Cezara
(fragment)
VII
leronim s-arunca mantia pe umeri si ei mersera pe tarmul raului, unde Francesco ii dadu barca lui. El imbratosa pe batranul amic, desprinse barca de tarm, se sui si pluti in josul raului, pana ce, ajungand pe luciul inalt al marii, el arunca carma si lopeti in apa, se culca in barca, sub cerul ce-si ridica instelata sa maretie, si astfel - un graunte plutitor pe aria nemarginita a apelor - adormi adanc.
A doua zi soarele era sus, cand isi deschise ochii El vazu ca barca lui se-ntepenise intre niste stanci de piatra Soarele stapanea cerul si implea sanul marii cu lumina.
()
El se desculta si, sarind de pe-o piatra pe alta, cerceta stancosul sau imperiu. El dadu de un izvor de apa vie si dulce, care se repezea cu mult zgomot din fundul unei pesteri. Intra in pestera o racoreala binefacatoare il cuprinse pe el, pe care soarele-l arsese in somnu-i merse mereu inainte pestera se lungea din ce in ce si devenea tot mai intunecoasa. Deodata vazu ca o zare de senin, dar ii paru ca-i scapara. Vazand insa ca ea nu perea, el s-apropie si vazu o borta cat ai baga mana, care corespundea undeva se uita pe ea vazu tufisuri mari si-i veni un miros adormitor de iarba. El cerca sa mareasca borta cu puterea mainilor, dar era un granit, greu de inlaturat; numai un bolovan mare paru ca se misca. El il urni - bolovanul se intoarse ca-n tatani si lasa o mica intrare, pe care o putea trece tarandu-se. El intra repede, impinse bolovanul la loc, acoperi chiar zarea cea mica cu pietre si pamant, si cand isi intoarse privirea ca sa vada unde intrase, ramase incremenit de frumusetea privelistei.
Stanci uriesesti si cenusii erau zidite de jur imprejur, una peste alta pan-in ceriuri si-n mijlocul lor se adancea o vale, o gradina de vale cu izvoare, in mijloc c-un lac si-n mijlocul lacului o insula, pe care steteau in siruri lungi stupii unei prisaci mari.
«E insula lui Euthanasius», gandi el uimit si pasea incet, minunandu-se la fiecare pas. Pana si insectele erau imblanzite in acest rai. Fluturi curiosi, albastri, auriti, rosii ii acoperira parul lui lung si negru, incat capul lui parea presarat cu flori. Aerul acestei insule era plin de sarbatori murmuitoare ale albinelor, bondarilor, fluturilor, iarba ii ajungea pana la piept, mazarichea punea laturi inflorite picioarelor o caldura, un miros voluptos patrundea raiul. El s-apropie de lac si, trecandu-l pe unde era vad, veni in insula. Albinele inconjurara bazaind pe noul si tanarul imparat al raiului.
.()
Intr-adevar, se familiarizeaza in curand cu micul lui imperiu, era ca acasa, ingrijea de straturile gradinei si de stupi, imbla ca o caprioara salbatica prin tufariile si ierburile insulei. Adesea in noptile calde se culca gol pe malurile lacului, acoperit numai c-o panza de in, s-atunci natura intreaga, murmurul izvoarelor albe, vuirea marii, maretia noptii, il adancea intr-un somn atat de tare si fericit, in care traia doar ca o planta, fara durere, fara vis, fara dorinta.
VIII
()
(Cezara) S-arunca in mare si incepu sa-noate, puindu-si drept tel de ajuns niste stanci, ce le vedea un sfert de ceas departe de tarm.
Undele linistite o duceau si in curand ajunse la stancile din mare. Ea merse-ncetinel de-a lungul lor, rezemandu-si mainile de paretii de piatra, ajunse la o pestera, din care curgea sfasiat si stralucind un izvor, intra mergand de-a lungul paraului, si deodata o panorama cereasca se deschise ochilor ei
«D-zeule! ce rai! gandi ea, voi sta aici putin.» Ea merse-nainte prin iarba, care calda si mirositoare ii gadila corpul, s-arunca in lacul limpede ca lacrima, a carui apa o facea mai sa adoarma, fugea apoi prin dumbrava de portocale, gonita de fluturi si albine Era nebuna, ca un copil, ratacit intr-o gradina fermecata de basme. ()
() Si-n mijlocul acestei feerii a noptii, lasate asupra unui rai inconjurat de mare, trecea Cezara, ca o-nchipuire de zapada, cu parul ei lung de aur, ce-i ajungea la calcaie Ea mergea incet Toate visele, toata incantarea unei aromate nopti de vara ii cuprinsese sufletul ei virgin ar fi plans! isi aducea aminte de amantul ei si-i parea ca-i Eva-n paradis, singura cu durerea ei. Ea veni langa lac si vazu carare de prund pe sub apa. incepu sa treaca si apa fugea rotind imprejurul glesnelor ei Ea se uita l-acea dumbrava incantata o dorinta de fericire ii cuprinse sanul era atat de insetata de amor, ca copilul cel tanar si fraged, buzele ei erau uscate de dorinta unei sarutari, cugetarea ei era impatimita, ca un strat cu florile pe jumatate vestezite de arsita. Cand ajunse in dumbrava, umbra mirositoare a arborilor nalti arunca un reflect albastru asupra pelitei ei, incat parea o statua de marmura, in lumina viorie Deodata ea vazu prin arbori o figura de om gandea ca-i o inchipuire a ei, proiectata pe mrejele de frunze si acel chip lua din ce in ce conture mai clare era el.
«Ah! gandi ea zambind, ce nebuna sunt pretutindenea el, in frumusetea noptii, in tacerea dumbravelorL.» El s-apropie El credea asemenea ca are-o-nchipuire aievea inaintea lui O privi lung, se privira lung.
Cand ii lua mana ea tipa.
- Cezara! striga el, cuprinzand-o-n bratele lui Cezara! esti o inchipuire, un vis, o umbra a noptii zugravita cu zapada luminei de luna? sau esti tu? tu?
Ea plangea nu putea raspunde. Se credea nebuna, credea ca-i vis, s-ar fi vrut numai ca vecinie sa tie acel vis.
- Tu esti? chiar tifi intreba ea cu glasul inecat, caci toata cugetarea ei se-mprospatase, toate visele ei reveneau splendide si doritoare de viata Ea nu se mai satura privindu-l si uitase starea in care era."
|
In nuvela Cezara, iubirea este, in viziune romantica, prezentata drept unica modalitate de salvare a fiintei de la vremelnicie prin refacerea unitatii paradisiace simbolizate de cuplul adamic.
Fragmentele alese pentru analiza reprezinta ultimul segment al naratiunii, incluzand urmatoarele episoade:
- sosirea lui Ieronim pe insula lui Eutiianasius, "insula transcendenta", spatiu mitic aflat in opozitie cu spatiul profan al Cetatii pe care personajul este nevoit sa o paraseasca pentru a nu fi acuzat de crima. Abandonarea Cetatii echivaleaza simbolic cu iesirea din ordinea istoriei si reintegrarea in ordinea sacrului (paradisul recuperat);
- descoperirea insulei lui Euthanasius de catre Cezara care se rupe la randul ei de realitatea efemera, de lumea stapanita de legile devenirii si ale mortii, pentru a se intoarce la treapta paradisiaca a existentei, la plenitudinea inceputurilor;
- regasirea celor doi in paradisul insulei, unde finalizarea iubirii lor inseamna participare la realitatea absoluta, eliberarea din temporalitate, ca o forma de cucerire a unei alte dimensiuni a fiintei - cea arhetipala.
Episoadele au o structura narativa dominata de descriere, cu o retorica figurativa si o dezvoltare imagistica amintind de idile si de anumite poeme ale tineretii (Calin - file de poveste, Memento mori, Miradoniz), lirismul fiind o particularitate definitorie a discursului epic. Alegem, pentru exemplificare, urmatoarea secventa in care se pot identifica atributele stilului eminescian, caracteristice primei etape creatoare: abundenta epitetului (simplu, dublu, triplu) care alcatuieste contextul stilistic necesar pentru a reliefa insolitul metaforei ("sarbatori murmuitoare"), impletirea diverselor tipuri de imagini senzoriale (cinetice, cromatice, auditive, olfactive) in complexe sinestezii: "Fluturi curiosi, albastri, auriti. rosii ii acoperira parul lui lung si negru, incat capul lui parea presarat cu flori. Aerul acestei insule era plin de sarbatori murmuitoare ale albinelor, bondarilor, fluturilor, iarba ii ajungea pana la piept, mazarichea punea laturi inflorite picioarelor o caldura, un miros voluptos patrundea raiul."
Discursul narativ este organizat in jurul simbolismului "insulei transcendente" evidentiat de ultima parte a nuvelei: "intocmai cum in mijlocul apelor amorfe insula simbolizeaza Creatia, forma, tot asa, in mijlocul lumii in eterna devenire, in oceanul de forme trecatoare ale Cosmosului, insula transcendenta simbolizeaza realitatea absoluta, imuabila, paradisiaca. Insula lui Euthanasius face parte () din clasa insulelor transcendente" (Mircea Eliade, Insula lui Euthanasius).
Laitmotiv si adevarat suprapersonaj al nuvelei, insula lui Euthanasius antreneaza o serie de alte simboluri cu rol de motive fundamentale, constituind impreuna structura mitica a scenariului epic. Este vorba despre pestera si apa, celelalte doua repere arhetipale ale discursului narativ, elemente consacrate de traditia mitica drept spatii ale obarsiilor, ale nasterilor, trimitand indirect la simbolistica spatiala a maternitatii (sanul matern - matricea originara - adapostul - cuprinderea intima). Insula, pestera si apa sunt simboluri izomorfe, "figuri ale intimitatii ocrotitoare" (Ion Pop, Lucian Blaga - Universul liric), in structura carora adancul si inaltul se conjuga echilibrat. Ele configureaza geografia mitica a unui taram transcendent, aflat in mijlocul lumii in eterna devenire, dar izolat de valorile distructive ale temporalitatii: in acest spatiu securizant, leagan al Fiintei, Ieronim patrunde cufundandu-se intr-un somn adanc, iar Cezara -cufundandu-se in apele marii. Apa si somnul purifica, elibereaza fiinta de alteritate, mediaza intoarcerea in natura elementara, semnifica voluptatea regasirii starii embrionare, edenice. Numai dezbracati de individuatie si descoperind nuditatea paradisiaca, Ieronim si Cezara isi vor putea implini dragostea care dobandeste prelungiri metafizice. Protagonistii nuvelei devin arhetipuri, proiectii narative ale cuplului mitic Adam si Eva.
Pornind, asadar, de la semnificatiile acestor simboluri narative, ultima parte a nuvelei marcheaza ruptura de planul realist (existenta sociala si istorica a protagonistilor) si intrarea intr-un univers mitic care poarta atributele paradisului originar. Ieronim, urmat la scurt timp de Cezara, abandoneaza lumea profana (realitatea fenomenala, formele existentei trecatoare) pentru o alta ordine ontologica - treapta a existentei arhetipale, echivalenta patriei mitice. Aici iubirea este traita in absolutul ei. Simbol al totalitatii cosmice, acest univers paradisiac, descris ca un rai al insectelor si al vegetatiei luxuriante, neprofanat de elemente ale socialului si istoriei, este un evident centru al lumii, o structura monadica alcatuita din spatii concentrice, in care inaltul si adancul, acvaticul si teluricul isi corespund intr-o stare de armonie si unitate a inceputurilor, sugerand izvorul existential comun. Pestera din insula aflata in mijlocul lacului de pe insula din mijlocul marii, indica, pe de o parte, un sens al desavarsirii, vazuta ca rotunjime, circulara sau sferica si, pe de alta parte, o simbolistica a spatiilor matriciale, originare reeditand paradisul (cf. Ioana Em. Petrescu, Eminescu. Modele cosmologice si viziune poetica).
Teme de lucru:
. Analizati cele doua planuri ale structurii narative din nuvela Cezara: planul realist si planul simbolic-mitic.
. Identificati trei elemente din structura textului pentru a argumenta lirismul naratiunii.
. Comentati semnificatia metafizica a iubirii in viziunea eminesciana din Cezara.
. Demonstrati romantismul viziunii artistice din nuvela Cezara.
. Comentati stilistic secventa urmatoare: "Si-n mijlocul acestei feerii a noptii, lasate asupra unui rai inconjurat de mare, trecea Cezara, ca o-nchipuire de zapada, cu parul ei lung de aur, ce-i ajungea la calcaie() Toate visele, toata incantarea unei aromate nopti de vara ii cuprinsese sufletul ei virgin ar fi plans! isi aducea aminte de amantul ei si-i parea ca-i Eva-n paradis, singura cu durerea ei. () Cand ajunse in dumbrava, umbra mirositoare a arborilor nalti arunca un reflect albastru asupra pelitei ei, incat parea o statua de marmura, in lumina viorie".
. Pornind de la motivele fundamentale din nuvela Cezara, alcatuiti o compunere libera in care sa variati modurile de expunere si registrele stilistice.
