HORE - Volum de versuri de Tudor Arghezi, aparut in . Editia princeps cuprinde doua cicluri: Buruieni si Hore de copii.
In editiile urmatoare, titlul ciclului secund a devenit: Hore. Majoritatea poeziilor din volum au fost publicate mai intai in "Revista Fundatiilor Regale".
Prima sectiune a cartii include, sub titlul Buruieni, versuri destul de diferite ca factura, continuand, in aceasta directie, Cuvintele potrivite (1927) si Carticica de seara (1935). Astfel, poeme precum Om de pamant sau Dacica prelungesc filonul, foarte bogat in scrierile precedente, al unei lirici elogiind forta spiritului uman creator si eternizarea lui prin opera: "omul de pamant' si modestul "subred vas de lut" sunt legati prin aceeasi substanta ce intretine si perpetueaza viata; creator si creatie sunt pusi sub semnul vitalitatii elementare capabile sa invinga timpul.
Insasi metafora "buruienilor" defineste o poezie inrudita ca substanta, sugerand, in aria mai larga a unei "poetici a rodului", naturaletea, fecunditatea telurica, organicitatea creatiei, puterea ei elementara biruind obstacolele:
"Nu v-am sadit si nu v-am cercetat.
Ati incoltit in drojdii de tarana,
Bezna din zguri v-a pus si semanat,
Si de ogor v-ati prins cu o tatana.
impotrivite, aspre, solitare,
Ati biruit cu blestem si napasta' (Nu v-am sadii). |
O viziune similara se contureaza in poezia Buruiana, nu stiu care, cu o nuanta de panteism:
"Buruiana, nu stiu care
Stiu ca esti pamantul viu
Si ca, orisicum, tu cresti,
Far-a sti cum te numesti.
in fiecare urzica
a pus Domnul o margica" |
intr-un spatiu apropiat se situeaza si Denie, marturisind comunicarea dintre uman si divin prin intermediul unei creatii palpabile si vii, mai degraba decat prin cuvant; sugestia firescului, a organicitatii operei poate fi usor citita in astfel de versuri:
"Seara stau cu Dumnezeu
De vorba-n pridvorul meu.
Pe drumul de el ales
Graiul n-are inteles.
Mai mult spune cucuruzul
Decat gura si auzul.
Domnul tace.
Glasul nu-si trimite-ncoace.
Domnul face". |
Nu lipseste insa nici tema cautarii fara rezultat a divinitatii, caracteristica Psalmilor, ca in poemul A venit, unde reapare motivul asteptarii zadarnice, al intarzierii la "intalnire", al decalajului inevitabil dintre uman si sacru:
"de zeci de vieti il cheama
Pe cel fara varsta, fara tarm, fara vama,
Din singuratate.
L-ai asteptat,
Ai dormit.
A venit.
A plecat". |
Astfel de poezii ne mentin in proximitatea marilor meditatii argheziene angajand fie conditia umana in general, fie pe cea particulara, a artistului, din Cuvinte potrivite.
Aceluiasi spatiu i-ar putea fi afiliate si alte poezii, precum Crucea veche, de o remarcabila picturalitate iconografic-ortodoxa, Iese vatra - cu o interpretare a peisajului natural in termeni ceremoniosi-liturgici, sau cateva noi "creioane", ca In perdea ori Luna s-a, - in timp ce Facatura trimite spre poezia somptuos ornamentala, de tonalitate folclorica, din Flori de mucigai. Cele mai multe dintre piesele acestui ciclu fac legatura cu volumul imediat precedent. Carticica de seara, prin interesul acordat universului "boabei si al faramei": o poezie de gratioase miniaturi, ce evidentiaza dexteritatea artizanului Arghezi dispus sa se "copilareasca", prospetimea unei sensibilitati dispuse sa participe la jocul lumii si sa construiasca ea insasi spectacole inedite, cu o candoare infantila. Metamorfozele naturii autumnale {Frunza palida, frunza galbena), fapturi ale universului minor (O lacusta: "Mi-a umblat in papadie / O goanga cu palarie / Si camase stacojie"; albinele din Cantec de buduroi vazute in costumatie de schimni-ce-gospodine), dar si Divinitatea insasi ori poetul in ipostaze copilaresti fac obiectul acestor poeme. Iarba treaza, piesa ce inaugureaza Buruieni-le, schiteaza deja programul unei poezii voit stangace, nemestesugite, dar tocmai de aceea autentica:
"Sculele mele cantate
Le-as zvarli vartej in foc.
Vreau un singur pai, in loc
De unelte-ncrucisate". |
Spiritul ludic pune stapanire pe poetul ce se infatiseaza in ipostaza de negustor de stele (Balci in Aldebaran), in timp ce Dumnezeu e vazut ca un mestesugar naiv, care construieste universul jucandu-se, precum in admirabila Abece:
"A vrut Dumnezeu sa scrie
Si nici nu era hartie.
El, care facuse toate
Nu avea certificate.
Catu-i Dumnezeu de mare,
N-avea cinci clase primare" |
Poetul-copil devine astfel, prin artizanatul sau, un similidemiurg, in vreme ce Demiurgul se copilareste: inca o mare tema a scrisului arghezian reapare aici, in realizari dintre cele mai reprezentative.
Adevaratele "hore" ce alcatuiesc, impreuna cu Abece, sectiunea care da titlul cartii, propun insa o fata parodica si grotesca a jocului arghezian: poeme ca Hora de baieti si Hora de ucenici, care sunt, fara indoiala, textele cu adevarat semnificative, sunt niste parabole absurde, cu implicatii polemice, dar evidentiind si pura placere a inscenarii unei lumi pe dos. Sub aparenta unor "strigaturi" acompaniate burlesc de zgomotul spectatorilor imaginari, in Hora de baieti se rostesc adevaruri grave, accentuate ironic de tonul buf:
"intr-o tara care-a fost / Era mare cel mai prost./ Bi-ba, ba-ba, / Li-ba, la-ba.// Cine-o leaca-avea de cap / Si-l punea dupa dulap./ Hu-hu, bu-hu, / Bu-hu, hu-hu".
In Hora de ucenici, suita de intrebari si raspunsuri la un examen al nonsensului are un efect burlesc similar: "Ce e cercul ? Un patrat. Cum e unghiul ? Cracanat.// Un catel ? li un purcel./ Ce-i altfel ? / Tot ce-i la fel.// Sunt acum incredintat:/ Tanaru-i om invatat./ Zise presedintele / Potrivindu-si dintele" Alte "hore' imprumuta vesminte fabulistice, fara a abandona nota parodic-absurda (Hora lui Esop), ori sunt pamflete abia deghizate la adresa cutarui confrate invidios (Hora de hatru); "un dovleac" e portretizat omeneste (Hora in gradina), curtea de pasari e o scoala avand-o "directoare" pe "Baba Tinca" Cu multiplele-i disponibilitati pe care le angajeaza, acest al patrulea volum de versuri al lui Arghezi certifica inca o data originalitatea poetului demiurg si mestesugar, exprimata aici in cateva dintre ipostazele sale cele mai definitorii.
