Un roman cu un titlu simplu - numele protagonistului -, rece si puternic, dar in spatele caruia mocnesc pasiunile. Un roman al marilor conflicte dramatice, "al violentei si barbariei", care distruge mitul samanatorist al taranului idilic, in haine de sarbatoare, bu-curandu-se de munca lui in mijlocul naturii. Un roman ce patrunde in zonele abisale ale psihicului uman, intr-o lume in care legile sunt dure: nu esti ceea ce esti, ci esti ceea ce ai-
Eroul lui Rebreanu aminteste de personajele lui Thomas Hardy sau de cele ale Iu Emile Zola, victime ale fatalitatii biologice.
Lumea romanului sau imbraca atribute mitice frecvent intalnite in romanul secolulu XX (prin Yoknapatawpha, la Faulkner, Macondo - la Marquez, Dublin - la Joyce etc.) incat, chiar daca poate fi determinata topografic, pare utopica (Eugen Simion).
Gen: epic
Specia: roman obiectiv
Opera si contextul cultural
|
Liviu Rebreanu (1885-1944) - prozator, dramaturg si publicist ardelean, ajuns la Bucuresti dupa ce, in 1909, trece granita ce despartea Transilvania (pe atunci, parte a Imperiului Austro-Ungar) de Regat.
Debuteaza editorial cu nuvelele publicate in volumul Framantari din 1912, urmat de alte volume de schite si nuvele: Golanii - 1916, Marturisire - 1916, Rafuiala - 1919.
Consacrarea literara i-o va aduce publicarea romanului Ion - 1920, prin care autorul impune formula romanului realist obiectiv.
^Urmeaza si alte capodopere: Padurea spanzuratilor - 1922 (primul roman psihologic din literatura romana), Adam siEva - 1925, Ciuleandra - 1927, Craisorui - 1929, Rascoala - 1932,7a/- - 1934, Gorila - 1938, Amandoi - 1943.
Dramaturgia lui Rebreanu cuprinde piesele de teatru Cadrilul - 1919, Plicul -1923, Apostolii - 1926.
Romanul Ion apare intr-un moment de aprinse dezbateri literare (din perioada imediat urmatoare Primului Razboi Mondial), privitoare la destinul romanului romanesc.
Desi partizan al innoirii prozei romanesti prin sincronizarea cu literatura occidentala (introducerea in epica romanesca a spatiului citadin si a tipului intelectualului), Eugen Lovinescu saluta aparitia romanului Ion, eveniment ce "rezolva o problema si curma o controversa".
Cartea lui Rebreanu da o lovitura puternica samanatorismului si poporanismului (ce dominau arena) prin realismul sau, prin observatia obiectiva, balzaciana, prin introspectia si analiza psihologica ce coboara pana in zonele cele mai obscure ale psihicului uman, frizand adesea patologicul.
Abordarea operei literare |
Viziunea artistica a autorului
- raportul realitate-creatie: "Artistul nu copiaza realitatea niciodata. Realitatea pentru mine a fost numai un pretext pentru a-mi putea crea o alta lume, noua, cu legile ei, cu intamplarile ei";
- atitudinea anticalofila: "Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume";
- arta trebuie sa aiba o valoare etica: "Daca privesti arta drept creatie, trebuie sa-i atribui o valoare etica []. Arta n-are menirea sa moralizeze pe om, evident, dar Poate sa-l faca sa se bucure ca e om si ca traieste, si chiar sa-l faca om";
- neimplicarea eului in opera: "M-am sfiit intotdeauna sa scriu la persoana I" (citatele apartin lui Liviu Rebreanu).
Are la baza trei experiente de viata petrecute la distanta in timp:
- o scena la care autorul a fost martor discret si despre care marturiseste intr-o Conferinta din 1932: "Era o zi de inceput de primavara. Pamantul, jilav, lipicios. Iesisem cu o pusca la porumbei salbatici. Hoinarind pe coastele dimprejurul satului, am zarit un taran, imbracat in straie de sarbatoare. El nu ma vedea Deodata s-a aplecat si a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe o ibovnica";
- la o saptamana dupa aceasta scena, afla de la sora lui, Livia, povestea unei fete instarite, batuta cumplit de tatal sau pentru ca ramasese insarcinata cu un tanar sarac si lenes, "care nu iubea pamantul si nu stia sa-l munceasca";
- convorbirea scriitorului cu un tanar [aran muncitor, Ion Boldijar al Glanetasului, care i s-a plans de necazurile datorate lipsei de pamant cu "atata sete, cu atata lacomie si pasiune, parc-ar fi fost vorba despre o fiinta vie si adorata". Rebreanu marturiseste: "Problema pamantului mi-a aparut atunci ca insasi problema vietii romanesti, a existentei poporului roman []".
O importanta deosebita a avut-o si spatiul ardelenesc in care a copilarit si a inregistrat obiceiurile si mentalitatile taranilor, complexul de probleme ale romanilor sub ocupatie austro-ungara.
Nuvela Rusinea a constituit nucleul romanului, iar o prima varianta a acestuia s-a numit Zestrea.
Tipologia romanului
- Ion este, in primul rand, un roman realist si social, ce ilustreaza viata satului ardelenesc de dinainte de Primul Razboi Mondial, in toata complexitatea structurii sale sociale: cu tarani instariti sau saraci (sarantocii si "bocotanii"), cu intelectualii satului: invatatorul, preotul, functionarii, oamenii politici, reprezentanti ai autoritatilor austro-ungare, care isi deruleaza destinul in ritmul marcat de evenimentele esentiale ale existentei in spatiul circumscris de obiceiuri si traditii milenare.
"Hora in sat, bataia intre flacai, tocmeala pentru zestre, nunta taraneasca si nunta inva|atoreasca, nasterea la camp a copilului Anei, moartea batranului Dumitru Moarcas, spanzurarea carciumarului si a Anei sunt momente din calendarul sempitern al salului, miscatoare prin calitatea lor elementara.
ION este un roman epic solemn ca un fluviu american, o capodopera de maretie linistita."
- Prin sondarea zonelor abisale ale inconstientului uman, prin interesul pentru instinctualitate, prin reprezentarile crude si brutale ale realitatii, inregistrate intr-un spirit de reporter ce urmareste sa ofere documente de viata ca pentru un studiu clinic, romanul lui Rebreanu poate fi considerat naturalist.
Naturalismul - orientare literara europeana, de la sfarsitul secolului al XlX-lea, care radicalizeaza principiile estetice ale realismului in directia reprezentarii aspectelor dure, brutale ale realitatii. Operele scriitorilor naturalisti se orienteaza cu precadere asupra trairilor elementare, instinctuale, fiziologice si a aspectelor patologice ale existentei umane, determinate de factori genetici sau de mediu.
Exponentul principal al acestei orientari, atat in plan teoretic, cat si in planul creatiei artistice, este romancierul Emile Zola.
|
Elemente naturaliste se regasesc in literatura romana in unele nuvele ale lui Caragiale si Delavrancea sau in proza lui Liviu Rebreanu.
Neintemeiata, totusi, este acuza lui Nicolae lorga, care afirma ca autorul a dat la iveala un roman de un naturalism exacerbat, "cu toate manifestarile brutei", cum Ie-a vazut el "intr-un colt blestemat de Ardeal".
Sfidand viziunea idilica asupra taranului roman, dar neexcluzand elementul folcloric sau etnografic care se leaga organic de viata omului de la tara, Liviu Rebreanu realizeaza o monografie a satului ardelenesc in stilul cel mai realist si autentic posibil.
- Ion este un roman obiectiv. Realismul romanului este potentat de tehnica balzaciana a detaliului, precum si de obiectivitatea expunerii. Exactitate si impartialitate impotriva fanteziei si subiectivitatii.
Obiectivitatea este absoluta si echivalenta cu impersonalitatea. Nu stim cine povesteste, autorul este absent. Omniscienta este detasata si creeaza impresia ca intamplarile se deruleaza de la sine.
Discursul narativ este neutru, nu se afla in relatie cu celelalte instante narative. Vocea interioara a fiecarui personaj se aude "ca intr-un cor de tragedie antica" (Nicolae Balota).
- Ca formula narativa, Ion este un roman traditional, in stilul romanelor din secolul al XVIII-lea in plan european, care la noi se impune abia la inceputul secolului XX. Se caracterizeaza prin constructie rationalista, deductiva, prin omniscienta, obiectivitate, naratiune la persoana a lll-a, preferinta pentru tipuri, caractere etc. "Prefera psihologiei fapta, analizei, epicul, desi dorinta lui suprema e de a crea iluzia vietii complete. Lumea lui e coerenta, vocatia autoritara. Autorul isi ia in stapanire personajele [], e un demiurg capabil doar de sacrificiul de a nu se dezvalui nemijlocit in creatie; in care e prezent, totusi, de la primul la ultimul rand, prin cunoasterea desavarsita a destinelor, sufletelor si solutiilor intrigii." (N. Manolescu).
- Modernitatea lui Ion este evidenta insa pentru perioada in care el a aparut, cand in literatura romana nu exista inca tipul balzacian de roman.
Desi abordeaza o tematica traditionala, intr-un moment de excese samanatoriste, Rebreanu reuseste emanciparea fata de neoromantismul samanatorist. El introduce obiectivismul, introspectia si analiza psihologica in roman si il determina pe Eugen Lovinescu sa-l declare "intemeietorul romanului romanesc modern".
Tematica romanului: viata satului transilvanean de la inceputul secolului XX, in care demnitatea si locul omului in colectivitate se masoara in functie de avere, respectiv, de pamant.
Atentie! Pentru Ion, dorinta de a avea pamant reprezinta mai mult decat depasirea conditiei sociale; el este un posedat de iubirea pentru pamant: "Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil. Vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a inarmat intr-o hotarare Patimasa: trebuie sa aiba pamant, trebuie!".
Cele doua teme centrale sunt: setea de pamant si iubirea, regasite in titlurile celor doua parti ale romanului si evidentiind dilema din sufletul eroului.
Structura este simetrica si circulara, data de:
- cele doua parti ale romanului, intitulate sugestiv: "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii", care fac referire la cele doua instincte de care este dominat eroul - dragostea pentru pamant si dragostea pentru Florica. Cele 13 capitole sunt repartizate simetric in cele doua parti (6, in prima, 7, in a doua);
- titlurile primului si ultimului capitol ("inceputul" si "Sfarsitul"), ce dau impresia de opera incheiata, sferica;
- imaginile initiale si finale din roman, care au in centru drumul spre Pripas, ce la inceput"vine" in sat, iar, in final, "se pierde" odata cu plecarea invatatorului Herdelea;
- simetria realizata prin cele doua planuri principale ale actiunii; al lumii taranilor si al intelectualilor din spatiul rural;
- hora cu care se deschide si apoi se inchide romanul, la care participa toate personajele din sat (chiar daca, in final, "cativa oameni s-au stins, altii le-au luat locul") sugereaza roata timpului, cursul sau implacabil, dar si reluarea eternului ciclu al existentei in spatiul satului traditional;
- reluarea in plan tematic si a altor structuri narative, precum: casatoria din interes, moartea, spanzurarea etc.
Planurile narative. Actiunea romanului se desfasoara pe doua planuri principale ce urmaresc:
1. Primul, destinul lui Ion, fiul lui Alexandru Glanetasul, care a risipit zestrea sofiei sale, Zenobia, lasandu-i mostenire tanarului foarte putin pamant.
Fecior harnic si mandru, Ion, indragostit de Florica - fata frumoasa, dar saraca, la fel ca el - isi va calca pe suflet si o seduce, lasand-o insarcinata, pe Ana - fiica lui Vasile Baciu, unul dintre "bocotanii" satului, numai pentru a pune mana pe zestrea ei. Tatal accepta intr-un tarziu casatoria celor doi si Ion va intra in posesia pamantului mult ravnit.
Ana isi da insa curand seama de cursa in care a fost prinsa si, dupa ce da nastere unui baietel, se spanzura.
Ramas singur dupa moartea fiului sau, Petrisor, dar cu o impresionanta suprafata de pamant, Ion va incerca sa o recucereasca pe Florica, ce se casatorise intre timp cu George, fostul pretendent la mana Anei. Va fi asasinat de acesta, cand, intr-o noapte, incearca sa patrunda in casa lui, crezand-o pe Florica singura.
Pamantul lui Ion va intra in posesia bisericii celei noi, in curtea careia va fi inmormantat eroul.
2. Al doilea, destinul familiei Herdelea, alcatuita din invatatorul Herdelea, doamna Herdelea si cei trei copii ai lor: fetele - Laura si Ghighi, ce-si cauta implinirea in casatorie si maternitate, adesea renuntand la dragoste, baiatul - Titu, urmarit in strategiile lui amoroase si regasindu-se in felurile nationale ale romanilor din Ardeal.
Actiunea romanului pune in miscare un numar mare de personaje a caror poveste o aflam in rezumat, pe masura ce autorul le introduce in scena. Planurile narative se multiplica prin ramificare, opera dobandeste amploare asemeni deltei unui fluviu, devine monumentala: "poate mai mare ca natura" (E. Lovinescu). Romanul are caracter de epopee: "Ion este epopeea, mai degraba decat romanul, care consacra pe Rebreanu ca poet epic al omului teluric" (G. Calinescu). Parcurgem prin lectura mai multe fire narative, cu mai multe conflicte, planurile se intretaie; opera capata astfel o compozitie muzicala realizata prin tehnica contrapunctului.
Conflictul. Exista in roman mai multe conflicte, intre personaje aflate, uneori, in planuri diferite.
Motiveaza natura conflictelor dintre: - Ion al Glanetasului si Vasile Baciu; - Ion si George Bulbuc, fostul pretendent la mana Anei si, mai apoi, sotul Floricai; - Ion si preotul Belciug; - Ion si Simion Lungu;
- familia Herdelea si preotul Belciug;
- Ana si Florica (conflict tacit). Sau, in termeni mai generali, intre:
- taranii instariti si cei saraci din sat;
- intelectuali;
- intre reprezentantii comunitatii romanesti (mai cu seama intelectuali) si autoritatile austro-ungare s.a.
Conflict (lot. conflictus = "soc, ciocnire"): intr-o opera literaro desemneaza o lupta, un dezacord intre doua sau mai multe personaje. intr-o piesa de teatru, conflictul determina sensul comic sau tragic in confruntarea cu destinul, cu legile, cu divinitatea.
|
Incipitul este un captalio benevolentiae.
Incipitul este partea introductiva a unui text; el poate fi pregatitor, printr-o introducere care capteaza atentia receptorului ("captatio benevolentiae") sau intrand direct in miezul faptelor ("ex abrupto").
Romanul se deschide cu drumul alb ce duce spre Pripas. Personificat, drumul care "spinteca", " se pierde", "urca anevoie", "inainteaza vesel", "isi face loc printre dealuri stramtorare" are o dubla functie in roman:
a) simbolica: apare ca un fel de vietate mitologica ce prefigureaza intrarea intr-un spatiu primordial, arhaic; este o coborare in Infern relevata de simboluri subtile: Cis-meaua-Mortului, Rapele-Dracului, iar la intrarea in sat, Hristosul rastignit pe o cruce stramba, cu fata spalacita de ploi, cu florile din coronita vestede - emblema a tragicului, semn al sacrului ignorat. Lumea infernala in care ne coboara drumul este un faram al existentei umane (poate fi chiar subconstientul nostru colectiv sau personal) aflate sub semnul pasiunilor si instinctualitafii; prefigureaza destinul personajului titular, meandrele si ascunzisurile lui sufletesti, zbuciumul si staruinta lui incapatanata;
b) estetica: duce in locul actiunii, in spatiul artistic, pe scena unde se desfasoara jocul personajelor; "el are functia de a izola esteticeste universul creat de fictiunea autorului, el creeaza un spatiu de asteptare si izolare intre viata obisnuita si viata din roman" (N. Manolescu). Tot drumul ne va scoate din spatiul fictiunii si ne va reda realitatii. "Lumea romanului ramane astfel in sufletul cititorului ca o amintire vie, care apoi se amesteca cu propriile-i amintiri din viafa-i proprie " (Liviu Rebreanu).
In maniera realista, autorul isi poarta cu sine "oglinda", inregistrand cu ea lumea ce i se releva. Observatia lui aduna insa elementele semnificative si amplifica valoarea lor simbolica. Drumul pustiu intra intr-un sat parca mort, in care zapuseala "fese o tacere nabusitoare". O liniste suspecta. Lumea pare a stagna in vesnicia ei. Apar primele semne de viata reprezentate de cate un "fuior de fum albastrui" ce pare o "matahala ametita" care "se pravale peste gradinile prafuite". Se ivesc fapturi ale bestiarului domestic: o pisica alba, un dulau latos. O baba incremenita pe prispa pare a fi de lemn.
inainte de a-si introduce personajele in scena, autorul le prefigureaza caracterul si destinul prin prezentarea caselor lor (simbol al sufletului, in psihanaliza).
Astfel, prima care apare este casa invatatorului Herdelea "cu usa spre ulita si cu doua ferestre care se uita tocmai in inima satului, cercetatoare si dojenitoare" - descriere ce trimite la rolul de instanta morala pe care il indeplineste invatatorul in lumea satului. Casa lui Ion are usa inchisa cu zavorul - la fel ca firea introvertita a flacaului - iar "coperisul de paie parca e un cap de balaur" - semn al instinctualitafii viguroase a eroului.
Abia la carciuma lui Avrum fiinta umana este activ prezenta, asa cum, in imediatul episod al horei, in care energiile vietii se descatuseaza, se dezlantuie dionisiac sub semnul timpului si al destinului.
Finalul. Este, dupa cum se poate observa, pregatit chiar din primele pagini ale cartii. inchis, previzibil si dramatic, el nu are valoarea moralizatoare din textele romanticilor. Opera se incheie cu asasinarea lui Ion, ale carui ramasite vor fi ingropate in curtea bisericii nou sfintite. Multi il regreta si ii lauda vrednicia, cele rele sunt uitate. Eroul este reabilitat prin moarte - el reintra in pamantul care i-a fost prea drag, cele pe care le stapanise devin proprietatea bisericii.
O iertare si impacare generala domina finalul. invatatorul Herdelea se pensioneaza si paraseste satul dupa ce lasa in locul lui noul cuplu - Ghighi si tanarul Zagreanu
- intrat acum, prin bunavointa preotului Belciug, in proprietatea pamantului pe care era construita casa familiei.
Lumea satului se strange din nou pe scena ca intr-un ramas bun spus cititorului. Chiar daca unii au murit (Ion, Ana, mos Dumitru, copilul Petrisor), iar altii au parasit satul (Laurajitu, si acum, invatatorul Herdelea), timpul nepasator isi urmeaza cursul de "parca nimic nu s-ar fi intamplat". Un alt ciclu incepe, de data aceasta sub semnul sacrului rein-staurat de sarbatoarea sfintirii noii biserici: "satul parc-a intinerit si s-a primenit". Pe Hristosul de tinichea se rasfrange "o raza intarziata, parca il mangaia, zuruindu-i usor trupul in adierea inserarii de toamna".
Odata cu Herdelenii, cititorul iese din spatiul actiunii, reintalnind aceleasi repere cunoscute. Romanul se incheie ciclic, cu imaginea drumului ce "se pierde in soseaua cea mare si fara inceput", nu inaintea unui moment de reflectie al unei instante supreme: "Peste zvarcolirile vietii, vremea vine nepasatoare, stergand toate urmele. Suferintele, patimile, nazuintele, mari sau mici, se pierd intr-o taina dureros de necuprinsa, ca niste tremurari plapande intr-un uragan urias".
Personajele. Galeria de personaje a romanului este impresionanta si de neuitat. Alaturi de Ion, Ana, Florica, George Bulbuc sau Vasile Baciu, Zenobia, Alexandru Glanetasu etc. - reprezentanti ai taranimii, bogate sau sarace -, se afla reprezentanti ai altor categorii sociale (caracterizati pe scurt de E. Lovinescu, in Istoria literaturii): invatatorul Herdelea, "suflet bun, dar slab, oportunist din saracie", cu o casa de copii: Laura si Ghighi
- "fete gospodine si romantioase", tanarul Titu - "poetul pierde-vara"; mai e apoi preotul Belciug, "in care iubirea de biserica si de neam se asociaza intim cu atatea sentimente rele si cu atatea pasiuni lumesti"; mai e teologul Pintea, "pitoresc in prozaica lui onestitate", Grofsoru, avocatul jovial, "palavragiu si, in fond, om de inima", "voluptoasa" Roza Lang si sotul ei betiv, "e lumea de «domnisoare» ale «inteligentii» din Armadia, de studenti nationalisti, de avocati, notari, inspectori scolari evreo-maghiari, oameni in exemplare felurite ce se desprind din indiferenta obiectiva a scriitorului".
Intr-un fel sau altul, destinul acestor personaje se leaga de pamant.
Lipsa pamantului il determina pe Ion sa renunte la iubire pentru a-si castiga demnitatea intr-o lume in care aceasta se masoara, nu in vrednicia si efortul omului, ci in "iugare" de pamant.
Pamantul va genera si conflictul dintre Herdelea, a carui casa e construita pe terenul bisericii, si popa Belciug.
Pamantul, la scara mai mare, genereaza si conflictul dintre cele doua natiuni, romani si unguri.
Pamantul se constituie astfel, in roman, ca un suprapersonaj, simbol al libertatii si demnitatii individuale si nationale.
Suprapersonajul = este o realitate cu functie simbolica, un loc, un eveniment, o metafora centrala in opera, stabilind relatii cu eroii principali si determinand actiuni importante in economia textului (alte exemple: moara din Moara cu noroc a lui loan Slavici, salcamul din Morometii de Marin Preda).
Ion si pamantul. Relatia protagonistului cu pamantul este puternic evidentiata de doua scene simbolice si cu semnificatii contrare in roman.
Cea dintai apare in prima parte, "Glasul pamantului", capitolul "Zvarcolirea" si il prezinta pe Ion contempland, in zorii zilei, fostele pamanturi ale familiei. Pamantul apare ca un stapan, ca o divinitate mitologica - "glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-l", iar Ion, in ipostaza fiintei umile - "se simtea mic si slab, cat un vierme pe care-l calci in picioare". Exclama "Cat pamant, Doamne!". Lucrarea pamantului schimba insa raportul de forte; omul intra in stapanire si, asemeni divinitatii primordiale, recreeaza lumea: "Se simtea atat de puternic incat sa domneasca peste tot cuprinsul".
A doua scena apare in capitalul "Sarutarea" din "Glasul iubirii". Ion, posesorul pamanturilor mult ravnite, este acum un urias ("Se vedea acum mare si puternic ca un urias din basme care a biruit [] o ceata de balauri ingrozitori"), venit la camp in straie de sarbatoare, "sa le mangaie ca pe niste ibovnice credincioase".
Surprinde senzualitatea imaginilor:
"Lutul negru, lipicios, ii lintuia picioarele, ingreunandu-le, atingandu-l ca bratele unei iubite patimase.!] " cuprinse o pofta salbatica sa imbratiseze huma, sa o crampoteasca in sarutari.() Se apleca, lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere infricosata. Mainile ii ramasera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu. Sorbi mirosul.() Apoi incet, cucernic, () se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud. Si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior rece, ame-ptor.[] Si pamantul parca se clatina, se inclina in fata lui".
Stilul. Este sobru, caracterizat prin simplitate, claritate si siguranta. Acuzat de stil "colturos", "bolovanos", de notatie seaca, uneori ca de proces-verbal, scrisului lui Rebreanu i s-au refuzat adeseori meritele artistice.
George Calinescu apreciaza "observarea limbajului ardelenesc" facuta "cu foarte multa exactitate" si considera romanul "opera unui poet epic care canta cu solemnitate conditiile generale ale vietii, nasterea, nunta, moartea".
Tudor Vianu evidentiaza "variatiile de vocabular in trecerea de la mediul rural la cel orasenesc sau la cel intelectual. Se disting "asprul'vocabular" folosit de tarani, "aluziile si expresiile limbajului carturaresc si jurnalistic" cand e vorba, mai cu seama, de tanarul intelectual Titu Herdelea, pentru care devine un important mijloc de caracterizare.
Registrele stilistice sunt adaptate celor trei categorii principale de voci narative: a intelectualului cu educatie bilingva, a taranilor - constituit din elemente de oralitate si putine regionalisme -, vocea auctoriala impersonala a naratorului.
Concepte operationale folosite: roman, titlu, samanatorism, poporanism, naturalism, realism, modernism, sincronizare, conflict, tehnica detaliului, obiectivism, tema, suprapersonaj, incipit, final, autor, cititor, personaj, protagonist, spatiu narativ, timp narativ, narator, naratiune, perspectiva narativa, actiune, subiect, caracterizare directa si indirecta, stil, registru stilistic.
