George Cosbuc este unul dintre autorii ale caror versuri au fost asimilate la nivelul unui folclor national: exista versuri, poezii intregi care sunt invatate pe de rost si recitate, pe care bunicii le spun nepotilor, fara sa mai stie cui apartin de fapt, care este autorul lor. Muzicalitatea si o anume latura sentimental-facila, ca si tematica erotica sau social-pa-triotica a versurilor cu un mesaj echilibrat, senin, le garanteaza un succes de public aproape constant.
Opera si contextul cultural
|
Creatia lirica a lui George Cosbuc se situeaza printre valorile clasice ale literaturii romane. Opera sa cuprinde mai multe orientari artistice si are o tematica diversa. Primele doua volume de versuri - Balade si idile ( 1893) si Fire de tort (1896) - sunt, asa cum sugereaza titlurile, prelucrari din creatia folclorica, formule ale unui lirism obiectiv, in care satul este prezentat aproape monografic, iar temele principale sunt iubirea, natura, marile evenimente din viata satului (nunta, inmormantarea). Cuprind si cateva poezii cu tematica sociala sau evocarea trecutului de lupta, uneori intr-o tonalitate mai degraba trista, elegiaca: Trei, Doamne, si toti trei, Rugamintea din urma, Noi vrem pamant!, Decebal catre popor.
Tema trecutului de lupta si Razboiul de Independenta din 1877 sunt dominante in volumul din 1904, intitulat Cantece de vitejie.
G. Cosbuc a desfasurat o activitate prodigioasa de traducator, transpunand in limba romana opere fundamentale ale literaturii universale: Eneida de Vergiliu, Odiseea lui Homer, Sakontala de Kalidassa, Mazepa de Byron, Don Carlos de Schiller, Divina Comedie a divinului Dante.
Cele mai multe dintre poeziile lui G. Cosbuc se incadreaza in tematica erotica, fiind idile intre flacai si fete din lumea satului. Dialogul si monologurile fac din aceste idile adevarate egloge, cu forma dramatizata, asemanatoare unor mici scenete campestre.
Poezia exprima sentimentele flacaului sau ale fetei in criza erotica a primei tinereti, a nelinistilor tulburatoare, a conflictelor amoroase si a dorurilor neimplinite: La oglinda, Nu
te-ai priceput..,, Dusmancele, Numai una!, La parau s.a.
Sugestii de analiza literara pe text |
incadrare si tematica Poezia Dusmancele face parte din volumul Balade si idile (1893).
Tema poeziei este iubirea, mai bine zis rivalitatea cauzata de iubire intre doua
fete din sat, una frumoasa si saraca, iar alta bogata si urata. Cadrul este deci rustic, fara a fi insa prezentat in detaliu, mai degraba sugerat, intuit din replici si din imbracamintea celor doua fete.
Compozitie si structura
Poezia se incadreaza in tipologia lirismului obiectiv, reprezentabil, cu un accentuat caracter dramatic, conferit de formula dialogata. Structura cuprinde trei monologuri lirice. Primul este monologul fetei adresat mamei, care cuprinde la randul lui un alt monolog, al rivalei, "redat" de prima voce si adresat in agora, in sat, celorlalte fete: "Sta-n drum de vorba ev vecine / Si bafe-n pumni: - Sa mor imi vine, / Auzi tu! Sa se prinda ea / Cu mine! / Stii ieri, la moara, ce spunea? / Ca-s proasta foc si gura rea!".
Ultimul monolog ii apartine din nou primei fete, care ii comunica mamei supararea ei legata de rivalitatea in dragoste cu Leana. "Pricina" certei se dezleaga abia acum -este unul dintre flacaii instariti, Lisandru, indragostit, se pare, de fata saraca: "li stiu eu focul - ochii mei! / Lisandru e, ca alfa ce-i? // Dar ce? il fin legat de mine? / il trag de maneca? Ba bine! / El vine-asa, de dragul lui, / Cand vine. / Eu nu pot usa sa i-o-ncui, / De sta prea mult, eu cum sa-i spui? // Sunt eu la urma vinovata, / Ca Leana umbla ca turbata / Sa-I vada-n casa lor intrand / O data?".
Incipitul este abrupt, formulat ca o replica ce vine in continuarea unui dialog care pare sa se prelungeasca dincolo de text: "Las' ochii, mama, las' sa planga!".
Finalul este la limita dintre compensatia erotica si morala anecdotica, intrucat fata frumoasa, chiar daca sufera, spera ca flacaul va ramane al ei, dragostea adevarata, dragostea curata si puternica se va implini, nu poate fi impiedicata de conditia materiala, de avere: "Ca boii-s buni, bine-i bogata; / Dar daca pui flacai odata / S-aleaga dansii cum socot / O fata: / Bogafa-si pupa boii-n bot, / imbatranind cu boi cu tot!".
Poezia este impartita in 18 strofe a cate sase versuri, al patrulea fiind intotdeauna mai scurt, alcatuit de cele mai multe ori dintr-un cuvant, marcand o pauza dintr-un tempo muzical, caci versurile lui George Cosbuc sunt cantabile.
La nivel lexical, poezia Dusmancele, ca si intreaga lirica a lui George Cosbuc, valorifica termeni de mare circulatie, din zone semantice ale limbii vorbite, ale limbajului popular, fara teama ca poezia trebuie sa se construiasca din limbaj elevat, insolit, "deviat" de la norma standard, de la "proza" limbii vorbite. Nu se sfiesfe a folosi chiar "cuvinte proaste", expresii idiomatice, apelative populare sau regionale: "Fa cruce, fa, sa nu-l visezi", "Ca ea cu ma-sa-s zece guri", "De foame nu dau popii ortul" etc. De aici rezulta naturaletea, prospetimea si firescul expresiei literare din poezia cosbuciana.
Concepte operationale folosite:
incipit, final, lirism obiectiv, tema, dialog, mo-nolog liric, secventa poetica, strofa, vers, voce lirica
