"De era de dimineata, calatorul auzea, ridicandu-se in aerul curat al zilelor de mai si de iunie, sunetele clopotelor de la biserici, unele grave si triste, altele zbenguitoare si vesele, toate indelung rasunatoare. Era un concert simpatic, care invaluia orasul intreg in undele sale sonore. Strainul pornea cu placere spre bucuresti. Clopotele cu prietenoasa lor muzica il ademeneau si il faceau sa creada ca va fi bine primit. De era seara, toaca grabita si cicalitoare, amesteca tocaitul sau sec dat masurat, cu sunetele prelungi ale clopotelor.
Pentru a completa acest tabel, sa adaugam si cele ce ne spune Ion Ghica:
Cand, dupa Dealul Mitropoliei, intr-o seara de denie, in linistea melancolica a apusului, incepea toaca la o suta de biserici, cu milioanele de sunete pe toate tonurile, care se varsau in aer din miile de clopote mari si mici ale orasului, note care alergau din toate turlele ca sa se cufunde intr-un huiet general si se suiau impreuna la cer., atmosfera intreaga parea transformata intr-un vartej de armonie, si sufletul, cuprins de o senzatiune plina de pietate, se simtea atras catre ruga. Urechea deosebea glasul plangator al clopotului de la Sf. Gheorghe, repetand in cadenta numele nenorocitului Brancoveanu, sunetul jalnic si mandru al Antimului, bataia rara si falnica a sfantului Spiridon, inganandu-se cu Sarindarul si cu Curtea Veche, clopotul de serbare al Coltei, glasuri grave, strabatute in toate partile de timbrele ascutite si argintii a o suta de clopote mai mici ale bisericilor din mahalale. Mai toata ziua Bucurestii cantau astfel."
