CHIRITA IN PROVINTIE
Comedii de Vasile Aleesandri, reprezentate la Iasi, prima in 9 aprilie 1850, cea de a doua in 8 mai 1852, si publicate in volumul Teatru romanesc.
Repertoriul dramatic, I, Iasi, . Aici se mentioneaza ca ar fi fost editate mai inainte si in brosura separata, la tipografia "Buciumului roman".
La un deceniu dupa debutul de dramaturg, Vasile Aleesandri izbuteste prin aceste doua piese sa impuna un personaj de o mare pregnanta comica, un "tip" care va face ulterior cariera pe scena romaneasca, detcrminindu-l pe autor sa il reia intr-un cintecel comic si intr-o farsa, inspirindu-l pe Matei Milo pentru o noua comedie, incitind chiar si pe comediogralii si regizorii zilelor noastre. Prima piesa, in trei acte, cu o intriga mai simpla si mai bine rotunjita, ne-o prezinta pe Chirita Rirzoi, venita in capitala Moldovei sa petreaca "cis-legile", impreuna cu cele doua fete, Aristita si Calipsita, carora le cauta soti din lumea buna, si cu fiul Gulita, un copil capricios si rizgiial, caruia, in ciuda unor aparente crize de autoritate materna, nu este in stare sa-i refuze nimic.
Intreaga piesa demonstreaza cum, una cite una, pretentiile si ambitiile provincialei pornita la asediul inaltei societati se destrama in mod iremediabil. Societatea ieseana, reprezentata prin vaduva Alin, fiica ei Luluta si sardarul Cuculet, director de agie, desi in aparenta o accepta, in fond o respinge, ridiculizind, cu relativa discretie in cazul adultilor, cu jucat-naiva ostentatie in cazul copilei, lipsa de maniere, educatia incropita prin superficial mimetism si putinul sau disccrnamint in alegerea relatiilor.
In ceea ce priveste proiectele matrimoniale, sini si ele sortite unui jalnic fiasco: la bal, Ielele, prostule si uritele, sint evitate de toti "cavalerii", aga Bondicescu si spatarul Pungcscovici, ale caror amoruri Chirita s-a grabit sa le blagosloveasca, se dovedesc a fi doi vulgari cartofori de profesie, urmariti si in cele din urma prinsi de agie, iar in final banul Cirigori Birzoi vine "cu nepusa masa" la Iasi si-si "umila" sotia si odraslele, ferm hotarit sa se intoarca la Birzoieni si sa Ie marite pe cele doua duduci cu niste boierasi, vecini de mosie.
Cea de a doua piesa, a carei actiune se petrece cftiva ani mai tirziu, desi numai in doua acte, are o dubla intriga, urmarind pe de o parte ascensiunea sociala a familiei Birzoi, cu obtinerea de catre banul Grigori a functiei de ispravnic al tinutului, pe de alta incercarea Chiritei de a o marita pe Lulula, ramasa orfana si aflata sub epitropia ei, cu Gulita, in urma rationamentului ca alit la virsta (desi fata e mai mare cu un an), cit si la zestre cei doi se potrivesc de minune. Luluta e insa indragostita din copilarie de Leonas care, desi la inceput izgonit din casa Birzoilor, datorita unor travestiuri cu ajutorul carora o compromite pe Chirita si afla metodele de chiverniseala ale "parintelui ispravnic", izbuteste sa se logodeasca cu aleasa inimii sale si-l inlocuieste si pe cuconul Grigori in postul de care acesta a abuzat.
Atit personajele, cit si peripetiile care sustin intriga de dragoste sint schematice si naive, in unele cazuri aproape neverosimile, ele ncavind decit rolul de a implini consistenta intrigii legate de personajele principale. Grigori Birzoi, omul de bun simt si de buna credinta din prima comedie, nu poate rezista probei de foc a puterii, Iransformindu-se intr-un slujbas lenes si profitor; cit despre cucoana Chirita, ea" a renuntat, se pare, sa mai patrunda in societatea ieseana, pozind insa in promotoare a noilor obiceiuri si maniere in oraselul sau de provincie; e, in schimb, ferm hotarita sa atace direct Parisul, pe care e convinsa ca-l va cuceri cu titlul de baroana si frantuzeasca invatata "toute seulette" si exersata in conversatii savuroase cu preceptorul lui Gulita, "monsiu Sarl".
Piesa se incheie cu "demisionul" fortat al lui Birzoi, cu logodna celor doi tineri indragostiti, Luluta si Leonas, dar si cu sindrofia de adio a Chiritei, care a obtinui mult rivnitul pasaport pentru "staturile Bvropii" si porneste cu brio la asaltul Occidentului. Personajul Chiritei este cel care face sa traiasca amindoua piesele, cunoscind chiar o anumita evolutie, de la una Ia cealalta.
In Chirita in Iasi boieroaica de la Birzoieni, desi plina de incredere in sine la inceput, simte incet, incet ca societatea ieseana ii ramine de fapt inaccesibila (scenele in care povesteste, indignata, cum s-a vazut "parastuita" pe scena comica si in care se aseaza, resemnata, sa Iaca "patiserie", cu o "basma" plina de "cofeturi", la balul Afinoaiei sint semnificative din acest punct de vedere), si, in final, accepta inevitabilul, in cea de a doua comedie, siguranta sa a sporit in mod considerabil; devenita campioana noilor moravuri si maniere mondene, chiar daca, uneori, practicarea lor nu-i produce o reala placere, incearca sa le impuna tuturor celor din jur (calareste si fumeaza fiindca e la moda, isi imbraca barbatul "nemteste", vrea sa-l stileze pe Ion rindasul, schimba retetarul de la bucatarie si orele de masa obisnuite din batrini). E convinsa de superioritatea ei fata de lumea provinciala si nu are nici o indoiala cu privire la impresia pe care o va face in calatoria europeana.
Prevestind o serie dintre personajele caragialesli de mai lirziu, cucoana Chirita ilustreaza primejdiile si ridicolele parvenitismului cultural, ale adoptarii grabite si superficiale a aparentelor celor mai exterioare ale civilizatiei moderne intr-un mediu care nu este pregatit nici intelec-tualiceste si nici din punct de vedere sufletesc pentru a le intelege si asimila. Sarja lui Vasile Aleesandri se aplica insa reversului negativ al unui proces social si intelectual obiectiv si inevitabil, iar provincialismul funciar al personajului este atit de autentic si se dezvaluie cu atita sincera ingenuitate, incit Chirita nu este, in cele clin urma, antipatica. Filonul de bun simt "terre a terre" al personajului va fi tocmai exploatat in Cucoana Chirita in voiagiu (1864) si Cucoana Chirita in balon (1874).
Farmecul si rezistenta in timp a pieselor din 1850 si 1852 se datoreaza vervei inepuizabile a autorului, care imagineaza scena comica dupa scena, apelind atit la procedee exterioare mai simple (qui pro quo-uri, travestiuri, comicul de miscari si de limbaj), cit si la unele subtilitati ale studiului de caracter. Dupa cum a indicat inca Alphonse Royer si a demonstrat apoi cu lux de amanunte Charles Drouhet, cucoana Chirita a avut drept model personajul comediilor lui Maillot si Aude, Mme Angot, iar piesele care o pun in scena au asimilat si sugestii din Moliere sau din diferite texte ale teatrului bulevardier francez de la mijlocul veacului al XlX-lea. Acestea nu reprezinta insa decit o canava, careia Vasile Aleesandri i-a dat o substanta autentic romaneasca, atit prin detaliile de mediu si intriga, cit si, mai ales, prin limbaj si mentalitatea pe care acesta o concretizeaza.
Cele doua piese care o au drept protagonista pe cucoana Chinta sustin in cea mai mare masura reputatia actuala de comediograf a lui Vasile Aleesandri (cu toate ca si alte texte ar merita si ar putea li revalorificate), Miluta Gheorghiu jucind in travesti (pe urmele traditiei inaugurate de M. Millo) si Draga Olteanu fiind actorii care au contribuit cel mai mult la mentinerea lor in repertoriu.
