Lucian BLAGA - AUTORUL SI OPERA SA
|
Nascut la 9 mai 1895 in satul Lancram - Sebes, Lucian Blaga este poet, dramaturg si filosof. Este fiul lui Isidor Blaga, preot, si al Anei (nascuta Moga), de origine aromana.
Studiile primare, incepute la Lancram si la Sebes -Alba, sunt continuate la Liceul "Andrei Saguna" din Brasov, intre anii 1914 si 1917 este inscris la Seminarul teologic din Sibiu, pentru a evita inrolarea in armata austro-ungara.
Renunta la teologie; in 1920 este licentiat al Facultatii de Filosofie a Universitatii din Viena. Obtine doctoratul in filosofie cu teza Kultur und Erkenntniss. Intra in diplomatie si este atasat de presa si consilier la legatiile Romaniei din Varsovia (1926), Praga (1927-l928), Berna (1928-l932, 1937-l938) si Viena (1932-l937), iar apoi ministru plenipotentiar la Lisabona (1938-l939). in 1936 este ales membru al Academiei Romane (discursul de receptie - Elogiul satului romanesc - 1937). in perioada 1939-l948 este profesor la Catedra de filosofia culturii a Universitatii din Cluj - catedra creata special pentru el.
Destituit dupa reforma invatamantului, devine cercetator la Institutul de Istorie si Filosofie din Cluj (1949-l953) si la sectia de istorie literara si folclor a Academiei, filiala Cluj (1953-l959). Este membru fondator al revistei "Gandirea", redactor la "Cultura", "Banatul", "Patria", "Vointa". in 1943 editeaza la Sibiu revista de filosofie "Saeculum".
A debutat cu versuri in ziarul "Tribuna" din Arad, in . A colaborat la "Romanul", "Gazeta Transilvaniei", "Convorbiri literare", "Pagini literare", "Glasul Bucovinei", "Luceafarul", "Viata Romaneasca", adevarul literar si artistic", "Cuvantul", "Universul literar", "Societatea de maine", "Gand romanesc", "Tara", "Revista Fundatiilor Regale", "Steaua", "Contemporanul".
Debutul editorial are loc in anul 1919 cu volumul de versuri Poemele luminii. Opera sa poetica antuma cuprinde, pana in 1943, inca sase volume: Pasii profetului (1921), in marea trecere (1924), Lauda somnului (1929 - Premiul Societatii Scriitorilor Romani), La cumpana apelor (1933), La curtile dorului (1938), Nebanuitele trepte (1943). Se adauga versurile - in mare parte postume - din ciclurile Varsta de fier (1940-l944), Cantecul focului. Corabii cu cenusa. Ce aude unicornul. Vitalismul eului liric, revarsat peste granitele trupului si ale timpului, intr-un dor al contopirii cu universul elementelor (in primele doua volume), este inlocuit prin drama "tristetii metafizice" a omului instrainat de "tainele" lumii, mistuit de nostalgia armoniei paradiziace, a recuperarii varstei mitice. in aceeasi masura, dramaturgia lui Lucian Blaga - de la Zamolxe - mister pagan (1921), la Tulburarea apelor (1923), Mesterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930), Avram Iancu (1934) etc. -uneste constant miticul cu istoricul, elementaritatea existentei cu dorul de absolut. Foarte vasta este si opera filosofului, gandita in patru trilogii (Trilogia cunoasterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor. Trilogia cosmologica), cristalizandu-se intr-un sistem in care cugetarea pura devine consubstantiala "gandirii mitice".
Demersul filosofic este permanent strabatut de valorile poematice ale expresiei. Culegerile de aforisme si eseuri (Pietre pentru templul meu - 1919, Fetele unui veac - 1925, Ferestre colorate - 1926, Daimonion - 1930, Discobolul - 1945), impreuna cu memorialistica din Hronicul si cantecul varstelor (1965) si cu romanul autobiografic postum Luntrea lui Caron (1990), intregesc imaginea uneia dintre cele mai armonioase personalitati ale culturii romane moderne.
Lucian Blaga s-a stins din viata la 6 mai 1961, la Cluj.
Proza literara postuma a lui Lucian Blaga cuprinde doua lucrari lamuritoare pentru rotunjirea imaginii sale de personalitate complexa a culturii moderne romane: memoriile din Hronicul si cantecul varstelor, datat 1946, si romanul autobiografic Luntrea lui Caron.
Comentarea textului Hronicul si cantecul varstelor
|
DOCUMENT SI LUME MITICA.
Hronicul si cantecul varstelor ofera date importante despre anii de formatie ai scriitorului (copilaria si adolescenta, universul satului in care a luat intaiul contact cu natura si societatea, mediul familial in care a crescut, scolile pe care Ie-a urmat, evenimentele istorice pe care le-a trait) si de aceea raportarea la biografia propriu-zisa ni se impune firesc. Pe langa aceasta, o a doua raportare necesara - la opera poetica - dezvaluie adancimile laboratorului de creatie, germenii unor poeme sau imagini, circularitatea anumitor teme si motive, anume tipare fundamentale ale imaginarului poetic, dar si expresivitatea artistica a stilului memorialistic.
In sonoritatile limbii vechi, titlul de rezonanta goetheana (Hronicul si cantecul varstelor - Baga/Poezie si adevar - Goethe) sugereaza dubla dimensiune a evocarii: cea documentara, de "hronic" - cronica subiectiva a vietii unei personalitati, inserand amintiri organizate cronologic, si cea artistica, relevand un prozator liric care se descopera cu o mare intensitate afectiva si o minte "mito-logizanta" ce descopera reperele arhetipale ale existentei sale, tacand posibila integrarea ei in "geografia mitologica" a operei. Viata si opera se intrepatrund in cercul unui destin exemplar.
Dar care este universul interior si secret al personalitatii lui Blaga? Cum s-a modelat si definit constiinta artistica a poetului si filosofului Blaga, in cercul familiei, in orizontul mitic al satului, in conjunctura marilor evenimente ale istoriei? Care este sensul unificator al experientelor sale existentiale? Vom afla raspunsurile la aceste intrebari urmarind cele doua planuri ale relatarii: cel realist-do-cumentar si cel mitic.
Nu e lipsit de interes sa observam ca viziunea mitica secondeaza planul realist numai in evocarea satului si a copilariei, adica in prima parte a cartii. Firesc, intrucat copilaria si satul reprezinta paradisul, universul ideal, loc al intalnirii cu sacrul si al structurilor arhetipale.
REFUZUL CUVANTULUI
Mult mai bogata in potentiale transferuri de imagini catre opera poetica este, de asemenea, prima parte a Hronicului. De aceea am ales sa insistam, in mai mare masura, asupra acestui segment de viata al memoriilor.
"Inceputurile mele stau sub semnul unei fabuloase absente a cuvantului. () Poate ca starea mea embrionara se prelungea dincolo de orice termen normal, (), sau poate o nefireasca luciditate s-a varat, cu efecte de anulare, intre mine si cuvant."
Astfel se deschide Hronicul. Blaga alege cu grija termenul ,fabulos", parca indemnat de aceeasi vointa mitolo-gizanta, pentru a se referi la aceasta tulburatoare poveste plina de penumbre a cuvantului^. Nascut la 9 mai 1895, in satul Lancram, langa Sebes-Alba, poetul, ce se portretizeaza metaforic "mut ca o lebada", a inceput sa vorbeasca abia la varsta de patru ani. Cum s-ar putea explica, prin ce nestiuta, nici macar banuita nostalgie a originilor, aceasta teama de vorba rostita? Nu cumva ea ascundea un refuz al lumii - creatie a cuvantului zamislitor, o neacceptare a nasterii, neconstientizata? Oricum ar fi, este stiut faptul ca Lucian Blaga a ramas toata viata cu o recunoscuta rezerva, aproape sfiala, fata de cuvant. Din perspectiva operei sale literare insa, spectaculosul eveniment biografic intregeste mitul poetic blagian: tacerea initiala ar putea semnifica noaptea originara, matema, "indistinctia dintre eu si unitatea primordiala", este ca o incrancenata nevoie de a ramane in "tara fara nume", in vechea "patrie a Mumelor", pentru viitorul poet permanent obsedat de intoarcerea in "ciclul elementelor", "la obarsie, la izvor".
Refuzul cuvantului este, cum sugereaza aici chiar autorul, o prelungire a starn edenice a omului, de dinaintea nasterii, caci cuvantul este interpretat de Blaga drept semn al rupturii si instrainarii de paradis, al distantei si exilului. De aceea viitorul poet refuza, simbolic, rostirea, pastrand parca in memoria afectiva imaginea copilului ce se incrancenase nefiresc sa nu vorbeasca: "Amare foarte sunt toate cuvintele".
CASA PARINTEASCA, TATA SI MAMA.
In "geografia mitologica" a operei lui Blaga, strabatuta de nostalgia intoarcerii langa "sufletul satului", casa parinteasca din Lancram (satul ce "poarta in nume sunetele lacrimei") poate constitui reperul arhetipal central, "cercul vetrei", in care devine posibil "schimbul de taine cu stramosii", de unde incep "aventurile" eului, in "suprema intimitate cu Totul". Castanul care strajuia casa este simbolul caminului parintesc, dar si al armonioasei integrari a omului in circuitul vietii si mortii: "Banuiam sub scoarta castanului lacasul unui duh legat in chip misterios de destinul casei si al familiei (castanul avea sa se stinga, de altfel, mai tarziu, tocmai in anul in care murea si Tata)".
Descrisi in viziune mitologizanta, parintii dobandesc dimensiuni suprareale, devin Tata si Mama - zeitati ale locului. Tatal, preotul Isidor Blaga, spirit de o mare patrundere intelectuala, "un liber-cugetator", "de o exuberanta si de o volubilitate deosebit de simpatica", deschis deopotriva catre inlesnirile tehnice ale civilizatiei si speculatiile metafizicii, este zeul atotstiutor, model viu si autoritar in familie si comunitatea satului. "«Ce face Popa, sau cel cu barba de argint si cu mintea de aur?» se intrebau taranii, iscodindu-i cararile si pasii, si-i urmau pilda" Mama este o ,fiinta primara", o ,stramuma", figura ei, fixata in arhaic, se armonizeaza cu imaginea unei lumi ramase in tiparele sale stravechi. Mama - isi aminteste scriitorul - era ,fara multa scoala, cu instincte materne si feminine preistorice. Preistorice in sensul deplinalalii vitale, grele, masive. Nu avea Mama cunostinte folclorice deosebit de bogate, dar ea traia aievea intr-o lume croita pe masura celei folclorice. Existential incadrata de zarea magiei. Ea se simtea cu toata faptura ei vibrand intr-o lume strabatuta de puteri misterioase, dar nu se abandona niciodata visarii. Fiinta impersonala, fara gand intors asupra ei insasi, stapanita numai de sacrul egoism al familiei, Mama era substanta activa in jurul careia luau infatisare palpabila toate randuielile vietii noastre".
SATUL
Satul este strajuit de munti care, in imaginatia copilului, deveneau zeitati ale copilariei, ca si Tatal si Mama, "o margine a lumii, dincolo de care nu mai era decat povestea".
Autorul, care a scris Spatiul mioritic si Elogiul satului romanesc, marturiseste: "Satul era pentru mine o zona de minunate interferente in care realitatea, cu temeiurile ei palpabile, se intalnea cu povestea si cu mitologia biblica, ce-si aveau si ele certitudinile lor. ingerii si Tartorul dracilor, cu puii sai negri, erau pentru mine fiinte ce populau insasi lumea satului. Traiam palpitand si cu rasuflarea oprita cand de mirare, cand de spaima, in mijlocul acestei lumi'.
Pentru copilul de atunci, topografia satului cuprindea multe locuri de intalnire a realului cu suprarealul, iar timpul subiectiv se reducea la o singura dimensiune: jocul. "Timpul mi-l iroseam in joaca aproape neintrerupta." Jocul devine, pentru psihologia copilului, spatiul de irupere a sacrului in lume, mijlocul de acces la misteriosul existentei, perceptibil numai pentru el, la nivelul de cunoastere sensibila a primitivului. Tinda intunecoasa a vecinului e salasul dracului. impreuna cu alti vreo douazeci de baieti, l-a alungat, intr-o duminica dupa-amiaza, cand nimeni nu era acasa, navalind, "cu un iures de trib din dumbravile negre ale Africir, asupra usii zavorate si daramand-o:
"Zeci de brate s-au ridicat si au izbit cu toata puterea in usa in dosul careia banuiam ascuns duhul beznei. Loviturile erau insotite de strigate nearticulate si de asurzitoare zgomote de metal. Buzduganul nazdravan nu-l vedeam, dar il simteam lucrand printre noi. Se iscase in noi ca o magica furie, ca o sacra betie, ce ne da indrazneala de necrezut de a infrunta nevazutul si de a grabi deznodamantul."
Capacitatea fabulatorie a copilului actioneaza, dupa tiparele jocului, asupra realitatii exterioare, transfigurand-o intre aceleasi limite miscatoare ale imaginatiei. Undeva la marginea satului se afla un noroi fara fund, care duce in iad. Mai departe, in "dealul viilor", e o rapa rosie, locuita de un capcaun. "Cainele turbat lasa in rana niste catei mici, aproape nevazuti - de aceea turbeaza cei muscati!" Aceasta "magica lamurire" o auzise copilul de la o batrana din sat, chemata sa spele rana unuia dintre prieteni - Vasile al Banateanului -, muscat de un caine turbat. "Murmurele si gesturile de ritual ancestrai' ale batranei, al caror talc i se pare copilului ca-l intuise, il "asezau dintr-odata intr-o lume halucinanta, de izbelisti si de primejdii fara leac, ce pot sa cada de pretutindeni si de nicaieri'.
"IMPARATIA NISIPULUI."
Religiozitatea - ca dimensiune a fiintei intime in relatie cu Dumnezeu - in acesti ani ai copilariei se exprima intens. Jocurile copilariei "in imparatia nisipului' o dezvaluie printr-o creativitate exploziva. Jocul isi arata, asadar, si o dimensiune grava, o functie cvasi-religioasa, situand, intuitiv, copilul, printr-o spontaneitate "creatoare", aproape de Dumnezeu.
Pentru viitorul poet. Dumnezeu va fi definitiv pierdut in inchipuirile copilariei: "Cand eram copil, ma jucam cu tine/si-n inchipuire te desfaceam cum desfaci o jucarie". Iata ce-si aminteste despre intaiul sau "ideal" de viata: "Varsta mea, de la cinci la sapte ani, sta sub zodia de aurora a prieteniei cu Vasile Banateanu, Roman al lui Tudorel si Adam al Vicii - adevaratii prieteni, rudele mai presus de sange. Eram nascuti tuspatru in acelasi an". ,Jocurile noastre iscodisera toate virtutile nisipului. () Din elementul usor umezit cladeam bolti, labirinte, biserici. Mai ales biserici. Imi pusesem in cap sa devin odata «zidar de biserici» Acesta a fost intaiul meu «ideal» de viata. Si ma vedeam cu toata gravitatea acolo pe gramada de tarana. in exercitiul maret al viitoarei mele meserii."
MIRARI Sl DESCOPERIRI
Pastrand nealterate, in spatiul memoriei, uimirea si nedumeririle copilului, adultul reediteaza, printr-un joc al dedublarii, care este si jocul sensibil cu granita dintre real si mit, cateva dintre tulburarile, nelinistile interogative si "aventurile" acestei varste. Copilul se intreaba, deopotriva cu altii de seama lui, "cum o ft oare cand esti mort" si-si raspunde ca "mort trebuie sa fie ca si viu () traiesti mai departe si nu stii ca ai murit" Mintea indrazneste alte paradoxale asociatii: poale chiar ei, care se afla in ulita vorbind, sunt morti, dar nu-si dau seama Alta dala, insotindu-si tatal sa supravegheze ,felul muncii si sporul lucratorilor tocmiti cu ziua". Ia sapa, afla ca "nodul de lichid spumos, alb, ca un scuipat", atarnand de firele de iarba de-a lungul drumului, este "scuipatul cucului'. Tatal ii strecoara in suflet o neliniste: "Cucul canta si scuipa Uneori scuipa dupa copii, iar cei de-i nimereste nu mai cresc!" Spaima copilului este atat de mare incat auzind, mai tarziu, un cuc cantand in apropierea locului unde ei se odihneau "urmarea cu respiratia taiata cantecul infricosatoarei paseri, ce putea sa-i reteze cresterea in lungul drumului si sa-I lase pitic in calea vietii'.
Una dintre uluitoarele "aventuri" ale copilului, retraita afectiv de matur, este aceea cand "apus la incercare cerui': "Umbland odata pe ulita cu ochii in sus, am bagat de seama ca cerul venea tot cu mine. Zenitul se misca din loc in loc - tinandu-se neintrerupt deasupra mea! Era o mare descoperire cu totul noua, pe care ma simteam obligat sa o pastrez ca un mare secret in cel mai ascuns ungher al inimii'. Totusi, se intelege cu un prieten sa alerge amandoi in directii contrare, asa incat cerul, tinandu-se dupa fiecare, sa se despice in doua, dezva-luindu-si ingerii ,Si Adam, induplecat si el de logica mea, ce parea inchegata si fara gres, o lua pe ulita in sus, iar eu pe ulita in jos"
"SUB ARINI."
Copilul repeta mirarile si intrebarile primilor oameni, sub forma de joc - experienta initiatica. Dupa Blaga, copilaria este starea genuina a creatiei: "Dezmaturile si alergaturile fara frau ale imaginatiei"" se elibereaza prin joc, care este si un joc al mintii, al cugetului de copil ce-si "invata imperativele de la pasari si fiori:
"Uneori () cadea asupra noastra sarcina de a ne duce dupa-amiaza cu gastele, la pasune, «sub arini», un loc in partea mai de sus a satului, intre iaz si razoare. Luaseram obiceiul de a sta intr-o rana la umbra unui arin, din care cadeau arome amarui peste noi, in timp ce puii de gasca () se imprastiau in cautarea ierbii si a troscotelului. () In mijlocul cercului nostru dupa-amiezile deveneau parca mai lungi, dupa cum erau si jocurile si povestile. Ne istoriseam () intamplari mai vechi sau mai noi, din cutare sau cutare ulita si evenimente suspecte, acoperite de noapte, din cronica erotica a satului. Sau nascoceam, cu inchipuire draceasca, vreo cruzime, ce urma s-o ducem la indeplinire pe socoteala mai ales a gusatilor, fonfilor, tontilor, zanaticilor sau bicisnicilor din localitate. Blestematiile planuite nu erau totdeauna inofensive, caci uneori ne dadeam indemn, fara de astampar, pana ce le duceam la capat. In acest cadru de completa nuditate a naturii rasarea in noi flora confuza a tuturor instinctelor si ciuguleam din ciorchinii celor mai varii stricaciuni ale inchipuirii, cu desavarsita nevinovatie."
Sub impulsul fanteziei ludice, existenta copilului devine joc, prelungire in poveste, straniu amestec de cruzime si inocenta, cu un inconstient mimetism al gesturilor si limbajului, ce vine dintr-o memorie colectiva. Jocul trebuie inteles, in ultima instanta, ca metafora a existentei.
in masura in care este un elogiu indirect al satului ca tip de spiritualitate, Hronicul este si un elogiu al copilariei - nu doar ca varsta biologica, ci si ca varsta interioara: iata o constanta a scrisului blagian.
VACANTELE
Evocarea primilor ani de scoala, la Sebes-Alba, poarta insemnul rupturii de paradis. Cu atat mai mult vacantele petrecute acasa vor capata valente compensatorii. Cea dintai vacanta mare de vara aduce un sentiment de libertate ce "da zilelor noastre intensitati de apogeu".
Cei patru prieteni se lasa cuprinsi de o adevarata euforie a salbaticirii:
"Cat era ziua de lunga, stam goi, in namol sau pe iarba, langa raul care-si avea vadul la cativa pasi de casa. () Cea mai apriga placere a noastra era sa rapim pentru o jumatate de ceas cate-un cal din herghelie, ce pastea prin apropiere. O luam la goana, calari, goi, pana departe sub o padurice de salcii, unde, daca am fi avut parul lung ca Avesalom, am fi putut ramanea spanzurati de crengi, caii scapandu-ne, de sub picioare, ca din prastie."
Tabloul este de o exploziva, primitiva vitalitate.
Pentru copilul care traise prea timpuriu drama "dezradacinarii", calatoria din vara anului 1903, intr-o alta vacanta, in Muntii Sebesului, la Bistrita, se transforma in eveniment memorabil, cu reverberatii afective de durata. Paginile poematice care cuprind imaginea Surianului, imaginea satului Capalna, precum si imaginile stranii si baroce ale olarilor gusati din Sasciori rotunjesc "cosmosul generic", "emblematic" al spatiului mitic: muntele, padurea, simbolurile acvatice (iezerul, izvorul), bestiarul (ursul, mistretul, vipera, balaurul) -iata un intreg univers totalizant, plenar valorizat aici in sensul sugerarii inefabilei comunicari intre nivelurile existentei:
"In vacanta mare din vara anului 1903 aveam sa-mi sporesc orizontul cu experienta unei lumi noi, a Muntelui. () Vom pleca in Muntii Sebesului, la Bistrita. () Trecuram prin Sebes, apoi prin alte doua sate, ca sa ajungem la Sasciori, un targusor situat chiar sub poale de munte si cu uliti pline de gusati. () pe ulitele sale se balabaneau aproape numai oameni diformi, cu gusile atarnand uneori pana la burta. De meserie gusatii erau olari. Am rugat pe Tata sa oprim o jumatate de ceas, ca sa vad un atelier. () am urmarit cu ochii, din apropiere, mestesugul olarilor. () Olarul nu mai trebuie sa sufle duh peste fapturile lin de lut, caci ulciorul era viu. Capcaunul i-a frant mijlocul ca unei fete."
"Marea intalnire cu muntele"
,Lasam in urma curmaturile si munte dupa munte. La Capalna, un sat adunat ca intr-o caldare, in fundul unei vai adanci, ne-am odihnit putin pe-un trunchi, primitor rasturnat, la un colt de ulita. Ochii mi s-au oprit indelung asupra unei mori stravechi, de lemn, ale carei roti mi se parea ca se invart fara intrerupere de la inceputul lumii. Turme de capre negre, rosii, albe coborau pe povarnisuri in sat intrezaream, in stanga si-n dreapta, prin duiumul verdelui. pe sub brazi, muschiul verde ca un asternut de perne, ferigile cu miros adormitor, buretii galbeni, ciupercile rosii, manatarcile cat painile. Sfarmam intre dinti acele de brad, ca sa le strang aroma in cerul gurii. Toate impreuna alcatuiau pentru mine negandita, marea intalnire cu Muntele"
,Marea intalnire cu Muntele", cu "vraja si primejdia Muntelui*' inseamna iesirea "din vremelnicie. In alt timp". Muntele e, in inchipuirea copilului, teritoriul misterului. Dincolo de ce inregistreaza simturile. Muntele ascunde primejdia, apreciata printr-o imaginatie baroca: "Ursul care () putea sa-ti iasa in cale la fiecare pas, ca sa-ti intoarca pielea din ceafa pana peste fata, si mistretul albastrui, matahalos, dar iute si cu colti adusi ca sa ridice pamantul in rat; vipera cu semn pe frunte, ce sta la panda, aramie printre pietrele batute de soare sau intunecata printre tufele de afin". Mai erau ,palcul de fluturi multicolori, ce jucau in cercuri, inganand un nevazut model planetar, dupa flecare cotitura de stanca a drumului"', si iezerul din varful Surianului, fost "cuib de balaur", lacas acum al unei semintii de mici soparle negre, nazdravane, carora daca le scoti ochii cresc altii la loc.
Muntele e, asadar, "inaltul si adancul', spatiu al armonizarii contrariilor, "coinci-dentia oppositorum" specifica repertoriului simbolistic exploatat de gandirea mitica.
Aureolata de amintire, extraordinara calatorie trece in spatiul imagistic al operei poetice, articuland geografia simbolica a unui "cosmos ideal".
ARPEGII FINALE
Evocarea anilor gimnaziali de la Brasov, la Liceul "Andrei Saguna", unde il are profesor de istoria si teoria dramei pe unchiul sau, losif Blaga, este o alta varsta a biografiei autorului, umbrita insa de moartea tatalui, in anul 190. Experientele sunt diverse si de intensitate emotionala diferita: calatoria prin Italia, in 1911, ca elev in clasa a V-a, rasfoirea, la Academie, "cu incordare", a unui manuscris eminescian; primele incercari de eseistica "filosofica" ale adolescentului.
Dupa experienta Seminarului teologic din Sibiu, absolvit in 1917, se inscrie la Universitatea din Viena, urmand sa-si sustina teza de doctorat despre "Teoria cunoasterii". Sunt anii unui timp involburat. Istoria nelinistitoare si confuza a razboiului se suprapune peste istoria dragostei pentru Cornelia Bredieeanu, fiica a cunoscutului om politic din Banat Coriolan Bredieeanu. Celei care avea sa-i devina sotie ii consacra, in Hronic, nu putine pagini.
Cel mai important eveniment biografic din perspectiva istoriei literare, consemnat spre finalul Hronicului, este debutul editorial din anul 1919, cu volumul de versuri Poemele luminii. Paginile consemneaza si primirea entuziasta a volumului, de catre N. Iorga, reproducand textul articolului Randuri pentru un tanar, datat 1 mai 1919: "E aici un tanar care intinde brate energice catre tainele lumii". "In randurile, rarite ingrijorator, ale cantaretilor simtirii noastre de astazi, fii binevenit, tinere Ardelean!"
Finalul Hronicului leaga inca o data viata de opera. Cate "nebanuite trepte" a trebuit scriitorul sa coboare in timp spre a se descoperi pe sine insusi! O parte din emotia acestei regasiri o traim si noi, cititorii, cu fiecare lectura, o noua "nebanuita treapta" catre intregul operei blagiene.
BIBLIOGRAFIE
Blaga, Lucian - Hronicul si cantecul varstelor, Ed. Tineretului, Bucuresti, 1965; Micu, Dumitru - Lirica lui Lucian Blaga, E.P.L., Bucuresti, 1967; Pop, Ion - Lucian Blaga. Universul liric, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1981; editia a Ii-a, Ed. Paralela 45, Pitesti, 1999; Vaida, Mircea - Pe urmele lui Lucian Blaga, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1982.
