GORUNUL - Poezie de Lucian Blaga.

Publicata in ziarul Glasul Bucovinei (Cernauti), nr. 50, 4/17 ian. 1919.

Reprodusa apoi in "Unirea", XXIX, nr. 19, 29 ian. 1919; "Gazeta Transilvaniei", LXXX, nr. 100, 22 mai 1919; "infratirea", I, nr. 10, 18 iulie 1943; "Astra hunedoreana", V, nr. 19, 18 mai . Face parte din volumul Poemele luminii (1919).

Poezie de tonalitate elegiaca, Gorunul ilustreaza, spre deosebire de majoritatea versurilor din Poemele luminii, caracterizate de frenezia vitalista, "dionisiaca", de sursa nietzscheana, a eului liric, o ipostaza a sa contemplativa, de calm si senin abandon in voia ritmurilor naturii, intreg textul e construit pe baza unui paralelism de imagini sugerand analogia dintre realitatea subiectiva si substanta universala, relatia ca de vase comunicante dintre cele doua entitati. Prima secventa a poemului asimileaza deja reperele lumii externe cu cele ale eului; in "pieptul unui turn" se aude "cum bate ca o inima un clopot", iar sangelui uman i se substituie, metaforic, "stropii de liniste", intr-un peisaj definit sub semnul seninatatii ("in limpezi departari") si al unei ambiante sonore difuze si benefice ("zvonuri dulci"); universul obiectual si cel launtric sunt puse astfel pe acelasi plan. Interogatia retorica din secventa secunda adauga notatiilor de cadru cateva elemente semnificative: gorunul apare situat in margine de codru, asadar intr-un punct-limita, la pragul dintre doua spatii, cel inchis, al padurii umbroase, si cel deschis, al "limpezilor departari" - , situare corespondenta cu a subiectului liric aflat intr-un fel de stare de tranzitie intre veghe si somn; e o atmosfera dominata de "pace" si "umbra" definitorie pentru spatiul securizant, "nocturn", pe care-l reliefeaza si metafora "aripilor moi" ori jocul dezmierdator al frunzelor.

Se intensifica aici si sugestia de abandon inert al fiintei, schitata in primele versuri; "pacea" invinge, anihileaza orice opozitie fata de exterior, iar pozitia contemplatorului e una de zacere somnolenta: "de ce ma-nvinge/ cu aripi moi atata pace/ cand zac in umbra ta/ si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa ?".

Remarcam intr-o asemenea situare similitudini cu alte poeme, indeosebi din volumul Pasii profetului^ (1921), pe care Gorunul le anticipeaza (In lan, Vara, Pan, Gandurile unui mort), unde relatia simili-embrionara dintre eu si universul "matern" este vazuta in termeni echivalenti. Ultima secventa, mai intinsa, a poemului dezvolta paralelismul initial, in sensul interpretarii linistii si seninatatii contemplative ca posibile semne premonitorii ale mortii:

"O, cine stie? - Poate ca din trunchiul tau imi vor ciopli nu peste mult sicriul, si linistea ce voi gusta-o intre scandurile lui o simt pesemne de acum" In ultima instanta, moartea nu e privita insa ca stingere si neantizare, ci ca o crestere: "si mut ascult cum creste-n trupul tau sicriul, sicriul meu, cu fiecare clipa care trece".

Altfel spus, viata si moartea sunt solidare, semnele lor se amesteca si se confunda in miscarea ciclica a naturii, vitalitatea exprimata plenar in "trunchiul" gorunului nu contrazice prezenta mortii, care e traita, de aceea, cu o melancolica seninatate.

Citita intr-o perspectiva arhetipala, poezia se inscrie in regimul "nocturn' al imaginarului, conturand o figura apartinand spatiului securizant, aceea a receplacolului. E un spatiu prin excelenta ocrotitor, matern, in care fiinta umana e cuprinsa de "stropi de liniste" ce "picura in suflet": o liniste izomorfa, simbolic vorbind, cu pacea, umbra si mutenia ce caracterizeaza faptura aflata in comuniune intima cu un taram matern-originar, al contopirii si indistinctiei.

Relatia organica, "viscerala" dintre eu si univers, tipica pentru viziunea blagiana, isi gaseste aici o incarnare majora; o confirma, dincolo de comunicarea asa-zicand capilara dintre cei doi termeni ("imi pare / ca stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange"), si imaginile, cu conotatii matriciale, ale cuprinderii: clopotul e ca o inima a turnului, sicriul creste embrionar in trunchiul gorunului, eul contemplativ zace, invaluit in "aripi moi", precum un fat in sanul matern. Definitorie, asadar, pentru "obsesia modelatoare" a viziunii lui Blaga, Gorunul poate fi apropiata, in plan european, de poezia lui R. M. Rilke.

Scriitori romani