Publicata in revista "Arta" din 15 martie 1904 sub titlul Funebra, poezia a fost inclusa in volumul Plumb.
Cu finetea care-i caracterizeaza demersul, Nicolae Manolescu a remarcat ca poezia are in vedere reprezentarea peisajului de iarna "puternic stilizata". Concluzia criticului este ca poetul "nu descrie peisajul, ci il organizeaza in functie de doua trasaturi opuse, albul si negrul, care nu au numaidecat corespondente in stricta lor realitate".
Ca si o alta poezie bacoviana, Pastel, poezia Decor pune in lumina predilectia poetului pentru receptarea unei realitati deja supuse conventiei. S-a remarcat de altfel faptul ca titlul poeziei este important pentru intelegerea poeziei: se sugereaza inca din titlu asadar artificialul peisajului (al realului) si valoarea lui de cadru (sau de simpla masca) pentru ceea ce nu se spune, ci e doar sugerat (Rodica Zafiu).
Retine fara indoiala atentia amestecul de culoare, albul si negrul, care tin de perspectiva conventionala asupra unei realitati care si-a pierdut atributele diferentiatoare si complexitatea, de unde absenta cromaticului. Departe de a (mai) fi o garantie a puritatii si a imaculatii, albul bacovian trimite in primul rand spre ideea de steril, in timp ce negrul este consecinta arderii care a desubstantializat obiectul. Sa amintim ca Vladimir Streinu considera, dintr-o anumita perspectiva careia ii este credincios cel putin pe parcursul lecturii poeziei, ca "evenimentele de baza coloristice nu intarzie sa se interiorizeze si, in cufundarea lor ascunsa se preschimba in doua nuclee ce coaguleaza intreaga existenta a sufletului uman: albul devine principiul vietii - Iubirea, iar negrul, principiul negativ - Moartea". Iata acum si "explicatia" pe care o ofera poetul insusi: "Cand ninge, orice copac ramane negru, in contrast cu zapada care nu-l acopera pe tot trunchiul".
"Vidarea" lucrurilor ca rezultat al arderii interioare este accentuata (si) de termenul "goi", sugerand ca lumea bacoviana se reduce la conditia de simplu decor artificial.
Normal, decorul este in primul rand unul "de doliu", obligatoriu funerar", atat prin accentele lui artificiale, cat si prin formele care, in absenta unui continut substantial, viu si real, devin niste prezente pur conventionale, in acord cu sentimentele inscenate de un eu predispus oricum spre un mod de existenta teatral.
Versul cu valoare de refren conteaza fara indoiala mai mult decat prin efectul muzical simbolist. Tarziul (dimensiune majora a universului bacovian) implica regretele ("In parc regretele plang iar"), plansul in sine fiind acela care iese in evidenta in primul rand; versul urmator surprinde fantomele care, produs al imaginatiei, tind sa se substituie realitatii, in parcul considerai el insusi o natura deformata printr-un gest organizator. Implacabil, peste tot cade ninsoarea ca un ultim si esential adevar.
Aceeasi prezenta sterila si consumata o constituie pasarea, al carei zbor este notat, retinut, tocmai prin faptul ca el se reduce in fond la o miscare previzibila, mecanica, o miscare ce caracterizeaza de altfel universul bacovian. Departe de a fi o sugestie a zborului, a inaltarii in ultima instanta, pasarea este un element mecanic, ce "strabate", probabil cu iluzia libertatii doar, un spatiu ingrat, artificial, limitat, parcul, in ipostaza lui de natura supusa si stilizata. (Parcul nu este gradina, cu toate conotatiile sale, ci o natura festivista, ea insasi un decor.)
A treia strofa insumeaza atent elementele surprinse in procesul de desub-stantializare: "alb", "negru", cu sugestiile mentionate, devin acum atribute ale "frunzei", ale "copacilor" si ale "penelor", ca un argument ca in universul plumbului vegetalul si abstractiunea zborului sunt in realitate prezente golite de seve, simplu decor cu alte cuvinte.
