Poezia "De-a v-ati ascuns..." concretizeaza tematica tanatosului (mortii) printr-o atitudine de acceptare a sfarsitului uman in sens mioritic.
In prima strofa, vocea eului liric se confunda cu vocea tatalui. Poezia structureaza un discurs confesiv, ce va puncta atitudinea in fata mortii. Incepe cu un apelativ afectiv. Adverbul "odata" marcheaza perspectiva unei eventuale morti, iar eul liric este ciudat. "Ciudat" este un avertisment. Prin repetitia adverbului "odata", se accentueaza ideea ca moartea e un eveniment necircumscris temporal. Data, momentul mortii e incert si e semnalat prin adverbul modal "poate". Finalul strofei initiale, marcheaza printr-un paralelism perspectiva unei posibile morti vizand planul natural.
In strofa a doua, debuteaza un alt avertisment: moartea fiind un fenomen viclean, siret. Jocul mortii vizeaza toate fiintele indiferent de varsta, indiferent de statut social; el definind conditia umana. E un fenomen mult mai amplu, reperabil si i universul natural; in aceasta acceptie, moartea vizeaza si o innoire a speciilor.
In cea de-a treia strofa, isi exprima iubirea ce mereu, oriunde ar fi, ea va exista si va fi pe zi ce trece, tot mai mare.
In cea de-a patra strofa, moartea e comparata cu un vant, element ce se transforma intr-un mesager funebru. Versul secund, semnaleaza atitudinea de resemnare senina, calma, mioritica in fata mortii. Versul final, indica concretizarea atitudinii mioritice in fata mortii prin integrarea individului in circuitul natural.
In cea de-a cincea strofa, autorul face o aluzie religioasa. Sunt mentionate Sfintele Scripturi, dar si viata lui Iisus Hristos, care a acceptat sa moara.
In cea de-a sasea strofa, autorul incepe sa spuna pe nume acelui joc infricosator, pentru ca fiii sai sa inceapa deja sa se resemneze si ei, in legatura cu faptul ca tatal lor va pleca pentru mult prea mult timp.
In cea de-a saptea strofa, il pomeneste pe Lazar, cel care a inviat, pentru a le da speranta ca ei totusi se vor reintalni.
In cea de-a opta strofa, tatal simte ca si-a indeplinit datoria si ca le-a lasat copiilor tot ce le trebuia.
In cea de-a noua strofa, dezvolta "mitul eternei reintoarceri".
In cea de-a zecea strofa, este folosit apelativul "fetii mei frumosi", prin care isi exprima dragostea, si le zice ca va lipsi cam o luna.
In cea de-a unsprezecea strofa, absenta tatalui se va prelungi pentru totdeauna.
In strofa a doisprezecea, absenta lui este definitiva.
In strofa a treisprezecea apare o enumeratie de apelative afective. Toti vor muri intr-o zi, astfel incat se reia faptul ca sfarsitul unei persoane e inplacabil. Finalul e o imprecatie care marcheaza regretul discret, pentru ca nu e indicat complet.
