CREANGA DE AUR - Roman de Mihail Sadoveanu, aparut in 1933, cea "mai enigmatica dintre creatiile sale. A fost trecuta sub lacere de critica vremii, surprinsa de noutatea subiectului si de implicatiile sale simbolice.
Interesul pentru Creanga de aur e de data relativ recenta si se explica prin motivele ezoterice ce deschid aceasta proza pe alte coordonate decit cele realiste.
Eroul, Kesarion Breb parcurge un drum lung al initierii. Pleaca la porunca magului dintr-o Dacie imemoriala, se rupe un timp de muntele sacru si de peisajul sau primordial pentru a se desavirsi in misterele universale. Ajunge in templul secret din Egipt, dar romanul trece peste aceasta perioada a devenirii sale intru intelepciune pentru a se opri "asupra initierii in si prin istorie, la Bizant. Lui Breb ii este caracteristica o capacitate iesita din comun de a observa, de a alatura si judeca dintr-o perspectiva ultima oamenii, vazindu-i nu doar intr-un context, intr-un loc sau epoca; el stie sa proiecteze realitatea dincolo, intr-o eternitate de tipologii, si sa le surprinda semnificatia transcendenta si ezoterica. Inteligent, perspicace, cunoscator al misterelor, se situeaza peste orice pasiune, - sau, cel putin acesta e punctul initial al unei evolutii; aceasta devine mai apoi, imprevizibila. Inteligenta instituie un punct de observatie impasibil asupra realitatii si enigmelor ei, care, sub ochiul lui rece, se dezleaga si devin inteligibile. Dar una e sa dezlegi enigme - de genul celei rezolvate de Breb pe cind se indrepta spre Amnia - si alta e viata. Ea cere nu doar judecata rostita impartial din afara, ci impune participarea.
Breb va descoperi deci un alt adevar: ca intelegerea arc o latura afectiva, ca e necesara o simpatie naturala pentru oameni. Conditia cunoasterii sub specie aeternitatis nu o exclude pe cealalta: una fixeaza, alta deschide cadrul si introduce in el surpriza; dimensiune pe care Kesarion Breb va trebui sa o accepte impotriva voinici sale. Initiatul va cunoaste dragostea pentru Maria din Amnia, deoarece neprevazutul, el insusi, tine de destin si initiere. Romanul nareaza la modul enigmatic; dificultatile nu tin de nivelul simbolic, ci de tratarea eliptica a unor momente ale actiunii si, mai ales, a trairilor si sentimentelor. Ele nu ies la lumina pe parcurs, se precizeaza intr-un lung proces al dezvaluirii unei adincimi a sufletului unde exista ura sau iubirea, la fel de greu de marturisit. Tranzitiile, in roman, sint bruste; intre diferitele momente si locuri exista hiatusuri, dar ele reveleaza semnificatii de adincime. Asteptarea cititorului e contrariata de alternanta, de subita trecere de la o lume mitica, a dacilor, la alta, istorica, a bizantinilor, de la natura simpla, la civilizatia opulenta, stralucitoare a orasului imperial. Daca povestea lui Breb e a unei iubiri romantice, coordonatele pe care se proiecteaza sint mult mai largi. Cind, dupa prima sa aparitie, protagonistul intra, in 787, in Bizant, dupa ce a petrecut deja ani lungi in templul secret din Egipt, el vede etalindu-se in fata lui bogatia si mizeria. Interpreteaza aceasta lume, atit de noua pentru el, din unghiul celui care intuieste si cunoaste semnificatia reala.
Semnele trimit la pasiuni sau interese ascunse cu grija: imparateasa Irina se afla sub semnul lupoaicei, iar Stavrikie, sfetnicul ei, sub cel al vulpii. Ceva din infatisarea lor evoca aceste fiare. Oamenii exista intr-un domeniu definitiv, inexorabil, si ei dezvaluie lumea cea de totdeauna. Evolutia viitoare nu poate fi cunoscuta dinainte. isi are complicatiile, surprizele, intimplarile ei (iar pentru S. intimplarea are un sens absurd si tragic). Motivarile actelor umane nu pot fi nici ele cunoscute.
In aparenta, imparateasa Irina, care doreste sa-l distruga pe fiul ei, Constantin, il impinge spre o mezalianta cu Maria din Amnia; o face, se crede la inceput, pentru a zadarnici casatoria, periculoasa pentru ea, cu fiica Iui Carol cel Mare: motivul acesta, real, se arata, mai tirziu, a nu li singurul. Maria, cu puritatea ei, va fi folosita ca antiteza a depravarii lui Constantin; cind va fi respins de ea, Constantin se va putea privi in oglinda candorii si bunatatii ei cu tot ce ascunde josnic in sine, fie ca afla sau nu ca intentia mamei sale a fost sa il compromita.
Apoi, catre final, se explica dintr-un unghi nou patima ranita a lui Constantin, cind se dezvaluie iubirea dintre Breb si Maria, un sentiment care se aliaza cu sensul profund etic al puritatii lor, dar si cind iubirea devine sinonima cu renuntarea. Bunatatea exista in afara istoriei, in Amnia sau Dacia, dar e atrasa in viitoarea tulbure a faptelor. intr-o lume a pasiunilor vinovate, ea le exacerbeaza si le devine victima. Ceea ce a inceput ca o poveste (iar povestea se situeaza, aici, in Bizant), cu un pantof - al Cenusaresei - pentru ca Breb o peteste astfel pe Maria pentru Constantin, - sfirseste tragic. inteleptul nu poate evita lumea si toata suferinta lui decurge de aici. E prins in angrenajul ei, intre gloria si caderea alternind vertiginos. Dupa ce a ajuns la tron cu ajutorul neasteptat al trupelor de la frontiera, Constantin va ti inlaturat de la putere de mama Iui, imparateasa, si pedepsit cu o salbaticie iara egal; iar lui Breb nu-i ramine decit sa se retraga in hanul egiptenilor, sa se refugieze in singuratate, apoi sa revina in patria sa, mai intelept prin suferinta, dupa ce a ajuns sa inteleaga ce e istoria. Romanul are o dimensiune teoretica prezentata de domnul Stamatin; ea proiecteaza asupra tramei epice legile intrevazute ale adevarului ultim. Este pentru prima oara ca S. recurge Ia o conceptie, de fapt Ia o viziune, intr-o incercare de a da un sens profund evenimentelor si faptelor, nu numai de aici, din Creanga de aur, ci din intreaga sa opera de pina acum.
"Acest mag - spune domnul Stamatin - in epoca regilor daci, practica, dupa o rinduiala antica de la Memphis, grafia sacra a cunoasterilor spirituale. Hieroglifele reproduc obiecte sau fiinte, transpun in scrierea pictografica aparenta, dar ele sint, simultan si o expresie a esentei. De aceea, afirma in continuare acelasi personaj, "aspectele lumii si fenomenele naturii magul le reprezenta prin embleme; le punea deci o cheie vesnica. Dupa aceasta metoda, supt simbol, adevarul cel mai exact putea deveni sensibil". Literatura tinde spre cunoastere, iar cunoasterea spre revelatie; romanul cauta adevarul intoreindu-se spre o lume a inceputurilor, dacica in primul rind. S. doreste sa regaseasca viziunea mitului si sa suprapuna, sau chiar sa contopeasca, vizibilul si invizibilul. Dar Creanga de aur nu recreeaza un mit, Uimite doar la ceva primordial, in primul rind la un peisaj originar, la o natura atemporala, vazind in ea expresia pura a unei realitati care, desi prezenta, concreta, ramine cu toate acestea, misterioasa; unde un anumit loc, - aici un munte -, si un anumit om - un mag - se afla intr-o pozitie privilegiata, avind o relatie sacra cu adevarul; asemenea sihastrului cautat de Stefan cel Mare in Izvorul alb. S. se arata a fi consecvent si perspicace la acest nivel al conceptiei: gindirea isi are originalitatea ei, iar acesta vine dintr-o convingere autentificata de experienta vietii. La polul opus Dacici muntelui sacru, la Bizant - deci in istorie -emblema hieroglifica s-a degradat si a cedat locul imaginii.
In jurul imaginilor sacre ale crestinismului, se da lupta intre iconoduli si iconoclasti si se poate deduce in ce fel gresesc amindoua aceste orientari, cum au pierdut ele sensul unitatii reprezentarii veritabile. De aceea, imaginile, nu doar cele tinind de religie, ci toate cele pe care puterea le minuieste in scopuri politice, slujesc pervertirii valorilor.
Ambitia autorului merge chiar mai departe. Cauta unitatea in diversitate; o diversitate nu lipsita de surprize. El Ie pune la incercare exegeza; uneori romanul e teoretic, alteori el evolueaza intr-o directie contrara, devine o poveste. Pentru S., de fapt, iubirea are ceva de poveste (ca si misterioasa prezenta a frumusetii femeii).
In acel moment din roman viata, cu bucuria si suferinta ei, devine vis.
