DOMNISOARA HUS - Poem de Ion Barbu.
In dactilograma definitiva, poetul nota ca "a fost scris in iarna 192l-l922" in Germania, "intr-o padurice din jurul Ciotlingenului", cum precizeaza mai tirziu (1938), intr-o epistola catre Al. Rosetti.
Prima varianta pastrata, scrisa in noiembrie 1921 si publicata abia in 1967 in "Viata Romaneasca", fusese expediata lui Tudor Vianu, o data cu marturisirea ca o "prima redactare", astazi pierduta, a fost facuta in tara. In aceasta forma, ii scrie ulterior poetul aceluiasi Vianu, "D-ra Hus traia in simbioza cu o alta nebuna Buhu, o autentica nebuna din Cimpulung, al carei nume l-am strecurat in refrenul Buhuhu al dcscinteeului". B. rescrie poemul paslrind clin el numai partea finala. il va oferi pe acesta clin urma "Vietii Romanesti", insa va ti publicat de revista "Contimporanul" in . Retusat, tacind parte din ciclul Isarlik, textul intra in sumarul Jocului secund (19.10). Autorul ii adauga motto-ul "Surorii noastre mai mari, Roabe aceleiasi zodii, Prea-Turburalei Pena Corcodusa", ce indica astfel si un model livresc - cunoscutul personaj din Craii de Curtea Veche de Mateiu Caragiale - evocat de altfel in elogiul romanului matein, Rasaritul crailor (publicat in "Ultima ora", 1929). Ambele versiuni - aceea imprimata in 1967 si textul definitiv - au fost introduse de catre Romulus Vulpescu in editia clin 1970 a Poeziilor, insotite de comentariul filologic.
Asa, in Cismigiul de acum noua ani, se putea vedea o schimnica intunecata, insirind pe patru banci la rind o stranie taraba de smochine Mi s-a spus - sau eu am botezat-o astfel - ca poarta un nume ca Domnisoara Hus; ca insasi seara o varsase din veacul fanariot; ca noroiul ei galben si soaia erau de prin cerseli si popasuri la lintinile namoloase ale drumurilor; - cind numele ei, necesar ca o lege a mintii nu putea fi decit acela al Penei Corcodusa; cind petele ei picasera din ceara de crestet sau cursesera in copaile mortilor, intr-un singur punct schita Domnisoarei Hus concorda cu plasmuirea Penei. Amindoua, se pare, au dantuit in vremi diferite: saltaret, pierdut sau lunatic cu cavalerii-guarzi, muscali ori rotunde pasale".
Paragraful extras din elogiul inchinat lui Mateiu Caragiale (Rasaritul crailor, 1929) descrie "intilnirea cu Destinul Cometar" al poetului si fixeaza, in acelasi timp, prototipul personajului barbian. Modelul livresc si amintirea unei fiinte reale din Cimpulungul natal intra, prin rescrieri succesive, in "alcaturiea uscativei domnisoare Hus", ridicata si ea, "prin arsele vai ale patimirii si nebuniei aproape de sfintele Trepte". Examenul comparativ al variantelor pastrate indica drumul de la anecdotic spre o lirica a esentelor, ce reface in chip memorabil descintecul si incantatia constitutive poeziei magice populare. Textul imprimat in 1924 si reluat, cu retusuri, in Joc secund (1930) e structurat in sase parti divizate, simetric, in cite doua teme de substanta realista, vizionara si metafizica: a. Ceas de seara b. Prezentare c. Vaduri si alaiuri d. Cuvinte de imbarbatare e. Aur netemporal si f. Chemarea mosorului.
Aparitia "lasata din seara" si intr-o atmosfera magica (ceasul rau") a Domnisoarei Hus(a), este urmata de "prezentarea curtezanei orientale disputata, cu frenezie dionisiaca, de cavalerii unui veac pestrit:
"Ha clanta
Acana
Cu muscalii si cu turcii:
Pasi agale
Cu pasale
Pasi batuti
Cu arnauti.
Sprinteni, spornici,
Cu polcovnici
De lot sprinteni
De tot sus
De strigau, pierduti, ibovnici:
-Isala, Domnita Hus!". |
Laitmotivul
"S-a-mbuibat
si s-a dus
Ceasul rau,
Ceasul tau,
Domnita Hus!"
marcheaza revenirea "prea-turburau i" de odinioara in prezentul decrepit. Apusul catre care aluneca inexorabil o schimba in "huma verde", ingrosindu-i trasaturile pe linia expresionismului grotesc si burlesc: "si grumajii tai umflati,/ // si picioarele in coji,/ Numai noduri, numai dire,/ Unde ani si ger, raboj/ inclesteaza: eu satire!"(c). Compasiunea poetului pentru chipul brazdat de vreme al domnitei se prelungeste in frumoasele "cuvinte de imbarbatare" - veritabil preludiu al ascensiunii uraniene, purificaloare, spre "aurul netcmporal": "Uite, cerul a miscat/ Plecaciuni iti face tie./ Fruntea cerul ti-a-nchinat/ Ametit, ca de betie;" (d). Urmeaza, compensativa, calatoria astrala, de initiere "prin Hrziu si inalt" spre "tiganul Aurar" (Soarele) ce "intr-un vinat cer/ impacat la sori de ger,/ Unde visul lumii ninge" isi toarna "aurul netemporal".
Accesul la "azurul stravechi" (Absolutul, "Sfintele Trepte" ale intelectului pur) se infaptuieste in acest med, pe cale magica si prin moartea-nunta, tiganul Aurar fiind chipul nocturn al Soarelui (e). Noul mire ii reda Domnitei puritatea virginala, in temeiul careia este posibil acum descintecul "din fetie": Ionele invocate - mosorul, coada de lingura, steaua turtita, malaiul, taritele - ii aduc pe "ibovnicul uituc", culpabil pentru existenta ratata a domnisoarei Hus. "De sub nori si cinipuri - El/ Subtirel/ Varuit in alb de lapte,/ Strigoi,/ Rupt din veacul de apoi,/ Vrej de soapte,/ Din bici ud si din tapoi/ Haituit de Miaza-Noapte". Puterea orlica a Cuvintului aduce, izbavitor si justitiar, umbra iubitului defunct si exorcizeaza spaimele.
Fosta curtezana are vocatia ascezei, asemenea in|eleptului din Nastratin Hogea la Isarlik. impreuna cu acesta, Hus face parte din umanitatea Isarlikului degradat, "rupt din coasta de soare", dar caruia i se restituie stralucirea prin moartea domnitei ce este, in aceeasi masura, rascumparare si eliberare. Compozitional, "partile vizionare (a; 1) imbratiseaza intr-o forma precisa partile concrete (b; d), impletite contrapunctic cu cele abstracte (c; e). Tocmai "aceasta permanenta tensiune intre fantastic si real, oscilarea permanenta intre prezent si trecut, concret si abstract, capabila sa urmeze intocmai unduirea dispozitiilor sufletesti ale domnisoarei Hus, constituie scheletul poeziei" (Gy. Mandics).
Alternantele de "notional si esoteric" (Pompiliu Constantinescu) particularizeaza versul barbian. Muzicalitatea lui se realizeaza si prin asa-numitul "act autospecular" ("oglindirea cuvintului in alte cuvinte"), pina acolo incit Domnisoara Hus "se releva 8 li o ciudata incantatie iesita doar din antrenarea cuvintelor" (Marin Mincu) in asocieri precum ceas-seara-ceara, minge-nin-ge-meninge s.a. Structura intregului poem este ciclica: "intruparii" de la inceput, a domnisoarei Hus ii corespunde, in final, aceea a "ibovnicului". Calea este aceeasi - des-cintecul cu infuzia de lexic turcit si in regimul oniricului ce tuteleaza, de pilda, balada Riga Crypto si lapona Enigel sau invocatia, reiterata, a fetei de imparat din Luceafarul eminescian. Chiar partea initiala, de introducere in atmosfera magica, trimite la ciclicitatea enuntata:
"Cheagul alb, lasat din seara,
Dintre limpezimi crescut,
Cu aripa ca un scul
Abia dus la subtioara,
Cel cu plisc intors de ceara rosie,
incovrigat,
Peste inimi
Catre seara
Atirnat" |
in poemul amintit, Nastratin Hogea realizeaza, prin autofagie, acelasi cerc - motiv cu semnificatii filosofice si compozitionale ("Sfint trup si hrana siesi, Ilagi rupea din el" - Nastratin Hogea Ia Isarlik). Daca ascensiunea initiatica spre tiganul Aurar aminteste de cosmogonia eminesciana, polaritatile enuntate - notional/ esoteric, concret/ abstract, prezent/ trecut - circumscriu de fapt, in acest personaj simbolic, pe "homo duplex" balcanic, alcatuit din "zonele de vibratie joasa si inalta" (Rasaritul crailor).
Estropiata cu vocatia ascezei, telurica si purificata prin incantatie Domnisoara Hus se incadreaza in tipologia Isarlikului, aflat "La mijloc de Rau si Bun" (Isarlik) si, mai larg, in balcanismul nostru literar vazut pe doua dimensiuni: a evocarii unei istorii inca apropiate si pe aceea a rascumpararii prin arta, in cazul de fata prin magia cuvintului ce o va inalta pe Hus in "azurul stravechi". Prefigurind, din punct de vedere tematic, "raiul beteag" al lui Tudor Arghezi din Flori de mucigai (1931) dar si jocul magic al Vianei din Cinticele tiganesti (1941) ale lui Miron Radu Paraschivescu, Domnisoara Hus ramine o capodopera a liricii noastre, urzita "din intreitul fir al erotismului, grotescului si magiei" (Tudor Vianu).
