea stilistica a manuscriselor, Agârbiceanu revine, in amurgul vietii, aproape asupra fiecarei naratiuni: preluand bunaoara direct, ca personaj, rolul povestitorului din Para; reducand, cu intuitia superioara a noului moment de lectura, epilogul cam facil, de basm, din Im o nunta; suprimand o scama de explicitari tautologice sau de reflectii morale cu tenta samanatorista din diverse alte istorisiri; in fine, recoreland, cu indreptatire nu numai stilistica, in context, unele forme si timpuri verbale si mai ales cumpanind suplimentar, chiar daca nu intotdeauna cu rezultatele scontate, asupra statutului unor regionalisme mai obscure ori refuzate de simtul lingvistic comun.
Sugerata prin insasi sintagma aleasa drept titlu (trimitand, cu sau fara intentia expresa a autorului, la simbolistica biblica: cf. Sf. Ap. Pavel, I Tes., 5, 4), conditia apostolatului in Apuseni va fi evocata semnificativ intr-un cunoscut pasaj memorialistic (cf. "Ramuri", 1929, nr. fesliv): "Din lumina idealului etic spre care ravnesti in anii de seminar (), te trezesti deodata in intunericul ce stapaneste in minti, in suflete, in casele sarace, in bolirile indelungate, in spaima de moarte a celor care pleaca, in spaima si mai mare a celor ce raman". Impactul acesta, al unui mental marcat, prin educatie, de "mirajul unei vieti idealiste" (ibid.), subordonate deci inevitabil unei perceptii si unor norme morale mai mull sau mai putin conventionale, cu realitatea sumbra, de bolgie dantesca, a satelor ardelene de baiesi de la inceputul veacului genereaza, ca prima reactie, numeroasele Fragmente raspandite ca atare prin publicatiile vremii, secvente de notatie semireportericeasca din randul carora Agârbiceanu retine in volum, individualizandu-le de asta data prin titluri distincte, Mortul, intr-o casa, Batrana, Cersitorul, Para si Deslegare.
"Depozitii ale unui martor ocular" (M. Zaciu), antrenat in a face ancheta sociala precum domnul Jourdain, proza, asemenea texte rezista totusi, si astazi, tocmai prin lipsa oricarui artificiu, meritul scriitorului constand aici, inainte de toate, in selectionarea insasi a acestor "felii de viata", pe cat de putin "canonice", in aparenta, pe atata de suficiente siesi, ca microstructuri ale unei reprezentari caleidosco-pice. Mult discutata implicare moral-pedago-gica a clericului-reporter este si ea minima, conturandu-se cel mai adesea doar ca discreta participare emotionala, de natura sa crediteze de fapt, o data in plus, autenticitatea impresiei produse asupra sa de un anume chip real, proiectat pe retina, de ineditul unui moment surprins pe viu, de racursiul biografic, inseilat de la sine dintr-un dialog. Aceluiasi mod intuitiv de a rasfrange in text doar ceea ce retine "ochiul epic" al scriitorului (I. Negoitescu) i se datoreaza de altfel si succesele cu adevarat majore ale acestei etape (anticipate editorial inca printr-o parte a sumarului din Doua iubiri, cu antologicele Fefeleaga si Luminita).
Cum observa in 1924 Perpessicius, urmarindu-i afirmarea din perspectiva unei reeditari, povestitorul isi probeaza acum decisiv darul de a "sanctifica" subiecte dintre cele mai umile, atentia sa focalizandu-se asupra a ceea ce criticul numeste "poezia" batranetii, a diformului, a "uratului" din viata, a decrepitudinii trupesti, a "damnatilor" si "sisifilor". Cel dintai termen al inspiratului oximoron perpessician - devenit curand punct de referinta in critica - trimite firesc la unda de omeneasca vibratie care, ca si la Sadoveanu, "iriga nevazut" (C. Regman) creatia prozatorului; enumerarea care ii intregeste si nuanteaza - in sugestiv "raspar" - semnificatia evoca in schimb, oarecum automat, tonalitati si seman-teme rebarbative, de recuzita naturalista (s-au si facut de altfel in acest sens asocieri cu nuvelistica lui Delavrancea).
Studii (in intelesul consacrat in piastjca) dupa natura, de cele mai multe ori ("creatii de pura fantezie am putine", aflam si din Marturisiri), biografiile marcate de povara anilor si ravagiile bolilor, destinele umile, inrobite "intunericului" din minti si suflete ori esuate de timpuriu in neputinta, portretele de tarati si dezmosteniti, de "inocenti" bantuiti de fantasme ori obsedati de "pacate" de mult prescrise, din povestiri precum Fispanul, Copilul Chivei, Telegut, Praginel, Ghiutu, Gheorghiuf, Nica, Sanduta s. a. depasesc insa, sub aspecte esentiale ("poezia" insasi este unul dintre acestea), limitele studiului clinic naturalist. Ceea ce i-a determinat pe exegetii cu perspectiva intregului sa situeze seria "figurilor de intensa suferinta omeneasca" (M. Zaciu) ale acestui panopticum sub o emblema mai curand dostoievskiana (conexiune cu atat mai semnificativa, sub raportul afinitatilor avute in vedere, cu cat implica si creatia anterioara lecturilor tanarului Agârbiceanu din "marii vrajitori" ai prozei rusesti, amintiti in aceleasi Marturisiri).
Ca si Dostoievski, imaginat inca de E. M. de Vogiie (ie Roman russe, 1886) in ipostaza calatorului de noapte prin infernul pamantean, autorul acestor prospectiuni "in intuneric" are intuitia infinitezimalului ce reveleaza adesea structurile de adancime ale fragilei fapturi omenesti, potentand valori interzise nu o data perceptiei comune datorita tocmai aparentei terne sau de-a dreptul respingatoare a subiectilor. Diformul si hidosul sau grotescul, morbidul sau thanaticul ce ne mijlocesc sondajele in aceasta bezna a constiintelor sunt deci, implicit, instrumentele de soc ale cunoasterii "fiintei profunde" si a tragismului ei real; fapt ce justifica in buna masura situarea lumii lui Agârbiceanu "mai aproape de modelul lui Dostoievski decat de lectia lui Zola" (D. Uricariu, in Ceasuri de seara). Cautand unicitatea in ciudatenie si anomalie si acordand prioritate, sub toate formele, naturilor "nealiniate" (C. Regman), Agârbiceanu nu face decat sa transpuna in act preceptul dostoievskian -formulat ca atare intr-o secventa publicistica -al "dezvaluirii omului in om". Un paralelism elocvent, chiar la nivelul transpunerii epice a faptului de observatie, ne sugereaza motivul mult invocat in critica - in legatura indeosebi cu Fefeleaga - al cuplului om - animal, concretizat in acest volum in succinta "biografie exemplara" a lui Telegut. Aparentul autism al acestui dezmostenit ascunde un suflet generos si deschis comunicarii. Cand aceasta i se refuza insa definitiv, personajul nu ezita sa-si puna capat vietii.
Conditionat de prezenta, fie si muta, a batranului caine pribeag, oplosit si ingrijit pana la moarte, cu totala daruire, in bordeiul de sub rapa, destinul sau nu-si putea afla un deznodamant mai adecvat "omului din om" decat acela imaginat de insusi Dostoievski, in prezentarea cuplului similar, Smith-Azorka, din episodul introductiv al romanului Umilili si obiditi. Fara a impieta asupra unitatii de viziune asupra careia am staruit cu precadere, diversitatea galeriei de chipuri si destine tragice, sau numai insolite (dar, oricum, departe de a corespunde calificativului de "starpituri" ale satului ardelean, scapat condeiului lovi-nescian!), de-ar fi sa aliniem doar titluri ca: Praginel, Copilul Chivei, Ceasul rau, Iarna grea, Gheorghiuf, Saracul Toni, Nica ori Sandufa, ar merita de asemenea, intr-un cadru mai generos, mai mult decat o consemnare. Depasind stricta determinare metaforica (si, implicit, socio-psihologica) a titlului, culegerea isi mai diversifica de altminteri sumarul si prin cateva naratiuni de atmosfera romantica, debitoare indeosebi "stratului legendar" al zonei motesti (M. Zaciu), precum Comoara, Valea Dracului, O poveste din sat ori Frasinica.
Texte cu o mai pronuntata tenta "literara", sugerand asocieri cu eposul sadovenian, acestea alcatuiesc chiar un grupaj oarecum distinct, asezat in fruntea volumului. Substituirea, de probabila sorginte eminesciana, a psihologiei iubirii, cu "vraja", "magia" sau chiar demonia ei, proiectia mitica sau, mai exact poate, jocul "intre mitic si real" (I. Negoitescu), cu prudente, dar revelatoare deschideri spre fantastic ori cu o anume "indeterminare cu efect artistic" (S. Craia) justifica aprecierea mai recenta a unor asemenea texte ca anticipand unele modalitati de expresie epica proprii lui Mircea Eliade sau V. Voiculescu. Consideratii cu tinta similara s-au facut de altfel si in privinta figurilor insolite cercetate anterior, socotite ca ar anticipa intr-un fel pe "ciudatii" si "sucitii" lui M. Preda, D. R. Popescu sau N. Velea (cf. Dictionarul lui Marian Popa).
In fine, capacitatea de a vizualiza si de a crea "icoane" a prozatorului i-a tentat si pe cineasti (M. Veroiu, Dan Pita), Nunta de piatra, in care sunt valorificate elemente din La o nunta, O poveste din sat si Fefeleaga, constituind o realizare mai mult decat meritorie, in domeniu.
Controversat la aparitie (cf. indeosebi recenzia veninoasa din "Vieata noua", nr. 22 din 1911 si Raportul academic obtuz al lui Agârbiceanu Naum), volumul In intuneric reprezinta indiscutabil una dintre culegerile cele mai reprezentative ale povestitorului.
