ICOANE DE LEMN -- Tablete de Tudor Arghezi, aparute in Editura "Nationala" S. Ciornei, Bucuresti, .
Cel dintai volum in proza dintr-o suita memorabila aparea dupa 20 de ani de intens exercitiu publicistic, prin colaborarile, mai ales pamfletare, la "Facla", "Hiena", "Seara", si doi ani dupa debutul poetic editorial prin Cuvinte potrivite.
Subintitulat Din amintirile Ierodiaconului Iosif, textul isi are punctul de plecare intr-o experienta traita de Arghezi direct, la manastirea Cernica, intre 1899 si 1905, cand va parasi, in pragul hirotonisirii, cariera ecleziastica. Ceea ce l-a indepartat de cinul monahal, starnindu-i o durabila iritare, a fost "caracterul social strict al organizatiei bisericesti. Novicele voise sa fuga de lume si in manastire intalnise doar o alta lume, care repeta si concentra pacatele celei mari, cu circumstanta agravanta ca o facea sub aripa unor idealuri spirituale ce lui Arghezi i-au ramas ca niste obsesii si dupa ce, in fapt, le parasise" (Alexandru George). Experienta religioasa, desi esuata, l-a marcat definitiv si, artist al extremelor, reunind in opera sa ceea ce parea incompatibil, Arghezi se va dezvalui fie ca pamfletar iconoclast si calugar apostat, fie ca poet, traind cu ardoare de-a lungul intregii vieti patetica drama a cunoasterii si metafizica Psalmilor.
Asemeni lui I. L. Caragiale care "inventase" momentul ca specie literara ce-i apartine in exclusivitate, Arghezi creeaza tableta si biletul, ale caror atribute sunt, in primul rand, arta cuvantului plastic si concentrarea. Din tinerete (Vers si poezie, 1904) pana in anii deplinei maturitati (Prefata la volumul Bilete de papagal, 1946), autorul se pronunta cu fermitate impotriva inflatiei verbale, a "labartarii" in arta, subliniind obligativitatea esentializarii si numind drept o conditie a literaturii "intinderea in adancime". Tableta devine astfel o forma literar-publicislica a discursului de reduse dimensiuni, permitand o larga varietate a temelor. Evidcntiindu-i caracterul proteic, Arghezi afirma ca "Tableta sau Biletul sunt niste sinteze"; acestea "pot sa ia accente de la vers, calitati de la satira, arome si culori de la poezie".
In Predoslovia la Icoane de lemn datata 1966 (cd. a II-a, in Scrieri, voi. 12), scriitorul vorbea despre organizarea materialului "in zig-zag", adica prin variatia contrastanta, care implica fragmentarea tramei epice si aglomerarea diverselor modalitati literare. Volumul reuneste 69 de tablete, dintre care unele aparusera anterior in "Natiunea" (1923) si in "Bilete de papagal" (1928-l929), necesitatile redactionale devenind, alaturi de conceptia estetica, factori ce obligau la concentrare.
In Predoslovia amintita, Arghezi precizeaza ca textul, "din cauza consilierilor cu tendinte speciale ai editurii de atunci, a aparut trunchiat".
In acelasi loc, afirma caracterul polemic al scrierii, realizata "intr-o epoca in care bateau tobele unui ortodoxism politic profesat de 2-3 aventurieri [] cu crucea care nu era a lor in mana, si cu putregaiul in san". De remarcat jocul perspectivelor: nivelul temporal al textelor vizeaza realitati de raspantie de veac, cunoscute de Arghezi din interior; momentul aparitiei volumului, dupa mai bine de doua decenii, il dezvaluie memorialistului inclement cu aprecierea, din unghiul senectutii, a celor izvodite candva.
Icoane de lemn grupeaza tablete, majoritatea axate pe imaginea infernului terestru, institu-tionalizat prin manastire si biserica. "Cel mai violent pamflet asupra vietii monahale" (Pompiliu Constantincscu) se defineste prin alaturarea seducatoare si socanta a pamfletarului, moralistului si poetului, prin alternanta "torentului liric" cu "energia epica" (Perpessicius), ori cu dezinvoltura eseistului. Nota dominanta a Icoanelor de lemn este excelenta pamfletarului.
Cunoscator in profunzime al unei institutii spre care va privi inapoi cu manie, memoria capricioasa si supusa unui temperament incendiar va scoate la lumina ipocrizia si minciuna, lacomia si viciul, nepotrivirea revoltatoare dintre canon si poftele lumesti din tagma calugareasca.
Numiti sau desemnati prin categoria sau functia sociala pe care o detin, figuri patibulare dobandesc contur, denuntandu-se institutia care tuteleaza o astfel de lume. Caricaturile grotesti se insiruie ca intr-un panopticum de bestiar fantastic. Viziunea este cand grotesca si caricaturala, cand sarcastica sau comica. Exagerarea colosala si bufona, acumularea verbala conduc spre acel caragialian "vad enorm si simt monstruos". Trimiterile frecvente la animalier si domestic, la corporalul indecent, servesc impecabil unei violente nemaiintalnite in proza romaneasca. inca de la aparitie, Pompiliu Constantinescu observa "integrarea laturii pamfletare in planul fictiunii". Cu referire directa uneori dupa natura, "prin pitorescul verbal si prin sensibila ridicare a individului la valoare de tip, se departeaza de presupusele modele". Timpul a confirmat acest lucru, deoarece astazi, personajele de pamflet intereseaza numai ca personaje literare. Mariana lonescu, autoarea unei atente cercetari a prozei argheziene - volumul Ochiul ciclopului - distinge patru categorii de "profiluri": figurile grotesti, martirii, artistii si nebunii, ultimele trei fiind privite cu oarecare ingaduinta si compasiune, abil disimulate.
Interesante observatii privind Barocul in proza lui Arghezi ofera Adrian Anghelescu si capitolul Teatralitatea ritualului liturgic, indeosebi, releva o atitudine constanta la prozator, aceea de respingere a actului, a gestului din viata religioasa, socotite spectacole ce nu acopera o adevarata spiritualizare. inca in 1927, Arghezi simtea noutatea prozei sale, generata de o experienta unica in felul ei. "Cand m-am ivit incidental printre scriitori - va spune el - veneam cu totul din alta parte, din parti unde nu pusese nici un scriitor calificat piciorul. Si miroseam a salbaticie, ca un lup intrat din eroare in cetate" (Ars poetica). Pompiliu Constantinescu ducea mai departe revelarea noutatii prozei argheziene. "Imagine si dispozitie intensa, asociatii de expresie, verva suava sau triviala, concentrare si minutie de gust sunt calitati care aduc o noua infatisare in proza noastra artistica". Volumele consecutive aveau sa dezvaluie fatete complementare ale poetului, cu nimic inferioare celor dintai. Unic si complex, Arghezi se impune ca o grandioasa personalitate creatoare, greu incadrabila in tipare rigide, scapand oricaror clasificari.
